Untitled - Demokratisches Forum der Banater Berglanddeutschen
Transcrição
Untitled - Demokratisches Forum der Banater Berglanddeutschen
împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Stimate cititor cititor,, acest numãr al publicaþiei noastre semestriale îl dedicãm DEPORTÃRII GERMANILOR în fosta Uniune Sovieticã, tragic eveniment care a cutremurat etnia germanã acum 60 de ani! Dorim totodatã ca acest numãr sã încheie de fapt seria de manifestãri comemorative care au avut loc pe tot parcursul anului cu acest prilej. Publicãm la început relatarea detaliatã a principalei manifestãri comemorative care s-a desfãºurat în þara noastrã, pe 22 ianuarie 2005, la Reºiþa, în prezenþa a trei episcopi (doi romano-catolici ºi unul evanghelicluteran), a reprezentanþilor altor confesiuni, a demnitarilor etniei germane din România, a unor oaspeþi de seamã din strãinãtate ºi, nu în ultimul rând, a victimelor deportãrii care mai sunt în viaþã ºi a reprezentanþilor acestora. În partea a doua a publicaþiei veþi gãsi o traducere în limba românã a unui jurnal þinut de o femeie simplã din Transilvania, care nu a fost deportatã dar nu a avut nici aici o viaþã uºoarã cu frãmântãrile ºi confruntãrile ei cu grijile zilelor de atunci. Acest jurnal este de fapt o memorie vie a vremurilor de atunci, cã nici cei rãmaºi acasã nu au avut parte de zile mult mai bune decât cei care erau departe de locul natal. Fie ca ºi acest numãr sã contribuie la o rememorare a timpurilor de atunci, dar ºi sã conducã la o militare continuã pentru pace ºi libertate! Redacþia Lieber Leser Leser,, Wir widmen diese Nummer unserer halbjährigen Schrift der DEPORTATION DER RUMÄNIENDEUTSCHEN in die Sowjetunion, ein Ereignis, das vor 60 Jahren begann. Wir möchten damit die Reihe der Gedächtnisveranstaltungen zu diesen 60 Jahren, die im Laufe des gesamten Jahres über die Bühne gingen, schließen. Als Erstes veröffentlichen wir den wortgetreuen Verlauf der zentralen Gedenkveranstaltung zu den 60 Jahren Russlanddeportation, die am 22. Januar 2005 in Reschitza stattfand. Drei Bischöfe (zwei römisch-katholische und ein evangelisch-lutherischer), Vertreter anderer christlicher Konfessionen, die höchsten Vertreter der deutschen Minderheit, Gäste aus dem In- und Ausland und, nicht zuletzt, Deportierte selbst, die noch am Leben sind, oder ihre Vertreter waren Zeugen dieser Gedenkveranstaltung. pagina 2 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Im zweiten Teil der Schrift werden Sie eine Übersetzung aus dem Deutschen eines Tagesbuchs einer Siebenbürger Sächsin finden, die nicht deportiert wurde, aber auch zu Hause kein leichtes Leben hatte, mit allen Erniedrigungen und Umwelzungen, die es in den damaligen Zeiten gab. Dieses Tagesbuch ist auch eine Wiederspiegelung der damaligen schwierigen Zeiten und der Probleme, mit denen sich die zu Hause Gebliebenen konfrontierten. Möge, dass diese Ausgabe als ein wahres Zeugnis der damaligen Zeiten fungiere, aber auch zum Bestreben für Freiheit und Frieden Aufmunterung leiste! Die Redaktion Kedves Olvasó, Ezt a negyedévi számunkat A NÉMETEK az egykori Szovjetúnióba történt DEPORTÁLÁSÁNAK szenteljük, annak az eseménynek, amely hatvan évvel ezelõtt megrázkódtatta a németséget. Egyúttal azt óhajtjuk, hogy ezzel a számunkkal zárjuk is az ide vonatkozó emlékezõ rendezvénysorozatokat. Elõször is részletesen közöljük azokat az országunkban lebonyolított megemlékezõ fõrendezvényeket, amelyek három püspök (két római katolikus és egy evangélikus-lutheránus) megnyitó közremûködésével 2005 január 22én több más felekezet részvételével kezdtünk meg a hazai magasrangú német vezetõk és külföldi vendégek jelenlétében nem utolsó sorban az egykori áldozatok és még meglévõ hozzátartozói jelenlétében. A közlések második felében egy román nyelvû fordítást olvashatnak, amely egy deportált egyszerû erdélyi asszony naplójában tükrözõdik a korabeli kínzásokkal, gyötrõdésekkel való naponkénti szembesülést illetõen. Ez a napló az akkori gyászos idõkre való élõ emlékezés, miszerint az itthonmaradottaknak sem volt jobb dolguk, mint azoknak, akiket távolra hurcoltak a szülõföldrtõl. Legyen ez a lapszám is egy hozzájárulás az akkori idõkre való visszaemlékezéseinek sorában, folytava a megkezdett küzdelmet a továbbiakban is a békés szabadságért! Szerkesztõség pagina 3 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 60 de ani de la începerea deportãrii germanilor în fosta Uniune Sovieticã Manifestare comemorativã centralã la Reºiþa, 22 ianuarie 2005 (Documentaþie privind desfãºurarea manifestãrii) A. Biserica romano-catolicã „Maria Zãpezii“: z Cântecul deportaþilor (Corul „Franz Stürmer“ al Asociaþiei Germane de Culturã ºi Educaþie a Adulþilor Reºiþa): „Tief in Russland, bei Stalino“ Tief in Russland, bei Stalino Ist ein Lager stets bewacht; Drinnen leben junge Menschen, die man aus Rumänien bracht. Kennen nur noch Müh und Plagen, niemals eine Herzensfreud. Tragen Not und Sorgen schweigend Und ihr bitt´res Leid. Und die Herzen dieser Menschen schlagen traurig, ernst und schwer, möchten wieder in die Heimat, sehnen sich nach ihr so sehr. Die Gedanken aber eilen nach der Heimat immerdar, wo sie ihre Lieben haben, wo es schön und herrlich war. Für sie gibt es nur noch Arbeit, oft im kalten, eisigen Wind. Müssen so viel Leid ertragen, weil sie eben Deutsche sind. Wenn sie dann von ihnen sprechen und von jenem großen Glück, ihre Herzen beinah brechen, sehnen sich nach ihr zurück. pagina 4 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Und die Lieben in der Heimat sind nun lange schon allein. Kinder haben keinen Vater und nun auch kein Mütterlein. So vergingen Tage, Nächte, Monat und auch ein paar Jahr, und in fernem fremden Lande färbte sich mein braunes Haar. Wenn die Kinder weinend fragen: Wo sind unsre Eltern hin? Wird man ihnen traurig sagen: Mussten all nach Russland ziehn! Sollt´ ich hier in Russland sterben, sollt ich hier begraben sein, grüßt mir noch einmal die Heimat und die Lieben all daheim! z M ons. Martin Roos, episcopul Diecezei romano-catolice de Timiºoara: Im Namen des Vaters und des Sohnes und des Heiligen Geistes. z Participanþii: Amen. z M ons. Martin Roos, episcopul Diecezei romano-catolice de Timiºoara: Die Gnade unseres Herrn Jesus Christus, die Liebe Gottes des Vaters und die Gemeinschaft des Heiligen Geistes sei mit euch! z Participanþii: Und mit deinem Geiste. z Pr. József Csaba Pál (Reºiþa), arhidiaconul romano-catolic al Banatului M ontan: Es ist uns eine große Freude, Sie in unserer Kirche begrüßen zu dürfen. Ökumenische Gottesdienste, wo beide Bischöfe - von Temeswar und von Hermannstadt - anwesend waren, gab es bereits zweimal in unserer Kirche. Das erste Mal war es 1992, zum zweiten Mal dann 1995. In diesen beiden Treffen, und auch in einem dritten, das inzwischen in Kronstadt stattgefunden hat, waren Eure Exzellenz, Herr Bischof Klein und der damalige römischkatholische Bischof von Temeswar, Msgr. Sebastian Kräuter anwesend. Heute, zum vierten Treffen dieser Art, laden Sie uns zu dritt zum Gebet ein: Eure Exzellenz, Bischof Msgr. Martin Roos, Eure Exzellenz Bischof D.Dr. Christoph Klein, zusammen mit Eurer Exzellenz Bischof Msgr. Jenõ Schönberger. Zu welchem Anlass sind wir heute zusammengekommen? Das Leid unserer Vorfahren, der himmelschreiende Schmerz der Russlanddeportierten ist es, der diese Gelegenheit hervorbringt. Ihr Kreuz, das Kreuz im Allgemeinen, mit dem Kreuz Jesu Christi vereint, verbindet die Lebenden und die Toten, Völker und Kulturen. Aber das ist nicht alles. Wir erleben nun Zeiten in denen Mitglieder und Führer verschiedener Konfessionen den Weg suchen, der zueinander führt. Und dieser Weg kann kein anderer sein, als der Weg der Liebe, der Weg der gegenseitigen Achtung und Hochschätzung; eine universelle Umarmung, die jedes Volk aus jeder Zeit und aus jedem Ort, in der Vergangenheit, in der Gegenwart und in der Zukunft umfasst. pagina 5 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Ein ganz konkreter Schritt, den wir auf diesem Weg der Ökumene, zusammen mit Schwestern und Brüdern verschiedener Konfessionen tun, ist der heutige Tag. Mit besonderer Liebe begrüße ich die Vertreter der verschiedenen Konfessionen, die zum heutigen Anlass gekommen sind, damit wir gemeinsam beten. * Este o mare bucurie sã avem onoarea de a vã saluta în biserica noastrã. Întâlniri de rugãciune ecumenicã, cu participarea celor doi episcopi de Timiºoara ºi de Sibiu - au avut loc deja de douã ori în biserica noastrã. Prima datã în 1992, apoi a doua oarã în 1995. La aceste douã întâlniri, precum ºi la o a treia, desfãºuratã la Braºov, aþi participat, Excelenþa Voastrã, Pãrinte Episcop Klein, alãturi de episcopul romano-catolic de Timiºoara de la acea vreme, mons. Sebastian Kräuter. Astãzi, la cea de-a patra astfel de întâlnire, ne invitaþi la rugãciune Excelenþa Voastrã, Pãrinte Episcop mons. Martin Roos, Excelenþa Voastrã Pãrinte Episcop D.Dr. Christoph Klein, împreunã cu Excelenþa Voastrã Pãrinte Episcop mons. Jenõ Schönberger. Ce anume a prilejuit întâlnirea de astãzi? Prezenta ocazie s-a nãscut din suferinþa înaintaºilor noºtri, din durerea strigãtoare la cer a celor deportaþi în lagãrele din Rusia. Crucea lor, crucea în general, unitã cu cea a lui Isus Cristos, îi leagã pe cei morþi ºi pe cei vii, uneºte popoare ºi culturi. Dar nu este numai atât. Trãim vremuri, în care membri ºi conducãtori ai diferitelor confesiuni cautã o cale cãtre unitate. Iar aceasta nu poate fi alta, decât calea iubirii, calea stimei ºi a respectului reciproc, o îmbrãþiºare universalã, ce cuprinde toate popoarele, din toate timpurile ºi din toate locurile, din trecut, din prezent ºi din viitor. Un pas concret pe acest drum al ecumenismului, împreunã cu fraþii ºi surorile de diferite confesiuni, este ºi ziua de astãzi. Cu multã iubire îi salut pe reprezentanþii diferitelor confesiuni, care, cu aceastã ocazie, au venit astãzi sã ne rugãm împreunã. z Erwin Josef Þigla (Reºiþa), preºedintele Forumului Democratic al Germanilor din judeþul Caraº-Severin, organizatorul principal al comemorãrii: Das gesamte Rumäniendeutschtum begeht in diesem Januar 2005 den 60. Jahrestag des Beginns der Russlanddeportation. Im gleichen Jahr erinnern wir uns auch, dass 55 Jahre seit dem letzten Nachhausekommen der Russlanddeportierten aus dem fernen Russland vergangen sind. Für uns Reschitzaer bringt das Jahr 2005 das Erinnern an einen weiteren mit der Russlanddeportation in Verbindung stehenden Tag. Am 14. Oktober 1995, also vor 10 Jahren, wurde im Beisein des damaligen Landeshauptmanns der Steiermark, Dr. Josef Krainer, von den beiden deutschen Bischöfen Rumäniens, Msgr. Sebastian Kräuter, römisch-katholischer Diözesanbischof von Temeswar und D. Dr. Christoph Klein, Bischof der Evangelischen Landes- pagina 6 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 kirche A.B. in Rumänien, das Denkmal zu Ehren der verstorbenen Russlanddeportierten eingeweiht, das bis zur Zeit größte für dieses Ereignis errichtete Denkmal Rumäniens. Das Demokratische Forum der Banater Berglanddeutschen hat schon gleich nach der Wende begonnen, alle Jahre Begegnungen mit den Russlanddeportierten zu organisieren, nicht nur in Reschitza, sondern auch in weiteren Ortschaften des Banater Berglands. Auch zwei Bücher mit Erinnerungen von Russlanddeportierten wurden herausgebracht, genauso wie mehrere Sonderbriefumschläge und Sonderbriefstempel, die als Hauptthema die Russlanddeportation haben. Die Monatsschrift „Echo der Vortragsreihe“ hat alle ihre Januar-Ausgaben hauptsächlich der Russlanddeportation gewidmet. Heute erscheint unser dritter Band mit Erinnerungen an die Deportation. Als Krönung dieser gesamten Tätigkeit zum Gedenken der Russlanddeportation hat das Demokratische Forum der Banater Berglanddeutschen, der Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“ und die römisch-katholische „Maria Schnee“-Pfarrei Reschitza im Sommer des vergangenen Jahres die Initiative gefasst, in Reschitza, am 22. Januar 2005, das zentrale Gedenken aller Rumäniendeutschen an die Russlanddeportation zu organisieren. Affirmativ geantwortet haben auf unsere Initiative die Russlanddeportiertenvereinigung der Rumäniendeutschen, die Evangelische Landeskirche A. B. in Rumänien, die römisch-katholische Diözesen Temeswar und Sathmar und alle Gliederungen des Demokratischen Forums der Deutschen in Rumänien. Hiermit begrüßen wir Seine Exzellenz D.Dr. Christoph Klein aus Hermannstadt, Bischof der Evangelischen Landeskirche A.B. in Rumänien, Seine Exzellenz Msgr. Eugen Schönberger, römisch-katholischer Diözesanbischof von Sathmar und Seine Exzellenz Msgr. Martin Roos, römisch-katholischer Diözesanbischof von Temeswar. Es ist, unseres Wissens nach, das erste Mal, dass drei Bischöfe in Reschitza an einem Platz Gotteslob beten und predigen. Aus der Sicht eines Lokalpatrioten gesehen, muss auch erwähnt werden, dass ein einziger Bischof in der fast dreihundertjährigen Geschichte Reschitzas hier geboren wurde. Es ist die Rede vom griechisch-katholischen Märtyrerbischof Dr. Valeriu Traian Frenþiu, geboren in Reschitza am 25. Juni 1875, gestorben im Gefängnis von Sighet, am 11. Juni 1952. Wir begrüßen ferner alle kirchlichen Würdenträger und Geistlichen seitens der verbrüderten traditionellen römisch- und griechisch-katholischen, evangelischen, reformierten und orthodoxen Kirchen. Eine große Freude und Ehre ist es für uns, dass wir heute in unserer Mitte Rolf Maruhn, Konsul der Bundesrepublik Deutschland in Temeswar, der pagina 7 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 auch den Bundesdeutschen Botschafter in Bukarest, Wilfried Gruber, vertritt, begrüßen können. Aus der Bundesrepublik Deutschland kam zu uns der Kulturreferent der Landsmannschaft der Banater Schwaben, Walther Konschitzky und aus Wien kam Dr. Wolfgang Steffanides, dritter Obmann der Österreichischen Landsmannschaft. Nicht zuletzt sind es mehrere Honorationen des Demokratischen Forums der Deutschen in Rumänien, die heute bei uns sind. So Prof. Ovidiu Ganþ, Abgeordneter der Deutschen Minderheit in der Rumänischen Abgeordnetenkammer, Prof. Dr. Paul Philippi, Ehrenvorsitzender unseres Landesforums, die Regionalvorsitzenden Prof. Dr. Karl Singer, seitens des Banats und Johann Schwarz seitens des Nordsiebenbürgens. Begrüßen möchte ich auch die Vertreter der Ortsforen aus dem ganzen Land, die nach Reschitza gekommen sind. Sicher ist, dass zur Zeit in Rumänien immer weniger Russlanddeportierte noch am Leben sind und die, die es sind, sich immer schwerer bewegen, sowohl aus Alters- wie auch aus Gesundheitsgründen. Umso mehr begrüßen wir in Reschitza die gewesenen Deportierten selbst, die aus allen Teilen unseres Landes hergekommen sind. Hier eine Auflistung der teilnehmenden Ortschaften: Nr. crt. Localitatea 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. Nr. crt. Localitatea Altsadowa / Banater Bergland Anina - Steierdorf Arad Bokschan Detta / Temesch Eisenmarkt / Hunedoara Engelsbrunn / Arad Ferdinandsberg Großwardein Hatzfeld Hermannstadt Kalan Karansebesch 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. Liebling / Temesch Lugosch Nadrag / Temesch Neumarkt Orawitza Petroschan Rekasch / Temesch Reschitza Sathmar Schäßburg Semlak / Arad Temeswar Wetschehausen / Temesch Ganz besonders möchte ich den Vorsitzenden des Vereins der ehemaligen Russlanddeportierten aus Rumänien, Herrn Ignaz Bernhard Fischer, begrüßen, sowie Frau Elke Sabiel, Ehrenvorsitzende. Im Banater Bergland leben zur Zeit noch 256 gewesene Deportierte, davon 111 in Reschitza. Unsere Gedanken widmen wir nun ihnen und ihrem Leiter Karl Bereznyak. pagina 8 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Ein besonderer Gruß geht heute auch an die offiziellen Vertreter des Landes und des Kreises: Dr. Zeno Karl Pinter, Unterstaatssekretär des Minderheitendepartements der Rumänischen Regierung, der in diesen Posten, in der vergangenen Woche, auf Vorschlag des Deutschen Forums ernannt wurde und ein gebürtiger Ferdinandsberger ist, Prof. Carol König in Vertretung des Ministeriums für Kultur und Kulte und der Frau Minister Mona Muscã persönlich, der Vizebürgermeister von Reschitza, Tiberiu Pãdurean. Unsere Gedenkveranstaltung von heute, die mit dem Russlanddeportiertenlied „Tief im Russland, bei Stalino“ begonnen hat, kann als eine Krönung verschiedener weiterer Veranstaltungen solcher Art, die im ganzen Land und im Ausland organisiert wurden oder werden, betrachtet sein. Hier erwähne ich nur einige davon: Localitatea Hermannstadt Kronstadt Rosenau / Kronstadt Bukarest Großwardein Ulm / Deutschland Data Localitatea 10.01.2005 11.01.2005 11.01.2005 12.01.2005 15.01.2005 15.01.2005 Sutschawa Reschitza Kaplau / Sathmar Detta Lugosch Data 15.01.2005 22.01.2005 29.01.2005 29.01.2005 30.01.2005 Ich möchte sie noch auf die kleine Kunstausstellung zur Deportation, die man hier in der Kirche aufgebaut hat, aufmerksam machen. Es sind Malereien von Anton Ferenschütz und Franz Binder. Wie bereits schon gesagt, heute gedenken wir auf Landesebene hier in Reschitza der Deportation! Möge der liebe Gott uns alle hier und unsere Gedenkfeier segnen und uns beschützen und allen gewesenen Russlanddeportierten, die nicht herkommen konnten, Gottessegen und Gesundheit schenken! * Întreaga comunitate germanã din România comemoreazã în aceste zile de ianuarie 2005 împlinirea a 60 de ani de la începutul deportãrii germanilor în fosta Uniune Sovieticã. În acest an comemorãm de asemenea 55 de ani de la întoarcerea ultimilor deportaþi din îndepãrtata Uniune Sovieticã. Pentru noi reºiþenii anul acesta înseamnã ºi împlinirea a 10 ani de la sfinþirea în prezenþa primului ministru de atunci al Stiriei, Josef Krainer, la 14 octombrie 1995, prin mons. Sebastian Kräuter, episcop al Diecezei romano-catolice de Timiºoara, ºi d.dr. Christoph Klein, episcop al Bisericii Evanghelice C.A. din România, a monumentului deportaþilor din parcul „Cãrãºana“, cel mai mare monument de acest fel ridicat în þara noastrã. pagina 9 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Forumul Democratic al Germanilor din judeþul Caraº-Severin ºi Asociaþia Germanã de Culturã ºi Educaþie a Adulþilor din Reºiþa au considerat, încã din 1990, o datorie de onoare comemorarea deportãrii germanilor din aceastã parte de þarã. Astfel, an de an au avut loc comemorãri, nu numai la Reºiþa, ci ºi în celelate localitãþi ale judeþului unde trãiesc etnici germani. De asemenea am editat douã cãrþi cu aminitiri ale foºtilor deportaþi ºi am lansat mai multe plicuri de prima zi ºi ºtampile filatelice ocazionale, având ca tematicã deportarea. Publicaþia noastrã lunarã „Echo der Vortragsreihe“ ºi-a dedicat în fiecare an numerele din ianuarie în mare parte deportãrii. Astãzi apare al treilea volum de amintiri, dedicat deportãrii. Ca o încununare a acestei activitãþi, Forumul Democratic al Germanilor din judeþul Caraº-Severin, Asociaþia Germanã de Culturã ºi Educaþie a Adulþilor din Reºiþa ºi Parohia romano-catolicã „Maria Zãpezii” din Reºiþa au luat în vara anului trecut iniþiativa de a organiza la Reºiþa, în 22 ianuarie 2005, manifestarea comemorativã pe plan naþional, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la începutul deportãrii germanilor în fosta Uniune Sovieticã. Au rãspuns afirmativ la apelul nostru: Asociaþia Foºtilor Deportaþi în Uniunea Sovieticã, Biserica Evanghelicã C.A. din România, Diecezele romano-catolice de Satu Mare ºi Timiºoara precum ºi toate structurile Forumului Democrat al Germanilor din România. Salutãm prezenta în mijlocul nostru a Excelenþei Sale d. dr. Christoph Klein din Sibiu, episcop al Bisericii Evanghelice C.A. din România, a Excelenþei Sale mons. Eugen Schönberger, episcop al Diecezei romanocatolice de Satu Mare ºi a Excelenþei Sale mons. Martin Roos, episcop al Diecezei romano-catolice de Timiºoara. Este, dupã informaþiile mele, pentru prima oarã când la Reºiþa trei episcopi împreunã aduc laude ºi rugãciuni lui Dumnezeu Atotputernicul. Din patriotism local trebuie amintit aici faptul cã în istoria de aproape trei secole de existenþã a Reºiþei, un singur episcop s-a nãscut pe plaiurile noastre. Este vorba de episcopul martir dr. Valeriu Traian Frenþiu, nãscut la Reºiþa, în data de 25 iunie 1875, decedat în închisoarea comunistã de la Sighet, în 11 iunie 1952. Salutãm prezenþa aici ºi a prelaþilor reprezentanþi ai bisericilor tradiþionale frãþeºti romano- ºi greco-catolice, evanghelice, reformate ºi ortodoxe. O mare onoare pentru noi este de a avea în mijlocul nostru pe Excelenþa Sa Rolf Maruhn, consulul Consulatului Republicii Federale Germania din Timiºoara, care îl reprezintã la comemorarea noastrã ºi pe ambasadorul Germaniei la Bucureºti, Wilfried Gruber. Din partea Asociaþiei ªvabilor Bãnãþeni care trãiesc în Germania a venit la noi referentul cultural Walther Konschitzky, iar din partea Asociaþiei „Österreichische Landsmannschaft” din Viena, vicepreºedintele ei, dr. Wolfgang Steffanides. Din pagina 10 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 partea Forumului Democrat al Germanilor din România salutãm prezenþa în mijlocul nostru a dl. prof. Ovidiu Ganþ, deputatul minoritãþii germane în Parlamentul României, a dl. prof. dr. Paul Philippi, Sibiu, preºedintele de onoare al Forumului Democrat al Germanilor din România, ºi a preºedinþilor Forumurilor germane regionale: prof. dr. Karl Singer, din partea Banatului, ºi Johann Schwarz din partea Transilvaniei de Nord. Salutul nostru se îndreaptã de asemenea ºi cãtre reprezentanþii tuturor celorlalte structuri de bazã ale organizaþiei noastre, aflaþi astãzi la Reºiþa. Desigur cã în prezent în România trãiesc tot mai puþini deportaþi, iar cei rãmaºi în viaþã se pot deplasa din ce în ce mai anevoios datoritã vârstei sau a sãnãtãþii precare. Cu toate acestea, un numãr mare de foºti deportaþi au venit astãzi aici, la manifestarea lor. Iatã o trecere în revistã a localitãþilor de unde provin aceºtia: Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. Localitatea Anina - Steierdorf Arad Bocºa Cãlan / Hunedoara Caransebeº Deta / Timiº Fântânele / Arad Hunedoara Jimbolia Liebling / Timiº Lugoj Nãdrag / Timiº Oradea Nr. crt. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. Localitatea Oraviþa Oþelu Roºu Petroºani Pietroasa Mare / Timiº Recaº / Timiº Reºiþa Sadova Veche / Caraº-Severin Satu Mare Semlac / Arad Sibiu Sighiºoara Târgu Mureº Timiºoara Permiteþi-mi sã-l salut în continuare pe dl. Ignaz Bernhard Fischer din Timiºoara, preºedintele Asociaþiei Foºtilor Deportaþi în Uniunea Sovieticã din România. Salutãm prezenþa în mijlocul nostru ºi a d-nei Elke Sabiel, preºedinta de onoare a Asociaþiei Deportaþilor. În judeþul Caraº-Severin mai trãiesc în prezent 256 de foºti deportaþi, din care 111 la Reºiþa. Gândul nostru se îndreaptã acum ºi spre ei ºi conducãtorul lor, Karl Bereznyak. Cuvinte de bun-venit le adresãm de asemenea reprezentanþilor autoritãþilor naþionale, judeþene ºi locale prezente aici: în primul rând proaspãt numitului subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relaþii Interetnice al Guvernului României, la propunerea Forumului German, dr. Zeno Karl Pinter, nãscut la Oþelu Roºu, profesorului Carol König, reprezentantul pagina 11 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Ministerului Culturii ºi Cultelor ºi al d-nei ministru Mona Muscã personal, domnului Tiberiu Pãdurean, viceprimarul Municipiului Reºiþa. Manifestarea comemorativã de astãzi, începutã cu melodia deportaþilor „Tief im Russland, bei Stalino” a fost precedatã sau va fi urmatã de multe altele pe plan internaþional, regional sau local. Amintesc acum numai câteva din ele: Localitatea Sibiu Braºov Râºnov / Braºov Bucureºti Oradea Ulm / Germania Data Localitatea 10.01.2005 11.01.2005 11.01.2005 12.01.2005 15.01.2005 15.01.2005 Suceava Reºiþa Cãpleni / Satu Mare Deta / Timiº Lugoj Data 15.01.2005 22.01.2005 29.01.2005 29.01.2005 30.01.2005 Aº dori sã vã atrag atenþia ºi asupra miniexpoziþiei organizate aici, în aceastã bisericã, cu lucrãri care se referã la deportarea germanilor, realizate de Anton Ferenschütz ºi Franz Binder. Astãzi, când comemorãm aici la Reºiþa pe plan naþional 60 de ani de la începutul deportãrii germanilor, îl rugãm pe bunul Dumnezeu sã ne binecuvânteze pe noi toþi cei prezenþi precum ºi aceastã comemorare, iar pe foºtii deportaþii rãmaºi acasã, Dumnezeu sã-i binecuvânteze ºi sã le dea sãnãtate! z Cântec (Corul bisericii romano-catolice „Maria Zãpezii” Reºiþa): „Veni Sancte Spiritus” Veni, veni, veni Sancte Spiritus, Reple tuorum corda fidelium Et tui amoris, amoris ignem, Ignem in eis accende. Veni, veni, veni Sancte Spiritus, Qui per diversitatem linquarum Cunctarum gentes In unitate fidei, in unitate Congregasti. Veni, veni, veni Sancte Spiritus. z Mons. Martin Roos, episcopul Diecezei romano-catolice de Timiºoara: Bevor wir das Wort Gottes hören, wollen wir uns bereiten und Gott um Vergebung der Sünden bitten. /Stille/ z D.dr D.dr.. Christoph Klein (Sibiu), episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România: Der allmächtige Gott erbarme sich unser. Er lasse uns die Sünden nach und führe uns zum ewigen Leben, Amen. z Cântec (Corul de tineret al bisericii romano-catolice „Maria Zãpezii” Reºiþa): pagina 12 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 „Kyrie eleison” Kyrie eleison, Kyrie eleison, Kyrie eleison. Christe eleison, Christe eleison, Christe eleison. Kyrie eleison, Kyrie eleison, Kyrie eleison. z M ons. Martin Roos, episcopul Diecezei romano-catolice de Timiºoara: Lasset uns beten! Allmächtiger Gott, Du führst zusammen, was getrennt ist und bewahrst in der Einheit, was du verbunden hast. Schau voll Erbarmen auf alle, die durch die eine Taufe geheiligt sind und Christus angehören. Mache sie eins durch das Band des unversehrten Glaubens und der brüderlichen Liebe. Darum bitten wir durch Jesus Christus, Amen. z Lecturã (Pr (Pr.. Petru Berbentea, Biserica ortodoxã românã „Sfinþii Apostoli Petru ºi Pavel“ Reºiþa): Abel a fost pãstor de oi, iar Cain lucrãtor de pãmânt. Dar dupã un timp, Cain a adus jertfã lui Dumnezeu din roadele pãmântului ºi a adus ºi Abel din cele întâi-nãscute ale oilor sale ºi din grãsimea lor. ªi a cãutat Domnul spre Abel ºi spre darurile lui, iar spre Cain ºi spre darurile lui nu a cãutat. ªi s-a întristat Cain tare ºi faþa lui era posomorâtã. Atunci a zis domnul Dumnezeu cãtre Cain: Pentru ce te-ai întristat ºi pentru ce s-a posomorât faþa ta? Când faci bine, oare nu-þi este faþa seninã? Iar de nu faci bine, pãcatul bate la uºã ºi cautã sã te târascã, dar tu biruieºte-l! Dupã aceea Cain a zis cãtre Abel, fratele sãu: Sã ieºim la câmp! Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele sãu, ºi l-a omorât. Atunci a zis Domnul Dumnezeu cãtre Cain: Unde este Abel, fratele tãu? Iar el a rãspuns: Nu ºtiu! Au doarã eu sunt pãzitorul fratelui meu? ªi a zis Domnul: Ce ai fãcut?“ Genezã 4, 2b-10a z M ons. Eugen Schönberger Schönberger,, episcopul Diecezei romano-catolice de Satu Mare: Predicã Sokszor hallottuk már Káin és Ábel történetét. Megérteni sohasem leszünk képesek. Testvér, testvér ellen emeljen kezet?!... Megtörtént. De hogyan történhetett meg? A Szentírás az Istennel való szembefordulással, a bûnnel magyarázza. Érthetetlen, de mégis valóság. Ugyanolyan érthetetlen és szomorú valóság az is, amire itt, ma emlékezünk. 60 évvel ezelõtt, testvér, testvér ellen ugyanezt a bûnt követte el. Miért? Azt mondhatnánk, ez a háború következménye volt. De minek a következménye volt akkor a háború? Annak, hogy ismét elfordultunk Istentõl, vele szembehelyezkedtünk, s egymásban már nem a testvért láttuk, hanem azt, akin uralkodhatunk. Kihûlt a szívekben az Isten szeretete és tisztelete, svele együtt a testvériség, a felebaráti szeretet érzése is. pagina 13 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Messzirõl jöttem, azért, hogy együtt imádkozzam veletek. Emlékezzünk közösen azokra a testvérekre, akiket „a bûn következményeként” kiszakítottak egy közösségbõl, családból és nagyon messzire vittek, hogy olyan bûnökért fizessenek, amit nem követtek el. Azokért imádkozom, akikben - ott a messze idegenben - szintén az imádság tartotta a hazatérés reményét. Azokért, akiknek talán az volt a legnehezebb, hogy semmit sem tudtak családjukról, az otthonról. Csak dolgoztak, szenvedtek, imádkoztak és mindig hazavágytak… Imádkozom azokért, akik nem térhettek haza. Több ezer kilométerrel az édes otthontól, jeltelen sírban porlad testük. Azokért, akik hazatértek, de a betegség hamar végzett velük. De azokért a testvérekért is imádkozom, akik még itt élnek közöttünk és elmondhatják, milyen keserû volt a számûzetés. Imádkozom mindazokért, akik valahol ezekben a napokban emlékeznek a 60 évvel ezelõtti, és utána következõ szörnyûségekre. Veletek együtt imádkozom az egész világért, hogy többet ne történhessen meg, hogy testvér, testvér ellen kezet emeljen. Ezekben a napokban a keresztyények egységéért is imádkoznak világszerte. Közösen szeretnénk újra visszatalálni Istenhez, hogy benne egymásra találhassunk. Hogy tudjunk testvért látni egymásban s tanulni a múlt hibáiból. Ha eddig egymás ellen hadakoztunk, most nyújtsunk kezet egymásnak. Csak így lesz kedves Isten elõtti kérésünk. Tudom, nem könnyû megvalósítani a testvéri szeretetet. De könnyebb, ha megismerjük egymást, ha tudatosítjuk magunkban, mi összetartozunk, ugyanannak a mennyei Atyának vagyunk a gyermekei és a szenvedés egyformán fáj mindenkinek, akármelyik nemzethez vagy felekezethez tartozunk. Ilyen meggondolásból azokért is imádkozom, akik a szenvedésnek, s néha a halálnak is okozói voltak. Isten hozzájuk is legyen irgalmas. Isten adjon jó egészséget és sok kegyelmet a deportálásból hazatért, és még köztünk élõknek, bocsánatot és boldog mennyországot az elhunytaknak, s minden ember szívébe testvéri szeretetet, hogy Isten elõtt kedves legyen az ima, amit együtt és egymásért mondunk: „Bocsásd meg a mi vétkeinket, miképpen mi is megbocsátunk.” z Cântec (Miºcarea ortodoxã românã „Oastea Domnului“ Reºiþa): „De n-ar fi fost” De n-ar fi fost de partea noastrã El, Dumnezeul nostru, El, De n-ar fi fost de partea noastrã Sã spunã-acuma Israel. Al nostru ajutor e-n Domnul ªi-n Sfântu-i Nume-avem noi scut, El, cerurile ºi pãmântul Cu-a Lui putere le-a fãcut. pagina 14 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 z Lecturã (Pastor Botond Makay Makay,, Biserica reformatã Reºiþa): Ha annakoáért helye van a Krisztusban az intésnek, ha helye van a szeretet vígasztalásának, ha helye van a Lélekben való közösségnek, ha helye van a szívnek és a könyörületességnek, teljesjitsétek be az én örömömet, hogy egyenlõ indulattal legyetek, ugyanazon szeretettel viseltetvén, egy érzésben, egy ugyanazon indulattal lévén; semmit nem cselekedvén versengésbõl, sem hiábavaló dicsõségbõl, hanem alázatosan egymást különbnek tartván ti magatoknál. Ne nézze ki-ki a maga hasznát, hanem mindenki a másokét is. Annak okáért az az indulat legyen bennetek, amely volt a Krisztus Jézusban is... Filipeni 2, 1-5 z M ons. Martin Roos, episcopul Diecezei romano-catolice de Timiºoara: Predicã Ein außenordentlicher Anlass, der uns auch außenordentliche Möglichkeiten bietet. Wenn wir heute uns hier zusammengefunden haben, um der 60. Wiederkehr der Verschleppung unserer Leute nach Russland - eigentlich müssen wir sagen „der Sowjetunion“ - zu gedenken, dann tun wir dies in einem ökumenischen Rahmen, denn auch damals geschah es ohne Rücksicht, ob unsere Leute evangelischen oder katholischen Bekenntnisses waren. Es war damals überhaupt gefährlich, ein Deutscher, eine Deutsche zu sein. Doch Gott schreibt auch auf krumme Zeilen gerade, oder wie Josef es seiner Zeit kurz und bündig zusammengefasst hat: „Ihr hattet Böses mit mir im Sinn, doch Gott hat es zum Guten gewendet.“ (Vgl. Gen. 50,20). Trotz allem Bösen, was unsere Väter und Mütter auch erleben mussten und durchzustehen hatten, unsere beiden Volksplitter, die Sachsen aus Siebenbürgen und die Schwaben aus dem Banat, kamen dort einander auch näher, lernten dort auch einander kennen und nicht selten haben unsere Priester - besonders aus dieser Gegend unserer Diözese verschleppt - für beide Konfessionen Gottesdienst gehalten; miteinander in unserer langen Geschichte gebetet. Der gemeinsame Schicksalsschlag, der uns getroffen hat hier im Banat wie auch in Siebenbürgen oder in Sathmar, hat unsere Menschen und Landsleute einander auch näher gebracht. Vieles hat sich seither geändert für uns alle, manches zum Vor-, anderes zu unserem Nachteil. Es ist aber äußerst positiv zu bewerten, dass wir heute hier beisammen sind, um gemeinsam rückschauend zu gedenken: all jener die damals das Schwere anzunehmen hatten und es durchgestanden haben, jener ebenfalls, die dabei zugrunde gegangen sind und es mit dem Leben bezahlt haben; aber auch dankzusagen Gott für alle Führung und Fügung und nicht zuletzt, dass wir heute „in herzlicher Zuneigung und Erbarmen, eines Sinnes und mit einander in Liebe pagina 15 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 verbunden, in der Gesinnung Jesu Christi“ Gott unseren Lobpreis darbringen - in der Woche, da die Christen gemeinsam auch um die Einheit im Glauben miteinander beten und Gott bitten, dass wir immer mehr im Glauben und Vertrauen auf Ihn selber wachsen mögen. * Indiferent de împrejurãrile în care au loc sau de persoanele care sunt afectate, deportãrile rãmân întotdeauna ceva dureros. Ele au de-a face cu forþa ºi brutalitatea, fiind caracteristice unui regim dictatorial. Prin efectele lor, deportãrile ating o întreagã pãturã de oameni, nu de puþine ori un întreg popor. Ceea ce s-a întâmplat în mijlocul nostru în urmã cu 60 de ani, în ianuarie 1945, poate fi înþeles cu adevãrat de acei puþini concetãþeni ai noºtri, care au avut parte de aceste evenimente ºi sunt supravieþuitori direcþi ai acestora. De la an la an numãrul lor este tot mai mic, astfel încât, peste doar câþiva ani, ei vor reprezenta doar o mânã de oameni. Totuºi, cei care au avut de suportat efectele ºi cruzimea acestor deportãri, ºi din aceºtia face parte ºi generaþia mea, avem datoria de a memora cele petrecute atunci, asemenea ºi altor deportãri din vara anului 1951 în Bãrãgan, pãstrând în amintire aceste timpuri dureroase, ferindu-le de uitare în ciuda oricãror tendinþe. Chiar dacã nu conºtientizãm întotdeauna acest lucru, rãnile provocate de aceste evenimente sunt prezente ºi astãzi în viaþa noastrã personalã. Faptul cã astãzi în aceastã celebrare ecumenicã ne amintim de conaþionalii noºtri de etnie germanã deportaþi în ianuarie 1945, pe lângã faptul cã dovedeºte o atitudine creºtinã în faþa unor astfel de evenimente, exprimã ºi acea fraternitate sincerã, caracteristicã continuã a convieþuirii diferitelor etnii în aceastã zonã, aici în Banat, unde români ºi germani, maghiari ºi croaþi, sârbi ºi cehi ºi încã mulþi alþii, într-o soartã comunã au fost alãturi unul de altul, atât la bucurie, cât ºi la durere, într-o atmosferã de pace ºi respect reciproc. Bunul Dumnezeu sã ne ajute, ca întâlnirea de astãzi, precum ºi rugãciunea ºi cântecul nostru sã gãseascã ascultare la Tatãl nostru comun, de la care implorãm ºi pe mai departe darul înþelegerii, al mângâierii ºi al pãcii. z Cântec (Corul tineretului reformat Reºiþa): „Fönn a csillagok” Fönn a csillagok felett, Halleluja, ámen! Boldog lelkek zengenek, Halleluja, ámen! Ott az üdvözült sereg, Halleluja, ámen! Istennek zeng éneket, Halleluja, ámen! pagina 16 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Aki itt elfáradott, Aki hordoz bánatot, Azt a béke várja ott, Halleluja, ámen! Onnét száll a földre le Isten Lelke, hogy vele A szívünk legyen tele, Halleluja, ámen! z Sfânta Evanghelie (Pr (Pr.. Cornel Laurenþiu, preot greco-catolic Reºiþa): Nu vã temeþi..., cãci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit ºi nimic secret care nu va fi cunoscut. Ceea ce eu vã spun în întuneric spuneþi la luminã ºi ceea ce vã spun la ureche predicaþi de pe acoperiºuri. Nu vã temeþi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul. Temeþi-vã mai degrabã de cel care poate sã piardã ºi trupul ºi sufletul în Gheenã. Matei 10, 26-28 z D.dr D.dr.. Christoph Klein (Sibiu), episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România: Predicã Text: Darum fürchtet Euch nicht vor ihnen. Es ist nichts verborgen, was nicht offenbar wird, und nichts geheim, was man nicht wissen wird. Was ich euch sage in der Finsternis, das redet im Licht; und was euch gesagt wird in das Ohr, das predigt auf den Dächern. Und fürchtet euch nicht vor denen, die den Leib töten, doch die Seele nicht töten können; fürchtet euch aber viel mehr vor dem, der Leib und Seele verderben kann in der Hölle. (Mt 10, 26-28) Ein Gedenkgottesdienst wie der heutige will uns das unsagbare Leiden und die Opfer der vor 60 Jahren in die damalige Sowjetunion deportierten Deutschen unseres Landes in Erinnerung rufen. Erinnerung wendet sich gegen das Vergessen. Denn wir Menschen ertragen es nicht, zu vergessen und vergessen zu werden, weil jedes Leben einen Anspruch darauf hat, vor der Vergessenheit bewahrt zu werden. Kirche - so hat jemand gesagt - ist der „Ort des guten Gedächtnisses“. Sie ist durch ihre Botschaft und von ihrem Wesen her, Gemeinschaft der Lebenden und der Toten. Und ein Gedenkgottesdienst ist die Weise, wie wir als Christen der Vergessenheit entgegenwirken, weil wir bei Gott nie vergessen sind. Erinnerung aber fordert uns auf, das Erlebte und Erfahrene, das Leiden und die Schmerzen aufzuarbeiten. Vor 15 Jahren hat sich in unserem Land das Wort unseres Heilands Jesus Christus erfüllt: „Es ist nichts verborgen, was nicht offenbar wird und nichts geheim, was man nicht wissen wird.“ Rund ein halbes Jahrhundert hat man verborgen, was damals vor 60 Jahren geschehen ist. So gilt jetzt das Wort Jesu: „Was ich euch sage in der Finsternis, das redet im Licht, und was euch gesagt wird ins Ohr, das predigt auf den Dächern.“ Was man nur geheim sagen und nur flüstern konnte, das darf und muss man jetzt öffentlich und laut sagen. Und das tun wir in einer Veranstaltung wie dieser: hier im Gottesdienst, mit unseren Predigten und nachher pagina 17 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 beim Denkmal mit unseren Gebeten. Und es geschieht in Zeitungen, Büchern, Filmen und Diskussionen, Vorträgen und Ansprachen. Die Verheißung Jesu ist wahr geworden. Doch zum Erinnern an das Geschehene und zum Aufarbeiten der Vergangenheit gehört immer auch - und das ist das Dritte - die Frage, wie man mit solch großem Leiden fertig wird. Und das heißt: was sagen wir als Christen und gläubige Menschen und worin besteht unser Trost angesichts von Tod und Leid? Wir müssen dankbar dafür sein, das wir das Wort Gottes haben, wie er es uns durch seinen Sohn gesagt hat: „Fürchtet euch nicht vor denen, die den Leib töten, doch die Seele nicht töten können. Fürchtet euch vielmehr vor dem, der Leib und Seele verderben kann in der Hölle.“ Und damit sagt uns Jesus in dieser Stunde, - und so hat er auch die, die in der Fremde gelitten haben und wohl auch die Sterbenden getröstet: Der leibliche Tod, das Leiden überhaupt ist nicht das Letzte. Das eigentliche Leben, das „Leben in Gott“, „die Seele“ wird durch Demütigung, Gewalt, ja selbst durch den Tod nicht vernichtet. Diese Gewissheit gehört zum Wesen unseres christlichen Glaubens. Das Leben, das vom Tod bestimmt und vom Tod auch ausgelöscht werden kann, ist nicht das Eigentliche. Christus hat uns den Zugang zu einer anderen Welt eröffnet, in der wir bei Gott aufgehoben sind, und von seiner Liebe getragen werden, was immer in unserem irdischen Leben auch geschehen mag. Das ist der Glaube, der uns als Christen vereint, zu welcher Kirche und zu welcher Konfession wir auch immer gehören. Darum ruft uns der Herr auch heute zu: „Fürchtet euch nicht!“ Die Toten sind nicht vergessen. Und die, welche die schwere Zeit überleben durften, sollen dankbar sein und sollen Zeugnis ablegen von der Liebe und dem Erbarmen Gottes. Daran werden wir hier, in diesem Gottesdienst erinnert. Gott nehme die damals Gestorbenen auf in sein ewiges Reich und das Licht seiner Gnade leuchte ihnen. Er tröste die vom Tod Betroffenen und schenke uns allen die Gewissheit seines unaufhörlichen Erbarmens. Amen. * O slujbã de pomenire precum cea de astãzi vrea sã ne aducã aminte de suferinþa inimaginabilã cât ºi de jertfa germanilor din þara noastrã deportaþi acum 60 de ani în fosta Uniune Sovieticã. O astfel de aducere aminte se îndreaptã împotriva uitãrii. Acum 15 ani în þara noastrã cuvântul Mântuitorului, al Domnului Isus Hristos s-a împlinit ºi a devenit realitate: „Cãci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit ºi nimic tãinuit care nu va fi cunoscut.“ (Matei 10, 26b). Aproape o jumãtate de secol a fost tãinuit, ceea ce s-a întâmplat atunci, cu 60 de ani în urmã. Astfel, acum este valabil cuvântul lui Isus: „Ce vã spun Eu la întuneric, voi sã spuneþi la luminã; ºi ce auziþi ºoptindu-se la ureche, sã predicaþi de pe pagina 18 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 acoperiºurile caselor.“ Ceea ce se putea spune doar în secret ºi ºoptit, trebuie spus astãzi oficial ºi cu voce tare. ªi asta facem în cadrul unei asemenea comemorãri: aici, în timpul slujbei, prin predicile noastre, iar apoi la monumentul în amintirea morþilor de atunci prin rugãciunile noastre. Dar aici îºi are locul ºi întrebarea: ce spunem noi ca ºi creºtini ºi oameni credincioºi, în ce constã consolarea noastrã în faþa morþii ºi a suferinþei? Trebuie sã primim cu recunoºtinþã Cuvântul lui Dumnezeu, aºa cum ni l-a provãduit prin Fiul sãu: „Nu vã temeþi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul; ci temeþi-vã mai degrabã de acela care poate sã piardã ºi trupul ºi sufletul în gheenã”. Moartea trupului, suferinþa în sine nu este ultimul lucru. Adevãrata viaþã, „trãirea în Dumnezeu“, „sufletul“ nu va fi distrusã prin umilinþã, violenþã, da, nici chiar prin moarte. De aceea Domnul ne îndeamnã ºi astãzi: „Nu vã temeþi!“ Morþii nu sunt uitaþi. Iar cei care au putut supravieþui vicisitudinilor vremii sã mulþumeascã lui Dumnezeu ºi trebuie sã depunã mãrturie despre dragostea ºi mila lui Dumnezeu. Slujba de astãzi vrea sã ne aducã aminte de acest fapt. Fie ca Dumnezeu sã primeascã în împãrãþia sa veºnicã pe cei adormiþi ºi sã-i lumineze prin harul sãu. Fie ca El sã mângâie pe cei îndureraþi de moarte ºi sã dãruiascã tuturor mila sa neîncetatã. Amin. z D.dr D.dr.. Christoph Klein (Sibiu), episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România: Heiliger Geist, du Feuer der Herzen, Licht der Seelen, Tröster und Beistand, wir flehen zu dir um dein Erbarmen: z M ons. Martin Roos, episcopul Diecezei romano-catolice de Timiºoara: Dass du um alle, die getauft sind, fest das Band der Liebe binden wollest. z Participanþii: Wir bitten dich, erhöre uns. z M ons. Eugen Schönberger Schönberger,, episcopul Diecezei romano-catolice de Satu Mare: Növeld bennünk Urunk szeretetedet, hogy a világ felismerjen Téged általa. z Participanþii: Kérünk téged, hallgass meg minket. z D.dr D.dr.. Christoph Klein (Sibiu), episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România: Dass du die Einigung all deiner Jünger zum machtvollen Zeichen der Wahrheit machen wollest. z Participanþii: Wir bitten dich, erhöre uns. pagina 19 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 z Mons. Martin Roos, episcopul Diecezei romano-catolice de Timiºoara: Beten wir für die Opfer der Russlanddeportation der Rumäniendeutschen, deren wir heute besonders gedenken! z Participanþii: Wir bitten dich, erhöre uns. Schönberger,, episcopul Diecezei romano-catolice de Satu z M ons. Eugen Schönberger Mare: Doamne, vindecã rãnile în trupurile ºi sufletele deportaþilor ºi ajutã-ne sã unim suferinþele noastre cu Crucea Fiului Tãu. z Participanþii: Te rugãm, ascultã-ne. D.dr . z D.dr. Christoph Klein (Sibiu), episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România: Allen, die dich im Glauben bekannt haben, schenk den Lohn des Glaubens. Jenen, die der Erlösung noch am fernsten sind, komm mit deinem Erbarmen zu Hilfe. z Participanþii: Wir bitten dich, erhöre uns. z Mons. Martin Roos, episcopul Diecezei romano-catolice de Timiºoara: Heiliger Vater, allmächtiger, ewiger Gott, du erhörst das Hohepriesterliche Gebet deines Sohnes, dass alle deine Kinder eins seien. So lass uns, in des Heiligen Geistes Kraft vereint, deine Zeugen sein bis an die Ende der Erde. Durch Christus unsern Herrn. z Participanþii: Amen z D.dr D.dr.. Christoph Klein (Sibiu), episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România: Wir heißen Kinder Gottes und sind es. Darum beten wir voll Vertrauen: z Participanþii: Vater unser im Himmel, geheiligt werde Dein Name, Dein Reich komme, Dein Wille geschehe, wie im Himmel, so auf Erden. Unser tägliches Brot gib uns heute und vergib uns unsere Schuld, wie auch wir vergeben unseren Schuldigen und führe uns nicht in Versuchung, sondern führe uns zum ewigen Leben. Denn Dein ist das Reich und die Kraft und die Herrlichkeit. * Mi Atyánk, aki a mennyekben vagy, szenteltessék meg a te neved; jöjjön el a te országod; legyen meg a te akaratod, amint a mennyben, úgy a földön is. Mindennapi kenyerünket add meg nekünk ma; és bocsásd meg vétkeinket, miképpen mi is megbocsátunk az ellenünk vétkezõknek; és ne vígy minket kísértésbe; de szabadíts meg a gonosztól. pagina 20 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Tatãl nostru, care eºti în ceruri, sfinþeascã-se numele Tãu; vie împãrãþia Ta; facã-se voia Ta, precum în cer aºa ºi pe pãmânt. Pâinea noastrã cea spre fiinþã dã-ne-o nouã astãzi; ºi ne iartã nouã greºelile noastre, precum ºi noi iertãm greºiþilor noºtri; ºi nu ne duce pe noi în ispitã, ci ne izbãveºte de cel rãu. * Ohe naš, koji jesi na nebesima, sveti se ime tvoje, dopi kraljevstvo tvoje, budi volja tvoja, kako na nebu tako i na zemlji. Kruh naš svagdanji daj nam danas. I otpusti nam duge našek kako i mi otpuštamo dunicima našim; i ne uvedi naš u napast, nego izbavi naš od zla. * OHX, >aT, z0, pF4 >a >,$,FzN, *a c&bH4Hcb z<b G&op, *a BD4z*,H PaDFH&zp G&op, *a $J*,H &o:b G&ob, b8o >a >,$,Fz z >a 2,<:z. M:z$ >aT >aFJV>4x *a0*\ >a< *>,F\, z oFHa&4 >a< *o:h4 >aTa, b8o0, z <4 oFHa&:bp< *o:0>48o< >aT4<, z >, &&,*4 >aF &o zF8JT,>zp, >o z2$a&4 >aF oH *J8a&aho. z M ons. Martin Roos, episcopul Diecezei romano-catolice de Timiºoara: Erlöse uns, Herr, allmächtiger Vater, von allem Bösen und gib Frieden in unseren Tagen. Komm uns zu Hilfe mit deinem Erbarmen und bewahre uns vor Verwirrung und Sünde, damit wir voll Zuversicht das Kommen unseres Erlösers Jesus Christus erwarten. z Participanþii: Denn Dein ist das Reich und die Kraft und die Herrlichkeit, Amen. z Cuvântare Ignaz Bernhard Fischer (Timiºoara), preºedintele Asociaþiei foºtilor deportaþi în Uniunea Sovieticã din România: Der junge Großherzog Albrecht schloss im Jahre 1432 seine Ehe mit der jungen und bildschönen Bürgerstochter Agnes Bernauer von Augsburg. Der Vater des jungen Herzogs, Ernst, war gegen die nicht standesgemäße Heirat sehr aufgebracht und suchte, auch mit gewissenlosen Mitteln, diese Heirat unwirksam zu machen. Doch der junge Albrecht ließ sich nicht beirren. Auf der Reise zu seiner jungen Frau rastete er an einem schönen Herbsttag mit seinen Rittern auf einer Wiese. In der Nähe stand ein Bauernhaus. Auf das Tor dieses Bauerngutes hatte der Hausherr eine Inschrift angebracht. Sie lautete: „Ich habe Kreuz und Leiden! Das schrieb ich hier mit Kreiden. Und wer kein Kreuz und Leiden hat, der wische diesen Reim hier ab!“ In seiner übermütigen Laune rief der Herzog einen Knappen heran und gab ihm den Auftrag: „Wische diesen Spruch ab, denn ich bin der Mann, der kein Kreuz und Leiden hat.“ Zögernd und widerstrebend führte der Knappe den Befehl aus. Aber kaum waren die letzten Buchstaben dieses Spruches abgewischt, da brauste auf schweißnassem Pferd ein Bote heran und rief: „Herzog, lasst es mich nicht entgelten, wenn ich schlimme Botschaft bringe“. „Was ist es?“, fragte der Herzog. Der Bote sagte: „Eure Gemahlin ist tot! Sie haben sie in der pagina 21 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Donau als Hexe ertränkt.“ Wie vom Blitze getroffen, stand der junge Herzog da, lange, lange Zeit und hörte den Bericht des Boten wortlos bis zu Ende an. Dann sprang er aufs Pferd und sagte mit gebrochener Stimme zum Knappen: „Geh, und schreibe den Spruch von Kreuz und Leiden wieder auf das Tor!“ Wir ehemaligen Russlanddeportierten standen im Anfang der vierziger Jahren des vergangenen Jahrhunderts in dem Alter, das man als die schönste Zeit des Lebens nennt, in der Jugendzeit. Uns kam es damals überhaupt nicht in den Sinn, auf unser Haus oder auf das Tor unseres Herzens Worte von Kreuz und Leiden zu schreiben. Obwohl bereits der Zweite Weltkrieg wütete, stand am Himmel unserer Jugendzeit die Sonne der Lebensfreude, des Optimismus und der erwartungsvollen Jugendträume. Wolken von Kreuz und Leiden hatten an diesem Jugendhimmel keinen Platz. Aber dann überstürzten sich die militärischen Ereignisse. Rumänien wurde von der Roten Armee besetzt. Und im Januar 1945, da ritzten die Sowjetsoldaten mit ihren Bajonetten den Spruch des Bauernhauses in unser Herz: „Ich habe Kreuz und Leiden!“ Dann haben wir Kreuz und Leiden so richtig kennengelernt. Es begann mit der Beraubung unserer Freiheit, die uns durch den Stacheldrahtzaun des Lagers in Russland so plastisch vor Augen geführt wurde. Es folgte die schwere Arbeit in den Kohlengruben des Donezbeckens, in den Erzminen von Kriwojrog und im Aufbau der zerstörten Fabriken. Viel schlimmer war der ständige Hunger, verursacht durch die ungenügenden und aller Kalorienqualität spottenden Lebensmittel. Bald waren aus den kraftstrotzenden Männern und aus den blühenden Mädchen und jungen Frauen Distrophiker geworden. Von solch wankenden und schwankenden Gestalten, die der Steppenwind fast umblies, verlangten die Sowjets die Erfüllung der von ihnen vorgeschriebenen Norm. Sie verleugneten ihr eigenes sozialistisches Prinzip vom Arbeiter, der Herr über alle von ihm geschaffenen Werte sein soll. Bei uns Deportierten wandten sie das von ihnen verpönte und verurteilte kapitalistische Prinzip an: „Wenig hineinstecken - viel herausholen!“ Was steckten sie in uns hinein? Täglich zwei wässrige Krautbrühen und ein Stück schwer verdauliches Brot. Kleidung und Seife waren scheinbar Luxusartikel. Wir kamen nur selten in ihren Besitz. Medikamente waren ständige Mangelartikel. Woher sollten sie kommen? Hatten die Lagerärzte doch nicht einmal Papier, um die Namen der Kranken aufzuschreiben. Sie schrieben sie auf bedruckte Buchseiten. Als krank wurde nur derjenige anerkannt, bei dem der Thermometer Fieber anzeigte. Aber ein bis auf Haut und Knochen abgemagerter Distrophiker hatte kein Fieber. Er brach zusammen und starb. Die einzige Lebensrettung für viele Deportierte bestand in den jährlich veranstalteten Krankentransporten in die Heimat. Wären diese nicht angeordnet worden, hätten bis zu 60% der Deportierten in den Weiten des russischen Landes ihr Grab gefunden. pagina 22 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Woran kann man das Ausmaß unseres Deportiertenleidens messen? Das geht am besten durch Vergleich: Kaiser Napoleon hatte bei Waterloo die Schlacht verloren. Er dankte ab, wurde von den Engländern gefangengenommen und nach der Insel St. Helena verbannt. Dort gab es keinen Stacheldrahtzaun und er musste auch nicht arbeiten. Einmal wurde er von heftigen Zahnschmerzen befallen. In seinen Jahren als Feldherr und Kaiser hatte er so vielen Menschen Schmerz und Leid zugefügt. Nun musste er selbst Schmerzen erleiden. Er jammerte: „Was ist doch der Mensch? Ein Leiden an den kleinsten seiner Fibern reicht hin, den ganzen Menschen untauglich zu machen!“ Wie aber hätte Napoleon erst gejammert, wenn er an Leid das hätte durchmachen müssen wie wir Deportierten? Wenn ihn die Russen im Jahre 1812 bei Moskau gefangengenommen, ihn in ein Lager hinter Stacheldraht gesteckt, ihm eine Stockhacke in die Hand gedrückt hätten, um im tief gefrorenen Boden Fundamente für die Häuser auszuheben, die er verbrannt hatte? Wenn die Russen ihm als Nahrung nur Krautbrühe und ein Stück Brot gegeben hätten? Wenn er in Lumpen hätte gehen müssen, am Tage von Läusen geplagt und bei Nacht von Wanzen? Wenn er als Distrophiker hätte weiter schuften müssen? Er, der Kriegsverbrecher musste es nicht - aber wir mussten es. Ihn haben zwei Tage Zahnschmerzen untauglich gemacht, wir aber mussten bei all dem Hunger und Leid volle fünf Jahre hindurch tauglich sein. Napoleon mag als großer Kriegsstratege ein Riese uns gegenüber gewesen sein, - im Ertragen von Leid war er uns gegenüber ein Zwerg. Wir fragen uns immer wieder: Warum fügen Menschen anderen Menschen, die sie nie gekannt und die ihnen nichts Böses angetan, solche Leiden zu? In einer Grundschule von Neapel wurde den Kindern als Aufsatzthema „Hunger in der Welt“ gegeben. Ein Junge schrieb „Der Hunger in der Welt ist groß und tut sehr weh. Das wissen die Reichen nicht. Sie gleichen dem reichen Prasser im Evangelium. Die Armen wissen es und leiden sehr daran. Sie gleichen dem armen Lazarus im Evangelium, dem man nicht einmal die Brosamen gab, die vom Tische des Reichem herabfielen. Deshalb sage ich: Der Mensch stammt nicht vom Affen ab, sondern vom Vampir!“ Wir korrigieren den Jungen und sagen: „Der Mensch ist als Ebenbild Gottes geschaffen!“ Aber wenn er sich von Gott abwendet, das Bild Gottes hasserfüllt aus seinem Herzen reißt, dann wird er für seine Mitmenschen zum Vampir! Und wenn eine große Gruppe von Menschen, wenn eine Partei den militanten Atheismus auf seine Fahnen schreibt, die Macht im Staat übernimmt und aus den Herzen der Staatsbürger den Gottesglauben mit Gewalt herausreißen will, dann wird ein solcher Staat zum „Megavampir“. Die bolschewistische Sowjetunion unter Stalin war solch ein Megavampir. Er hat seine Opfer noch aus einer Entfernung von 1000 Kilometern gekidnappt. Dieser Megavampir hat uns fünf Jahre hindurch das Blut aus den Adern gesaugt, pagina 23 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 die Jugend, und vielen die Gesundheit und sogar das junge Leben. Man sagt, Rumänien sei das „Dracula“-Land, weil, der Sage nach, ein Vampir manchen Leuten das Blut ausgesaugt hatte. Aber das bolschewistische Regime der Sowjetunion hat keinen sagenhaften, sondern einen richtigen Megavampir hervorgebracht. Das haben wir erlebt. Seit unserer Deportation sind viele Jahren vergangen. Machen wir einen Rückblick. Was haben wir daraus gelernt oder was hätten wir daraus lernen müssen? Papst Johannes Paul II. sprach am 3. Mai 1987 den Jesuitenpater Rupert Mayer selig. Dieser Pater trägt den Ehrennamen „Apostel von München“. Pater Rupert war im Ersten Weltkrieg an der Front in Rumänien. Am 30. Dezember 1916 wurde er so schwer verwundet, dass sein linkes Bein amputiert werden musste. Von da an nannte man ihn den „hinkenden Pater“. In seiner Seelsorgearbeit in München stellte er sich vehement gegen die Ideologie der Braunen. Diese sahen in ihm eine große Gefahr, warfen ihn einige Male ins Gefängnis und er musste die Jahre bis zum Kriegsende im Kloster Ettal Zwangsaufenthalt nehmen. Er tat den berühmten Ausspruch: „Wenn es Gottes Wille ist, kann ein einbeiniger Jesuit länger leben als eine gottlose tausendjährige Diktatur!“ Er hat die braune Diktatur um einige Monate überlebt und starb bei der Predigt am Allerheiligentag des Jahres 1945. Gilt dieses Wort, das Pater Rupert über die Braune Diktatur gesprochen hat, nicht auch, uns betreffend, für die Rote Diktatur? Die Sowjets waren uns Deportierten himmelhoch überlegen. Eine Großmacht mit der größten Armee der Welt, ausgestattet mit Lang-, Mittel- und Kurzstreckenraketen, mit Panzern und Atombomben. Die Sowjetunion beherrschte ganz Osteuropa und wurde die größte Gefahr für die freie Welt. Dennoch hätten auch wir sagen können: „Wenn es Gottes Wille ist, können distrophische Deportierte länger leben als eine gottlose Diktatur, die die Welt beherrschen will!“ Und Gott hat es gewollt! Wir haben diese gottlose Supermacht, diesen Megavampir überlebt! Die Sowjetunion glich dem großen, mächtigen Elefanten - und wir Deportierten glichen der schwachen kleinen Maus. Das Wunder ist geschehen: Die kleine Maus lebt länger als der Elefant! Rückblickend müssen wir doch eines gelernt haben. Das, was der französische Bischof Bossuet am Sarge Ludwigs XIV., des Sonnenkönigs, ausgerufen hat: „Dieu seul este grand!“ Gott allein ist groß! Reiche vergehen, Diktaturen verschwinden, Gott aber bleibt! Er war in schweren Zeiten unsere Stütze, er soll sie unser Leben lang bleiben! So wie es unsere evangelischen Brüder und Schwestern singen: „Eine feste Burg ist unser Gott!“. Werfen wir auch einen Vorausblick in die Zukunft. Was haben wir alten Menschen von ihr noch zu erwarten? In der Stadt Venedig gibt es 175 Kanäle. 430 Brücken führen über diese Wasserstraßen. Manche der Brücken wurden berühmt, so die Rialto- pagina 24 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Brücke. Es gibt aber auch eine Brücke, die vom Dogenpalast, in dem früher die Gerichtsverhandlungen stattfanden, zum gegenüberliegenden Gefängnis führt. Verurteilte das Gericht einen Angeklagten, so wurde dieser gleich danach über die Brücke ins Gefängnis gebracht. Manche mussten jahrelang, andere lebenslang im düsteren Gefängnis schmachten. Unzählige Seufzer und Verzweiflungsschreie haben im Laufe der Jahrhunderte diese Brücke zum Erzittern gebracht. Deshalb nannte das Volk diese Brücke die SeufzerBrücke. Gleicht unser Leben nicht auch dem Gang über die Seufzer-Brücke? Im Januar 1945 wurden wir zur Deportation verurteilt. Seit damals begann unser Gang über die Seufzer-Brücke. Wie oft haben wir in den Deportationsjahren geseufzt, geklagt, geweint. Aber auch nach der Deportation konnten wir diese Brücke nicht verlassen. Die Jahre in der kommunistischen Diktatur haben uns viele Seufzer ausgepresst. Auch die folgenden Jahre des Übergangs konnten uns von dieser Brücke nicht befreien. Das niedrige Lebensniveau von Rentnern, Krankheiten und Altersbeschwernisse halten uns auf dieser Brücke. Wie lange? Bis wir von der Seufzer-Brücke in das Gefängnis des Grabes stürzen. Ist dies das endgültige Ende unserer Existenz? Nein! Ein anderer ließ sich als Unschuldiger zum Tode verurteilen: Jesus Christus! Er hat sein Kreuz über die Seufzer-Brücke getragen und in seiner Todesnot laut geschrien: „Mein Gott, mein Gott, warum hast Du mich verlassen!“ Auch er landete im Gefängnis des Grabes. Aber da geschah das große Wunder. Welches? In San Francisco steht die schönste Brücke der Welt: die GoldenGate-Brücke. Sie ist 2,8 Kilometer lang und führt über das Goldene Tor zum Eingang in den Hafen. Das größte aller Wunder geschah bei der Auferstehung Christi. Er hat die Seufzer-Brücke des Todes für uns in eine GoldenGate-Brücke des Lebens umgewandelt! Wohl schreiten wir, so lange wir leben, noch auf der Seufzer-Brücke voran. Aber dann, wenn sich das Gefängnistor des Grabes öffnet, verwandelt Christus die Seufzer-Brücke in eine Brücke zum Goldenen Tor, durch das wir in das ejwige Reich Gottes schreiten. Das ist unsere Zukunftsaussicht. Mit dem Propheten Jesaia möchte ich allen Leidensgefährten zurufen: „Macht die schlaffen Hände stark und die wankenden Knie fest! Sagt den Verzagten: „Habt Mut, fürchtet euch nicht! Gott wird kommen und euch erretten!“ Wir haben noch einige Schritte über die SeufzerBrücke des irdischen Lebens zu gehen, aber danach verwandelt sie sich in die Golden-Gate-Brücke der Erlösung. Sie führt uns in eine Zukunft, die alle menschlichen Wunschträume unendlich überragt. Sie führt uns aus der Deportation dieses leidvollen irdischen Lebens in die bleibende Heimat, in das unverlierbare Vaterhaus Gottes! pagina 25 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 z Cuvântarea E.S. Rolf Maruhn, consulul Republicii Federale Germania din Timiºoara: Mesajul E.S. ambasador Wilfried Gruber din Bucureºti „Gerne hätte ich heute den zentralen Gedenktag der Russlanddeportation vor 60 Jahren mit Ihnen hier zusammen verbracht, doch leider bin ich durch andere Termine bereits gebunden. Daher sende ich Ihnen auf diesem Wege meine herzlichsten Grüße. Wir gedenken heute eines der schmerzlichsten und einschneidendsten Ereignisse in der Geschichte der deutschen Minderheit in Rumänien. Für die meisten kam vor nunmehr 60 Jahren, im Januar 45, die Aushebung völlig überraschend. Den politischen Bemühungen Ihrer Repräsentanten Hans Otto Roth und Franz Kräuter und auf die Unterstützung der rumänischen Regierung und der Vertreter der Kirchen vertrauend, hatten viele, trotz der bereits erfolgten Erfassung in Listen und trotz allseits kursierender Gerüchte über eine bevorstehende Deportation, auf eine Einigung mit der sowjetischen Besatzungsmacht, auf eine Verschiebung oder Milderung der geplanten Deportation gehofft. Man konnte sich nicht vorstellen, dass das eigene Leben nach dem gerade überstandenen Krieg, dem Einmarsch der Sowjetarmee, den Plünderungen und Übergriffen, nun noch eine weitere, so dramatische Wendung nehmen würde. Um so überraschender traf die rigide und schlagartige Umsetzung der Aushebung und Deportation. Viele wurden auf der Straße kurzerhand aufgegriffen, andere mussten sich binnen kürzester Zeit an festgelegten Sammelpunkten einfinden, Ortausgänge waren abgesperrt, Telefonleitungen und Verkehrswege unterbrochen, ein Entziehen durch Flucht kaum möglich. Hilflos mussten die Zurückgebliebenen feststellen, dass nach Abschluss der Deportation in wenigen Wochen über 75.000 Menschen verschleppt waren. Es gab kaum eine Familie, die nicht betroffen war. Systematisch waren Frauen zwischen 18 und 30 Jahren und Männer zwischen 17 und 45 Jahren ausgehoben und in die sowjetischen Arbeitslager, teilweise bis weit hinter den Ural, verschleppt worden. Die meisten sollten erst Ende der vierziger Jahre, einige sogar erst Anfang der fünfziger Jahre wieder entlassen werden. Die Anforderungen der harten Arbeit, die langen Fahrten unter primitiven Bedingungen, Hunger, Kälte und Krankheit, forderten ihren Tribut. Über 10.000 Menschen sollten die Deportation nicht überleben. Doch auch die, die schließlich entlassen wurden, konnten nicht alle in die Heimat zurückkehren. Vielen wurde die Rückkehr nach Rumänien nicht gestattet. Schließlich blieb die Hälfte - teils freiwillig, teils unfreiwillig - in Deutschland oder Österreich. pagina 26 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Die Zahl derer, die die schweren Jahre überlebt haben und nun zum Gedenken des Jahrestages hier versammelt sind, wird immer kleiner. Ihnen gilt an diesem Tage unsere besondere Anerkennung und unser besonderer Respekt. Ihnen ist es zu verdanken, dass die Zeit der Deportation nicht in Vergessenheit geraten ist. Sie haben den Chronisten der Ereignisse zur Verfügung gestanden, um ihre Erinnerungen, bitter und kaum zu ertragen wie sie sind, mit uns und den nachfolgenden Generationen zu teilen. Der Verein der ehemaligen Russlanddeportierten hat sich stets mit großem Einsatz für die Interessen seiner Mitglieder eingesetzt und kann bekanntlich wichtige Erfolge vorweisen. Seine Aktivitäten wurden und werden seitens der Bundesregierung wohlwollend begleitet und substantiell unterstützt.“ z Cuvântarea domnului dir dir.. Carol König, din partea Ministerului Culturii ºi Cultelor Bucureºti: Mesajul E.S. doamna ministru Mona Muscã (Bucureºti) Cu ocazia participãrii dumneavoastre la aceastã comemorare prilejuitã de împlinirea a 60 de ani de la tragicul eveniment al deportãrii unei mari pãrþi a minoritãþii germane din România în fosta Uniune a Republicilor Socialiste Sovietice, doresc sã-mi exprim întreaga mea compasiune faþã de familiile germane care au avut de suferit în urma acestui trist moment din istoria de peste nouã secole a minoritãþii germane din România. Meritul deosebit al acestei minoritãþi naþionale, care a convieþuit alãturi de populaþia românã majoritarã sau de alte naþionalitãþi prezente pe teritoriul României, este acela cã a ºtiut în permanenþã sã renascã prin muncã, ordine ºi disciplinã ºi sã se remarce prin mobilizatorul exemplu de culturã, educaþie ºi civilizaþie occidentalã pe care l-au purtat ºi-l poartã pânã în zilele noastre. În calitate de ministru al culturii ºi cultelor doresc sã vã asigur, pe viitor, de întregul sprijin al instituþiei noastre în activitatea dumneavoastrã de pãstrare, afirmare ºi dezvoltare liberã a identitãþii etnice culturale, religioase ºi lingvistice. z Cuvântarea domnului prof. Ovidiu Ganþ, deputatul minoritãþii germane în Parlamentul României: Este o deosebitã onoare pentru mine sã pot fi astãzi alãturi de Dumneavoastrã, acum când comemorãm deopotrivã o tragedie pentru minoritatea ºi populaþia germanã din România ºi o crimã împotriva umanitãþii comisã de regimul sovietic la vremea respectivã. Aºa cum domnul preºedinte Fischer a spus, orice formã de dictaturã, indiferent de stânga sau de dreaptã, roºie sau brunã, aduce cu sine astfel de crime ºi este condamnabilã deopotrivã. pagina 27 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Aceste dictaturi au luat sfârºit, important este ceea ce s-a întâmplat dupã aceea. Este important pentru cã nu putem trece peste aceste lucruri ºi sã le uitãm. Aºa cum Republica Federalã Germania ºi-a asumat rãspunderea istoricã pentru crimele regimului nazist, vã rog sã vã aduceþi aminte de imaginea cancelarului Willy Brand îngenunchiat la Varºovia, aºa a înþeles ºi România prin vocea guvernului sãu sã-ºi asume rãspunderea pentru participarea la aceastã crimã comisã de armata roºie în 1945. A fost o reparaþie moralã ºi s-a încercat ºi se încearcã o modestã reparaþie materialã. Ca reprezentat al minoritãþii germane în Parlamentul României doresc sã-mi exprim satisfacþia pentru aceste lucruri. Este un lucru bun pentru locul României într-o democraþie occidentalã. Dacã Germania ºi România au înþeles aceste lucruri, aºtept spre binele popoarelor ºi þãrilor urmaºe ale Uniunii Sovietice ca acest proces democratic sã se producã ºi acolo ºi sã vinã o vreme când guvernele acestor þãri vor fi în mãsurã sã-ºi asume rãspunderea istoricã pentru crimele Uniunii Sovietice, sã cearã scuze celor cãrora le-au fãcut atâta rãu. Sunt convins cã mai devreme sau mai târziu acest moment va veni. * Als Vertreter der Deutschen Minderheit im Rumänischen Parlament fühle ich mich verpflichtet und werde mein Bestes tun um Ihre Interessen zu vertreten. Allerdings brauche ich unbedingt etwas ihrerseits, unsererseits als deutsche Gemeinschaft, etwas was Ihnen geholfen hat in Ihre Heimat zurückzukehren und das ist mit Sicherheit die menschliche Solidarität. Aus dem was ich gelesen habe, den ich hatte es nicht mitgemacht, konnte ich diese Solidarität erkennen. Es war nicht mehr wichtig, ob Schwabe oder Sachse, evangelisch oder katholisch, ob reich oder arm, sondern es war wichtig zusammenzuhalten um dieser Situation irgendwann zu entkommen. Das Demokratische Forum der Deutschen in Rumänien hat die Pflicht, diese Solidarität zu pflegen, damit unsere deutsche Gemeinschaft auch weiter hier in Rumänien bestehen kann. Ich danke Ihnen vielmals für die Einladung und für die Tatsache, dass ich heute hier sein kann. z Cuvântarea domnului Walther Konschitzky (München), referent cultural al Asociaþiei ªvabilor Bãnãþeni din Germania: Anlässlich dieser gemeinsamen Feier des Erinnerns, des Gedenkens und auch des Betens, überbringe ich das Grußwort der Landsmannschaft der Banater Schwaben aus Deutschland an alle ehemalige Deportierte und an alle die an dieser eindrucksvollen Feier teilnehmen. Vor einer Woche haben wir in der Donauhalle in Ulm dieses tragische Ereignis in einer Gedenkfeier begangen. Aus allen teilen Deutschlands waren über 800 Menschen nach Ulm gekommen um an dieses tragische Schicksal zu erinnern. pagina 28 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Was blieb uns heute als Nachkommen der ehemaligen Deportierten, zu tun? Das was den Sinn dieser Feier ausmacht: erinnern, gedenken beten. Die Landsmannschaft der Banater Schwaben gedenkt der Toten, verneigt sich vor dem Schicksal der Heimgekehrten und ist neben jenen, die heute noch leben. Ich erinnere mich, in meiner Kindheit zum ersten mal das Wort Leid wirklich empfunden zu haben, als in allen Häusern des Dorfes das Lied „Tief in Russland, bei Stalino“ gesungen wurde, an dem wir auch heute erinnert wurden. Wir waren 14 Jahre alt und verstanden nicht, was das bedeuten sollte. Bei den letzen Strophen aber, wo es hieß, „sollte ich in Russland sterben...“ haben wir Männer und Frauen weinend gesehen und wir sind als Kinder erschrocken. Das war für mich mein erstes bewusstes Erlebnis an die Deportation. Heute erinnern wir uns wieder und nehmen die Verpflichtung wahr, diese Ereignisse an die Öffentlichkeit zu bringen. Diese Veranstaltung führt Menschen zusammen, die von diesen Ereignissen gezeichnet wurden und in diesem kollektiven Schicksal verbunden sind. Wir wollen Ihnen heute danken! z Cuvântarea domnului dr dr.. W Wolfgang Steffanides (Viena), olfgang Stef fanides (V iena), al treilea preºedinte al Asociaþiei „„Ö Ö sterreichische Landsmannschaft“: Dies ist eine überaus ergreifende Veranstaltung. Tief bewegt überbringe ich Grüße aus der alten Reichs-, Haupt- und Residenzstadt Wien, aus der Landeshauptstadt der Steiermark Graz und vom Reschitzaer Ehrenbürger, Univ.-Prof. Dr. Reinhold Reimann, Graz. Wir wollen Ihnen sehr gratulieren, vor allem auch Herrn Þigla, dass es gelungen ist, diese beindruckende Veranstaltung zu Stande zu bringen. Ich rufe Sie auf, die furchtbaren Ereignisse der Deportation niemals zu vergessen. Es sind immer die Unschuldigen, die kollektiv leiden müssen. Uns Volksdeutsche versucht man, weltweit einer einseitigen Kollektivschuld zu unterwerfen - und es gibt leider viele, die das auch noch für richtig halten. Stellen wir die vielschichtige Wirklichkeit dar! So hoffe ich, dass alle Betroffenen in allen Staaten dieser Ereignisse gedenken. Besten Dank für Ihre Aufmerksamkeit. z Cuvântarea domnului dr dr.. Zeno Karl Pinter (Sibiu), subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru R elaþii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României: Es ist eine große Ehre für mich, hier zu sein und ich bedanke mich für die Gelegenheit, die ich bekommen habe, Sie als Vertreter des Interethnischen Departements der Rumänischen Regierung zu begrüßen. Genauso wie beim Abgeordneten Ovidiu Ganþ, hat die Deportation auch meine Kindheit und meine Jugend geprägt. Dieses Ereignis hat das Leben und die Existenz der pagina 29 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 ganzen deutschen Minderheit aus Rumänien beeinflusst. Damals hat etwas stattgefunden, was man den Anfang vom Ende bezeichnen kann. Durch die Deportation in die Sowjetunion wurden Familien getrennt, manche der Deportierten wurden direkt nach Deutschland geführt. Dieses hatte als Folge auch die Welle der Auswanderung und die Zersplitterung der deutschen Gemeinschaft in Rumänien. Ich hoffe, dass diese Gedenkfeier Erinnerung an diese Tragödie in uns hervorgerufen hat, den wir dürfen nicht vergessen, was damals geschehen ist. Wir können nur hoffen, dass so was nie mehr geschehen wird. * Este pentru mine o mare onoare sã particip astãzi la aceastã comemorare, pentru cã, deºi am fost, la fel ca ºi domnul deputat Ovidiu Ganþ, prea tânãr ca sa percep acel eveniment groaznic care s-a petrecut în ianurie 1945, ºi tinereþea ºi copilãria mea au fost marcate de aceste evenimente. Încã din copilãrie am fost mereu confruntat cu povestirile bunicilor din ambele pãrþi, atât din Caransebeºul Nou cât ºi din Oþelu Roºu, legate de aceste tragice evenimente. Aceastã deportare in Uniunea Sovieticã a fost ceea ce se poate numi pentru comunitatea germanã din România începutul sfârºitului, pentru cã mulþi dintre cei care au fost deportaþi în acele locuri au fost rupþi de familiile lor, nu s-au mai întors în þarã, au ajuns în Germania, declanºând acel mare val al emigrãrii care a sfâºiat comunitatea noastrã. Comemorarea de astãzi are menirea de a ne aduce aminte acele evenimente tragice, pentru cã nu este bine sã le uitãm. Datoria noastrã faþã de înaintaºi este aceea de a veghea ca aºa ceva sã nu se mai întâmple niciodatã. z Cuvântarea domnului prof. dr dr.. Karl Singer (T (Timiºoara), imiºoara), preºedintele Forumului Democrat al Germanilor din Regiunea Banat: Ich komme aus einer Generation, die nicht nach Russland deportiert wurde. Wenn ich aber das Wort Generation benütze, so denke ich nicht ganz unbewusst und im tiefsten Sinne an die Jahre in meiner Heimatgemeinde Bakowa, wo ungefähr 32 Kinder meiner Schulklasse auf ihre Eltern fünf Jahre lang warteten. Wir können uns vorstellen, dass dieses Schicksal nicht leicht gewesen ist. Wenn wir heute denken, was unsere Landsleute vor 60 Jahren erlebt haben, dann meine ich, dass dies Gedenken nicht nur an das Leid erinnern soll und an die erlittene Not, sondern auch die Tatsache wahrnehmen muss, dass es heute noch so etwas gibt. Unser Gedenke ist mit keiner Rache verbunden. Wir sollen aber nicht vergessen zu urteilen und zu verurteilen, dass auch heute in der Welt, analog und unmenschlich, solche Praktiken der Menschenverachtung noch existieren. Die Worte Genozid, Deportation und Lager sind nicht aus der Welt verschwunden. pagina 30 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Ihr Russlanddeportierte und Euer Wort sei eine Mahnung, dass so etwas in der Menschengeschichte nicht mehr passieren darf. Die Generation, die auf ihre Eltern wartete, verneigt sich voller Respekt vor eurem Wort. Ich danke Ihnen für den Aufruf an diesem Gedenktag, dass es nie mehr Menschen erster Kategorie, zweiter Kategorie, dritter Kategorie und paralleler Kategorien geben darf. Diese Strukturierung der Menschen führte in letzter Instanz zu dieser leidgeprüften Periode. Vor Gott gibt es nur den Menschen und keine Kategorisierungen. Ich danke Ihnen! z Prelegerea festivã: prof. dr dr.. Paul Philippi (Sibiu), preºedinte de onoare al Forumului Democrat al Germanilor din România: Deportationsgedanken heute - und auch übermorgen? Jetzt sind es also schon 60 Jahre! Sechzig Jahre seit dem Erdbeben, das unsere Wohnung im Hause Rumänien erschüttert und verwüstet hat. Die Jüngsten, die im Januar 1945 verschleppt wurden, müssten heute, wenn die Vorgaben des Genossen Stalin gestimmt hätten, schon 77 Jahre alt sein, und die Ältesten 105. In Wirklichkeit wären oder sind die Allerjüngsten heute erst 73 - denn auch 13-Jährige wurden damals mitverschleppt - und die Ältesten, wenn sie noch lebten, wären heute 117 Jahre alt, denn auch 57-Jährige waren damals noch in die Zwangsarbeitslager mitgenommen worden. Wir haben der Deportation vor 10 Jahren gedacht, unter der Teilnahme auch des damaligen Staatspräsidenten Rumäniens. Wir haben damals denen, die in der ukrainischen Steppe und am Ural verscharrt wurden, und denen, die an den Folgen der Deportation umgekommen sind, in der Schwarzen Kirche von Kronstadt das Mozart-Requiem gesungen. Damals waren 50 Jahre seit jenem „Erdbeben“ vergangen. Wer von uns, wer von Euch ehemaligen Deportierten wird in zehn Jahren beim 70-jährigen Gedenken noch dabei sein - 83 bis 127 Jahre alt? Es werden andere sein, die daran denken müssen, wenn die Erschütterung des Januar ’45 nicht vergessen werden soll; und uns ist klar: Wir sind heuer an einem Wendepunkt angekommen und müssen darüber nachdenken, wie die mit der Deportation von 70.000 Rumäniendeutschen im Januar 1945 umgehen sollen, die nach uns kommen werden - und wie darum auch wir heute damit neu fertig werden müssen. Anders vielleicht, als noch vor zehn Jahren. Da gilt es als erstes sicher zu sagen: Das Beben, das uns im Januar 1945 erschüttert hat, soll nicht vergessen werden. Auch nur dieses zu erwarten, ist schon nicht wenig. Denn unsere Zeit ist schnelllebig. Unsere Nachkommen werden damit beschäftigt sein (und beschäftigt sein müssen!), wie sie sich in der veränderten Welt des 21. Jahrhunderts durchsetzen werden; sie werden mehr damit beschäftigt sein als mit der Erinnerung an die Heimsuchungen ihrer Großeltern im Jahr ’45. So wird es in zehn oder 25 Jahren nicht selbstverständlich sein, dass Menschen sich mit gesammeltem pagina 31 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Ernst an das Beben erinnern, das damals unsere Gemeinschaften im Banat, in Siebenbürgen, in Sathmar und im rumänischen Altreich durchzittert hat. Aber es ist nun einmal so: Völkern, Gemeinschaften, die das geschichtliche Gedächtnis verlieren, geht auch die Zukunft verloren. Das „lange Leben auf Erden“ hat Gott der Herr für das Volk seines Wohlgefallens mit dem Gebot verbunden, Vater und Mutter zu ehren - und dies ist das einzige Seiner Zehn Gebote, das Er mit einer irdischen Verheißung verbunden hat. Wir machen es uns selten klar, dass das Vierte der Zehn Gebote auch eine enorm politische Dimension hat! So muss es für die Zukunft unserer deutschen Gemeinschaften in Rumänien wichtig bleiben, dass dieses Beben des Januar 1945 unter uns Rumäniendeutschen in respektvollem Gedächtnis lebendig bleibt. Also werden nun wir Alten uns und Euch Jüngere fragen müssen: Wie soll dieses respektvolle Gedenken so lebendig bleiben; dass daraus nicht ein Gedenken wird, bei dem pflichtgemäß Deklamationen oder Lamentationen vorgetragen werden, die Bitterkeit weitertragen in Generationen, die dann, 70 oder 100 Jahre vom damaligen Geschehen entfernt, um ein sinnvolles Zusammenleben mit ihren eigenen Zeitgenossen bemüht sein müssen? Was sagen wir, was lernen wir, wie verarbeiten wir das Erlebnis der Deportation in einer Art, die für uns und zukünftig auch für andere fruchtbar wird? * Eine Antwort, die ich im Namen aller Betroffenen gerne zu geben die Erlaubnis hätte, wäre die: Wir wollen uns künftig einseitiger Schuldzuweisungen enthalten. Gewiss: Die Brutalität, mit der unsere Brüder und Schwestern damals aus ihren Häusern herausgerissen wurden, die viehischen Verhältnisse, in denen sie durch den eisigen Januar transportiert und einer unzumutbaren Sklavenarbeit zugeführt wurden - auch sie sollen nicht vergessen werden. Im Gegenteil: Die Erinnerung daran soll als ein Fanal der Abschrekkung in die Geschichtsbücher eingehen. Als Bürger Rumäniens gehörten sie gar nicht zu dem Lande, das die Sowjetunion mit Krieg überzogen hatte. Oder: Wenn man jedoch auch Rumänien zu denen hatte zählen wollen, die 1941 Russland angegriffen hatten, dann hatte man doch nur dessen deutsche Bürger als Geiseln in Beschlag genommen und für das haftbar gemacht, was der eigentliche Gegner dem Land angetan hatte. Das alles bleibt analytisch richtig und festzuhalten. Und doch: Wer bisher zugehört hat, wird einwenden müssen, dass die Dinge komplizierter liegen. Zwar bleibt einfach wahr, dass die 70.000 grausam Verschleppten weder am Krieg schuld waren, noch wegen irgend welcher Vergehen bestraft wurden, sondern dass dies alles nur über sie kam, weil sie Deutsche waren - das heißt: nicht Bürger Deutschlands, wie viele das Wort „Deutsche“ heute verstehen, sondern rumänische Bürger deutscher Volkszugehörigkeit; und dass sowohl ihre Verschleppung an sich als auch die Art, pagina 32 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 wie diese geschah, ein Verbrechen gegen die Menschlichkeit darstellte. Aber uns Betroffene muss nach 60 Jahren Abstand doch auch bewusst sein, dass wir als deutsche Gemeinschaften mit dazu beigetragen haben, dass unsere 70.000 in die Fänge dieser Maschinerie der Rache und der Menschenverachtung hineingeraten sind. Hatten wir uns nicht von der Begeisterung für das „Dritte Reich“ voll vereinnahmen lassen? Hatten wir nicht denen unter uns nachgegeben - d.h. hatten wir nicht denen die Zügel für die Führung unserer Gemeinschaften in die Hand geben lassen -, die uns zur vollen Identifizierung mit diesem „Dritten Reich“ erziehen wollten? Hatten wir deren Lied nicht laut mitgesungen? Natürlich lässt sich dem entgegenhalten: Die hätten auf uns auch zugegriffen, wenn wir uns 1940 nicht einer nationalsozialistischen Volksgruppenführung ausgeliefert hätten. Aber wir haben uns eben damals ausgeliefert. Wir haben unsere Rolle als Angehörige des deutschen Volkes einerseits und des rumänischen Staates andererseits nicht in der Ausgewogenheit verstanden und gelebt, in der wir es hätten tun müssen und sollen. Müssen und sollen? - Ja. Aber auch können? Leider nein! Diese Doppelrolle war unter den damaligen Voraussetzungen noch nicht klar zu konzipieren. Sie ist es weithin bis heute nicht. Denn das Verständnis von ethnischer und staatsbürgerlicher Identität ist seit gut hundert Jahren ins Gleiten geraten. Innerhalb Rumäniens ist es noch leichter neben- und beieinander zu halten als das in Deutschland der Fall ist, wo der Begriff der Volkszugehörigkeit seit 1945 an juristischer Plausibilität verloren hat. Das heißt: die seit langem angelegte Neigung unserer „reichs“- und staatsdeutschen Brüder, nur den als Deutschen anzuerkennen, der Bürger Deutschlands ist, diese Neigung ist seit dem Zweiten Weltkrieg steiler geworden. Als Angehöriger der Generation, die, statt 1945 nach Russland zu müssen, 1943 in deutsche Uniformen geschlüpft war, kann ich sagen, dass damals, 1943, unter unseren Schwaben und Sachsen der Drang (d.i. der innere Zwang) ausbrach, sich dem staatsdeutschen Selbstverständnis unserer dortigen Vorgesetzten anzupassen. „Ihr wollt als Deutsche anerkannt sein? Dann nehmt mal an uns Maß!“ Wir sind also, wenn ich richtig beobachtet habe, selbst auf die Gleitbahn geraten, die dazu beitrug, dass wir 1945 von den Sowjets und den Alliierten mit dem Kriegsgegner Deutschland identifiziert wurden. Hier sind wir rumänische Bürger deutscher Volkszugehörigkeit. Und wir hoffen, dass auch die Generation, die in zehn und 25 Jahren des Januar 1945 gedenkt, auf diese deutsche Volkszugehörigkeit Wert legt. Und damit bin ich bei einer der Aufgaben, die uns zur Verarbeitung der DeportationsErfahrung gestellt ist: Wenn sich unsere Enkel in den Jahren 2015 und 2030 noch als Deutsche Rumäniens der Deportation erinnern sollen, dann haben pagina 33 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 wir erhebliche geistige und selbsterzieherische Arbeit zu investieren. Deutscher zu sein, im Allerwelts-Sinn von Berliner Zuwanderungs-Gesetzen, stellt uns nur die Aufgabe, nach dorthin auszuwandern. Und Bürger Rumäniens können wir auch ohne den Erhalt unserer Sprache und unserer deutschen Gemeinschaften sein. Aber um als Bürger Rumäniens Deutsche zu sein, und dies beides mit Überzeugung - und auch für andere überzeugend! -: das erfordert Arbeit an unserem eigenen kulturellen und sozialen Profil als Banater Schwaben, als Siebenbürger Sachsen, als Sathmarer Schwaben, als Berglanddeutsche, als Zipser, und so weiter. Dem Beben der Russland-Deportation waren Vorbeben des Nationalismus vorausgegangen, die das gegenseitige Verstehen innerhalb der Staaten Europas und zwischen den Staaten Europas schwer machten. An den Ursachen dieser Vorbeben hatten wir uns mit beteiligt. „Wir“?- das meint in diesem Fall die Generationen unserer Großväter, der Väter und unsere eigene Generation. „Wir“: das meint nicht nur uns Deutsche, erst recht nicht nur uns Rumäniendeutsche. Es meint u.a. auch unsere rumänischen und unsere ungarischen Nachbarn. Sie alle, wir alle waren an diesen Vorbeben beteiligt. Und ich meine nicht, es sei schuldhaft gewesen, dass wir uns in diese Vorbeben haben hineinziehen lassen. Das ging damals gar nicht anders. Falsch war, wie wir uns damals haben vereinnahmen lassen - nämlich so, - dass wir einfach mit den Wölfen mitgeheult haben, und nicht die Kraft, die Konzentration aufgebracht haben, unsere eigene Stimme zu singen und durchzuhalten, - dass wir nicht nüchtern genug waren, unser besonderes eigenes Profil als deutsche Gemeinschaften Rumäniens - als Banater Schwaben und als Siebenbürger Sachsen - so zu artikulieren und so durch die Wellen hindurch zu tragen, - wie es weder in das Klischee des globalen Staatsnationalismus hineinpasste, noch in das des Rassismus-Dünkels, - wie es vielmehr unserm eigenen Profil entsprach als Praktikern einer früh eingeübten europäischen Subsidiaritäts-Tradition von staatstragenden Untergruppen unseres Landes, mit eigener Sprach- und Sozialkultur. Verstehen wir uns bitte richtig: Ich meine nicht, dass wir das große Beben des Zweiten Weltkriegs in einem siebenbürgischen oder Banater Idyll an uns hätten vorbeiziehen lassen können. Dem Tsunami jener Jahre war wohl nicht zu entkommen. Das Subsidiaritätsprinzip (wonach kleinere Untereinheiten einer größeren Einheit in ihrer sozialen Struktur von dieser größeren Einheit gestützt werden müssen und nicht aufgesogen werden dürfen), das war 1945 zwar schon formuliert. Aber die Anwendung dieses Prinzips, das heute zur europäischen Norm geworden ist, auf die Struktur eines Staates, und die mit diesem Prinzip verbundene Aufwertung des innerstaatlichen Pluralismus, das war in Europa und insbesondere in Rumänien noch unbe- pagina 34 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 kannt. Darum sollen wir uns und die, die nach uns kommen, bei der Besinnung auf die Deportation von 1945 nicht mit einseitigen Schuldzuweisungen verbittern: Die Russen oder die Rumänen oder die Alliierten sind schuld gewesen. Die Forschungen haben es inzwischen gezeigt: Stalin selbst hat es ausdrücklich befohlen, dass es nur Deutsche sein sollen, auch Deutsche aus Rumänien, die zu sogenannter Wiederaufbauarbeit ausgehoben werden. Kollektive Strafe für alles, was deutsch heißt. Die Vorbeben nationalen Dünkels reichen hinein bis in das Stalin-Dekret. Und an diesen Vorbeben hatten eben auch wir uns beteiligt. Dies alles gehört zu den Ursachen jener Umweltkatastrophe dazu, zu deren Gedenken wir hier beisammen sind. An der Berichtigung nationalen Denkens zu arbeiten (nicht: an seiner Beseitigung!) das ist eine Aufgabe, ist eine Chance, so eine Katastrophe in Zukunft zu vermeiden. Wir werden uns also künftig einseitiger Schuldzuweisungen enthalten und es vielmehr als Zukunftsaufgabe ansehen, an der richtigen Verarbeitung jener Ursachen mitzuwirken, die 1945 zur Katastrophe geführt haben. Richtig verarbeiten heißt, für die Zukunft Lehren ziehen. Zum Beispiel: Dass wir uns künftig nicht einfach von den Klischees modischer Publikationen einebnen lassen, wenn diese etwa „deutsch“ für den Staatsbürger der Bundesrepublik reservieren. Wir brauchen und haben da den weiteren Horizont und den längeren Atem geschichtlicher Erfahrung. Darum sollten wir bewusst das wahrnehmen, was uns in der besonderen Rolle als deutsche Gemeinschaften im Staate Rumänien zugewachsen ist: die Rolle einer konstruktiven politischen ethnischen Minderheit, die an ihren Staat kollektive Rechtsansprüche stellt, in ihm aber auch kollektive Pflichten zu übernehmen bereit ist. Dieses Rollenverständnis ist ein Qualitätserzeugnis der gemeinsamen Geschichte von Rumänen, Ungarn und Deutschen, das zu verschleudern schade wäre. Es ist ein Modell, das Zukunft hat, wenn es von uns für den Gebrauch in unserer Zeit bearbeitet und angeboten wird. Die Aussichten, dies Modell gerade in Rumänien zu verwirklichen, sind gut, weil historisch bewährt, und weil dies Modell vom Trend der größeren europäischen Entwicklung begünstigt wird. Dieses Modell der uns zugewachsenen Minderheitenexistenz modern zu profilieren erfordert, freilich, ich wiederhole es, strenge Arbeit unter uns selbst und an uns selbst. Es erfordert auch Selbstbewusstsein ohne Dünkel, und es erfordert geduldigen, offenen Dialog mit den größeren Gemeinschaften unserer Nachbarn im In- und im Ausland, besonders natürlich mit denen, zu denen wir politisch oder sprachlich gehören. Um sie beim Namen zu nennen: Wir brauchen den stetigen Dialog mit den Repräsentanten des rumänischen Mehrheitsvolks und mit den Eliten der Mit-Minderheiten in diesem Land, besonders mit den Ungarn, mit denen uns Jahrhunderte gemeinsamer guter und schlechter Erfahrungen verbin- pagina 35 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 den. Und selbstverständlich bedürfen wir des Dialogs mit den Kräften des deutschen Sprachraumes, und das nicht als bloß Nehmende (wie wir es immer gerne waren und auch bleiben), sondern eben auch als bescheidene Dialogpartner, die, auch als Lernende, in ihrer besondern Rolle etwas beizusteuern haben. Das gilt auch für unsere Anlehnung an den größten Staat deutscher Sprache, dessen seinerzeitige Machthaber unsere Gemeinschaft in den Kriegsjahren beschlagnahmt und missbraucht haben, und die dadurch gerade an der Deportation von 1945 mitschuldig geworden sind. Diese Schuld werden wir unseren Freunden in Deutschland natürlich nicht als Anklage vorhalten; denn dass wir uns damals missbrauchen ließen, gehört, wie ich schon sagte, mit in die Bilanz des Deportationsgedenkens. Aber wir sollten die Schuld, die der deutsche Staat an uns abzutragen hat, auch nicht einfach verbergen, wenn wir in Berlin anklopfen. So dankbar wir für die staatlichen Hilfen aus Deutschland sind (und dass wir es sind, unterstreiche ich nachdrücklich), und so höflich-diplomatisch wir (als die schwächeren Partner) mit den Berliner Stellen immer umgehen werden: wir dürfen, nach allem, was geschehen ist, auch erwarten, dass man uns als einen Partner wahrnimmt, der Ansprüche zu stellen berechtigt ist, Ansprüche auf eine Hilfe, die so massiv ausfällt, wie es das Unglück war, in das man uns 1945 mit hineingezogen hatte. Dies sollten wir, meine ich, uns und unseren Partnern brüderlich bewusst machen. Und um es noch konkreter zu sagen: Durch unsere Abgeordneten im rumänischen Parlament haben wir es erreicht, dass unsere Russlanddeportierten als ehemalige politische Gefangene - als Zwangsarbeiter - anerkannt sind, und als solche die finanzielle Unterstützung erhalten, die rumänischen Standards entspricht. Eine Entsprechung dazu gibt es aus Deutschland nicht. Das ist zwar erklärlich. Aber es ist nicht selbstverständlich. Und dieses zu wissen, dieses hie und da - z.B. heute - auch auszusprechen, sollte uns nicht nur erlaubt, sondern auch geboten sein. * Deportationsgedenken 2005: Es fordert heraus zum neuen Erfassen der alten Aufgabe, in konstruktiver Weise eine politische ethnische Minderheit in unserm Staat zu sein und diese Aufgabe zeitgemäß, d.h. auch im europäischen Kontext neu zu artikulieren. Im gemeinsamen Hause Europa der Jahre 2015 und 2030 werden wir alle nur ethnische Minderheiten sein. Unsere Erfahrung als Minderheit in Rumänien sowie die Erfahrung Rumäniens mit uns kann uns allen im gemeinsamen Europa nützen. So, meine ich, wird auch die Generation unserer Enkel das Gedenken an den Januar 1945 noch fruchtbar und konstruktiv begehen können. Denn dieses Gedenken bindet uns und bindet sie sowohl an das Land, aus dem unsere „Russländer“ damals herausgerissen wurden, es bindet uns an unsere Existenz als deutsche Gemeinschaften, und es bindet uns ein in eine politische Verantwortung pagina 36 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 für den gemeinsamen Staat, in dem ein soziales Beben, wie wir es erleben mussten, nicht mehr vorkommen soll. Ja es verbindet uns zusammen mit dem Mehrheitsvolk hier und mit der Sprach- und Kulturgemeinschaft aller Deutschen, in gemeinsamer Verantwortung für ein künftiges Europa einzustehen, zu dessen Profil wir durch unsere Präsenz einen bescheidenen aber ganz nicht unwichtigen Beitrag leisten. * Nach so einer Vorausschau auf die Zeit, in der andere an die Deportation von 1945 erinnern werden, blicken wir, die Erlebnisgeneration, noch einmal zurück auf die, die mit ihrer Zwangsarbeit keine solche Vorausschau mehr verknüpfen konnten. Wir denken an die, die nur Leid gekannt haben, das ohne Sinn und ohne Erklärung blieb, und das mit Krankheit oder mit dem Tod endete. Wir trauern um sie als Mitbetroffene. Wir wollen auch nicht vergessen, was wir zusammen mit ihnen erfahren haben, nämlich: zu was für einem Haufen Elend wir Menschen werden, wenn der dünne Firniss der Zivilisation von uns abblättert. Und: Wie dankbar wir werden können - und bleiben sollten! - wenn wir nur einigermaßen genug zu essen, zu trinken und uns zu wärmen haben. Die Erinnerung daran, wie wenig ein Mensch braucht, um leben und danken zu können, die sollte uns auch in besseren Zeiten nicht mehr verlassen. Sie sollte die Messlatte für unsere Ansprüche bleiben. Wir wollen auch mit denen dankbar sein, die heimkehren und ihre Familien wieder sehen durften. Dankbar sollten wir auch der armen Ukrainer und Russen gedenken, die selber Not litten und dennoch unseren Deportierten geholfen haben. Wir alle, die wir die Zeit der Deportation erlebt haben, doch besonders ihr, die ihr die Deportation überlebt habt: Lasst uns im Gedenken an die Leiden und an die Toten versprechen: Wir wollen zusammen mit den Jüngern, die das nicht erlebt haben, dafür einstehen, dass die Welt, in der wir leben - und in der sie leben werden - lebbarer wird, geschwisterlicher, und dankbarer. z Cuvântarea doamnei Elke Sabiel (Timiºoara), preºedinta de onoare a Asociaþiei Foºtilor Deportaþi în Uniunea Sovieticã din România: Es ist für mich eine Ehre, an der Gedenkfeier der Russlanddeportation, heute, anlässlich der 60. Wiederkehr, teilzunehmen. Wir kommen heute zusammen, um der Schrecken der Vergangenheit, Ihrer Vergangenheit, zu gedenken, denn es ist auch unsere Vergangenheit, haben wir Ihnen doch durch die Leiden des 2. Weltkriegs dieses Schreckliche angetan. Zwar ist auch heute schlimm genug, was wir wahrnehmen müssen, in gestochen farbigen Fernsehbildern: vor wenigen Wochen die erschüttern- pagina 37 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 den Bilder der Tsunami-Katastrophe in Südost-Asien, die Terrorattacke auf die USA am 11. September 2001, aber auch die Bilder aus dem letzten Jahrzehnt des vergangenen Jahrhunderts: Bosnien, der Kosovo-Krieg sowie die Schreckensbilder aus Afrika, Somalia, Ruanda. Es war ein „Jahrhundert der Extreme“, ein Zeitalter totalitärer Massenbewegungen, zweier globaler und vieler lokaler Kriege. Allein auf unserem Kontinent wurden in den letzten 100 Jahren 100 Millionen Europäer Opfer von Krieg, Tyrannei und Genozid. Darunter auch die zahlreichen Opfer Ihrer Deportation. Es gibt heute etwas, was man „Erinnerungskultur“ nennt - das Resultat langwieriger, oft quälender Spurensuche. Gustav Heinemann, unser Bundespräsident der 70-er Jahre, sagte einst, dass „wir Deutschen ein schwieriges Vaterland, mit einer schwierigen Geschichte haben, wobei wir die Erbschaft - im Guten wie im Bösen - nicht abstreiten können“. Erlauben Sie, dass ich für einen Moment 60 Jahre zurückblicke: hätte das Mädchen Anne Frank Hitlers Tyrannei, den Krieg, diese gesamte fürchterliche Zeit überlebt, und wäre ihr nach dem Krieg ein normales Leben möglich gewesen, dann wäre sie heute 75 Jahre alt. Sie könnte Auskunft geben über Flucht, Deportation und KZ, über ihre Ängste und Träume. Liegen Leben und Sterben der Anne Frank so weit zurück, in einer fernen und fremden Epoche, so dass uns ihr Schicksal nicht mehr berührt? Theodor Heuss, unser erster Bundespräsident der Nachkriegszeit, sagte einmal, es gäbe „eine Gnade des Vergessens“: jedermann wisse, wie schwer es für Menschen sei, weiter zu leben, wenn die Fähigkeit fehle, das Böse zu vergessen das sie erlitten. Theodor Heuss fügte warnend hinzu: „Völker, zumal wir, die Deutschen nach Hitler, dürften diese Gnade des Vergessens nicht allzu rasch einfordern“. Die letzten 15 Jahre haben uns erneut in vielen Ländern und Regionen mit Rassismus und Fremdenhass konfrontiert; und es taten sich viele Abgründe auf. Deshalb bleibt uns nichts anderes übrig, als das wir uns der Geschichte immer wieder erinnern, auch dann, wenn sie zur Last, zu einem Akt der Trauer wird. Man muss wohl, denke ich, immer mal wieder in solche Abgründe blicken, wenn man nicht in sie stürzen will. „Niemand ist in der Geschichte allein“, sagte Richard Wagner in seinem Festvortrag, anlässlich der Gedenkfeier vor 5 Jahren in Temeswar. „Und, so lange noch die Menschen unter uns sind, die das Erlebnis der Deportation erfahren haben, ist diese Geschichte nicht vergangen, solange ist sie Gegenwart - auch nach 60 Jahren. Den ehemaligen Deportierten kann man weder die verlorenen Jahre ersetzen noch kann man das erfahrene Leid ungeschehen machen. Alles was heute für die ehemaligen Opfer getan wer- pagina 38 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 den kann, bleibt symbolisch. Symbolisch für sie und für uns. Viele junge Menschen, die 1945 in Viehwaggons in die Deportation gingen, kehrten von dieser Reise nicht mehr zurück. Dass ihr Leben so kurz war, ist den Diktaturen zu verdanken, die das 20. Jahrhundert beherrscht haben. Vergessen wir das nicht und hören wir nicht auf von all dem zu erzählen und gewissenhaft zuzuhören. z Cuvântarea doamnei Ana Gabor Gabor,, deportatã din Târgu Mureº: Ich heiße Anna Gabor und bin aus Kleinlasseln. An einen Morgen des 16. Januar war unser ganzes Dorf von dem Militär umringt und man hat uns verständigt, dass alle zwischen 16 und 40 Jahren für 5 Tage Lebensmitteln und eine Decke mitnehmen sollen um nach Sanktmartin hingeführt zu werden. Man hat uns versammelt und am Nachmittag, um 5 Uhr, es hat begonnen zu schneien, hat man uns zu Fuß bis nach Sanktmartin geführt, das sind 35 bis 40 km. Nach zwei Tagen hat man uns dort in den Viehwaggons hineingesteckt, ohne Wasser, ohne Feuer, ohne nichts! Dann sind wir drei Wochen gefahren, immer nur in der Nacht. Während des Tages sind wir auf die sogenannten toten Schienen geschoben worden. Endlich sind wir angelangt und wurden dort verteilt. Ich, zum Beispiel, wurde in eine Koksfabrik hinausgeschickt. Dort haben wir ein dickes Seil und eine Eisenstange bekommen und mussten auf den zweiten Stock. Wir hatten Angst und wussten nicht, was soll‘s? Man sollte diese Koksfabrik abreisen, weil sie vom Kriege beschädigt war. Danach ging´s in den Schacht, wo ich zuerst die Kohlen abgeladen habe. Ich war damals die allerjüngste. Ich war im November 16 Jahre alt. Aber Gottseidank, ich bin nach Hause gekommen. Viereinhalb Jahre war ich deportiert! z Cuvântarea domnului Julius Hager Hager,, deportat din Satu Mare: Es war am ersten Weihnachstag, 1944. Der Krieg, der so viel Leid verursacht hatte, ging dem Ende zu. Die Glocken riefen zur Festmesse, die Kirche war voll besetzt. Der Pfarrer gestaltete einen schönen Gottesdienst. Alle beteten um Hilfe und Gottesgnaden, die Lieder und Orgel klangen noch lauter zum Himmel empor. Für viele Schwaben waren es die letzten Weihnachten in ihrer Heimat. Man befürchtete noch etwas Schreckliches, niemand konnte es ahnen, was mit uns noch geschehen wird. Am 3.01.1945 geschah es. Militärs standen vor der Tür, alle Frauen ab dem 17. bis zum 30. und Männer ab dem 16. bis zum 45. Lebensjahr wurden mit Gewalt aus ihren Familien gerissen und ins Sammellager gebracht. Im Dorf blieben weinende Mütter, Großeltern, Kinder und viel Schmerz. Bald pagina 39 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 waren wir in geschlossenen, ungeheizten Viehwaggons. Wir begannen den Weg in die Deportation, ins Ungewisse. In den unzähligen Arbeitslagern in der Steppe Ukrainas und in Sibirien waren mehr als 4.700 Sathmarer Schwaben, von denen 700 niemals in ihre Heimat zurückgekehrt sind. Hunger und Not waren für viele der Tod, sie fanden ihre letzte Ruhestätte in der kalten russischen Erde. Nur selten konnten Freunde oder Geschwister bei der Beerdigung dabei sein, keine Kerze, keine Blume schmückte das Grab, es war alles so traurig. Als unschuldige Zivilisten wurden wir deportiert, nach unserer Heimkehr wurde uns eine Kriegsschuld zugeschrieben. Bis 1989 wurde von unserer Deportation nicht gesprochen. Heute gedenken wir jener, die während und nach der Verschleppung verstorben sind. Gott gebe ihnen die ewige Ruhe. Wir, die dieses Unheil überlebt haben und noch am Leben sind, wollen nicht von unseren Leiden sprechen, es soll nur eine Mahnung an die Gegenwart und Zukunft sein. Nur Glaube, Verständnis und Friede zwischen den Menschen können Unheil und Ungerechtigkeit verhindern. Gott helfe uns! * Era în prima zi de Crãciun a anului 1944. Rãzboiul, care a cauzat multe suferinþe, nu luase sfârºit. Clopotele au chemat pe credincioºi la Sfânta Liturghie. Biserica a fost arhiplinã. Preotul a oficiat o slujbã foarte frumoasã, sau spus rugãciuni pentru pacea între oameni. Pentru mulþi ºvabi a fost ultimul Crãciun în patria lor. Nimeni nu bãnuia ce pericole ne pot aºtepta. Totul s-a întâmplat în ziua de 3 ianuarie 1945. Militari înarmaþi erau în faþa uºii. Femeile între 17 ºi 30 de ani, bãrbaþii între 16 ºi 45 de ani au fost despãrþiþi cu forþa de familiile lor ºi escortaþi în lagãrele de concentrare. În sate au rãmas mamele, bunicii ºi copiii profund întristaþi. În curând am început drumul în vagoanele de vite, ferecate ºi neîncãlzite, spre stepele Ucrainei ºi Siberia, pentru noi þinuturi necunoscute. Astfel am ajuns mai mult de 4.700 ºvabi sãtmãreni în lagãrele de muncã sovietice, din care peste 700 de persoane nu s-au mai întors niciodatã acasã. Foametea, frigul ºi bolile au cauzat multor femei ºi bãrbaþi moartea, ei gãsindu-ºi odihna de veci în pãmântul rusesc. Numai rar au asistat fraþii ºi prietenii la înmormântarea lor. Nici lumânãri, nici flori nu au împodobit mormântul lor, totul a fost atât de trist. Am fost deportaþi fãrã a fi militari, iar dupã întoarcerea noastrã ni s-a atribuit ºi vina de a fi fost implicaþi în rãzboi. Pânã în anul 1989 nu s-a vorbit nimic despre deportarea noastrã. Un gând pios al nostru se îndreaptã spre cei morþi în timpul deportãrii ºi spre cei pagina 40 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 care au murit dupã întoarcerea acasã. Noi, care am supravieþuit, nu dorim sã vorbim despre suferinþele noastre, ci sã atenþionãm generaþiile prezente ºi viitoare: numai credinþa, toleranþa ºi pacea între oameni pot preveni nedreptatea. Dumnezeu sã ne ocroteascã! z Mons. Martin Roos, episcopul Diecezei romano-catolice de Timiºoara, mons. Eugen Schönberger Schönberger,, episcopul Diecezei romano-catolice de Satu Mare, d.dr d.dr.. Christoph Klein (Sibiu), episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România: Binecuvântare z Cântecul deportaþilor (Corul „Franz Stürmer“ al Asociaþiei Germane de Culturã ºi Educaþie a Adulþilor Reºiþa): „Heimweh-Lied“ Die Rose blüht im Sonnenschein, Von Morgentau noch nass, Und alle kleinen Blümelein, Sie nicken froh im Gras. Mich zieht zurück an jenen Ort Wo ich so froh beim Mütterlein. Drum möcht ich gern, drum möcht ich gern In meine Heimat wieder gehn. Nur ich steh da, mein Herz ist krank Auf weiter, grüner Flur. Was kümmert mich der Vögel Sang, Hab´ einen Wunsch ja nur. Und wenn der Tag zu Ende geht, Die dunkle Nacht bricht an, In Sternenpracht der Himmel steht, Der Mond geht seine Bahn, Ich möcht so gern, ich möcht so gern In meine Heimat wieder gehn, Dort wo man spricht manch liebes Wort, Möcht alle meine Lieben sehn. Dann ist es Stille um mich her, Denn alles schläft und ruht. Nur ich bin wach und denke sehr An die Heimat, die mir gut. B. Monumentul dedicat deportãrii germanilor în fosta Uniune Sovieticã, situat în parcul „Cãrãºana“: z Fanfara din Anina - Steierdorf. dr.. Gavril Soran. z Cuvânt de salut al prefectului judeþului Caraº-Severin, dr z M ons. Martin Roos, episcopul Diecezei romano-catolice de Timiºoara: Dumnezeule Atotputernic! Ne rugãm pentru victimele deportãrii. Pentru aceia care ºi-au aflat moartea acolo, pe meleaguri strãine fãrã a avea parte, în cele mai multe situaþii, de un preot care sã-i pregãteascã pentru viaþa veºnicã cu sfânta spovadã, cu maslul ºi cu sfânta împãrtãºanie. Priveºte la suferinþele lor nemãsurate pagina 41 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 ºi, pentru meritele suferinþei ºi morþii Fiului Tãu Preasfânt, primeºte-i în Împãrãþia Ta Veºnicã. z D.dr D.dr.. Christoph Klein (Sibiu), episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România: Wir beten für die Überlebenden der furchtbaren Zeiten der Deportation. Sind sie auch körperlich gebrochen, mit schwacher Gesundheit, so sollen Sie doch, in ihrer Seele und in Ihrem Glauben, mit unentwegter Treue Dir dienen, sich um Versöhnung und Verzeihung bemühen, damit Hass und böser Wille nie mehr die Welt beherrschen mögen. z Mons. Martin Roos, episcopul Diecezei romano-catolice de Timiºoara: Kérünk az elhurcoltak családjaiért, leszármazottaiért. Urunk, te gyógyítsd be lelki sebeiket. A Keresztfán elszenvedett megaláztatásod és halálod adjon nekik erõt, hogy egyre nagyobb érzékenységgel tudjanak a megalázottak, szenvedõk és nyomorgók sorsán enyhíteni. z Participanþii: Vater unser im Himmel, geheiligt werde Dein Name, Dein Reich komme, Dein Wille geschehe, wie im Himmel, so auf Erden. Unser tägliches Brot gib uns heute und vergib uns unsere Schuld, wie auch wir vergeben unseren Schuldigen und führe uns nicht in Versuchung, sondern führe uns zum ewigen Leben. Denn Dein ist das Reich und die Kraft und die Herrlichkeit, Amen. * Mi Atyánk, aki a mennyekben vagy, szenteltessék meg a te neved; jöjjön el a te országod; legyen meg a te akaratod, amint a mennyben, úgy a földön is. Mindennapi kenyerünket add meg nekünk ma; és bocsásd meg vétkeinket, miképpen mi is megbocsátunk az ellenünk vétkezöknek; és ne vígy minket kísértésbe; de szabadíts meg a gonosztöl. * Tatãl nostru, care eºti în ceruri, sfinþeascã-se numele Tãu; vie împãrãþia Ta; facã-se voia Ta, precum în cer aºa ºi pe pãmânt. Pâinea noastrã cea spre fiinþã dã-ne-o nouã astãzi; ºi ne iartã nouã greºelile noastre, precum ºi noi iertãm greºiþilor noºtri; ºi nu ne duce pe noi în ispitã, ci ne izbãveºte de cel rãu. z Fanfara din Anina - Steierdorf. z Depuneri de coroane de flori: - Consulatul Republicii Federale Germane din Timiºoara; - Instituþia Prefectului Judeþului Caraº-Severin; - Consiliul Judeþean Caraº-Severin; - Primãria Municipiului Reºiþa; - Forumul Democrat al Germanilor din Regiunea Banat, Timiºoara; - Asociaþia „Banatia” Timiºoara; - Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraº-Severin, Reºiþa; pagina 42 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 - Forumul Democratic al Germanilor din Anina - Steierdorf; - Forumul Democratic al Germanilor din Bocºa; - Forumul Democratic al Germanilor din Deta; - Forumul Democratic al Germanilor din Lugoj; - Forumul Democratic al Germanilor din Arad; - Direcþia pentru Culturã, Culte ºi Patrimoniu Cultural Naþional din judeþul Caraº-Severin, Reºiþa; - Asociaþia Foºtilor Deþinuþi Politici ºi Deportaþi în Bãrãgan din judeþul CaraºSeverin. Fotoreportaj: 60 de ani de la începerea deportãrii germanilor în fosta Uniune Sovieticã Manifestare comemorativã centralã la Reºiþa, 22 ianuarie 2005 oina Fotografii de Puiu V Voina Biserica romano-catolicã „Maria Zãpezii“ În curtea bisericii Cei trei episcopi: mons. Eugen Schönberger,, d.dr d.dr.. Christoph Klein Schönberger ºi mons. Martin Roos Biserica din Reºiþa a fost plinã! pagina 43 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Erwin Josef Þigla salutã pe cei prezenþi Prezenþi ºi oaspeþi de seamã din Timiºoara Pãrintele ortodox român Petru Berbentea Pastorul reformat Botond Makay Oaspeþii de onoare Pãrintele greco-catolic Cornel Laurenþiu pagina 44 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Sfântul Altar Episcop mons. Eugen Schönberger Imagini de la comemorare Episcop d.dr d.dr.. Christoph Klein Episcop mons. Martin Roos pagina 45 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 La fotografiat Ignaz Bernhard Fischer Consulul german Rolf Maruhn Dir Dir.. Carol König Deputatul prof. Ovidiu Ganþ Subsecretarul de stat dr dr.. Zeno Karl Pinter pagina 46 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Walter Konschitzky (München) dr olfgang Stef fanides (V iena) dr.. W Wolfgang Steffanides (Viena) prof. dr imiºoara) dr.. Karl Singer (T (Timiºoara) prof. dr dr.. Paul Philippi (Sibiu) Elke Sabiel (Timiºoara) Ana Gabor (Târgu Mureº) pagina 47 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Binecuvântarea de sfârºit Julius Hager (Satu Mare) Monumentul deportaþilor deportaþilor,, ridicat în 1995 Turnul bisericii „Maria Zãpezii“ O lumânare pentru cei care îºi dorm somnul de veci departe de casã Prefectul dr dr.. Gavril Soran îºi susþine alocuþiunea la monument pagina 48 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 O coroanã de flori din Timiºoara Vicepreºedintele Consiliului Judeþean Caraº-Severin, Tilicã Pârvulescu, depune o coroanã de flori la monument Prefectul, de asemenea Consulul Rolf Maruhn în faþa monumentului Cei doi viceprimari ai Reºiþei: Dorinel Hotnogu ºi Tiberiu Pãdurean pagina 49 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 La comemorare a participat ºi un grup din Lugoj Din partea Ministerului Culturii ºi Cultelor ºi al Direcþiei pentru Culturã, Culte ºi Patrimoniul Cultural Naþional Caraº-Severin Preºedintele Forumului German din Deta - Mathias Kirsch Organizaþia Judeþeanã a Asociaþiei Foºtilor Deþinuþi Politici ºi Deportaþi în Bãrãgan din România Mulþi au fost prezenþi la comemorarea de la monumentul deportaþilor! Monumentul deportaþilor dupã depunerea coroanelor de flori pagina 50 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Expoziþia comemorativã realizatã în Biserica romano-catolicã „Maria Zãpezii“ cu prilejul manifestãrii comemorative centrale de la Reºiþa, 22 ianuarie 2005 Fotografii: Erwin Josef Þigla Deportare 60! Manifestãri comemorative în Germania pagina 51 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Presa în limba românã din Reºiþa referitoare la manifestarea comemorativã centralã pagina 52 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 pagina 53 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 pagina 54 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Deportare 60! Manifestãri comemorative în România ºi Germania. Invitaþii, programe, pliante pagina 55 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 pagina 56 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 pagina 57 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 pagina 58 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 pagina 59 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 pagina 60 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Cãrþi ale Centrului Documentar „Bücher der Rumäniendeutschen - Rumäniendeutsche Bücher, 1990 - 2005“, care au ca tematicã deportarea BAYER, Daniel CONDRUÞ, Rose DEPOR TIER T UND REP ATRIIER T. DEPORTIER TIERT REPA TRIIERT AUFZEICHNUNGEN UND ERINNERUNGEN, 1945-1947 ZWISCHEN STERNENHIMMEL UND STEPPENDISTELN STEPPENDISTELN.. AUTHENTISCHE EREIGNISSE UND MENSCHENSCHICKSALE SCHICKSALE,, 1945-1950 Vorwort: Stefan Sienerth. - München : Südostdeutsches Kulturwerk, 2000 .- 149 S. (Veröffentlichungen des Südostdeutschen Kulturwerks; Reihe C: Erinnerungen und Quellen; Band 20) ISBN 3-88356-145-2 DEPARTE, ÎN RUSIA, LA STALINO. AMINTIRI ªI DOCUMENTE CU PRIVIRE LA DEPORTAREA ÎN UNIUNEA SOVIETICà A ETNICILOR GERMANI DIN ROMÂNIA, 1945-1950 Hrsg.: „Friedrich Ebert“- Stiftung, Hannelore Baier. - Reschitza : InterGraf, 2003 .- 169 S. ISBN 973-8214-13-0 Hrsg.: Demokratisches Forum der Deutschen im Banat. - Temeswar : Eurobit, 2000 .- 308 S. : Ill. ISBN 973-9441-74-2 DEPOR TAREA ETNICILOR DEPORT GERMANI DIN ROMÂNIA ÎN UNIUNEA SOVIETICÃ, 1945 Hrsg.: Hannelore Baier. - Hermannstadt : Demokratisches Forum der Deutschen in Rumänien, 1994. - 128 S. pagina 61 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 DEPOR TATION DER DEPORT SÜDOSTDEUTSCHEN IN DIE SOWJETUNION, 1945-1949 DIE DEPOR TATION VON DEPORT SIEBENBÜRGER SACHSEN IN DIE SOWJETUNION SOWJETUNION,, 1945-1949 Hrsg.: Hans-Werner Schuster, Walther Konschitzky. - München : Haus des Deutschen Ostens, 1999 .- 100 S. : Ill. ISBN 3-927977-12-8 Köln; Weimar; Wien : Böhlau, 1995. Band 1: Die Deportation als historisches Geschehen .- 737 S. : Kte. Band 2: Die Deportation als biographisches Ereignis und literarisches Thema .- 628 S. Band 3: Quellen und Bilder .- 1078 S. : Ill. ISBN 3-412-06595-1 FEIGL - BURGHART, Erika FERENSCHÜTZ, Anton MÄDCHENJAHRE HINTER ST ACHELDRAHT TA T.. SOWJETUNION 1945-1949 GENERAÞIA DE SACRIFICIU Hermannstadt : Hora, 2003 .- 154 S. : Ill. ISBN 973-8226-25-2 Übersetzung und Nachwort: Marcu Mihail Deleanu. - Temeswar : Helicon, 1995 .- 227 S. ISBN 973-574-081-8 pagina 62 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 ICH WEISS, DASS DU MEIN BIST,, ABER ICH KENNE VATER BIST DICH NICHT NICHT.. ERZÄHLUNGEN VON RUSSLANDDEPORTIERTEN Hrsg.: Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreihe Reschitza”; Redaktion: Erwin Josef Þigla, Werner Kremm. - Reschitza : Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, 1995. - 103 S. ISBN 973-96022-8-2 ORAVECZ, Edith ÞARCUL MORÞII. JURNALUL UNUI DEPOR TAT GERMAN DEPORT Brãila : Vascoremo Company, 1996 .- 144 S. ISBN 973-95500-0-2 KRONER, Michael GÖBBEL, Horst VOR 50 JAHREN. TATION DEPORT FLUCHT - DEPOR ENTEIGNUNG - ENTRECHTUNG. DIE SIEBENBÜRGER SACHSEN, 23. AUGUST 1944 BIS 1947 Hrsg.: Landsmannschaft der Siebenbürger Sachsen in Deutschland, Kreisgruppe Nürnberg, Fürth, Erlangen. - Nürnberg : [s.n.], 1994 .- 64 S. : Ill., Kte. PLAJER, Walter Peter LEBENSNOT.. LEBENSZEIT UND LEBENSNOT ERLEBNISBERICHT EINES SIEBENBÜRGER SACHSEN ÜBER DIE VERSCHLEPPUNG IN DIE SOWJETUNION Hrsg. und Vorwort: Horst Schuller Anger. - München : Südostdeutsches Kulturwerk, 1996 .- 101 S. (Veröffentlichungen des Südostdeutschen Kulturwerks; Reihe C, Erinnerungen und Quellen; Band 16) ISBN 3-88356-100-2 pagina 63 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 REHNER, Hermann RUFF, László WIR W AREN SKLA VEN. WAREN SKLAVEN. TAGEBUCH EINES NACH RUSSLAND VERSCHLEPPTEN 1825 NAP A FEKETE GÚLÁK ÁRNYÉKÁBAN. VISSZAEM-LÉKEZÉSEK AZ 1945-1950es ÉVEKRE, IFÚSÁGOM 1945-1950-es SOKSZEMÉL YES RÉMDRÁMÁJÁRA SOKSZEMÉLYES Bukarest : Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, 1993 .- 216 S. ISBN 973-96022-3-1 RUSSLAND-DEPORTIERTE ERINNERN SICH. SCHICKSALE VOLKSDEUTSCHER AUS RUMÄNIEN, 1945-1956 Bukarest : Verlag der Zeitung Neuer Weg, 1992. - 174 S. : Ill., Kte. ISBN 973-0-00008-5 Grosswardein : Imprimeria de Vest, 1996 .- 144 S. + 8 S. Ill. ISBN 973-97652-1-1 SCHIFF, Julia STEPPENSALZ. AUFZEICHNUNGEN EINES DEPORTIERTEN München : Südostdeutsches Kulturwerk, 2000. - 244 S. (Veröffentlichungen des Südostdeutschen Kulturwerks; Reihe A: Kunst und Literatur; Band 66) ISBN 3-88356-155-X pagina 64 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 DAS SCHRECKLICHE JAHR 1945. ERZÄHLUNGEN VON RUSSLANDDEPORTIERTEN, BAND II Hrsg.: Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreihe Reschitza”; Redaktion: Erwin Josef Þigla, Werner Kremm. - Bukarest : Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, 1997. - 120 S. : Ill. ISBN 973-97541-5-5 STEIN, Johann DIE VERSCHLEPPUNG DER ULMBACHER ZUR ZWANGSARBEIT IN DIE SOWJETUNION, 1945-1949 Hrsg.: Heimatortsgemeinschaft UlmbachNeupetsch. - Neuhoff/Zen : Heimatortsgemeinschaft Ulmbach-Neupetsch, 2002 .- 207 S. + Kte. ISBN 3-89014-203-6 SOVIETIZAREA NORD-VESTULUI ROMÂNIEI, 1944-1950 Redaktion: Viorel Ciubotã. - Sathmar : Editura Muzeului Sãtmãrean, 1996 .- 320 S. ISBN 973-97339-3-X TIEF IN RUSSLAND BEI ST STALINO. ALINO. ERINNERUNGEN UND DOKUMENTE ZUR DEPOR TATION IN DIE DEPORT SOWJETUNION 1945 Hrsg.: „Friedrich Ebert“-Stiftung Rumänien. - Bukarest : Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, 2000.- 174 S. : Ill, Tab. ISBN 973-98318-8-5 pagina 65 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 VERSCHLEPPT IN DIE SOWJETUNION, 1945-1949. AUFZEICHNUNGEN Verf.: Hans Zikeli, Ursula Kaiser-Hochfeldt, Hans und Frieda Juchum. - München : Südostdeutsches Kulturwerk, 1991 .- 248 S. (Veröffentlichungen des Südostdeutschen Kulturwerks; Reihe C: Erinnerungen und Quellen; Band 11) ISBN 3-88356-077-4 WITTSTOCK, Erwin JANUAR ’45 ODER DIE HÖHERE PFLICHT PFLICHT.. ROMAN Hrsg.: Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien; Mit einem Nachwort von Joachim Wittstock. - Bukarest : Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, 1998 .- 358 S. ISBN 973-98319-3-4 WITTSTOCK, Joachim BESTÄ TIGT UND BESIEGEL T. BESTÄTIGT BESIEGELT ROMAN IN VIER JAHRESZEITEN Bukarest : Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, 2003 .- 416 S. : Ill. ISBN 973-8384-14-1 pagina 66 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 ªtampile ºi plicuri filatelice editate de Asociaþia Germanã de Culturã ºi Educaþie a Adulþilor Reºiþa, având ca tematicã deportarea pagina 67 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Revista lunarã „Echo der Vortragsreihe” editatã de Asociaþia Germanã de Culturã ºi Educaþie a Adulþilor Reºiþa : numerele dedicate deportãrii pagina 68 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 „Iar trebuie sã notez un eveniment” Jurnalul Mariei T ruetsch din Râºnov Truetsch Râºnov,, din anii 1945 - 1946 Caietul a fost început în martie 1943 ca registru de casã. Patru pagini conþin înregistrãri despre încasãri ºi cheltuieli. Ultima înregistrare a fost din 20 ianuarie 1945. Din 20 ianuarie 1945 începe pe pagina urmãtoare „Jurnalul meu”. Acesta a fost scris de Maria „Mitzi” Truetsch, nãscutã Tittes. Ea era originarã din Hãlciu ºi era cãsãtoritã în Râºnov. Scris la Sütterlin, caietul ºi jurnalul se încheie în data de 15 aprilie 1946 ºi cuprinde 184 de pagini. În 20 ianuarie soþul ei Michael „Misch” Truetsch a fost ridicat ºi dus în Uniunea Sovieticã pentru muncã de reconstrucþie. Soþia Mitzi a aºternut pe hârtie ceeace a fãcut în aceastã perioadã acasã. Ea a rãmas acasã cu cei doi copii, Walter (15) ºi Erna (13) ºi a trebuit sã conducã gospodãria. Alãturi i-au stat tatãl ei ºi N.N., numit ºi „musafirul nostru”, un soldat german ascuns. Avându-l pe acesta în casã, era un motiv în plus sã se teamã de autoritãþi. Michael Truetsch s-a întors dupã cinci ani de muncã silnicã ºi a murit în 1985. Maria Truetsch a decedat în 1962. Jurnalul mi-a fost pus la dispoziþie de fiica Erna, cãsãtoritã Gagesch. Ea trãieºte ºi astãzi în Râºnov. Din jurnal vom tipãri fragmente. Textul este prelucrat, parantezele rotunde indicã omisiuni, iar între paranteze drepte sunt date explicaþii. Hannelore Baier pagina 69 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Jurnalul meu 20 ianuarie 1945 Ziua de 20 ianuarie m-a lovit crunt ºi cu putere. Soþul meu drag ºi tatãl nostru iubit ne-a fost luat în mod groaznic. Toate rugãminþile ºi implorãrile mele pentru ca el sã rãmânã aici au fost în zadar. Pe el ºi pe noi ne-a lovit soarta grea ºi tristã, ca ºi pe mulþi alþii. (...) Of, de ce trebuia aceasta sã ne loveascã? Oare ce ne va mai aºtepta? Ei, sãracii, sunt plecaþi în nesiguranþã. (...) Of, Misch, oare ne vom mai revedea vreodatã? În ce situaþie am rãmas eu acasã? Pentru mine ar fi fost mai bine, dacã nu aº fi rezistat bolii mele în urmã cu trei ani, aºi fi fost scutitã de multe. Dar nu se poate schimba nimic, eu nu pot face altceva, decât sã plâng mereu. Dacã asta ar ajuta la ceva, dar este tocmai contrariul. Cu piciorul mã simt foarte rãu! 23 ianuarie 1945 Astãzi am fost la soþul meu în lagãr la Braºov. Ca ºi cei mai aprigi hoþi sunt ei þinuþi acolo, barãcile sunt înconjurate cu scânduri groase ºi late ºi cu rânduri duble de sârmã ghimpatã, ca nimeni sã nu poatã evada. Ce crimã or fi sãvârºit sãracii ºi noi împreunã cu ei? L-am mai vãzut odatã pe Misch al meu, am vorbit cu el ºi i-am mai dus câte ceva, poate pentru ultima oarã. 26 ianuarie 1945 Astãzi am fost din nou la Braºov cu cumnata Rosa, la barãci, dar nu ne-a fost dat sã-l vedem încã odatã pe soþul meu. Am aflat cã au fost luaþi de aici în 25. Aºa o dezamãgire! Acum sunt plecaþi, plecaþi poate pentru totdeauna. Sau, totuºi, îi vom revedea? Ne rugãm la Atotputernicul. El sã îi ajute pe ei ºi pe noi ºi sã nu ne pãrãseascã. Dragã Misch, eu ºtiu cã în suflet eºti mereu cu mine ºi cu noi ºi te vei îngriji de noi la fel ca ºi noi de tine. Din pãcate nu putem schimba nimic ºi nici sã îmbunãtãþim situaþia. Astãzi am fost pentru a doua oarã la doamna Tittes (masezã în Braºov). Cu piciorul meu e puþin mai bine. pagina 70 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 27 ianuarie 1945 Astãzi trebuie sã notez din nou un eveniment rãu: a trebuit sã cedãm unul din cei doi porci mici, de 60 de kilograme (pentru „cei Roºii”). 7 februarie 1945 Astãzi ni s-au nãscut 8 purcei. Douã nopþi am stat de veghe. Ziua neam schimbat pe rând: tata, Erna, Walter ºi eu. I-am pãstrat pe toþi. 9 februarie 1945 A ngajaserãm un om care sã ne ajute la muncã. Cu 80.000 lei pânã la Crãciun, o cãmaºã, un ºorþ ºi o pereche de cizme vechi. E un om de nimic: puturos ºi pe deasupra ºi mâncãcios (…). A fost la noi douã sãptãmâni, acum l-am concediat, dar nici asta nu a fost uºor. Acum trebuie sã economisim la toate. Abia dacã trece o zi în care nu trebuie sã cedãm ceva: fân, paie, becuri, produse naturale, alimente de toate felurile, bani (pentru ruºi). În afarã de asta am adunat alimente pentru cei 45 de copii sãraci ce au rãmas fãrã pãrinþi. Ei sunt îngrijiþi la doamna doctor Waber [medic în Râºnov], pe strada Podului. S-a dat ºi multã mobilã pentru „cei Roºii”. Nouã ne-au cerut covoare. Le-am dat. 10 februarie 1945 Astãzi am primit fãina de la moarã. Am reuºit sã ducem cinci saci cu grâu (calitatea a doua) la moarã. Acum va trebui sã cedãm ºi din grâu, aºa se spune. Musafirul nostru trebuia sã disparã pentru patru zile la sora Rosa, acum sunt 70 în localitate. Cum se va termina ºi treaba asta? Bine sau rãu? Asta o ºtie Bunul Dumnezeu. Totuºi el ne ajutã, ca Walter sã nu fie singur. În fiecare zi mã rog la Bunul Dumnezeu ca El sã ne ajute. Singurã, cu piciorul meu abia mã descurc, am fost deja de trei ori la doamna Tittes. 26 februarie 1945 Astãzi iar a trebuit sã predãm vite, ºi anume viþelul cel tânãr „Zirri”. Aºa se împuþineazã toate. pagina 71 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 28 februarie 1945 (…) Înainte de prânz am reuºit sã ducem la moarã patru saci cu orz pentru porci. L-am rugat pe Andreas Bergel sã ne ducã sacii din pod pânã la cãruþã. Walter ºi N.N. i-au umplut. Din nou s-a adunat unturã, slãninã, carne, ouã, ceapã, pâine pentru prizonierii germani ºi maghiari care sunt þinuþi în barãcile din Sânpetru, lângã Braºov. Apoi a trebuit sã predãm o gãinã grea ºi grasã, tãiatã, jumulitã, spãlatã frumos, comandantului rus din Râºnov. El a plãtit pentru ea 1.000 de lei (carnea de vitã costã 700 de lei). 25 februarie 1945 (trecut în caiet dupã 28 februarie) În sfârºit, dupã îndelungi aºteptãri, am primit un semn de viaþã de la Michael. Acum sunt cinci sãptãmâni de când el e plecat. Oh, Misch, bucuria asta! În acelaºi timp m-a cuprins iar suferinþa mea, din nou am plâns toatã ziua. 1 martie 1945 Acum ne-au înregistrat totul: pãmântul, terenul arabil, câmpia, curtea, vitele, porcii, nutreþul (fân, paie). 3 martie 1945 Astãzi am schimbat 120 kilograme de grâu cu grâu de varã pentru semãnat, de la Burt Berta. Am adus cei patru saci cu orz de la moarã. A fost complicat ºi anevoios, nu ºtiu cum vom putea sã ne facem treaba. Cu piciorul încã îmi merge rãu. 5 martie 1945 Astãzi au înregistrat din nou tot ce avem (înregistrare generalã). Ce însemnãtate o avea asta acum? Vom afla. Au fost notate: curte, camere, pãmânt arabil, poieni, 23 de iugãre pãmânt arabil, 13 poieni, vite, porci, 5 chintale grâu, 6 chintale orz, 4 chintale porumb, 5 kilograme slãninã, 4 dulapuri, 3 paturi, o masã, 4 scaune, 3 vaci, 3 boi, 2 viþei, 3 cãruþe, unelte. A trebuit sã semnez personal. Ei au mers sã vadã totul ºi au controlat, dacã corespunde cu declaraþiile noastre. pagina 72 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 6 martie 1945 Astãzi am pus prima cloþã cu 13 ouã. 9 martie 1945 Astãzi am realizat diverse lucruri. M-am trezit dimineaþa la trei ºi jumãtate. Am copt pâine, înainte de prânz am tãiat lemne (amabilitate pentru Malaxa) [fabricã de muniþie în Zãrneºti], cu Bart Martin. Dupã masã am tãiat porcul, de aproximativ 90 - 100 de kilograme, de fricã cã ni-l vor lua. Asta trebuia fãcut în liniºte, ca nimeni sã nu observe ceva. 10 martie 1945 Avem acum, de când Michael este plecat, pentru a treia oarã o spãlãtoreasã, care spalã pentru noi la ruºi. Ea lucreazã 2 - 4 zile, pe zi primeºte 700 de lei ºi vine la noi la masã. Astãzi au adunat din nou ouã, de data aceasta pentru armata românã. Dãm în continuare lapte pentru copiii sãraci din strada Podului, de fapt, toatã sãptãmâna. 12 martie 1945 De aceastã datã trebuie sã notez un eveniment foarte trist. La centrala de jos [zonã la marginea localitãþii unde se aflã transformatorul electric] s-a întâmplat în 11 martie o nenorocire mare ºi groaznicã. În aceastã zi asprã de iarnã au venit la Ida, la prietenii noºtri, patru soldaþi germani, sã se încãlzeascã puþin, poate chiar sã primeascã puþinã mâncare caldã. Aceasta le-a fost însã fatal locuitorilor de la centralã (normal ºi nouã). Belciuc i-a descoperit pe germani ºi imediat a anunþat autoritãþile. În scurt timp au fost ruºii sus ºi i-au surprins pe cei ce nu bãnuiau nimic, cu toþii în camerã, la masã. Situaþia realã nu o ºtie nimeni. S-a ºi tras. Un soldat german, încã foarte tânãr, blond ºi chipeº a murit. Pe toþi ceilalþi, ºi pe Ida, pe domnul ºi doamna Gorges i-au dus la Înaltul comandament rusesc de la Sibiu. Ce se va întâmpla cu aceºtia, nu ºtie nimeni. Sãracii lor copii au rãmas singuri. Încã o loviturã puternicã pentru sora Rosa. Dar ºi pentru noi! În fiecare zi ne este o fricã de moarte. Acum ruºii au jefuit în întregime cele douã familii. Le-au luat totul. Dintr-o datã au rãmas fãrã nimic. Nu le-au lãsat nici mãcar hainele copiilor. Aceasta este recompensa pentru binele fãcut. pagina 73 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 19 martie 1945 (…) Locatarii de la centralã, Ida, domnul ºi doamna Gorges au fost achitaþi. Ei au venit acasã. Aici s-a întâmplat într-adevãr o minune. Pãcat cã ºi-au pierdut toatã averea ºi agoniseala. Totuºi mama este iar cu copiii, ceea ce înseamnã mult. Restul se vor rezolva cumva. (…) 21 martie 1945 Astãzi a trebuit sã ducem calul la cazarmã. Au fost toþi rechiziþionaþi. Acum nu mai avem nici mãcar un cal. Doar boii ne-au rãmas. 22 martie 1945 Astãzi iar a trebuit sã cedãm o gãinã (pentru ruºi, una ºi pentru sora îngrijitoare). 23 martie 1945 Astãzi a fost mare agitaþie aici. Se spunea la modul general, cã mâine vor fi luaþi toþi copiii de la ºase ani în sus. A trebuit sã ascult ordinul Ernei, chiar ºi fãrã plãcere, ºi sã fac unele pregãtiri: sã împachetez valiza, sã coc biscuiþi. 24 martie 1945 Este liniºte ºi se spune cã nu vor mai lua pe nimeni, vom afla dacã va fi aºa. Dar am avut o altã mare emoþie. A fost din nou o percheziþie a casei, de fapt una foarte severã. Totuºi, pânã acum, nu au gãsit nimic la noi. Încã mai avem o mie de temeri. 26 martie 1945 Pentru prima datã, astãzi au fost afarã la câmp tata ºi Walter. Ei au grãpat câmpia ºi au adus un transport de lemne (sãlcii). Acum s-a încãlzit bine. Sperãm cã vom putea începe cu munca câmpului. Acum avem din nou o spãlãtoreasã. Ea spalã patru zile pentru noi la ruºi. Când se va termina asta? Pe zi plãtim 700 de lei. pagina 74 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 29 martie 1945 Astãzi a trebuit sã cedãm slãninã pentru ruºi. Vecinul nostru Bergel Andreas a fost cel care a adunat la noi. A trebuit sã dau un kilogram. El spunea cã ar fi pentru drum. 30 martie 1945 Nu s-a adunat destul, adicã aceºti câini nu sunt mulþumiþi. A venit iar Bergel Andreas cu doi dintre cei mai rãi comuniºti. A trebuit sã le mai dau încã un kilogram ºi jumãtate de slãninã. Cedatul este acum pe ordinea de zi. Oare cum se va termina asta? Acum au luat în Braºov foarte mulþi bãrbaþi români. 31 martie 1945 Astãzi am dat iar fân, paie ºi ouã pentru ruºi. Oare a câta oarã? Este sâmbãta Paºtelui. Am fãcut pregãtirile dupã vechiul obicei. 1 aprilie 1945 Da, copiii au sãrbãtorit Paºtele. Ei mai au încã bucuriile lor. Le lãsãm lor acestea. Amãrãciunea ºi dezamãgirile nu îi cruþã. De dragul lor a trebuit sã pregãtesc câte ceva. Mie chiar nu îmi ardea de sãrbãtoare. O atmosferã de Paºti atât de tristã ºi pustie ca acum nu am resimþit niciodatã. Unde or fi cei dragi ai noºtri? Cum le-o merge lor? Noi nu ºtim nimic. Simþim ºi trãim în fiecare zi doar o singurã realitate: nu-i mai avem în jurul nostru pe cei dragi nouã ºi este groaznic de trist. Cu drag le-am fi dat câte ceva din ce avem. Noi încã avem aici de toate, ei duc lipsã de multe. (…) 3 aprilie 1945 Cu piciorul meu o duc acum destul de bine. Ar fi ºi timpul: de la Crãciun. Acum nu mai este nici timp pentru bolit. Au nevoie de mine aproape peste tot. De un bãrbat am fi avut neapãrat nevoie în casã! Pentru tata este aºa de greu. El merge cu Walter la câmp, pentru ca acesta sã nu fie singur. Seara se plânge din nou de bietele lui picioare bolnave. Ei carã gunoi, grapã ºi curãþã câmpiile. Odatã a fost ºi Erna cu ei, deºi ea mai merge ºi la ºcoalã. (…) pagina 75 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 7 aprilie 1945 Acum avem din nou spãlãtoreasa pentru ruºi. Se spune cã va fi „pentru ultima oarã”. Ei ar trebui sã plece. Oare o fi (asta) adevãrat? Se spune cã lazaretele nu ar avea voie sã fie la o distanþã mai mare de 50 km depãrtare de front. ªi unde este frontul acum? Este strigãtor la cer dacã chibzuieºti la toate. Dumnezeule, cum sã se termine asta vreodatã? Cum se va termina? În fiecare zi ne rugãm, sã fim eliberaþi de aceastã nesiguranþã. (...) De la cei dragi ai noºtri nu primim nici o veste. (…) Este groaznic de trist ºi ne apasã cu greutate. Uneori aº putea deznãdãjdui de tot, dar trebuie sã-mi adun puterile ºi sã fiu puternicã. Am copiii ºi de dragul lor trebuie sã-mi îndeplinesc îndatoririle. (…) 8 aprilie 1945 (…) Dupã masã a fost Walter cu carul cu boi la garã, sã-i ajute pe ruºi sã-ºi transporte lucrurile. În noaptea de duminicã spre luni a trebuit sã dãm iarãºi douã cãruþe cu cartofi pentru ruºi. N.N. ne-a ajutat la încãrcat. Noaptea se pot îndeplini unele dintre lucrãrile ce nu sunt posibile ziua. (…) 9 aprilie 1945 Astãzi a trebuit sã dãm din nou fân, paie, cartofi ºi ouã pentru ruºi. Acum se adunã ºi se transportã într-una. Trebuie sã ajutãm mult cu boii ºi cu cãruþa. Poate cã acum totuºi vor pleca toþi de aici. (…) 10 aprilie 1945 Astãzi am avut-o pentru ultima datã pe spãlãtoreasã pentru ruºi. Mai sunt încã câþiva aici. Ei pot sã de despartã cu greu de acest cuib bun ºi gras. 11 aprilie 1945 Acum au plecat toþi ruºii. Strãzile sunt toate goale, nici mãcar nu mai suntem obiºnuiþi cu aceasta. 21 aprilie 1945 (…) Walter carã acum mizeria ºi toate cele de la ruºi, din ºcoalã ºi din pagina 76 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 sala de sport. Totul va trebui acum curãþat. Este o muncã neplãcutã, totuºi trebuie fãcutã. (…) 24 aprilie 1945 (…) Iarãºi au fost percheziþii în case. Erna a aflat asta la ºcoalã. Prin ea avem mereu un bun observator. Erna este un copil cu ochii deschiºi. Acesta este norocul nostru. Totuºi stãm mereu cu frica în sân. La ultima percheziþie a casei ne-am speriat foarte mult. Nu m-am comportat foarte bine ºi existau ceva suspiciuni. A trecut totuºi totul fãrã pericol. Mulþumim lui Dumnezeu cã nu au gãsit nimic. N.N. ne-a ajutat mult. La cartofi, la aranjarea sacilor, la curãþirea grajdului, vitele de aici au fost frumos þesãlate, iar pãnuºii de porumb au fost tocaþi mãrunt. ªi când urcãm fânul ºi paiele în fâneaþã, de cele mai multe ori N.N. este prezent. Deci chiar fãrã ajutor nu suntem, dar aceasta este grija noastrã cea mai mare. Noi rezistãm, aºa cum mi-a spus ºi Michael. Cum se va termina oare asta? Odatã trebuie sã vinã ºi un sfârºit. 25 aprilie 1945 Astãzi am dus din nou lapte pentru copiii sãraci de la doamna doctor Waber. ªi ouã, legume ºi altele. Cât va mai dura ºi asta? Apoi am avut iar o mare supãrare: Lori a noastrã, vaca cea bunã, care ne dã atât de mult lapte, a fost cântãritã, va fi dusã în Rusia ca animal de reproducþie. Acum mai avem doar douã vaci. (…) 28 aprilie 1945 (…) Trebuie sã scriu din nou despre un eveniment trist: la ultima percheziþie în case, în 24 aprilie, au gãsit în câteva case soldaþi germani. Aceasta este acum o loviturã durã pentru toþi cei din sat, dar în special ºi pentru noi. Aceastã patrulã (doi ofiþeri ºi opt bãrbaþi) au fost ºi la noi, dar noi aflasem deja de asta din timp. Ca pisicile au venit alergând înãuntru, cu puºtile pregãtite de tras ºi au dat buzna în hambar. ªi acum ni se mai aflã teama în toate mãdularele. Noi i-am lãsat în pace ºi nici nu ne-am dus înapoi. Toþi am cerut în tãcere ajutorul lui Dumnezeu. Multe mulþumiri þie, dragã Misch, pentru planul tãu cel bun referitor la ascunzãtoare. A fost totul în perfectã ordine. Din pãcate alþii au fost prinºi la rudele noastre. ªi la Rosi Bosch au fost gãsiþi doi. Acum i-au dus ºi pe aceºtia. (…) Of, sãraca Rosa. ªi noi suntem tot timpul cu frica în sân ºi cu griji mari. pagina 77 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 30 aprilie 1945 (…) Astãzi de dimineaþã a venit la noi servitorul netrebnic, împreunã cu fratele sãu ºi a spus cã noi am ascunde un german. Eu m-am arãtat tare miratã ºi le-am spus cã noi nu avem pe nimeni, iar ei sã caute, dacã nu au încredere. Acest puturos a fost la ananghie ºi a crezut cã va „prinde” ceva bani, dar nu ia reuºit. Nouã însã ne-a intrat frica în toate mãdularele. Acum am acþionat foarte rapid, l-am pus pe N.N. în cãruþã sub fân ºi l-am dus pe câmp în hambar. A fost cam complicat, dar acum el este acolo. Aºteptãm sã vedem ce va veni. (…) 1 mai 1945 Din pãcate am reuºit sã-l ducem pe N.N. din lac în puþ. Pe câmp este acum multã vânzolealã, sunt tractoare care arã aici, se înnopteazã în hambar sau lângã. N.N. nu are voie sã se miºte deloc, trebuie sã stea întins, ca un lemn, deoarece tractoriºtii au destul de des treabã la hambar. (...) 2 mai 1945 Astãzi am aºteptat cu animalele toatã ziua câþiva oameni din Râºnov, chiar ºi pe cumnata Rosa. A fost aici înalta comisie, a controlat animalele, lea cântãrit, le-a însemnat, iar la urmãtoarea poruncã va trebui sã ducem vitele (pe Lori) la Braºov. Of, acest lucru este groaznic, vom pierde ºi laptele. Vecinul Zeidner a fãcut o propunere: deoarece ai voie sã ai doar o vacã în grajd, sã o ducem pe Berta la el. Acum o mai avem pe Leni. Noi îi ducem ºi lui fân ºi paie. (...) 15 mai 1945 Astãzi am fost pentru a cincea oarã cu Lori a noastrã la control. Apoi am dus-o la Braºov ºi am încãrcat-o în vagon. Acum va pleca spre Rusia. O mai avem pe Leni în grajd ºi cei doi viþei. (…) Avem foarte puþin lapte, chiar ºi domnului Savu, locatarului nostru, nu-i mai putem da. Am rãmas din nou fãrã cele mai frumoase vite. Lori a fost clasificatã la calitatea întâi. (…) 22 mai 1945 (…) Pe N.N. l-am adus din nou acasã, pe câmp nu mai era bine. I-am dat altã încãlþãminte, alþi pantaloni, ºapcã, i-am împachetat diferite alimente pagina 78 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 pentru o perioadã de timp. Apoi am reuºit sã-l ducem înapoi la hambar, pe câmp. Nici la noi acasã nu mai era sigur. A trebuit sã le dau locatarilor noºtri straturi pentru legume în grãdinã. Acum au tot timpul ceva de fãcut acolo ºi asta este rãu. N.N. trebuie sã stea tot timpul în paie în ascunzãtoare, dar pe aºa o vreme caldã nu prea mai merge. De câteva ori, când nu era nici un pericol, N.N. a reuºit sã facã anumite munci. Asta a fost atunci o plãcere. Totuºi abia dacã a durat o sãptãmânã. Cu toate precauþiile nu mai mergea nici aici. Noi i-am urat toate cele bune ºi noroc. I-am arãtat un loc în hambar, de unde ar putea sã-ºi ia ºi pe viitor mâncare. Acum sunt foarte severi cu cei unde se gãsesc soldaþi germani, „cade” toatã familia. Sunt percheziþii într-una. Bosch Rosi este de trei sãptãmâni în închisoare la Braºov, cu mulþi alþii ºi trebuie sã execute munci silnice. Noi am vrea sã fim feriþi de asta, avem destule alte griji. (…) 1 iunie 1945 Astãzi am primit banii pentru Lori: 215.000 lei. Suma corectã ar fi fost: 237.000 lei. Diferenþa a fost reþinutã pentru acte ºi pentru altele. Acum suntem nulitãþi, fac cu noi ce vor. În curând, toate vitele ne vor fi luate. Ce va veni dupã asta, nimeni nu ºtie. Cu toate acestea, la speranþa pentru un viitor mai bun nu renunþãm. Oare când va fi aceasta?... Din nou sunt acum foarte mulþi ruºi în Braºov. Am fost acolo la sora mea, care este foarte bolnavã în sanatoriul dr. Depner. Sãraca de ea! Are dureri groaznice la picior. Astãzi a trebuit sã rãmânem acasã cu vitele. O comisie (judecãtorul Stefes Hans, doi ofiþeri români) au controlat vitele, porcii, tot ce mai avem ºi ºi-au notat totul foarte exact. Ni se va lua totul, nu vom mai rãmâne cu nimic. De unde sã mai luãm bani? Jumãtate din impozit l-am plãtit. Noi plãtim 35.000 lei, Terni 35.000 lei, împreunã 70.000 lei. Avem într-una nevoie de bani pentru muncitoare (pe zi 1.000 de lei. Acum creºte preþul mereu). (...) 1 iulie 1945 (…) Ieri am fost cu Erna în vizitã la sora mea în Hãlchiu. Sãracei îi merge tare rãu, trebuie sã stea la pat, în jurul ei are doar strãini, care fac toatã treaba. Dragã Misch, în gândurile mele sunt mereu cu tine. Cu siguranþã ºi tu! Singura mea dorinþã fierbinte ar fi, dragã Misch, ca scurta mea rugãciune zilnicã de searã pentru tine, înainte ca ochii mei obosiþi sã se închidã, sã te ajute într-o oarecare mãsurã, sã amelioreze situaþia ta dificilã din prezent. pagina 79 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 18 iulie 1945 (…) Acum trebuie sã mai relatez ceva, ce este foarte important pentru noi. N.N., împreunã cu încã un camarad, ne-a pãrãsit pentru totdeauna. Era ºi timpul! Noi credeam deja cã nu vom mai scãpa de el. Este foarte periculos! Acolo unde mai gãsesc pe careva, toatã familia cade. Acum ajung mulþi, mulþi oameni tineri în închisoare ºi trebuie sã execute muncã silnicã. Mulþumim lui Dumnezeu cã am fost cruþaþi pânã acum, dar am avut mereu un sentiment neplãcut de teamã. Adesea îmi era teamã pentru tata. (…) Cum ar fi supravieþuit el dacã eu ºi Walter am fi ajuns în închisoare? (…) Pe N.N. împreunã cu camaradul lui Hans l-am aprovizionat cu mâncare pentru o sãptãmânã. (…) A mai primit încã câteva lucruri de la noi: de la Walter o pereche de bocanci buni, o pereche de pantaloni, batiste, haine, o ºapcã aproape nouã, lânã pentru reparat, aþã de cusut, caiet de scris, hârtie pentru scrisori ºi încã multe altele. I-am mai urat încã o datã mult noroc ºi toate cele bune pe drum. Acum sunt plecaþi cu adevãrat. (…) El a trãit la noi o perioadã frumoasã, mai mult de o jumãtate de an. (…) Acum au gãsit la Martin Bergel, în partea de sus a Strãzii Lungi, doi soldaþi germani ascunºi. ªi pe aceastã familie, din pãcate, o aºteaptã aceeaºi soartã ca pe Rosi Bosch, pe doamna Schmidt (bucãtãreasa) ºi pe mulþi alþii. Judecata este durã: trei ani de puºcãrie. 22 iulie 1945 Astãzi este duminicã, o zi frumoasã ºi fierbinte. Comuniºtii au notat din nou tot ce avem în casã: mobilã, haine, veselã, tacâmuri. Ce importanþã mai are ºi asta acum? E multã vorbãrie în sat, ca de atâtea ori. (…) 30 iulie 1945 Suntem obiºnuiþi sã muncim mereu enorm, dar acum ne lipseºte, mai mult ca oricând, puterea noastrã cea mai bunã. Trebuie sã plâng mereu, dar nici asta nu mã ajutã mult. Treburile multe mã distrag de la gândurile nebuneºti. Acum totul depinde de mine. Sãracul tata aproape cã nu mai poate face nimic, se pare cã îi merge tot mai rãu cu picioarele. (…) pagina 80 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 12 august 1945 Astãzi am adus o încãrcãturã bunã de otavã verde din grãdinã. Niciodatã nu am fãcut otava din grãdinã în douã zile. Azi am scos cu plugul ºi cinci saci cu cartofi. De fapt trebuie sã-i dãm celor de la Malaxa (muncitorilor de la fabrica de muniþie). Luni va pleca din nou un transport mare cu cei de la Malaxa la Bucureºti. Ai noºtri mai rãmân puþin aici. De fapt domnul Savu este bolnav la spital în Braºov, el aratã foarte rãu. 13 august 1945 (…) Pentru a cincea oarã am dus cu boii la garã lucruri ºi mobilã pentru cei de la Malaxa. Asta înseamnã tot timpul trezirea la ora 3 dimineaþa. Pentru o turã pânã la garã primim 2.000 - 3.000 lei. (…) ªi pâine pentru drum le-am vândut celor de la Malaxa. Ei au bani din abundenþã. Unii dintre ei au fost oameni foarte drãguþi ºi de treabã. Acum sunt 420 de persoane de la Malaxa plecate din Râºnov. Unii mai sunt aici, chiar ºi locatarii noºtri, domnul Savu, vor pleca cu ultimul transport. 15 august 1945 Cel mai mult le-ar place celor de la Malaxa sã rãmânã aici, dar ordinul este cã ei trebuie sã se întoarcã toþi în capitalã. (…) Ei doresc acum sã ia cu forþa câte ceva de la noi. Ei susþin cã vom fi expropriaþi. Totuºi mai avem speranþa cã ne vom pãstra averea. (…) Din pãcate, s-a întâmplat din nou ceva foarte trist. În urmã cu o sãptãmânã au fost împreunã la Braºov, la o discuþie puþinii reprezentanþi pe care îi mai avem. Prin trãdare, toþi au fost arestaþi. Noi saºii nu mai avem voie acum sã þinem nici o întrunire. Au fost 35 de domni la aceastã ºedinþã. Printre ei erau doi din Râºnov: domnul judecãtor adjunct Kraft din Strada Podului ºi Eiwen Hans din piaþã, dar ºi domnul judecãtor Nikolaus din Hãlchiu ºi doctorul Wilhelm Depner din Braºov. Doctorul Depner a fost eliberat deoarece este medic. Ceilalþi au fost toþi duºi în lagãr. De aceea, tot mai mult curaj la fraþii noºtri! Întreg pãmântul nostru a fost deja mãsurat în primãvarã, delimitat cu pari ºi împãrþit românilor (luptãtori în rãzboi). Nouã nu ne-au lãsat nici mãcar un sfert. Se spune mereu cã nu mai avem voie sã adunãm nimic din recoltã. Doar asta ni se mai lasã. Cum va mai continua, asta nu ºtie nimeni. Noi, saºii, trebuie sã ne aºteptãm de acum doar la ce e mai rãu. (…) Suntem jumuliþi, oriunde se poate. (…) pagina 81 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 19 august 1945 Ziua de azi ne-a lovit din nou greu. (…) În primele ore ale dimineþii au fost iar ridicaþi bãrbaþi, cei între 45 - 55 de ani. Sunt mulþi plecaþi în necunoscut. Chiar ºi domnul pãrinte ºi domnul învãþãtor Elsen. Nimeni nu ºtie încotro. (…) La toate acestea a mai trebuit sã cedãm alimente, pâine ºi slãninã, pentru aceste comisii. Oare nu ar fi mai bine, dacã am fi morþi? Atunci nu am mai simþi nimic. ªi bãieþi au fost adunaþi. Noi am fost disperaþi ºi deprimaþi, crezând cã acum s-a terminat ºi cu Walter. ªi câþiva prieteni de-ai lui Walter au fost luaþi. De fapt, el a fost ascuns. Nimeni nu a ºtiut cum se va termina asta. În final, bãieþii au fost trimiºi acasã, ei fiind încã prea tineri. Bãrbaþii au fost însã duºi. Acum se spune iar cã cei dragi ai noºtri vor reveni din Rusia acasã. Ei sunt la graniþã. Noi însã nu mai credem nimic pânã nu îi vedem. (…) 20 august 1945 Ziua de astãzi a fost o zi de glorie. Armata noastrã (românii) s-a întors acasã încoronatã cu ramuri de brad ºi flori (luptãtorii de pe front). Ei au fost întâmpinaþi cu mare entuziasm ca învingãtori. Au fost ridicate în locuri diferite arcuri de triumf împodobite cu ghirlande ºi flori. Clopotele au rãsunat, steagurile au fost arborate. Tot oraºul a fost ca o mare de steaguri. În aceste zile noi am fost la Braºov cu tata la doamna Tittes, pentru piciorul meu. Aºa am putut vedea ºi noi câte ceva. În piaþã s-au fãcut pregãtiri mari. Tribune pentru diferiþi vorbitori. Peste tot se vedea pe lângã steagul nostru naþional ºi drapelul aliaþilor noºtri care erau tot mai puternici. Deodatã a apãrut mãrºãluind un cortegiu triumfal, în fruntea cãruia se afla o fanfarã militarã îmbrãcatã în uniformã albã. Apoi au urmat fete românce în port naþional cu coroane ºi poze ale regelui Mihai ºi ale conducãtorilor statelor aliate. Peste tot a fost bucurie mare. Of, aceastã ocarã ºi ruºine pentru noi, germanii ºi în special pentru noi, saºii. 1 septembrie 1945 Astãzi am terminat ºi cu servitorul. I-am plãtit totul. Mulþumim lui Dumnezeu cã am scãpat de acest puturos obraznic. (…) Normal cã acum trebuie sã pun accent mai mult pe hrana bunã ºi diversificatã. Mai ales cã mai avem încã de toate, în special acum vara. Cât ne-am dori sã le parvinã celor dragi nouã din depãrtare mãcar o parte din ceea ce avem. Acum aproape zilnic predãm câte ceva. Ne mirãm cã mai putem da. pagina 82 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 O datã pentru copiii sãraci din Strada Podului, apoi pentru ruºii care sunt în tranzit. De douã sãptãmâni avem un lagãr aici în localitate, unde trebuie sã dãm alimente. Sunt saºii care au fost ultimii ridicaþi, bãrbaþi între 45 - 55 de ani. Avem aici bãrbaþi de la Bod, Sânpetru ºi Hãrman, ai noºtri sunt în lagãr la Bod. Cei din Hãlchiu au fost duºi la Avrig. Este acum o întreagã harababurã la noi saºii. Ei sunt þinuþi acolo fãrã muncã, pãziþi cu puºca. Santinelele sunt þigani în civil. Of, când va fi aceasta altfel? Aici, comuniºtii s-au pus pe treabã. Ei vor sã-i trimitã la muncã. Totuºi aºteptãm pânã când lucrurile se clarificã. (…) Femeile din Râºnov merg cu alimentele la Bod, iar cele din Bod vin aici. Acum se zvoneºte cã va veni alt guvern, cel prezent va cãdea. Vom trãi ºi vom vedea. Dacã situaþia actualã rãmâne aºa, noi saºii suntem pierduþi. Este pãcat de cultura bunã din fiecare regiune. Pe cei dragi nouã nu îi vom mai vedea. ªi munca pe care am depus-o pânã acum, a fost în zadar. 2 septembrie 1945 Duminicã au plecat locatarii noºtri de la Malaxa înapoi la Bucureºti, în locul lor natal. Astfel a fost ordinul, toþi trebuiau sã plece. (…) Dar iar vin cei de la primãrie ºi vor sã aibã aceste camere. Dar domnul Savu ne-a lãsat un bilet cu adresa sa din Braºov de la sanatoriu, unde încã mai este el acum. El vrea sã mai aibã aceste camere neapãrat. Astfel poate nu vom primi imediat alþi locatari. 3 septembrie 1945 (…) Acum se furã mult. Ceapa de pe câmp, cu toate cã a fost ascunsã, mi-au furat-o ºi mie. Nu mai suntem siguri de nimic. Spre exemplu, acum, la noi vine des un român. La mãsurarea terenului a primit din câmpul nostru o parte ºi acum tot timpul vrea ba una, ba alta, ne necãjeºte într-una. El susþine cã noi trebuie sã-i dãm ºi boii pentru a putea ara. (…) Noi am vorbit dur cu el ca sã ne lase în pace. Pentru anul acesta am plãtit impozitul. Astfel avem dreptul asupra averii noastre. Acesta este un comunist adevãrat. Totuºi a trebuit sã-ºi ia tãlpãºiþa. 12 septembrie 1945 Astãzi am tãiat cu Bart Martin 3 1/2 stânjeni de lemne. Pentru un stânjen am plãtit 2.000 de lei. În ajutor l-am avut ºi pe Höltsch Franz. El a primit 800 de lei. De data aceasta avem foarte multe prune. Am dori cu plãcere sã-i dãm o pagina 83 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 parte lui Michael. Tata spune tot timpul cã aºa multe prune ca acum, nu a vãzut niciodatã. Sunt atât de bune! ªi noi mâncãm atât de multe, uscãm ºi în cuptor. Facem ºi marmeladã, normal fãrã zahãr. Noi sperãm cã poate vom primi mai târziu pentru sfecla de zahãr. Apoi am împãrþit multe prune în mod diferit. De exemplu în vecini, la rude ºi altora. Este într-adevãr o splendoare sã te uiþi la coºurile încãrcate cu fructe frumoase, mari ºi albastre. (…) Acum se zvoneºte din ce în ce mai mult cã vor veni acasã cei din Rusia. (…) O, cum aºteptãm zilnic, din clipã în clipã. (…) Le vom trãi pe acestea? Circulã atâtea zvonuri. Sãracii saºi, cei care sunt aici în lagãrul din ºcoala de sport, trebuie sã rãmânã aici. Noi le-am dat saltele cu paie ºi perne. Acum mi-a cerut unul ºi o pãturã. I-am dat una. Lagãrul a fost în ºcoalã. Acum i-au cazat în ºcoala de sport. Dacã luãm unul la muncã, trebuie sã plãtim 2.500 de lei pe zi. Mai bine îi lãsãm acolo. Unchiul nostru Albert Petri din Hãlchiu este ºi el plecat. Apoi, de aici, vecinii toþi ºi rudele. De exemplu, Andreas Bergle e ºi el plecat. Este oare posibil ca cei dragi nouã din depãrtare sã vinã iar acasã? ªi în aceste situaþii când tot mai sunt ridicaþi oameni? ªi Hans Tois a fost ridicat, acesta este împreunã cu alþi camarazi într-un lagãr. Acum aproape în fiecare localitate este un lagãr unde saºii noºtri sunt torturaþi. Când va înceta aceasta? 15 septembrie 1945 Astãzi am treierat, cu Zintz de pe strada noastrã. De aceastã zi mi-a fost puþin teamã. Totuºi a fost totul destul de bine. O parte dintre muncitori au fost soldaþi, 15 muncitori, cei doi cãrãtori de saci au fost bãrbaþi din lagãrul de la ºcoala de sport. Au fost saºi cumsecade ºi harnici din Sânpetru, se numesc Zerbes ºi Paalen. Am fost foarte mulþumiþi cu ei. Ei nu primesc nici un ban. Banii pe care noi îi plãtim pentru ei, îi iau comuniºtii. Totuºi le-am dat fiecãruia 1.000 de lei. ªi am mai împãrþit un pachet întreg cu þigãri (100 de bucãþi) la maºinã. Celor doi hamali, pentru aceastã zi, le-am dat douã cãmãºi de la Michael. La diferitele maºini sunt români angajaþi, care noteazã toatã cantitatea de cereale ce se treierã. La noi a fost unul de treabã. (…) 26 septembrie 1945 Sora Rosa ne-a ajutat o zi întreagã cu vite, car ºi trei persoane.(…) Mãcar o datã am discutat ca lumea, cã de obicei nu prea reuºim sã o facem. pagina 84 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Sunt multe noutãþi, în special din politicã. Se spune cã vor mai fi ridicaþi oameni. Vom fi expropriaþi, iar pãmântul ne va fi luat. Doar recolta ne mai aparþine încã. (…) De fapt a trebuit sã scriu totul punct cu punct, deoarece þin jurnalul, totuºi nu-mi este uºor, deoarece sunt foarte solicitatã de programul zilnic, la care se mai adaugã gândurile absurde ºi numeroasele zvonuri ce circulã mereu prin sat. (…) Nu se mai duc lupte nicãieri. Peste tot este armistiþiu. (…) 29 septembrie 1945 Astãzi, de ziua sfântului Mihai, nu pot omite sã scriu câteva rânduri. Ziua de astãzi o sãrbãtoream în fiecare an. De aceastã datã a trecut foarte liniºtitã. L-am felicitat pe tata, apoi a trebuit sã plâng, cum fac de altfel foarte des. Ah Misch, sunt mereu cu tine în gând. Oare ne vom mai putea vedea vreodatã? (…) Bergel Oinz [Andreas] a venit acasã pentru douã zile din lagãr (a fugit de acolo). Aceasta a fost o adevãratã revedere. Ei s-au sãrutat de bucurie. Oinz venise la câmp, lângã noi. Când ne va fi dãruitã aceastã zi? Acum nu mai ºtii la ce sã te gândeºti. Eiwen Hans ºi domnul profesor Fallschessel au venit acasã din lagãr, ei sunt definitiv liberi. Se spune în general cã lagãrele vor fi desfiinþate. Poate cã va fi eliberatã ºi Rosi Bosch de la Braºov. Duminica trecutã i-am împrumutat Idei calul nostru ºi cãruþa. Ea a fost din nou la Rosi cu mâncare ºi de toate. 7 octombrie 1945 (…) Tot pãmântul nostru de pe malul celãlalt al Dipºei a fost împãrþit, ºi anume românilor (cei care au luptat pe front). Nouã nu ne-au mai lãsat nimic. Nu ºtiu ce vom face. (…) De fapt se spune în general, cã ni se va lua totul, vom fi expropriaþi, dar exact nu ºtie nimeni. Aproape în fiecare zi se adunã alimente de toate felurile, când pentru una, când pentru alta. Numai pentru aceste lagãre câte am dat deja! Sunt numai saºi acolo, aºa cã trebuie s-o facem. Fiecare dintre vecini are zile anumite în care trebuie sã gãteascã pentru bãrbaþii din lagãr. Þi se rupe inima. Când mergem la câmp, stau bãrbaþii în curtea ºcolii ºi a sãlii de sport la gratii. Fiecare aºteaptã plin de dor libertatea. (…) 17 octombrie 1945 Acum trebuie sã scriu din nou ceva foarte trist. Astãzi a trebuit sã predãm din puþina recoltã treieratã, din cele 11 chintale, 7. Fãrã vreo mârâialã pagina 85 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 sau ezitare, altfel vom ajunge în lagãr, aºa a fost ordinul. În general, chiar ºi din cel mai mic motiv vom fi aruncaþi în lagãr. Acum se spune cã nici nu vom fi plãtiþi pentru grâu! Astfel întreaga trudã ºi ostenealã din timpul verii a fost în zadar. Apoi mai trebuie sã predãm ºi 28 de chintale de orz. Vom fi jecmãniþi atât timp cât mai avem ceva. Cartofi a trebuit sã predãm o cãruþã ºi sã-i încãrcãm în vagoane, tot fãrã bani, doar pe baza unui bilet. Cu pãmântul încã nu ºtim nimic mai concret. Totuºi se spune în general cã tot pãmântul ne va fi luat. Totul a fost împãrþit românilor noºtri. Ei mãsoarã ºi acum într-una terenul. Ce vom face apoi, nu ºtie nimeni. (…) 23 octombrie 1945 Se pare cã s-a terminat cu terenul nostru. Pãcat, nespus de pãcat. Astãzi mi-a spus singurul reprezentant al saºilor pe care îl mai avem, Andreas Sadlers, sã nu mai ducem gunoi de grajd pe câmp. Este totul în zadar. Tot pãmântul ne va fi luat. Nu mai ºtim care ne este situaþia. Sfatul bun este întradevãr scump. Ce sã facem? Noi ducem totul acasã, ce mai este rãmas pe câmp. 24 octombrie 1945 Din nou a trebuit sã mai predãm o cãruþã de cartofi. Duminica trecutã a trebuit sã încãrcãm orz în saci. A fost un ordin. La ora 2 trebuiau sã vinã ºi sã-i ia, totuºi nu a venit nimeni. 25 octombrie 1945 (…) Iar se zvoneºte cã cei dragi ai noºtri din Rusia vor veni acum întradevãr acasã. Totuºi eu nu mai cred nimic pânã când nu voi trãi aceasta. (…) Truetsch Seppi de pe Strada Lungã a venit într-adevãr acasã din Rusia. El spune cã vor veni toþi, normal cei care mai sunt în viaþã. Din pãcate au murit câþiva dintre ei. (…) Lagãrele de aici au fost desfiinþate, toþi s-au putut întoarce acasã. Noi credeam cã acum va fi ceva mai bine, se spune cã ºi guvernul va cãdea. Dar nici o urmã din toate astea. Situaþiile triste ºi zguduitoare sunt neschimbate. Boii trebuie sã-i dãm românilor, ca sã poatã ara ºi semãna, iar toate astea pe câmpurile noastre sãseºti. Noi nu avem voie sã facem nimic, trebuie sã aºteptãm rãbdãtori, pânã când, se spune, ni se va repartiza undeva o bucãþicã de pãmânt. Atât de departe s-a ajuns cu noi saºii. (…) Cât de des trebuie sã auzim pagina 86 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 acum cã ar trebui sã-l chemãm pe Hitler în ajutor, ca el sã ne ajute în toatã nevoia ºi chinul nostru. Cât de des auzim aceastã batjocurã ºi trebuie sã tãcem! Astãzi suntem în afara legii, nu ne mai ajutã nimeni. Aproape toþi cartofii trebuie sã-i predãm. Nouã ne rãmân foarte puþini ºi nu vom primi nici un bãnuþ pentru ei ca ºi pentru grâu. Ieri seara a venit judecãtorul adjunct, acel comunist, cu doi ruºi (au fost înarmaþi), au bãtut în poartã, de am crezut cã aceasta se rupe în bucãþi. Ei au controlat cartofii în pivniþã, a trebuit sã le dãm ºi lor o cãruþã. Dar ce agitaþie am avut! Aceºti ruºi au fost neruºinaþi. Nici nu ne-au ascultat, cã nu mai putem da nimic. Ultima cantitate ce trebuie sã o mai dãm, este pentru armatã. Aceasta mai plãteºte totuºi într-o oarecare mãsurã, ca sã primim ºi noi ceva bani. 1 noiembrie 1945 Astãzi am avut o zi plinã de evenimente. De dimineaþã am avut de rezolvat lucruri diferite în sat. Am fost la primãrie, sã tocmesc spãlãtorese, la potcovar ºi multe altele. Walter a fost cu Rudi, sãracul bou, la potcovarul Imre la pansat. Asta costã de fiecare datã bani. (…) Aproape în fiecare zi e nevoie de bani. Dacã vindem ceva, primim mulþi bani, apoi se duc toþi grãmadã. Astãzi am dat o cãruþã de cartofi pentru armatã. (…) Acum aproape cã am golit pivniþele. Poate cã este bine aºa. Ne este permis sã avem din toate câte puþin. Altfel avem tot timpul de lucru cu autoritãþile. (…) Ocazional mai dãm ºi benevol, cum ne este firea. De exemplu pentru armatã. Trei bãrbaþi ºi doi ofiþeri i-am avut la masã, când au venit sã cumpere cartofii. Acum gãzduim doi ofiþeri. În camera lui Treni. ªi acestora le dãm hranã. Se spune cã nu vor rãmâne mult timp, o zi sau douã. Sunt sportivi care cutreierã munþii. În aceastã dimineaþã au mulþumit foarte politicoºi pentru tot, mi-au sãrutat mâna ºi au plecat. (…) Cãluþul nostru drag a fãcut acum câteva drumuri. Noi am dus oameni din lagãr la Bod acasã. De fapt Erna a mers cu calul. Apoi Walter a fost la Codlea cu el. A avut de rezolvat o sarcinã de la ºeful jandarmeriei locale. (…) Acum avem din nou un necaz în plus. La ultimul transport de cartofi pe care l-am dat militarilor am dat ºi sacii, pe care trebuiau sã ni-i aducã în câteva zile înapoi. Acum nu se mai prezintã nimeni cu sacii. Am pierdut 16 saci. La fel au pãþit încã alþi trei râºnoveni. Nu este chiar o tragedie aºa de mare. Dacã cei dragi nouã s-ar întoarce acasã, cu plãcere ne-am consola ºi cu pierderea sacilor. pagina 87 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 3 noiembrie 1945 Astãzi a fost din nou o zi plinã. Mai întâi am copt pâine. Walter a fost cu boii la potcovit. Lui Rudi îi merge acum mai bine. Walter a plecat apoi încã o datã cu zeamã de baligã pe ogoarele noastre. Acum ºi al doilea român a arat ºi a semãnat pe câmpul nostru de trifoi. Oh, aceastã ruºine pentru noi saºii! Acum putem ºi noi sã arãm ºi sã semãnãm, pe din douã cu un român. El a fost la noi ºi ne-am înþeles. Atât de departe s-a ajuns cu noi. Am putea plânge într-una, dar asta nu ne ajutã la nimic. (…) Totuºi cum se întâmplã de obicei, când avem multã treabã, mai primim ºi vizite. ªi anume a venit Treni Kraft, soþia lui Kraft Pitter (de pe Strada Nouã) la noi. Am avut timp sã ne spunem multe. (…) Toatã lumea aºteptã acum pe cei dragi din Rusia. Aceasta a fost tema noastrã principalã de discuþie. Pânã de Crãciun, se spune în general, vor veni toþi. Cum þi-o fi hãrãzit þie, dragã Misch? (…) Au fost oare în zadar toate rugãciunile mele fierbinþi ºi din toatã inima din fiecare searã? Astãzi, duminicã, am auzit veºti rele despre tine. Mãcar dacã ar veni cineva cu adevãrat, ca sã pot afla mai multe amãnunte. Aceastã nesiguranþã este aºa de groaznicã! (…) Rosi Bosch este încã în închisoare. Acest fapt este foarte rãu pentru Rosa [cumnata]. În tãcere îi mulþumim tot timpul lui Dumnezeu ºi þie, dragã Misch, referitor la ascunzãtoarea bunã, datoritã cãruia am fost cruþaþi. 5 noiembrie 1945 Ne-am fãcut griji degeaba (…) referitor la sacii de cartofi. I-am primit pe toþi 16 înapoi. Domnii ofiþeri au mai ºi glumit cu mine, spunând cã precis m-am gândit cã nu vor mai aduce sacii. Eu am confirmat aceasta. Ei mi-au spus cã nu sunt atât de rãi. Într-adevãr, aceºtia au fost ofiþeri români de treabã ºi cumsecade. Trebuia sã arãm ºi sã semãnãm cu un român pe din douã, dar a venit ºi ne-a spus cã renunþã. Asta nu se poate. Oficialitãþile au aflat ºi aceasta nu este posibil. Fiecare trebuie sã-ºi pãstreze ºi sã-ºi lucreze bucata lui de pãmânt. Acesta este deja al patrulea care arã ºi seamãnã grâu pe pãmântul nostru. Din ogoarele noastre frumoase nici mãcar jumãtate de iugãr de pãmânt nu avem voie sã pãstrãm. Acum vor sã ne distrugã în orice chip. (…) 8 noiembrie 1945 (…) Astãzi a fost din nou control în grajdul de vite ºi în cocina porcilor. Acum iar se vor lua multe vite ºi porci. Noi am avut puþin noroc. Porcul pe care pagina 88 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 am vrut sã-l tãiem, l-ar fi luat, dar i s-a pãrut veterinarului prea greu pentru creºtere. Ei iau acum totul pentru creºtere: tineret bovin ºi purcei, nu le mai lasã oamenilor nici mãcar pentru tãiat. (…) Ieri searã a fost o festivitate mare în sala mare. Un ministru a fost aici ºi a þinut un discurs. Au fost invitaþi în scris ºi reprezentanþii noºtri pe care îi mai avem. Acest ministru escroc spunea printre altele, cã strãmoºii noºtri au venit aici cu bocceaua. Acum vom fi jumuliþi pânã ce vom avea numai atât. (…) 9 noiembrie 1945 Acum totuºi vor sã ne ia porcul cel tânãr, pentru a-l tãia. Dar am fost la primãrie, am plâns acolo. (…) Este groaznic, ce trãim zilnic, cum suntem ºicanaþi într-una. Nu se mai terminã! (…) 11 noiembrie 1945 Astãzi este duminica pentru Sãrbãtoarea Recoltei. Dupã tradiþie am fãcut gogoºi, de dragul copiilor. Din nou a trebuit sã plâng. Ce or mânca cei dragi nouã în Rusia? (…) Herta Stefes s-a întors într-adevãr. Ea a evadat ºi a ajuns norocoasã în patrie. Au mai venit douã din Bod. Acum am mai auzit câte ceva, cum merge pe acolo. Din pãcate mai mult rãu decât bine. Of, Misch, acum nu mai am liniºte deloc. 12 noiembrie 1945 Astãzi vom avea vizitã la nivel înalt în localitatea noastrã ºi anume Friedrich Müller, actualul episcop. La ora trei dupã masã a fost liturghia, unde ne-a vorbit ºi ne-a consolat. Ne-a prezentat clar situaþia anului trecut ºi cea actualã. Poporul a devenit atât de ateu. Acum primim zilnic rãsplata pentru aceasta. El a vorbit ºi despre dragii noºtri din Rusia. Se vor întoarce cu siguranþã, dar va mai dura. Din pãcate acum vine anotimpul rece ºi asta este rãu. Of, mulþi nu vor mai veni acasã. Sfinþia sa episcopul a mai avut o mare rugãminte. El a prezentat necazul mare al tovarãºilor noºtri de credinþã din Þinutul Nãsãudului - Bistriþei, care au trebuit sã-ºi pãrãseascã þinutul natal ºi acum se întorc din nou acasã. La uºile bisericii au fost adunaþi bani pentru aceºtia. ªi noi am dat 11.000 de lei. Rezultatul colectei a fost o sumã frumoasã: 1.432.000 de lei. pagina 89 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 13 noiembrie 1945 Walter trebuia sã-l ducã astãzi pe episcop la Vulcan cu cãruþa ºi calul nostru. Pe drum a venit ºi maºina dupã care se aºteptase în zadar. Astfel a plecat sfinþia sa împreunã cu însoþitorii sãi cu maºina la Vulcan. Ieri a fost cãruþa noastrã la Braºov. Doamna Marzell din Strada Pieþii, Ida Bartesch, de pe aceeaºi stradã ºi Gorges Rosa (vecina noastrã) au fost invitate la autoritãþi. Acum li se va lua SS-iºtilor întreaga avere. (…) Pentru aceastã cãlãtorie am primit 4.000 de lei. (…) 25 noiembrie 1945 Astãzi este Duminica morþilor. ªi eu am fost la bisericã. Am donat bani pentru cei dragi nouã care se vor întoarce acasã. În localitãþile învecinate au adunat deja. Noi am dat 15.000 lei, mãcar dacã asta ar ajuta cu ceva. Acum trebuie sã adunãm ºi pentru copiii sãraci de aici din localitate: haine, pantofi, bani. (...) 27 noiembrie 1945 Astãzi am adus melasa de la fabricã. Era ºi timpul. În noaptea asta a cãzut prima zãpadã. Am înnoptat în Hãlchiu, iar dimineaþa la ora 4,45 ne-am dus la fabricã. Am nimerit acolo foarte bine. La ora 12 am ajuns acasã. Luaserãm calul de la cumnata Rosa. Totul a mers destul de bine, dar din cauza zãpezii îngheþate nu am putut merge cu cãruþa pe drumul cimentat. Am luat-o prin stupini peste Ghimbav spre casã. 28 noiembrie 1945 Astãzi am fost la prima vecernie din Advent. Erna, Treni ºi eu. Este primul semn de Crãciun. ªi acum se zvoneºte foarte tare cã cei dragi nouã din Rusia, vor veni toþi pânã la Crãciun acasã. Of, dacã de data asta ar fi adevãrat! 29 noiembrie 1945 Astãzi a fost din nou agitaþie mare. Au chemat persoane diferite la primãrie. Fiecare dintre acestea trebuie sã predea un porc pentru tãiere. Dar majoritatea dintre ele ºi-au înstrãinat porcii ºi sunt semnificativ mult mai puþini. pagina 90 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Acum ne fac ºi proces verbal. Ce consecinþe vom mai suporta acum? Vom trãi totul. Zilnic ne aºteptãm numai la lucruri rele. (…) 1 decembrie 1945 (…) Astãzi se pare cã am avut sãrbãtoare, am avut steagurile afarã. Zilele trecute am avut tot felul de probleme pe tapet. Mai întâi am avut de fãcut faþã unei probleme neplãcute, totuºi eu am rãmas învingãtorul. Am fost din nou la primãrie din cauza porcilor. Este groaznic. Trebuie sã predãm un porc ºi nu avem nici unul. Unul l-am tãiat la treierat, pe celãlalt l-am împãrþit cu cumnata în urmã cu o lunã, al treilea este ascuns în vechea cocinã pentru porci. Deci nu mai avem nici unul. Acum am plâns din nou la primãrie. Erna merge acum zilnic la cursuri la domnul pãrinte. Of, Misch, confirmarea ne stã înainte, iar noi suntem aici singuri. De la uzina electricã am primit dividende pentru acþiuni. Treni ºi noi, împreunã 1.400 de lei. O sumã micã în raport cu situaþia actualã. Un litru de lapte costã acum 300 - 350 de lei, un ou 350 - 400 de lei. (...) 2 decembrie 1945 Astãzi am aflat o veste surprinzãtor de îmbucurãtoare din Rusia. O fatã din Hãlchiu, pe nume Zell, s-a întors acasã. Ea a fost împreunã cu Michael în acelaºi lagãr în Ural. Dragul meu soþ este sãnãtos ºi vioi. Noi am plâns de bucurie. Of, Misch, acum aºteptãm cu atât mai mult zilnic venirea ta. ªi Koponi Ida cu Barthelmine Minni sunt acolo. Acum ne este cu mult mai uºor. Suntem într-o oarecare mãsurã mai liniºtiþi. Aceastã nesiguranþã ne împovãrase enorm. Astãzi mã culc, pentru prima datã de foarte mult timp, cu o stare de spirit ceva mai bunã, deoarece soþul meu drag trãieºte ºi este sãnãtos. (...) Astãzi am adus acasã de la Zika din Prundu toate hainele tale, dragã Misch. Noi le-am ascuns aici la loc sigur de oamenii rãi. Atât de departe s-a ajuns cu noi, în faþa acestor oameni nu am mai fost siguri de nimic. Acum aparent este liniºte. Câtã treabã am avut cu hainele ºi cu rufele, în ladã, în ºopru! (...) 4 decembrie 1945 Astãzi am avut vizitã mare de la Hãlchiu, ºi anume a venit sora mea cu menajera ei ºi soþul acesteia. ªi ei ne-au mai spus câte ceva de la fata care pagina 91 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 s-a întors din Rusia. Acum aº vrea sã vorbesc odatã în liniºte cu aceastã fatã despre unele lucruri. Suntem totuºi curioºi sã aflãm cum v-a mers vouã, dragã Misch, acolo? 5 decembrie 1945 Astãzi am fost din nou la slujba de Advent la bisericã ºi ne-am rugat pentru dragii noºtri din depãrtare. Dumnezeu sã-i þinã sãnãtoºi ºi sã-i ocroteascã, dar ºi sã-i conducã curând în patria dragã. Crãciunul se apropie tot mai mult. Sã sãrbãtorim ºi sãrbãtoarea dragã a Crãciunului singuri? În drumul spre bisericã ºi la bisericã am fost în mod prietenos strigatã de diferite doamne, care m-au întrebat dacã am într-adevãr veºti de la tine, dragã Misch. Acesta este acum un mare eveniment aici în localitate. 6 decembrie 1945 Astãzi, împreunã cu alte femei am dat 52.000 lei asociaþiei ce adunã bani în avans pentru dragii noºtri din Rusia, când vor ajunge la graniþã. Aceºtia sã le fie înmânaþi celor dragi nouã când vor ajunge acolo. Oare i-am dat în zadar? (…) Noi am adunat pentru copiii sãraci de aici din localitate. Avem din aceºtia mulþi aici. Mai demult i-am dat deja Idei, pentru fetele ei, o pereche de bocanci de la Erna. (...) 8 decembrie 1945 Azi noapte a cãzut prima mare zãpadã. (…) Curãþatul ºi mãturatul zãpezii l-au fãcut în cea mai mare parte copiii. Totuºi ei ne ajutã mult. Mai ales Erna, vede tot timpul unde lipseºte ceva. (…) Cu Walter este din pãcate foarte greu sã te armonizezi. El are tot timpul planurile sale personale, ca de altfel de atâtea ori. (…) Tatãl lui îi lipseºte foarte mult, altfel nu ar fi aºa. O, Misch, oare unde sunteþi acum pe frigul ãsta? Noi, aici, ne mai putem feri de îngheþ. (…) Scrisul acesta mi-a devenit acum atât de drag! Este de fiecare datã ca ºi când aºi vorbi într-adevãr cu tine, dragã Misch. Acum am tot mai mult o presimþire atât de bunã, oare mã voi înºela? pagina 92 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 10 decembrie 1945 (…) Iarãºi o veste îmbucurãtoare, ºi anume cã au venit din Rusia patru râºnoveni. Unul este Georg Truetsch (mãcelarul). Acum putem spera din nou, cã totuºi vor veni cei dragi ai noºtri, doar cã va mai dura puþin. În general se spune cã mai întâi vor veni transporturile cu cei bolnavi, la urmã cei sãnãtoºi. (...) 15 decembrie 1945 (…) Acum am dat asociaþiei ce adunã bani în avans pentru cei dragi nouã, o contribuþie micã, 500 de lei pentru Crucea Roºie. Au mai venit încã câþiva acasã. Au sosit deja în jur de opt. Dar ce este asta în comparaþie cu marea masã? Sãracii de ei, toþi aratã groaznic. Se aude cã au murit mulþi. Chiar ºi în timpul transportului spre casã. Desigur, cei mai mulþi sunt subalimentaþi. (...) 16 decembrie 1945 Este duminicã seara. Sunt singurã în camera noastrã cea mare, cum se întâmplã adesea. Erna este dincolo în camera lui Treni, cu cercul ei de prietene. Cei tineri vor într-o oarecare mãsurã sã aibã bucuriile lor. Noi îi lãsãm sã facã cum vor. Astãzi dupã masã au fost sã se care cu sania trasã de calul nostru. Nu se ºtie ce-i va aºtepta pe aceºti dragi copii. Încã nu au nici o grijã ºi îºi trãiesc cu plãcere zilele. (...) Acum se vorbeºte mult despre o mutare. Fraþii noºtri vor sã ne ducã de aici. Dacã aþi veni pânã atunci! Cu tine împreunã, atunci sã se facã voia lui Dumnezeu. Greu ne va fi sã pãrãsim pentru totdeauna þinutul drag natal. Totuºi, dacã va trebui sã fie aºa, vom face ºi asta. (...) 18 decembrie 1945 Ieri am mai tãiat un porc. Acesta a fost o bucatã de timp la vecinul Zeidner, ca sã nu fie gãsit la noi. Cum am mai amintit, acum nu mai avem voie sã avem nimic. La vecin, la aceºti oameni sãraci, nu se cautã. Ei l-au hrãnit cinci luni, astfel l-am împãrþit cu ei. Ei stau în toate privinþele foarte rãu. Astãzi iar am aflat o veste bunã. Se pare cã a sosit un transport din Ural. Of, acum aºteptãm din nou cu înfrigurare ºi ne gândim cã ºi tu ar trebui sã fi printre ei. Aici în localitate sunt deja 19. Aceºtia au venit din Stalino ºi Mateejefka. (...) pagina 93 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 21 decembrie 1945 (…) Iarãºi au mai venit unii, de fapt femei cu copii mici. ªi acestea au adus diferite veºti scrise. Doar noi nu primim nimic. La noi, aici în localitate, circulã atât de multe zvonuri despre voi cei dîn Rusia. Dar adevãrul nu îl ºtie nimeni. Judecãtorul adjunct Kraft (Strada Podului) ºi Hans Eiwen de la colþ au venit acasã din lagãr. (...) 23 decembrie 1945 Acum avem vreme destul de blândã. De pe acoperiºuri zãpada este toatã cãzutã. Zãpada se topeºte ºi peste tot este apã. (…) Am mai afumat o bucatã bunã de slãninã (pe care o împãrþim cu Rosa). Acum eu sunt tot timpul meºterul la toate. Am sãrat ºi am dat cu boia. A trebuit sã învãþ toate acestea. Acum ar trebui sã vii ºi tu, dragã Misch ºi sã ne ajuþi sã mâncãm. Noi într-adevãr încã mai avem de toate. În general domneºte o sãrãcie mare. Se observã peste tot cum ne-au sustras nouã saºilor totul ºi ne-au impiedicat sã mai producem ceva. Acum se vãicãreºte toatã lumea cã va muri de foame. Deunãzi a venit unul de la Bucureºti ºi ne-a spus cã acolo nu mai este de trãit. (...) 24 decembrie 1945 Astãzi, în seara de Ajun, nu pot sã omit sã scriu din nou câteva rânduri. Iubita sãrbãtoare a Crãciunului, sãrbãtoarea bucuriei a venit iar, dar voi cei dragi din depãrtare nu aþi venit. Oh, aceastã dezamãgire! Toþi, cu excepþia lui tata, am fost la bisericã. Dupã vechiul obicei, aici se afla un brad mare ºi splendid. A fost ºi foarte multã lume. Dar, din pãcate, mai mult femei ºi copii. Cã doar majoritatea celorlalþi nu este aici. Acasã am fost toþi împreunã în jurul bradului de Crãciun. Am vorbit de vremurile frumoase, când tu, dragã Misch, ai fost aici cu noi. Adânciþi în gânduri, am fost toþi cu tine. Precis cã ºi tu ai fost cu noi?! (...) 25 decembrie 1945 Prima zi de Crãciun a trecut. Este searã. Din nou sunt singurã în camera noastrã. Copiii sunt împreunã cu prietenii ºi prietenele lor la o întâlnire plãcutã. Doar copiii mai au bucuriile lor. Gândurile mele sunt departe, departe la voi, dragilor din depãrtare. Niciodatã pânã acum nu am trãit un Crãciun atât de trist. ªi pãrintele azi la bisericã s-a rugat din tot sufletul pentru cei dragi pagina 94 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 nouã din Rusia. El ne poate alina durerea atât de bine. Iar de alinare avem nevoie. (...) 27 decembrie 1945 Astãzi am fost la Hãlchiu. Am vorbit cu Zell Rosi, care a venit din Ural. (...) Ea ne-a spus ºi ne-a povestit multe, multe. Aici în localitate au sosit 25. Încã mult prea puþini din marea masã, sunt totuºi peste 300 plecaþi de aici. Acum sperãm sã trãim în anul ce va veni o întorsãturã mai bunã a lucrurilor. (...) 28 decembrie 1945 Pânã acum am avut o vreme atât de bunã. Mai mult cald decât frig. Acum începe sã se schimbe vremea. (…) Am fiert pentru a treia oarã sfeclã de zahãr. Aceasta este de fiecare datã o treabã complicatã. Noi facem sirop ºi înlocuitor de zahãr ºi mult îndrãgita bere din sfeclã de zahãr. Am primit ºi ultimii bani pentru sfecla de zahãr: 269.000 lei. 31 decembrie 1945 Astãzi este seara de Revelion. Eu sunt din nou singurã în camera noastrã. Copiii sãrbãtoresc Revelionul. (…) Gândurile mele sunt din nou foarte departe, la voi, dragilor. Niciodatã pânã acum nu am trãit un Revelion atât de triºti ºi de indispuºi. În gândurile voastre sunteþi cu siguranþã alãturi de noi. Am pregãtit iar câte ceva, bineînþeles mai mult pentru copii. (...) Este ora doisprezece, se sunã ºi se trage cu puºca. Reflectoarele mãturã cerul în sus ºi în jos. Anul vechi s-a terminat. Ce ne-a adus, ºtim. A fost un an plin de evenimente ºi care ne-a lãsat urme adânci nouã tuturor. Ce va aduce anul cel nou? Asta ne întrebãm toþi în general. (…) 3 ianuarie 1946 Ieri ºi astãzi au fost multe în programul zilei. Am reuºit sã ducem orz ºi porumb la moarã. (...) Nu de mult iar au fost percheziþii în case. Au cãutat arme, uniforme, lucruri germane de toate felurile. Asta nu se mai terminã. Este mai bine dacã nu ai astfel de lucruri. Sãraca Rosi trebuie sã rãmânã în închisoare. Se spune cã ea ar trebui sã-ºi ispãºeascã cei trei ani de pedeapsã. Cumnata Rosa a încercat sã o elibereze, a ºi dat mulþi bani, dar totul în zadar. Într-una trebuie sã mã minunez de unde ia Rosa puterea pentru a nu se prãbuºi. (…) pagina 95 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Ieri am visat din nou cu tine, dragã Misch. Am fost în vizitã la sora mea la Hãlchiu. Dacã asta s-ar putea adeveri vreodatã! (...) 6 ianuarie 1946 Este duminicã seara ºi ca de obicei, iar sunt singurã. Copiii sunt cu cercul lor de prieteni. Ce frumos ar fi, dragã Misch, dacã ai fi acum aici. Ar fi pentru amândoi mult mai plãcut. Acum nu mai avem sãrbãtoriri ºi întâlniri populare în localitate, cum erau înainte. Eu nu merg niciunde. (…) 8 ianuarie 1946 Astãzi s-au reîntors 12 din Rusia. Foarte mulþi bolnavi. În mare parte mulþi dintre ei aratã foarte rãu. Aceºtia au venit dintr-o altã regiune. Ei au fost din primul transport. Despre aceºti amãrâþi nu se ºtia nimic pânã acum. Ei au fost în regiunea Donbas pe Doneþ în localitatea Voroºilov. Din pãcate au adus multe veºti rele ºi triste. Au murit mulþi dintre ei ºi anume ºapte bãrbaþi ºi o fatã. Aceºtia sunt Marzell Will, Hana Elsenfenk, Kasper, Hans Kasch (Strada de Nisip), Willi Kraft (mãcelar), Stefes Martin (Strada Cetãþii), domnul Sadlers (predicator la Cristian). Pânã acum au murit 13 oameni, iar 38 sunt acum aici. Ce se va întâmpla cu ceilalþi? 10 ianuarie 1946 Datoritã ocupaþiilor zilnice suntem distraºi de la gândurile absurde. Astãzi am dus furaje ºi paie la vecin cu cãruþa. ªi în fânar am reuºit sã urcãm paie pentru amestecare cu fân. Ieri searã au fost la noi Ida de pe strada Podului ºi cumnata Rosa cu lucrul. Ida pregãteºte acum de toate pentru Alfred, pentru când va veni. La devastarea casei lor, în martie, doar le luaserã totul. Alfred nu mai are chiar nimic de îmbrãcat. Noi le-am mai dat copiilor lor câte ceva: o pereche de bocanci buni de la Erna, o cãmaºã aproape nouã de la Walter pentru Hansi Bosch, încã douã perechi de pantaloni, tot pentru Hansi. (…) Tot timpul dãm, conºtienþi cã þi-ar putea ajuta þie, Misch. ªi vecinului Töpfer Peter i-am dat o cãmaºã de la Walter. Acum au controlat din nou porcii. Va mai pleca un transport cu porci spre Rusia. Noi avem o ascunzãtoare bunã pentru porcul nostru. Sperãm cã acolo nu-l va gãsi nimeni! pagina 96 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Acum iar trebuie sã scriu despre o situaþie tristã ºi anume: în seara de 9 ianuarie s-a întâmplat ceva groaznic în curtea mamei lui Stefes Rosi (prietena noastrã) din Strada Lungã. O bandã de hoþi a pãtruns prin spate în curte. Se pare cã vroiau sã fure porci. Ei au avut în apropiere o maºinã. În aceastã curte locuiau doar cele douã femei, mama lui Rosi ºi sora ei Treni. Ele au auzit zgomotul din curte, iar mama, fãrã vreo bãnuialã ºi fãrã teamã, a venit în curte. Ea a fost împuºcatã. Totuºi a mai strigat cu putere, alarmând-o pe Treni ºi aceasta a strigat dupã vecin. Aceºtia s-au adunat repede, dar banda a reuºit sã scape, iar ei au gãsit doar fapta oribilã, sãraca femeie bãtrânã zãcea moartã pe pãmânt. Astfel nu mai suntem siguri nici de viaþa noastrã. (…) 13 ianuarie 1946 Astãzi este un an de când primii dintre cei dragi ai noºtri au fost ridicaþi ºi duºi. Iar la aceastã aniversare trãim din nou ceva foarte trist. Au ridicat din nou oameni ºi anume pe toþi între 17 ºi 35 de ani, în special bãrbaþi ºi bãieþi. Au ridicat ºi patru fete. Vor ajunge într-un lagãr la muncã. Cicã la Fledmir ºi Pirschmir ar exista asemenea lagãre. Au mai fost unii de aici acolo. ªi iatã marele necaz pentru noi: Walter împreunã cu câþiva prieteni au fost ºi ei la rând. Repede a trebuit sã facem rost de o valizã cu încuietoare. (…) Markus Anni este într-adevãr o vecinã bunã ºi sincerã, de la ea am primit valiza. Nici pâine nu am avut, tocmai trebuia sã coacem. Ea mi-a împrumutat ºi pâine. (…) Am avut totul gata împachetat. Walter cu toate pregãtite a plecat la jandarmerie, unde trebuiau sã se adune toþi, pentru a vedea ce va fi ºi cum vor suna ordinele. (…) Abia în ultima clipã bãieþii noºtri au fost lãsaþi la casele lor pentru o perioadã neprecizatã, deoarece nu au împlinit încã 17 ani. Acum îl mai avem pe Walter; pânã când, nu ºtim. 17 ianuarie 1946 Astãzi iar au notat toate vitele ºi porcii. Acum nu mai are nimeni voie sã taie ºi sã vândã. Dacã intervine vreo schimbare, trebuie totul anunþat la primãrie. Animalele mamã cu pui nu are voie nimeni sã ni le ia, trebuie þinute. Noi nu avem voie sã le tãiem. Fraþii noºtri vor sã procedeze acum altfel decât pânã acum. Altfel rãmâne þara noastrã fãrã porci. Se observã la multe acum cã nu mai producem aºa ca în trecut. Se aduc alimente foarte puþine din alte zone. Fraþii noºtri vor acum sã meargã într-un alt loc pentru aprovizionare. Astfel domneºte de pe acum deja o mare sãrãcie. (...) pagina 97 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 20 ianuarie 1946 Astãzi este un an de când soþul meu drag ne-a fost luat într-un mod atât de groaznic. Astãzi, la împlinirea unui an, dragã Misch, vreau sã port în mod special un dialog cu tine. (...) Au trecut sãptãmâni, luni furtunoase ºi pline de teamã ºi suferinþã. Chiar dacã rãzboiul nu a ajuns pânã aici, ne-a pricinuit multe nenorociri, nevoi ºi suferinþe. I-am sacrificat degeaba pe bãieþii noºtri cei mai chipeºi. Din când în când mai vine acasã câte unul din cei crezuþi morþi. Dar cum aratã aceºtia? Invalizi în toate felurile. (...) Chibzuiesc la multele ºi frumoasele discursuri, care ne-au fost mereu þinute, la planurile mari, ce au tot fost fãurite, referitoare la viitorul nou ºi mai bun. Aceastã chemare era valabilã pentru noi toþi: camarazi ºi camarade, arãtaþi-vã demni de vremea cea mare, faceþi-vã toþi datoria! Am fost atât de siguri de victorie! (...) Dintr-o loviturã a eºuat totul. 20 ianuarie rãmâne ziua cea mai groaznicã ºi durã din viaþa mea. 25 ianuarie 1946 Astãzi am plãtit taxele la primãrie: 36.000 lei. Am dat paie pentru tauri, 125 de kilograme. Am primit suma de 14.000 lei, pentru fiecare 50 de kilograme câte 6.000 lei. Aceastã sumã mi-a fost scãzutã din taxe. De altfel 50 de kilograme costã 15.000 - 20.000 lei. Am fãcut sirop din sfeclã de zahãr ºi mult îndrãgita bere. Walter se dã în vânt dupã ea. La treaba asta ajutã ºi el într-o oarecare mãsurã. De fapt totul necesitã multã muncã. Astãzi Walter a fost din nou cu cãruþa ºi calul pentru cei de la jandarmerie la Codlea. Pe acest frig teribil nu a fost plãcut. Of, acest frig cumplit încã mai þine. Ce o sã mai urmeze? Grija mea cea mai mare eºti tot timpul tu, dragã Misch. De foarte multã vreme nu mai vine nimeni din Rusia. Acum nu mai ºtim nimic, sã mai aºteptãm sau nu? Este nevoie mereu de multã, multã rãbdare. Iar s-a fãcut târziu, ca de obicei. Acum trebuie sã mã culc. Noapte bunã, dragã Misch. Sã visezi cu noi. Ne vom ruga pentru voi, ca de atâtea ori. 26 ianuarie 1946 Iar am terminat de afumat o bucatã de slãninã, de data aceasta una micã. Am pus-o în dulapul de sârmã. Este de la porcul pe care l-am împãrþit cu vecina Zeidner. pagina 98 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 27 ºi 28 ianuarie 1946 Astãzi am tãiat porcul cel mare ºi gras, pe care îl þinusem tot timpul în ascunzãtoarea cea bunã. Wenzel Hans l-a apreciat la 200 de kilograme. S-a fãcut foarte mare ºi este ºi lung, are multã carne. Am fãcut cârnaþi ºi salam uscat, apoi o parte din carne o conservãm în unturã. Of, Misch, noi aºteptãm mereu ca ºi tu sã mãnânci din acest porc. Noi nu l-am fi tãiat ºi atunci s-ar fi fãcut mai mare ºi mai gras. Dar ne-am temut mereu, în special tata, ca sã nu rãmânem fãrã porc. Nu de mult ne-au scos din þâþâni poarta din spate a grãdinii, deci poarta de la ºopron. Nu ºtim cine a fãcut asta, în orice caz numai oameni rãi. De atunci s-a cuibãrit o mare teamã în sufletele noastre. Ce au vrut aceºtia de la noi? Astãzi am cumpãrat pentru Walter de la domnul Stângaci o cãciulã de blanã neagrã. Ea costã 130.000 lei; în locul unei pãrþi în bani i-am dat ºi 50 de kilograme de orz cu 35.000 lei. Walter are nevoie de o cãciulã. Numai cã preþurile sunt înnebunitoare. Acum nu mai vine nimeni din Rusia. Of, cât am aºteptat plini de dor revederea! Într-una trãim câte o dezamãgire mare. Peste tot se vorbeºte acum cã vor veni abia în martie. Au amânat transporturile din cauza zãpezilor mari ºi alte semenea cauze. Într-una este nevoie de multã rãbdare. 29 ianuarie 1946 Astãzi am fost din nou la Braºov. Am avut mai multe de rezolvat. Pentru cã ºi Erna va avea confirmarea, mai are nevoie de câte ceva, cu toate cã trãim în aceastã incertitudine. Cu aceste ocazii îi ducem lui Rosi de fiecare datã alimente. În oraº se mai vãd încã mulþi ruºi. La noi nu mai avem nici unul. În schimb se pare cã apar tot mai des aceste hoarde de comuniºti. Din zi în zi sarcina scrisului meu devine tot mai grea. Evenimentele cele mari se înmulþesc ºi se succed cu repeziciune. În scurta perioadã a ultimelor 12 luni câte nu s-au întâmplat! Se pare cã acum se întâmplã tot mai multe. 31 ianuarie 1946 Astãzi am dat la primãrie 250 kilograme de orz ºi un sac cu sãmânþã de borceag. Aceºti „câini“ au fost ºi în pod. Noi trebuia sã livrãm 14 chintale. Aceasta nu mai este posibil, nu mai avem atât de mult. Nimeni nu mai deþine pagina 99 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 cantitatea stabilitã. Vom trãi consecinþele. Doamne, unde rãmâne dreptatea? Acum ne vor lua totul. Azi iar au notat cartofii. Au apreciat cã mai avem vreo 750 de kilograme. Atât de puþini nu am avut niciodatã, acum, la începutul lui februarie. 1 februarie 1946 (...) Mereu ne aºteaptã agitaþie ºi surprize de tot felul. Spre exemplu, ieri searã i-am dat domnului brigadier 150 kilograme de orz. El le-a plãtit, dar semnificativ sub preþ. Noi trebuie însã sã ne avem bine cu aceºtia. Doi domni de la primãrie l-au vãzut însã când a plecat de la noi. Acum este nenorocire mare. Aceºti domni ºi încã unul ne-au surprins cu o vizitã în aceastã searã. A trebuit sã le povestesc acestora totul foarte clar. Doar nu livraserãm nici la primãrie atât de mult cât ne-au cerut. Ce urmãri va avea aceasta acum? Of, iar am plâns ºi i-am rugat sã ne lase în pace. (...) Cu douã sãptãmâni în urmã am reuºit sã ducem la Zicka la Prund 10 saci cu orz ºi patru cu borceag. Aceºtia sunt acum oamenii noºtri de încredere. (...) Zilele astea nu am putut face nimic. Pe stradã trec turnãtori, care controleazã tot ce se face. Azi am reuºit sã urcãm în hambar, în partea de sus a acestuia, cu scripetele, încã 7 saci cu orz. (...) Cum se aude, acum vin noii „proprietari” în gospodãrii. În Cristian s-au ºi mutat deja. Pentru a câta oarã scriu iar aici, când ne va fi datã o revedere cu cei dragi ai noºtri? Of, uneori am momente de deznãdejde. Totuºi trebuie sã mã adun din nou. Noi nu avem voie sã ne pierdem curajul. Trebuie sã þinem cont de frumoasele cuvinte: „Când necazul este cel mai mare, ajutorul lui Dumnezeu este cel mai aproape.” (...) 2 februarie 1946 Astãzi este ziua mea onomasticã, aceastã zi am sãrbãtorit-o tot timpul într-o oarecare mãsurã, chiar ºi public. Doar e zi de sãrbãtoare. De aceastã datã s-a terminat fãrã vreo sãrbãtorire în cercul familiei noastre ºi public. Dar asta doar la noi, la saºi. Fraþii noºtri au avut petreceri mari. Jandarmeria de la Râºnov a fãcut un bal. Noi saºii a trebuit sã ajutãm zdravãn ºi anume cu unturã, fãinã, zahãr, lapte, ouã, bani pentru lemne, chiar ºi pentru tombolã am dat ceva. La Porr Berti s-au copt multe prãjituri pentru vânzare, de aceea s-a fãcut ºi colecta de alimente. Noi femeile a trebuit sã ajutãm cu nãdejde la diferite pregãtiri. Totul a fost fãcut doar de saºi. ªi sala cea mare a fost curãþatã de bãieþii saºi ºi pregãtitã pentru bal. pagina 100 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 A trebuit sã luãm ºi o invitaþie ºi sã o plãtim cu 5.000 de lei. Doar e vorba de jandarmi. Cu ei trebuie sã ne avem bine. 3 februarie 1946 (...) De data asta trebuie sã notez ceva îmbucurãtor. Nici nu mai suntem obiºnuiþi sã trãim câte o bucurie. Astãzi, dupã foarte mult timp, am primit iar veºti despre soþul meu. (...) Of, Misch, tu trãieºti ºi eºti bine ºi sãnãtos? Sperãm cã ne trimiþi acum ºi o scrisoare? Noi aºteptã plini de dor. (...) 4 februarie 1946 ªi Kopony Ida a scris. Ea scrie ºi de Misch, soþul meu, cu care cicã se vede zilnic. El ar fi bine ºi vesel. Acum aºteptãm zilnic o scrisoare. (...) Acum trebuie sã scriu ceva foarte trist ºi rãu. În noaptea de duminicã spre luni au dat o spargere la naºul Elsen. Din camerele mari le-au luat totul. Toate hainele, rufele, pantofii, sacii, pânã ºi slãnina din pod. Nu a mai rãmas nimic. Sãracul naº Elsen! Totuºi ºi ei au o parte din vinã. Ei nu ar fi trebuit sã stea mereu în cãmãruþa micã din spate. Trebuiau sã locuiascã în camerele mari. Asta a fãcut-o unul care a fost informat despre tot. El (naºul) a economisit tot timpul, acum s-a dus totul. ªi nouã ne este fricã într-una. Acum se furã mult, mult. (...) Furatul este pe ordinea de zi. Nici nu este de mirare, peste tot domneºte o sãrãcie mare. 5 februarie 1946 Jandarmeria nu rezolvã prea multe. Când se dã de urma hoþilor ºi sunt prinºi, sunt þinuþi câteva zile, apoi sunt lãsaþi liberi. Dupã care aceºtia merg din nou la furat. Ei chiar ºi ucid, dacã le cade bine, cum a fost la Stefes, de pe Strada Lungã. Nu mai suntem siguri de nimic. Când naºul Elsen a anunþat jaful la jandarmerie, ºeful i-a spus: „bine a fãcut”. Asta este o mângâiere pentru noi toþi. Da, se pare cã dreptatea a murit pentru totdeauna. Totuºi, încã mai sperãm sã trãim ºi întorsãtura bunã a lucrurilor. (...) 7 februarie 1946 Avem un program de lucru foarte bogat, ca de obicei. Azi am dus de douã ori bãlegar în grãdinã. Altundeva nu-l putem duce. Este atât de nesigur ce va fi cu pãmântul nostru, dacã ne va rãmâne sau nu. (...) pagina 101 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 8 februarie 1946 Astãzi am avut din nou agitaþie mare: noii „proprietari” au fost împãrþiþi la diferite gospodãrii. Comisia a venit cu ei ºi i-a prezentat. Acum aceºtia vor fi stãpânii gospodãriilor. Ce va mai fi acum? Ce vom fi noi acum, maºini de lucru pentru ceilalþi? (...) Dacã cei dragi ai noºtri ar putea veni acasã! Am putea suporta totul mult mai uºor. Iar a fost totul trecut pe listã, s-a fãcut inventarul, în special vitele, porcii ºi uneltele, apoi au vãzut totul. Ei au cerut ºi semnãtura mea. Dar nu am semnat nimic. ªi nici tata. 9 februarie 1946 Astãzi am robotit toatã ziua de dimineaþã pânã târziu, ca nebunii (cum susþin copiii). Toate lucrurile din camera lui Treni ºi din pod le-am adus dincoacea. Am curãþat totul ºi le-am aranjat în aceste camere. O parte din lucruri a trebuit sã le ducem în pod, ca de exemplu: oglinda, masa, masa pentru spãlat. Camerele noastre sunt acum depozite de mobilã. Noi ne gândim cã e mai bine aºa, am adunat aproape totul pentru ca aceste lichele sã aibe loc, când vin. Din aceste camere, ale noastre, credem cã nu ne va putea goni nimeni. (...) 10 februarie 1946 (...) Noul „proprietar” a fost astãzi aici. El pare sã fie foarte de treabã. Fãrã pretenþii. Dar vom trãi totul. (...) 12 februarie 1946 Fiecare zi aduce griji noi ºi necazuri de toate felurile. Acum avem de lucru cu „proprietarul” cel nou. El vine în fiecare zi ºi are neapãrat nevoie de boii noºtri. El vrea sã-i potcoveascã ºi sã plãteascã pentru aceasta. Costã 19.000 lei. Totuºi eu refuz, nu vreau sã ºtiu nimic despre aceasta. Eu i-am spus cã, dupã cum toþi din localitate susþin, atunci când toþi noii „proprietari” se vor muta în localitate ºi se vor instala, atunci sã vinã ºi el. Mai devreme nu. Astãzi a vrut neapãrat sã-ºi aducã deja calul. (...) El susþine cã ar avea dreptul sã porunceascã peste tot. ªi boii îi aparþin lui. Se spune în general în localitate, cã ei nu au nici un drept sã vinã în gospodãrii, pânã când nu au aprobarea ministerului, ºi încã nu o au. (...) pagina 102 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Acum putem face ºi cerere pentru ca pãmântul sã ne rãmânã nouã. Totuºi suntem exceptaþi de la aceasta, deoarece Michael a fost membru al partidului [Partidul Naþional-Socialist al Muncitorilor]. Ceea ce se ºtie foarte exact, jandarmeria conduce aceastã acþiune. Cei care au fost oarecum implicaþi politic nu sunt luaþi în consideraþie. Putem sã facem cererea acum doar pentru sora Treni. E bine ºi atât. Din aceastã parte a ei mai putem trãi ºi noi. Capii de familie din vecini întreprind acum aceastã acþiune în comun ºi anume în secret. Acum suntem tot mai încordaþi ce va aduce fiecare zi. Din nou trebuie sã scriu ceva trist. Din Rusia nu mai vine deocamdatã nimeni. Se spune cã au venit doar cei bolnavi. Ceilalþi trebuie sã rãmânã acolo ºi sã lucreze. Of, iar aceastã dezamãgire! (...) În general se aude acum cã se va ajunge din nou la rãzboi. Doamne, Dumnezeule, încotro se îndreaptã lucrurile? Cum se va termina aceasta odatã? 13 februarie 1946 Astãzi iar a fost „proprietarul” la noi dupã boi. El nu primeºte boii, pânã când nu vor fi toþi în localitate activi ca noi „proprietari”. Am avut discuþii, dar deocamdatã am rãmas stãpâni pe situaþie. (...) Astãzi am fost la ora pentru studiul bibliei. Merg totdeauna atunci când pot. Pãrintele vorbeºte mereu atât de bine, despre viaþa din anii trecuþi. (...) De fiecare datã are un cuvânt special din biblie. Astãzi acesta a fost: „Ceea ce vei semãna, vei culege”. În ultimii ani ne-am desprins de Dumnezeu ºi Isus. Acum recoltãm mulþumirea pentru aceasta. Totuºi, cine poartã vina pentru toate relele? Purtãtorii demni de titluri înalte. Aceºti indivizi nenorociþi ºi-au purtat bine de grijã. Noi, poporul nevinovat, suferim ºi ispãºim pentru aceasta. Astãzi ne-a vorbit pãrintele Kartmann din Ghimbav în ora pentru studiul bibliei. ªi el a vorbit atât de bine! (...) 20 februarie 1946 (...) Acum sã notez ºi un eveniment îmbucurãtor. În 13 februarie ni s-au nãscut 13 purcei. Toþi sunt bine sãnãtoºi. Acum suntem ocupaþi cu ei ca sã-i îngrijim bine. (...) Acum încã ceva foarte îmbucurãtor. Un þigan de pe aici, bun cunoscut de-al tatãlui, ne-a adus vestea îmbucurãtoare, Misch este pe drumul spre casã din Rusia. El a vorbit cu câþiva din Bacãu. Þiganul este de fapt comerciant. El susþine cã în acest transport au fost oameni din þinuturi diferite ºi unul din pagina 103 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Vulcan ºi unul din Hãlchiu. Aceºtia i-au spus lui cã în urmãtorul transport ar fi unul Truetsch Michael ºi încã femei râºnovene. Dacã aceasta este adevãrat, ei sunt cei dragi ai noºtri. Acum aºteptãm din nou zilnic, ceas cu ceas. (...) Sau doar ne-a minþit þiganul? 26 februarie 1946 (...) Uneori chiar am momente în care aº putea deznãdãjdui. Dar în ora de studiu biblic gãsesc iar alinare. Acum vin acolo foarte mulþi, în special femei, care pânã acum niciodatã nu au bãgat în seamã aceste întâlniri. Uneori sala pentru femei este aproape prea micã. Acesta este singurul loc în care ne putem întruni. Sala de sport nu ne mai aparþine. Aici þin fraþii noºtri întâlnirile lor ºi se sfãtuiesc cum sã scape de noi. Totuºi nu se va ajunge la asta. Doar 15% au intenþia aceasta, ceilalþi 85% vor sã ne menþinã pe noi saºii aici. Ei au ºi motive pentru aceasta. Cu noul „proprietar” deocamdatã este liniºte. Cu pãmântul încã nu ºtim nimic exact. Pentru Treni am fãcut cererea. Costã 6.500 lei. De-ar ajuta barem ca sã-i rãmânã pãmântul. (...) 1 martie 1946 (...) Acum iar trebuie sã notez ceva neplãcut. Astãzi a venit comisia cu noul „proprietar”. Acum trebuie sã se mute. Nimeni nu are voie sã refuze. Unii dintre noi saºii s-au împotrivit ºi au fost duºi la jandarmerie. (...) „Proprietarul” nostru se pare cã ar fi unul dintre cei mai buni. El bea cu plãcere. Acum am mai dus repede furaje ºi paie la vecinul Zeidner. Nu ºtim cum vom face aºa ceva în viitor. 3 martie 1946 Astãzi iar am trãit o bucurie mare. Am primit primul semn de viaþã în scris de la soþul meu cel drag. Acum suntem într-o oarecare mãsurã liniºtiþi, doar avem certitudinea cã ei trãiesc. (...) 4 martie 1946 Astãzi a venit din nou „proprietarul” nostru cu soþia lui. Ne-am pus de acord ca el sã aducã deocamdatã o iapã ºi un mânz. Încã nu vine sã locuiascã, iar pentru cã furajãm caii, ne va da ceva. (...) pagina 104 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 10 martie 1946 (...) Pãrintele a fost la noi (vizitã pentru confirmanþi), el susþine cã îi aºteaptã pe toþi cei care se întorc din Rusia, normal cei care mai sunt în viaþã, în martie ºi aprilie. Acum vom trãi ºi asta. Înseamnã din nou sã aºteptãm ºi sã avem rãbdare. (...) Încã mai este totul atât de nesigur. Totuºi se pare cã vor fi alegeri acum. Se vor încheia favorabil? Cu gospodãriile ºi terenurile încã nu ºtim nimic. Circulã atâtea zvonuri prin localitate. Unii spun cã vom putea cultiva. Alþii susþin cã totul aparþine acum noilor proprietari, românilor. Aºa trãim în continuu în aceastã nesiguranþã. Totuºi nici fraþii noºtri nu se încumetã la nimic. Aºa cã mai bine nu face nimeni nimic. Timpul este deja foarte înaintat. Walter ar fi putut sã ducã deja mult bãlegar. Atât de înaltã ca acum, nu am avut grãmada de gunoi niciodatã ºi trebuie sã lãsãm totul aºa cum este. Toate acestea se vor rãzbuna. Deja de acum domneºte peste tot o sãrãcie mare. Cum va fi mai târziu? Dar noi trebuie sã avem într-una ºi sã predãm. Acum iar au fost adunaþi cartofi. ªi anume pentru copiii din Braºov. (...) Se aude în general despre un nou rãzboi. Desigur cã aceste puteri mari nu se pot pune de acord. Ce îi va aºtepta pe dragii noºtri din depãrtare? Ne vom mai revedea vreodatã? (...) Deunãzi am fost la Braºov, am avut câte ceva de rezolvat. Am fost ºi la Cercul Militar pentru documentele militare. Am fost ºi la Rosi în închisoare. ªi aceºti amãrâþi aºteaptã atât de mult libertatea. Dacã te gândeºti ce fel de oameni trebuie sã stea acum în închisoare! Adevãraþii rãufãcãtori se plimbã liberi pe stradã. (...) 22 martie 1946 Am primit documentul militar. Thomas Misch mi l-a adus, costã 10.000 de lei. Aceasta este confirmarea cã soþul meu a fãcut aici serviciul militar ºi concentrãrile. Este bine dacã ai acum acest document. În 19 martie am avut o vizitã înaltã aici în localitate. A fost Comisia Agrarã de Plasã, care dispune acum de noi. Am fost chemaþi la primãrie împreunã cu vecinii. Aici am fost interogaþi. (...) Nu am crezut cã se va merge atât de departe, dar acum, treptat, noii „proprietari” se mutã la saºi. ªi al nostru a fãcut deja opt transporturi de bãlegar. Noi trebuie sã lãsãm totul în pace. Acum suntem foarte ocupaþi cu munca în grãdinã. Am împrãºtiat toatã grãdina cu bãlegar. Acum ea trebuie curãþatã. Trebuie sã pregãtim cel puþin grãdina fãrã cusur, dacã nu putem pregãti câmpul. (...) pagina 105 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 24 martie 1946 Martie aproape cã a trecut. De câteva ori a cãzut zãpadã uºoarã. Temporar a fost încã destul de frig. Adesea suflã un vânt puternic ºi geros. Cu toate acestea ieri ºi alaltãieri am semãnat în grãdinã. Avem ºi acum un program de lucru încãrcat. Walter duce bãlegar pe câmpurile noastre. De fapt, o vãduvã a primit o bucatã din câmpul nostru. Ea nu poate lucra pãmântul, iar fiul ei este în armatã. Aºa cã ne-au rugat sã facem noi asta. Noi sã o cultivãm cu ce vrem noi. Ce trebuie sã se dea statului pentru un iugãr de pãmânt, dãm noi, iar restul ne rãmâne nouã. Vom avea o gospodãrie micã ºi sãrãcãcioasã. Totuºi mai bine decât nimic. În oarecare mãsurã putem sã ne asigurãm existenþa. (...) Boii noºtri aparþin acum noului „proprietar”. Noi lucrãm acum cu alþi boi, care i-au fost repartizaþi vãduvei. Sunt tot timpul doi - trei gospodari la o pereche de boi. (...) Duminicã dupã masã am avut o comemorare pentru cei 14 râºnoveni ºi râºnovence, care au murit în Rusia la muncã. Of, cum le-o mai merge dragilor noºtri? 4 aprilie 1946 Ieri ºi azi am avut o zi foarte vioaie ºi agitatã. Am avut, ca ºi toþi ceilalþi, mult de lucru la primãrie ºi la alte autoritãþi. Facem iar cereri pentru averea noastrã. Pentru aceasta trebuie sã alergãm mult. Mãcar dacã ar folosi la ceva. Aceste lucruri costã timp ºi bani. 7 aprilie 1946 Cererile pentru avere sunt acum gata, mulþumim lui Dumnezeu. Treni a fost la medic, am lãsat sã-i facã ºi un certificat medical. Acum am predat totul la prefecturã. Doar bunul Dumnezeu ºtie dacã vom avea succes. 15 aprilie 1946 Cu cererile nu am avut succes. Din zi în zi este tot mai rãu pentru noi. Unde o sã ajungem? Pe cei dragi nouã ni i-au luat, poate pentru totdeauna. Întreaga noastrã avere ne-a fost expropriatã, chiar ºi curtea nu ne mai aparþine nouã! Bãtrânul tatã trebuie sã mai trãiascã toate astea! Sfârºit pagina 106 împreunã, miteinander miteinander,, együttesen nr nr.. 20 - octombrie 2005 Nota redacþiei „împreunã, miteinander miteinander,, együttesen”: Se cuvin sincere mulþimiri doamnei Hannelore Baier (redactor al cotidianului „Deutsche Allgemeine Zeitung für Rumänien”, subredacþia de la Sibiu) pentru punerea la dispoziþie a acestui jurnal, doamnei Erna Gagesch din Râºnov pentru acceptul de a traduce în limba românã jurnalul mamei sale precum ºi celei care a fãcut traducerea din germanã în românã, doamnei Doina Savu (bibliotecarã la Biblioteca Germanã „Alexander Tietz” din Reºiþa). De asemenea se aduc mulþumiri corectorilor acestei traduceri: Waldemar König (Reºiþa) ºi Hannelore Baier (Sibiu). Acest jurnal a apãrut în versiunea originalã germanã în cotidianul „Deutsche Allgemeine Zeitung für Rumänien”, în perioada 4 martie - 20 aprilie 2005, în mai multe fragmente. Traducerea în limba românã s-a efectuat cât mai fidel din limba germanã, motiv pentru care s-ar putea întâlni în text propoziþii sau cuvinte care nu sunt întru totul perfecte din punct de vedere gramatical. Impressum: „ împreunã, miteinander miteinander,, együttesen” együttesen”, nr. 20 - octombrie 2005 Apariþie editatã de Forumul Democratic al Germanilor din judeþul Caraº-Severin, cu sprijinul Filialei Caraº-Severin a UDMR. Coperta 1 ºi 4: Monumentul deportaþilor din parcul „Cãrãºana” din Reºiþa. Foto: Erwin Josef Þigla Realizat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relaþii Interetnice. Exemplar gratuit. Redactor: Erwin Josef Þigla / Lectorat: ec. Waldemar König Adresa redacþiei: Biblioteca Germanã „Alexander Tietz” B-dul Revoluþiei din Decembrie nr. 22 / RO - 320086 Reºiþa Telefon: 0255 / 22 00 81; E-mail: [email protected] Rãspunderea pentru articolele semnate în publicaþie le revine autorilor. pagina 107