II Plan strategic conservare biodiversitate

II Plan strategic conservare biodiversitate

„Biodiversitatea şi protecţia naturii – o abordare responsabilă a
problemelor de mediu a două oraşe înfrăţite”
BIOTOWNS
Municipiul Timişoara
PLAN STRATEGIC PENTRU PROTEJAREA ȘI CONSERVAREA
BIODIVERSITĂȚII DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA (PROPUNERI)
2011
CUPRINS
I.
II.
II.1.
II.2.
II.3.
II.4.
II.5.
II.6.
II.7.
II.8.
II.9.
II.10.
II.11.
II.12.
II.13.
II.14.
II.15.
III.
III.1.
III.2.
III.3.
III.4.
III.5.
III.6.
IV.
IV.1.
IV.2.
IV.2.1.
IV.2.2.
IV.2.3.
IV.2.4.
IV.2.5.
IV.2.6.
IV.2.7.
IV.2.8.
IV.2.9.
IV.2.10.
Introducere. Istoricul și dezvoltarea spațiilor verzi în Municipiul Timișoara
Prezentarea spațiilor verzi studiate
Parcul Botanic
Parcul Catedralei
Parcul Civic
Parcul Lidia
Parcul Poporului
Malurile Begăi - Canalul Bega
Balta Lacului
Trup Pădurea Verde – Parc Zoo
Strada Cometei – Canal Behela
Perdeaua forestieră de protecție
Cimitirul Evreiesc – Cimitirul Săracilor
Observatorul Astronomic
Calea ferată CFR
Complex blocuri str. Ghe. Lazăr
Complex rezidențial Dâmbovița
Amenințări privind statutul de conservare a biodiversității
Mamifere (micromamifere și chiroptere)
Avifaună (păsări)
Herpetofaună (amfibieni și reptile)
Ihtiofaună (pești)
Nevertebrate (terestre și acvatice)
Plante și habitate
Măsuri de conservare a biodiversității în Municipiul Timișoara
Măsuri cu caracter general
Măsuri cu caracter general pentru spații verzi, zone de agrement
Masuri cu caracter specific pentru spațiile verzi
Măsuri cu caracter general privind biodiversitatea
Măsuri de management pentru aer și schimbări climatice
Măsuri privind conservarea biodiversității în fiecare zonă studiată
Măsuri privind conservarea biodiversității în Parcul Botanic
Măsuri privind conservarea biodiversității în Parcul Catedralei
Măsuri privind conservarea biodiversității în Parcul Civic
Măsuri privind conservarea biodiversității în Parcul Lidia
Măsuri privind conservarea biodiversității în Parcul Poporului
Măsuri privind conservarea biodiversității pe Malurile Begăi și Canalul
Bega
Măsuri privind conservarea biodiversității în Balta Lacului
Măsuri privind conservarea biodiversității în Trupul Pădurea Verde –
Parcul Zoo
Măsuri privind conservarea biodiversității pe Strada Cometei – Canalul
Behela
Măsuri privind conservarea biodiversității în Perdeaua forestieră de
protecție
Propunere privind reconstrucția perdelei forestiere de protecție
1
3
8
8
9
10
11
13
14
16
17
19
20
21
22
23
25
26
27
27
29
29
33
34
35
37
37
37
38
41
42
44
44
44
44
45
45
45
46
46
46
46
47
IV.2.11.
IV.2.12.
IV.2.13.
IV.2.14.
IV.2.15.
IV.3.
IV.3.1.
IV.3.2.
IV.3.3.
IV.3.4.
IV.3.5.
IV.3.6.
IV.3.7.
Măsuri privind conservarea biodiversității în Cimitirul Evreiesc și
Cimitirul Săracilor
Măsuri privind conservarea biodiversității la Observatorul Astronomic
Măsuri privind conservarea biodiversității pe Calea ferată CFR
Măsuri privind conservarea biodiversității în Complexul de blocuri str.
Ghe. Lazăr
Măsuri privind conservarea biodiversității în Complexul rezidențial
Dâmbovița
Măsuri privind conservarea biodiversității principalelor categorii
sistematice studiate
Măsuri privind conservarea mamiferelor (micromamifere și chiroptere)
Măsuri privind conservarea avifaunei (păsări)
Măsuri privind conservarea herpetofaunei (amfibieni și reptile)
Măsuri privind conservarea ihtiofaunei (pești)
Măsuri privind conservarea nevertebratelor (terestre și acvatice)
Măsuri privind conservarea plantelor și habitatelor
Coridoare ecologice
Hărți
2
54
54
54
54
54
54
54
55
56
57
58
58
59
60
I. Introducere. Istoricul și dezvoltarea spațiilor verzi în Municipiul Timișoara
Timișoara este situată în sud-estul Câmpiei Panonice (respectiv în sudul Câmpiei de Vest), în
zona de divagare a râurilor Timiș și Bega. Apele celor două râuri au format aici un ținut foarte
mlăștinos și frecvent inundat. Timișoara însă s-a dezvoltat într-unul din puținele locuri pe unde se
puteau trece mlaștinile. Acestea au constituit pentru mult timp o autentică fortificație în jurul cetății,
însă au favorizat și o atmosferă umedă și insalubră, precum și proliferarea epidemiilor de ciumă și
holeră, care au menținut relativ scăzut numărul de locuitori și au împiedicat semnificativ dezvoltarea
cetății. Cu timpul însă rețeaua hidrografică a zonei a fost desecată, îndiguită și deviată. În urma
acestor lucrări râul Timiș a încetat să mai străbată orașul. Îmbunătățirea terenului a fost realizată în
mod ireversibil prin construirea Canalului Bega începând cu 1728 și desecarea completă a
mlaștinilor din împrejurimi. Totuși, terenul de pe raza orașului moștenește o pânza freatică aflată la
o adâncime de numai 0,5 - 5 metri, factor care nu permite construirea edificiilor înalte.
Primele referiri la spațiile verzi ale Timișoarei aparțin lui Francesco GRISELLINI, care în
anii 1770 semnalează grădina pașei de Timișoara, intrată în proprietatea bisericii ortodoxe și aflată
extra muros. Renunțarea la fortificațiile cetății și dărâmarea acestora au creat premisele amenajărilor
peisagiste, astfel că în decursul sec. XIX se înființează parcuri precum Coronini, Franz Iosef, A.
Scudier. Înaintea primului război mondial, în Timișoara se mai înființaseră parcurile Doina, parcul
bisericii catolice, scuarul Plevna. În perioada interbelică, activitatea de înfrumusețare a orașului ia
amploare, între spațiile amenajate numărându-se: parcul Alpinet, parcul spitalului Victor Babeș,
parcul Rozelor. În această perioadă floricultura, în special cultura și ameliorarea trandafirilor, devine
o activitate cu contribuție nu numai la estetica spațiilor publice și private, ci și una de rentabilitate
economică; Parcul Rozelor era în anii 1930 unul dintre cele mai mari rozarium-uri din jumătatea
estică a Europei; împreună cu producătorii privați, numărul de varietăți de trandafiri înmulțite la
Timișoara era de aproximativ 2000. Rozieriștii timișoreni au contribuit semnificativ prin donații de
varietăți la constituirea rozariului Grădinii Botanice din Cluj, fapt subliniat de marele botanist
Alexandru BORZA:
“”Căci rozariul din Cluj a fost în bună parte – dacă nu în ordinea spirituală – în privința
materialului de trandafiri, creația Timișoarei iubitoare de roze și a rozieriștilor bănățeni.1”
Ideea înființării unei grădini botanice în oraș (idee încolțită în 1877) este reiterată de
profesorul Alexandru BORZA, în 1940, director al Institutului Botanic din Cluj, refugiat la
Timișoara ca urmare a Dictatului de la Viena. În scopul înființării acestei instituții în Timișoara,
primăria trece în administrarea Institutului Botanic terasele râului Bega, Parcul Rozelor și jumătate
din Parcul Eminescu. Amenajată în sectoare tematice, în ciuda greutăților din perioada celui de-al
doilea război mondial, grădina botanică cunoaște un declin datorat mai întâi devastării de către
trupele germane, apoi abandonării de către autoritățile comuniste. Inițiativa de (re)constituire a unei
grădini botanice este concretizată în 1972, când Consiliul Municipal aprobă ca amplasament parcul
Spitalului Municipal. Personalitatea căreia i se datorează în cea mai mare măsură inaugurarea (29
iunie 1986) Grădinii Botanice din Timișoara este profesorul Ioan COSTE, de la Facultatea de
Agronomie a Institutului Agronomic Timișoara, director al Grădinii Botanice până în 1991. Până în
prezent, terenul a fost trecut în proprietatea a diverse instituții din oraș, însă lipsa unei administrații
proprii, a unui consiliu științific propriu și needitarea / nepublicarea unui catalog de semințe propriu
fac ca Timișoara să nu aibă de fapt grădină botanică.
Pădurea Verde prin situarea sa în imediata vecinătate a orașului constituie, din punct de
vedere al calității mediului, un atu al Timișoarei. Administrată ca pădure de vânătoare, Pădurea
1
BORZA, I., 1941 – Rozariul Grădinii botanice din Timișoara, Buletinul Grădinii Botanice și al Muzeului Botanic dela
Universitatea din Cluj la Timișoara, vol. XXI, nr. 3-4, Appendix II, pp. 1-47
3
Verde a constituit teritoriul în care s-au elaborat de-a lungul anilor valoroase cercetări silvice și
destinație apropiată pentru turismul de week-end. Din nefericire, solul pădurii este spațiu de
depozitare a deșeurilor.
După 1989, schimbarea de regim politic s-a reflectat și în evoluția spațiilor verzi din oraș,
prin reamenajări ale parcurilor existente, înființarea unor noi spații verzi, extinderea orașului și
amenajări de grădini private. Presiunile antrepenorilor din domeniul construcțiilor și din alte
domenii, schimbarea proprietarilor unor terenuri intravilane, angajamentele luate de autoritățile
națioale și locale în privința problemelor de mediu, nevoile cetățenilor necesită punerea în operă a
unui plan de gestionare a spațiilor verzi astfel încât Timișoara să se ridice la nivelul orașelor de
mărime comparabilă din occidentul european, corespunzător potențialului natural ridicat.
Conceptul Strategic de Dezvoltare Economică şi Socială a Zonei Timişoara are patru direcţii
strategice de dezvoltare, ce cuprind și referire la ambient:
Direcţia I – Crearea unui mediu de afaceri atractiv şi moral
- dezvoltarea capacităţii de cooperare instituţională a zonei, promovarea unitară a relaţiilor de
cooperare la nivel judeţean, regional, naţional, transfrontalier şi internaţional, în vederea creşterii
capacităţii de cooperare internă şi internaţională;
- eliminarea constrângerilor în afaceri prin creşterea eficienţei, operativităţii şi a calităţii actului
administrativ, sprijinirea procesului investiţional prin crearea unui sistem de taxe locale stimulative,
a procedurilor locale încurajatoare şi prin eliminarea monopolurilor locale şi accelerarea procesului
de privatizare;
- Timişoara a fost prima din România care a finalizat programul, primind certificatul „Timişoara –
oraş de cinci stele”, aşadar oraş „deschis la investiţii”;
- ameliorarea infrastructurii de susţinere a afacerilor;
- dezvoltarea pieţei imobiliare, reforma în planificarea urbană etc.;
- dezvoltarea pieţei forţei de muncă, îmbunătăţirea mobilităţii acesteia şi asigurarea calificării,
recalificării şi perfecţionării profesionale, prin îmbunătăţirea accesului la informaţii, creşterea
flexibilităţii sistemului de formare profesională iniţială şi continuă, încurajarea reorientării
persoanelor disponibilizate spre activităţi de liberă iniţiativă şi afirmarea Zonei Timişoara ca centru
regional de referinţă în domeniul formării manageriale performante.
Direcţia II – Dezvoltarea zonei Timişoara ca pol economic regional competitiv,
promotor al integrării naţionale în Uniunea Europeană
- stimularea specialiştilor implicaţi în cercetarea ştiinţifică;
- menţinerea importanţei activităţii industriale productive competitive în economia zonală;
- dezvoltarea sectorului terţiar în vederea asigurării serviciilor de nivel calitativ ridicat pentru
satisfacerea cerinţelor zonei, a Regiunii V Vest şi a Euroregiunii DKMT;
- dezvoltarea agriculturii bazată pe tehnologii avansate;
- dezvoltarea infrastructurii de transport în scopul extinderii racordării zonei la principalele axe
naţionale europene şi internaţionale;
Direcţia III – Dezvoltarea unui mediu socio-cultural stabil şi favorabil progresului
- asigurarea resurselor umane, în special tinere, cu grad de instruire ridicat, dezvoltarea cadrului
social şi pedagogic de protecţie a copiilor, accentuarea renumelui Timişoara de „Centru Universitar
de Excelenţă”, de nivel european şi corelarea activităţilor instituţiilor cu caracter educativ-instructiv,
în vederea integrării tineretului în procesele economice şi sociale de dezvoltare a zonei;
- protejarea, valorificarea şi dezvoltarea valorilor culturale şi istorice ale zonei Timişoara,
recunoscută ca spaţiu multicultural;
- prestarea, la un nivel calitativ ridicat, a serviciilor de sănătate şi de asistenţă socială, prin
asigurarea asistenţei medicale performante pentru toţi locuitorii zonei şi prin îmbunătăţirea asistenţei
4
sociale pentru persoanele defavorizate, copii instituţionalizaţi, familii tinere şi persoanele cu venituri
mici;
- realizarea unui mediu social stabil, participativ, moral şi coeziv, suport necesar pentru integrarea
europeană, prin accentuarea spiritului ecumenic tradiţional, ameliorarea situaţiei economice şi
sociale a rromilor, promovarea coeziunii şi a spiritului comunitar participativ al populaţiei,
reducerea şomajului şi revigorarea activităţilor sportive,
Direcţia IV – Realizarea unui habitat prietenos faţă de locuitorii zonei
- ameliorarea condiţiilor de locuit ale populaţiei din zonă, atât prin prezervarea fondului locativ
existent şi reformarea sistemului de gestionare a acestuia, construirea de noi locuinţe cât şi prin
asigurarea unei identităţi proprii fiecărei unităţi urbanistice teritoriale;
- dezvoltarea reţelei de căi de comunicaţii urbane şi periurbane, îmbunătăţirea condiţiilor de trafic
urban şi periurban şi modernizarea reţelei de trafic feroviar din zonă;
- modernizarea şi extinderea infrastructurii tehnico-edilitare şi energetice, asigurarea necesarului şi a
calităţii apei potabile pentru populaţie şi a celei pentru industrie, dezvoltarea reţelelor de evacuare a
apelor uzate, extinderea reţelelor de alimentare cu gaze naturale şi modernizarea reţelelor electrice;
- asigurarea calităţii mediului înconjurător la nivelul standardelor Uniunii Europene, prin alinierea
legislaţiei locale la aquis-ul european cu privire la mediu, menţinerea gradului de poluare în limitele
prevăzute de norme, ameliorarea sistemelor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare, implementarea
managementului integrat al deşeurilor de toate tipurile, precum şi prin dezvoltarea spaţiilor verzi şi a
zonelor de agrement;
- creşterea eficienţei şi a calităţii serviciilor comunale, îmbunătăţirea serviciilor comunale şi
păstrarea poziţiei exemplare, la nivel naţional, a serviciilor de transport în comun.
Dezvoltarea unui sistem urban trebuie să ţină cont de caracterul limitat al resurselor (de
capitalul uman, natural şi financiar), ce împiedică o autoritate publică să gestioneze problemele
comunităţii, precum şi de alocarea echilibrată a acestor resurse.
Oraşul este un complex de factori naturali şi artificiali care aduc o serie de facilităţi pentru
defăşurarea comodă a vieţii, dar, în acelaşi timp, expun populaţia la riscuri, în funcţie de modul de
organizare şi folosire a acestora.
Autoritatea publică trebuie să evalueze permanent necesitatea realizării unei investiţii, nu
numai în raport cu resursele sale financiare prezente, ci şi cu cele viitoare, cu opţiunile populaţiei,
astfel încât să încurajeze responsabilitatea comunitară şi individuală, parteneriatul în realizarea unui
proiect de dezvoltare locală.
Ecosistemul individual şi familial al habitatului uman trebuie să asigure un echilibru între
elementele componente. Astfel, noţiunea de habitat se referă la spaţiul care adăposteşte individul şi
familia sa, cu toate instalaţiile şi echipamentele sale, cât şi o serie de relaţii de ordin material,
economic, psihosocial (instituţii, servicii, dotări etc).
Factorii de risc asociaţi urbanizării constau în:
- poluarea aerului;
- zgomotul;
- accidentele de trafic;
- stresul şi probleme legate de schimbarea stilului de viaţă.
În principal, urbanizarea spaţiului este datorată: extinderii habitatului extrafamilial, mutării
activităţilor industriale, artizanale şi a serviciilor de la periferiile oraşelor, dezvoltării
infrastructurilor de transport. Această extindere periurbană conduce la dezvoltarea transporturilor cu
impact asupra mediului, afectarea terenurilor agricole, deteriorarea resurselor regenerabile şi la
afectarea peisajului în general.
Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului
teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice si culturale, stabilite la nivel naţional şi local
5
pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării, urmărindu-se creşterea
coeziunii şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre acestea.
Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt următoarele:
a) dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea specificului
acestora;
b) îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane;
c) gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului;
d) utilizarea raţională a teritoriului.
Preocupările de îmbunătăţire microclimatică, tendinţele de ridicare a calităţii vieţii oraşului,
crearea amenajărilor de calitate, atractive şi de ridicare a prestigiului zonei în condiţiile actuale,
exprimă dorinţa de a reabilita spatiile verzi existente şi de a propune noi suprafeţe verzi amenajate
peisagistic.
În cadrul planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului este obligatoriu să se respecte
principiile ecologice, pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, prin introducerea spaţiilor verzi
ce constituie habitatul natural cel mai des întâlnit pentru speciile de plante şi animale.
Prezenţa spaţiilor plantate în toate zonele Timişoarei este asociată în special factorului
sanogen şi psihogen.
Obiectivele legate de zonele verzi din oraşe au în vedere dezvoltarea spaţială şi sub aspectul
diversităţii biologice a acestora, concomitent cu refacerea unui sistem de spaţii verzi.
Conceptul peisagistic întregeşte Planul Urbanistic General al Timişoarei, fiind propuse
măsuri de reabilitare, protecţie şi conservare a mediului, prin reabilitarea parcurilor şi scuarurilor
existente, precum şi amenajarea unor noi spaţii verzi, ţinând seama de stilul arhitectonic al marilor
cartiere de blocuri şi de specificul cartierelor de locuinţe individuale.
O împlinire a acestor preocupări de interes ecologic o constituie perdeaua de protecţie din
nord-vestul oraşului pe care s-au plantat până acum 30 hectare cu diferite specii de arbori și arbuști.
Proiectul cel mai ambiţios rămâne, însă, amenajarea pădurii-parc de la Pădurea Verde, la început pe
50,8 hectare. De la Dumbrăviţa până la Remetea, între centura rutieră de ocolire a oraşului de pe
Bega şi Pădurea Verde se profilează, încă de acum, noile „oraşe-satelit“ de vile ale Timişoarei. După
cum spunea conf. univ. dr. Zeno Oarcea, „În cel mult două-trei decenii întreaga Pădure Verde (724
hectare) se va afla în intravilanul municipiului. Această oază va fi marea noastră şansă, spaţiile verzi
ale Timişoarei egalând atunci, ca suprafaţă pe locuitor, pe cea de care beneficiază locuitorii
Parisului“.
Cadastrul verde întocmit în intervalul 1999-2001, cuprinde urmatoarele parcuri si scuaruri:
La Nord de Bega
Parcuri: Parcul Central (actualul Scudier), Parcul Catedralei, Parcul Rozelor, Parcul Copiilor “Ion
Creangă”, Parcul ILSA (actualul Mocioni), Parcul Centrul Civic (actualul Cetăţii), Parcul Botanic
(actuala Grădina Botanică);
Scuaruri: Scuarul Muzeului (actualul Castelului), Scuarul Operei (actualul Victoriei), Scuarul Piaţa
Libertăţii, Scuarul Piaţa Unirii, Scuarul Bastion;
La Sud de Bega
Parcuri: Parcul Poporului (Coronini), Parcul Vasile Pârvan, Parcul Alpinet, Parcul Universităţii,
Parcul Campus Universitar, Parcul Stadion, Parcul Lidia (fostul Pădurice Giroc);
Scuaruri: Scuarul Piaţa Plevnei, Scuarul Doina, Scuarul Piaţa Crucii, Scuarul Bihor.
În perioada 2007 - 2009 Primăria Municipiului Timişoara a realizat Parcul Dacia, Scuarul
Vidraru, Scuarul Cetăţii, Scuarul Păun Pincio, Scuarul Pompiliu Ştefu etc. şi totodată documentaţiile
pentru amenajarea Parcului Uzinei, Parcului Coronini, Parcului Zona Bucovina, Parcului Rozelor,
Grădina Botanică, Parcul Alpinet, Parcul Justiţiei, Parcului Copiilor „Ion Creangă” etc., finalizânduse modernizările la: Parcul Adolescenţilor, Parcul Bihor, Parcul Zurich, Scuarul Arhanghelii Mihail
şi Gavril, Parcul Zona Bucovina, Parcul Zona Uzinei etc.
6
Spaţiile verzi din cuprinsul unităţilor de locuit, cu referinţă la ansamblurile de blocuri, de
locuinţe, au fost amenajate cu plantaţii de arbori (platan, prun roşu, salcâm, plop canadian), arbuşti
(tufe de gard viu, trandafir, liliac etc.), flori şi gazon, concepţia de amenajare variind în raport cu
posibilităţile imaginative şi materiale din perioadele respective. În multe cazuri aceste spaţii verzi
ameliorează ansamblurile arhitecturale, îmbunătăţind microclimatul local prin umbrire, adsorbţia
zgomotului, a prafului, şi a gazelor urbane. Semnalăm calitatea unor astfel de spaţii verzi în
cartierele mai vechi de blocuri: Circumvalaţiunii şi Tipografilor, precum şi lipsa lor în ansamblurile
mai noi în care densitatea construcţiilor nu facilitează amenajări corespunzătoare sau lipseşte
inițiativa locatarilor.
În programul “Timişoara ecologică” este prevăzut un amplu program de plantare pe spaţiul
verde din faţa imobilelor din cartierele periferice.
Punerea în valoare a potenţialului oferit de canalul Bega din punct de vedere urbanistic şi
ameliorarea spaţiilor verzi existente, înţelegând prin aceasta restructurări peisagere, plantări,
recondiţionări de alei, dezafectări de construcţii, amenajări noi în zona malurilor, toate cu rolul
înlăturării degradărilor existente, a disfuncţiunilor sau a elementelor inestetice, fac obiect al
preocupărilor pentru creşterea calităţii amenajărilor peisagistice în zona canalului Bega şi a oglinzii
de apă.
De asemenea, este necesar ca spaţiile verzi existente să fie protejate şi conservate strict ca
suprafaţă de orice intervenţii cu alte scopuri (implantări de construcţii care nu servesc scopului
recreativ şi de odihnă).
7
I. Prezentarea spațiilor verzi studiate
II.1. Parcul Botanic
Parcul Botanic este situat în inima Timişoarei, având o suprafaţă de cca. 8,1ha. Acesta are o
funcţie preponderent didactică şi recreativă, prin numărul mare de specii exotice cultivate aici, dar i
se atribuie şi funcţie educativă şi recreativă.
Parcul cuprinde spaţii amenajate sub forma unor arborete, cu puţine specii de subarboret, precum şi
cu pajişti şi straturi de flori.
Zonele înierbate, pajiştile, sunt îngrijite de-a lungul întregului an, vegetaţia fiind cosită
frecvent. Doar în imediata preajmă a tufărişurilor vegetaţia nu este cosită cu aceeaşi intensitate şi se
instalează buruienişuri cu o talie mai mare. Regimul hidric al zonelor înierbate este asigurat de
precipitaţii, cu un aport neregulat şi puţin semnificativ al administraţiei parcului prin irigare. Zonele
irigate sunt în principal cele situate în vecinătatea straturilor cu flori. Pajiştea are un caracter mai
umed la punctele de cuplare a sistemelor de irigare la reţeaua de apă a oraşului, puncte în care se
formează chiar mici bălţi temporare, parţial sau complet acoperite de vegetaţie. Pajiştile din Parcul
Botanic sunt relativ puţin accesate de vizitatori, în principal datorită lipsei băncilor pentru odihnă şi
relaxare, şi datorită expunerii acestora la soare. De asemenea, încă nu s-a instituit obişnuinţa
localnicilor de a se aşeza direct pe spaţiul verde în după-amiezile calde de vară, la ieşirea de la
servici, pentru o scurtă siestă înainte de a se îndrepta spre casă, aşa cum se întâmplă în alte părţi ale
Europei.
Straturile cu flori sunt supuse permanent intervenţiei îngrijitorilor grădinari, pentru a asigura
condiţii optime speciilor floricole cultivate aici. Terenul este săpat şi plivit permanent, având un
aspect foarte îngrijit, limitând astfel apariţia speciilor de buruieni. Aceste terenuri sunt de asemenea
irigate frecvent, pentru a asigura un regim hidric prielnic speciilor ornamentale.
În parcul botanic sunt prezente mai puţine tufărişuri, realizate atât din specii exotice, ornamentale,
cât şi din specii indigene, păstrate în principal în subarboret. Aceste tufărişuri asigură totuşi microhabitate prielnice atât pentru instalarea speciilor de buruieni sau a altor specii native de plate, cât şi
adăposturi pentru specii de păsări, în special paseriforme, reptile şi insecte.
Arboretul este bine reprezentat în Parcul Botanic, mai mult de jumătate din suprafaţa sa fiind
ocupată de arbori cu un coronament bine închegat, chiar închis. Paleta specifică de arbori este
bogată, însă acest aspect este mai puţin relevant din punctul de vedere al herpetofaunei.
Subarboretul este relativ slab reprezentat. Spaţiile în care coronamentul este bogat şi asigură o
acoperire de până la 100%, spaţiile sunt umbroase şi vegetaţia ierboasă este slab dezvoltată, astfel
încât şi necesităţile de îngrijire a ei sunt reduse. Aportul hidric este asigurat în general de
precipitaţii.
Aproximativ în centrul Parcului Botanic a fost realizat un mic spaţiu de stâncărie, aproape în
totalitate acoperit de vegetaţie arborescentă. Acest spaţiu ar fi putut fi prielnic pentru o serie de
specii de reptile, însă el este foarte frecventat de către vizitatori, fiind străbătut de nenumărate
poteci.
Pe lângă aceste spaţii, cu caracter mai natural, se regăsesc aici şi o serie de bazine betonate,
fiind însă seci, fără apă. Aceste bazine reprezintă în momentul de faţă medii antropizate, care reduc
din spaţiul ce poate fi ocupat de speciile de plante şi animale. Ele pot fi transformate în habitate
prielnice, prin măsuri specifice, în funcţie de necesităţile ecologice ale speciilor pe care dorim să le
aducem aici.
Fig. 1: Parcul Botanic (galben), situat de-a lungul căii ferate CFR (verde). În apropierea parcului, la
est de acesta, se remarcă o zonă rezidenţială cu spaţii verzi bogate şi largi (albastru).
8
Fig. 2: Aspecte din Parcul Botanic:
Pajişte şi straturi cu flori
Arboret compact
Tufărişuri cu buruieni
II.2. Parcul Catedralei
Parcul Catedralei are o suprafaţă de cca. 3,7ha, fiind situat pe malul Begăi, în centrul
Municipiului Timişoara. Parcul înconjoară Catedrala Ortodoxă, desfăşurându-se în cea mai mare
parte a sa între catedrală şi malul Begăi. Are o formă relativ triunghiulară, într-unul dintre colţuri
situându-se catedrala, iar celelalte două colţuri prelungindu-se cu Podul Maria şi respectiv Podul
Mihai Viteazul. Două dintre laturile parcului sunt mărginite de bulevarde importante care conduc
traficul auto spre centrul oraşului, iar a treia latură este delimitată de malurile Canalului Bega.
Parcul este ocupat aproape în întregime de arbori, cu un coronament relativ compact. Se
remarcă prezenţa unor exemplare impresionante de platan – Platanus acerifolia, plop negru –
Populus nigra şi a unor exemplare de tisă – Taxus baccata sau lariţă – Larix decidua. Subarboretul
este slab reprezentat. Vegetaţia ierbacee este relativ săracă, datorită pe de o parte coronamentului
bogat şi pe de altă parte datorită cantităţii excesive de excremente provenite de la populaţia
numeroase de ciori – Corvus frugilegus, care folosesc constant coronamentul arborilor din acest
parc. Vegetaţia ierboasă este întreţinută sub formă de gazon.
Datorită locaţiei neprielnice, cu bariere fizice importante pentru deplasarea amfibienilor şi reptilelor,
corelat cu un habitat puţin ofertant, populaţia de herpetofaună este slab reprezentată. Singurul factor
prielnic îl constituie vecinătatea cu Canalul Bega, fapt care şi explică prezenţa speciei Rana
ridibunda (Pelophylax ridibundus), broasca mare de lac, în acest perimetru. Totuşi dimensiunea
9
populaţiei observate este de mici dimensiuni. Regimul hidric este susţinut de precipitaţiile, irigaţiile
făcându-se cu caracter sporadic.
În acest perimetru au mai fost observate doar speciile Bufo bufo, Bufo viridis şi Hyla
arborea.
Fig. 3: Parcul Catedralei (galben), mărginit de bulevarde şi de Canalul Bega (verde, care acţionează
ca un coridor ecologic pentru amfibieni şi reprezintă un habitat de refugiu pentru aceştia). Parcul
central şi Parcul Justiţiei (albastru), sunt perimetre din vecinătatea Parcului Catedralei, cu care ar
putea fi asigurată conectivitatea şi comunicarea între populaţiile de amfibieni şi chiar reptile.
Fig. 4: Aspecte din Parcul Catedralei:
Platani
Plop negru
Litiera acoperită de excremente
şi cadavre de păsări
II.3. Parcul Civic
Parcul Civic este cel mai central parc al Timişoarei, fiind parte a Cetăţii Timişoarei. Are o
suprafaţă de cca. 7,4ha, divizată în 3 suprafeţe separate prin şosele. Parcul Civic este înconjurat de
clădiri aparţinând centrului vechi al oraşului, în partea de nord şi vest şi de o zonă rezidenţială
îmbinată cu spaţii administrative în est şi sud. Nu are acces direct, local, la nici un rezervor de apă
10
sau baltă, astfel încât habitatele prezente au un caracter mai arid şi nu asigură condiţii prielnice
pentru existenţa amfibienilor. De asemenea, conectivitatea parcului cu alte spaţii verzi este mai
precară, împiedicându-se procesul de imigraţie.
Parcul este acoperit în cea mai mare parte a sa cu arbori, cu tufărişuri slab reprezentate, şi
vegetaţie ierboasă bine întreţinută sub formă de gazon. Pajiştile, sub formă de gazon, ocupă spaţiile
libere păstrate între arbori. În câteva zone, mai ales în cele două parcele mai mici ale parcului,
arborii formează un coronament compact, umbros. Există câteva tufărişuri, cu extindere redusă, care
păstrează la baza lor o vegetaţie puţin mai bogată şi mai înaltă, cu prezenţa a câtorva specii de
buruieni.
Vegetaţia ierboasă este întreţinută permanent, prin cosiri repetate. Se asigură şi irigarea
periodică a suprafeţelor.
Există puţine straturi de flori, dar acestea sunt întreţinute prin săpat şi pliviri permanente,
astfel încât şi în aceste spaţii este împiedicată dezvoltarea speciilor de buruieni. Straturile de flori
sunt irigate mai frecvent decât gazonul, prezentând un regim hidric mai prielnic amfibienilor tereştri.
Fig. 5: Parcul Civic (galben) şi vecinătăţile sale. Spaţiile verzi (albastru) nu sunt în imediata lui
vecinătate, astfel încât se impune a fi promovate coridoare stradale de conectivitate (săgeţi verzi).
Între cele trei parcele ale parcului pot fi realizate pasaje pentru asigurarea conectivităţii (săgeţi
albastre). Canalul Bega (verde) asigură conectivitatea de-a lungul întrgului său parcus.
Fig. 6: Aspecte din Parcul Civic:
11
II.4. Parcul Lidia
Are o suprafaţă de cca. 7,95ha şi este situat în zona de sud a Municipiului Timişoara,
Cartierul Zona Soarelui.
Parcul Lidia este mai puţin bine întreţinut decât parcurile discutate anterior şi în acest parc au
fost observate suprafeţe ocupate de vegetaţie arboricolă, tufărişuri şi pajişti. Coronamentul arborilor
ocupă aproximativ jumătate din suprafaţa parcului, restul fiind ocupat de vegetaţia ierboasă.
Deşi parcul nu are alte spaţii verzi în preajmă, prezenţa grădinilor aparţinând caselor de
locuit din imediata vecinătate în conferă conectivitate cu spaţiul extraurban. Totuşi, nu pot fi
identificate multe specii de amifibieni şi reptile deoarece nu există rezervoare acvatice, bălţi, care să
asigurare un minim al factorilor ecologici necesari a fi prezenti.
Vegetatia ierboasă este îngrijită, însă nu atât de frecvent şi nici nu este irigată, regimul hidric
fiind asigurat de precipitaţii.
Parcul Lidia este un parc mai ofertant din punctul de vedere al habitatelor şi conectivităţii lui
la alte habitate însemnate din jur. Prin luarea unor măsuri adecvate se va putea îmbunătăţii statutul
speciilor prezente, şi chiar colonizarea cu noi specii, pentru al transforma într-un adevărat bio-parc.
Fig. 7: Aspecte din parcul Lidia:
Arboret
Tufărişuri cu buruieni la bază
Fig. 8: Parcul Lidia
12
II.5. Parcul Poporului
Parcul Poporului este situat aproape de centrul Timişoarei, pe malul Canalului Bega. Ocupă
o suprafaţă de cca. 3,85ha.
Pe suprafaţa parcului se regăsesc specii de arbori indigeni, cu câteva exemplare de stajar de
luncă secular, chiparos, frasin şi alte specii indigene şi exotice. Etajul subarboretului este slab
reprezentat. Coronamentul arborilor acopera circa 60% din suprafaţa parcului, restul fiind pajişte
sub formă de gazon. Chiar şi sub coronamentul arborilor stratul vegetal ierbos este bine închegat,
însă este întreţinut sub forma de gazon, cu cosiri frecvente.
Toată suprafaţa parcului este irigată abundent prin sisteme automate, asigurând un regim
hidric favorabil.
Se regăsesc aici şi suprafeţe mici de straturi cu specii floricole.
În mijlocul parcului se găseşte un bazin cu apă în care funcţionează şi o arteziană. Din
păcate, structura bazinului nu permite accesul animamelor cum sunt amfibienii şi reptilele. Spre
marginea estică a parcului este construit un sistem de cascade artificiale, la care pot să ajungă şi
amfibienii şi reptilele din parc.
Fig. 9: Parcul Poporului (galben), situat chiar lângă Canalul Bega (verde), care încă şi acum
îndeplineşte funcţia de coridor ecologic.
Fig. 10: Aspecte din Parcul Poporului:
Peisaj cu arteziană
Chiparos
13
Alpinariu cu microcascade
II.6. Malurile Begăi - Canalul Bega
Canalul Bega reprezintă unul dintre simbolurile cele mai importante ale Municipiului
Timişoara, constituindu-se totodată într-o caracteristică de peisaj care a influenţat în mare măsură
dezvoltarea istorică a oraşului. În acelaşi timp coloana ecologică a oraşului, de-a lungul ei fiind
răsfirate cea mai mare parte din spaţiile verzi ale acestuia. Pe lângă habitatul acvatic şi vegetaţia
acvatică tipică, Bega influenţează condiţiile de habitat în zonele din imediata sa apropiere, în special
în ceea ce priveşte factorul umiditate a aerului şi solului.
Suprafaţa evaluată în interiorul oraşului a cananului Bega este de cca. 84,66ha, fiind extinsă
pe o lungime de cca. 12,76km. Suprafaţa evaluată este cuprinsă în interiorul digurilor care o
mărginesc, până pe coama digurilor, atât de o parte cât şi de cealaltă a cursului de apă.
Deşi reprezintă un curs natural de apă, după cum îi spune şi numele, astăzi cursul de apă din
intravilanul Timişoarei are caracteristicile unui canal, debitul apei fiind controlat printr-un baraj,
malurile fiind stabilizate prin dale de ciment şi fundul apei în mare parte cu pietre.
Factorii principali care influenţează statutul ecologic al canalului Bega sunt următorii:
- Stabilizarea putenică a malurilor prin aplicarea de dale de ciment: aceste nu permit
instalarea, sau doar instlarea pe suprafeţe reduse, a vegetaţiei ripariene, astfel încât se
reduce baza nutritivă pentru speciile acvatice fitofage sau detritivore. De asemenea, este
distrus habitatul caracteristic speciilor terestre sau amfibii care folosesc zona ripariană ca
mediu tipic de viaţă, refugiu sau pentru reproducere.
- Îndiguirea îngustă a cursului de apă: reduce suprafaţa zonei inundabile, în cea mai mare
parte la zero, astfel încât se modifică drastic condiţiile de habitat şi sunt eliminate
speciile caracteristice acestuia.
- Construirea barajului pentru regularizarea şi controlul debitului de apă. Construirea
barajului are două efecte principale: disjuncţia populaţiilor speciilor pe segmentele
amonte şi aval de baraj, în special pentru speciile anadrome, respectiv reducerea cantităţii
de aluviuni şi eliminarea variaţiilor sezoniere a debitului apei, cu efecte asupra
compoziţiei şi structurii populaţiei speciilor, în special a celor situate în aval de baraj.
- Pietrele folosite la stabilizarea fundului apei împiedică instalarea vegetaţiei acvatice. De
asemenea, dragarea pentru îndepărtarea aluviunilor şi a altor resturi din apă afactează
viaţa organismelor acvatice, atât prin acţiunea directă, fizică, ce se traduce prin rănirea
sau uciderea vieţuitoarelor, cât şi prin reducerea resurselor necesare vieţii acestora.
- Deversări ilegale sau accidentale de poluanţi în apă, sau chiar apa meteorică ce se scurge
în Bega după ce spală suprafeţe acoperite de poluanţi. Aceste fenomene sunt mai puţin
intense în ultimii ani, poate cu excepţia poluării rezultate din scurgerea pulberilor din
smogul care se formează în atmosfera oraşului şi a eventualelor hidrocarburi scurse de pe
şosele, spălate de precipitaţii.
Din punctul de vedere a caracteristicilor sale ecologice şi al suitbilităţii sale pentru speciile de
herpetofaună, sectorul canalului Bega cuprins în intravilanul Municipiului Timişoara poate fi
împărţit în 3 segmente, astfel:
- De la intrarea în Municipiul Timişoara până la barajul Uzinei de apă (intersecţia străzii
Uzinei cu strada Rozelor) – sectorul estic: pe acest sector se observă îndiguirea mai largă
a canalului, iar stabilizarea malurilor este mai puţin evidentă. Ca urmare a nivelului mai
ridicat al apei şi al depunerii aluvionilor, zona ripariană şi chiar cursul apei este ocupat
de o vegetaţie acvatică bogată, dominată de speciile stuf şi papură. Statutul ecologic al
acestui segment este evident mai bun, decât al următoarelor două segmente. Acest fapt
este datorat şi vecinătăţii cu o serie de bălţi de pescuit, precum şi cu pajiştile, păşunile,
existente în zona de la marginea oraşului. Acest sector este mai bogat în specii de
herpetofaună şi nevertebrate acvatice decât segmentele de canal din aval.
14
De la Uzina de apă la Bd. Iuliu Maniu – sectorul central: îndiguirea se îngustează şi în
multe segmente zona ripariană este cvasi-inexistentă, ca urmare a realizării unor
construcţii chiar pe malurile canalului. Se remarcă un număr mare de poduri peste canal.
Malurile sunt stabilizate cu dale de ciment şi vegetaţia ripariană este de asemenea cvasiinexistentă. Pe alocuri apar în cursul apei plante acvatice şi în spărturi ale malurilor
stabilizate sau între dale apare o vegetaţie acvatică din specii caracteristice. Apar pe
alocuri chiar şi specii de plante plutitoare, cum este peştioaica. Nivelul apei este în
general scăzut, sub 1m adâncime, şi se remarcă doar puţine specii de nevertebrate
acvatice şi de amfibieni. Reptilele lipsesc aproape cu desăvârşire din acest sector.
Sectorul central este cel asupra căruia se manifestă impactul cel mai puternic al activităţii
umane, bineînţeles în sens negativ (pe lângă factorii deja menţionaţi mai pot fi
enumeraţi: pescuitul, poluarea atmosferică, traficul pietonal şi auto etc.).
- De la Bd. Iuliu Maniu la ieşirea din oraş: îndiguirea este la fel de îngustă, însă vegetaţia
ripariană este mai bogată ca urmare a calităţii mai slabe a stbilizării malurilor. În această
zonă se observă chiar şi suprafeţe mici cu tufărişuri, ceea ce permite existenţa unor specii
care în alte segmente lipsesc (lacertide, paseriforme). Calitatea ecologică a sectorului este
îmbunătăţită şi datorită existenţei pajiştilor, păşunilor, din zona marginală a oraşului.
Dintre ameninţările potenţiale la statului ecologic actual al canalului Bega şi implicit asupra
speciilor de herpetofaună şi nevertebrate acvatice amintim: dragarea canalului, poluarea cronică sau
acută (accidentală) a apei, îndepărtarea vegetaţiei ripariene, dezechilibrarea reţelelor trofice prin
pescuitul excesiv al unor specii, etc.
-
Fig. 11: Malul Canalului Bega (galben). Cu albastru sunt marcate suprafeţele cu potenţial de
îmbunătăţire a statutului speciilor de herpetofaună.
15
Fig. 12: Aspecte de pe Malurile Canalului Bega:
Pod peste Bega în sectorul est, se
remarcă o lăţime mai mare a zonei îndiguite
Sectorul central al Canalului Bega, se
observă stabilizarea puternică a malurilor
Uzina de apă, se prelungeşte
cu barajul care taie cursul de apă
Sectorul vestic al Canalului Bega, se
observă vegetaţia ripariană relativ bogată
Alpinariu
II.7.cu microcascade
Balta Lacului
Balta lacului reprezintă perimetrul cel mai mic studiat în cadrul proiectului BIOTOWNS –
Timişoara, cu o suprafaţă de numai 0,45ha. Este situat în zona de sud-vest a oraşului, în mijlocul
unui cartier de case. În mijlocul bălţii se află o peninsulă, pe care este construit un bar cu terasă.
Balta are luciul de apă acoperit în procent de cca. două treimi cu stuf şi alte plante acvatice. Pe
marginea bălţii, pe circa jumătate din perimetrul acesteia, se regăsesc arbori, sălcii, salcâmi, glădiţă.
Masa apei este ocupată de specii de plante submerse, Ceratophyllum sp.
Balta Lacului are două probleme acute, respectiv scăderea dramatică a nivelului apei,
corelată cu ocuparea luciului apei de plantele acvatice, şi prezenţa unei cantităţi impresionant de
deşeuri şi gunoaie variate pe maluri şi în masa apei.
16
Fig. 13: Balta Lacului (galben).
Fig. 14: Aspecte din perimetrul Balta Lacului.
Gunoaie şi vegetaţie pe baltă
Luciul apei
Peninsula şi plante acvatice
pe luciul apei
II.8. Trup Pădurea Verde - Parc Zoo
Acest perimetru reprezintă cea a doua suprafaţă studiată ca mărime în cadrul proiectului
BIOTOWNS – Timişoara, de cca. 64,55ha. Este ocupată în cea mai mare parte de suprafeţe
aparţinând la trei parcele din cadrul Pădurii Verzi, administrate conform regimului silvic. Restul
suprafeţei este ocupată de Grădina Zoologică Timişoara, constituită din împrejmuiri, arborete cu
tufărişuri, alei, bazine cu apă. Suprafeţele sunt acoperite cu arboret de amestec, în cea mai mare
parte caracteristice zonei de câmpie, în special luncilor. Prezenţa unor specii este influenţată şi de
faptul că zona este traversată de Canalul Behela, astfel încât putem întâlni specii cu cerinţe mai
ridicate faţă de factorul hidric.
17
Pădurea Verde este situată în partea de vest – nord-vest a oraşului Timişoara, şi deşi est
considerată o pădure cu rol de agrement, ea este administrată în regim silvic. Sunt prezente
numeroase poteci şi întreaga regiune este vizitată de foarte mulţi localnici.
Canalul Behela are un curs permanent de apă, chiar dacă cu debit variabil, astfel încât de-a
lungul ei, în cea mai mare parte s-a instalat o vegetaţie caracteristică, acvatică.
În cadrul parcelei cuprinse între Aleea Pădurii şi str. Gheorghe Adam, este localizată o
colonie foarte mare de ciori, Corvus frugilegus, de ordinul zecilor de mii de indivizi, astfel încât
caracteristicile de habitat sunt influenţate puternic de excrementele depuse de acestea.
Fig. 15: Aspecte din perimetrul Trup Pădurea Verde – Grădina Zoologică.
Cărare în Pădurea Verde
Canalul Behela în Pădurea Verde
Fig. 16: Trup Pădurea Verde – Parcul Zoo (galben). Cu albastru sunt marcate vecinătăţile prilnice
pentru populaţia de herpetofaună. Cu verde este marcat traseul Canalului behela, care se manifestă
ca un coridor ecologic pentru speciile de amfibieni cu cerinţe ridicate faţă de factorul umiditate, dar
şi pentru alte specii.
18
Pădurea Verde constituie un rezervor pentru biodiversitatea întregului oraş. Acest fapt est
dovedit şi de prezenţa numărului cel mai mare de specii dintre toate perimetrele studiate. Pentru a
asigura conservarea biodiversităţii oraşului este important să păstrăm habitatele valoroase din
Pădurea Verde, pentru a permite dezvoltarea populaţiilor de animale, care ulterior ar puta coloniza
suprafeţele din interiorul oraşului.
II.9. Strada Cometei – Canal Behela
Acest perimetru de studiu este situat în continuarea perimetrului Pădurea Verde – Parcul Zoo
şi are o suprafaţă de cca. 2,7ha. În fapt, Canalul Behela leagă Pădurea Verde de Canalul Bega, şi
invers, asigurând conectivitatea pentru o serie de specii în tot acest teritoriu.
Suprafaţa perimetrului este ocupată de Canalul behela în sine, încadrat compact de arbori şi
tufărişuri, care îl umbresc aproape complet, precum şi de o grădinile localnicilor care au case pe str.
Cometei.
Fig. 17: Strada Cometei – Canal Behela (galben). Cu albastru sunt marcate suprafeţele prielnice
populaţiei speciilor de herpetofaună.
19
Fig. 18: Aspecte din perimetrul Strada Cometei – Canal Behela.
II.10. Perdeaua forestieră de protecţie
Este situată în partea de nord a Municipiului Timişoara şi are o suprafaţă de cca. 19,75ha. Se
prezintă sub forma unei făşii cu o lăţime maximă de cca. 80m şi o lăţime minimă de cca. 20m.
Lăţimea perdelei forestiere scade de la vest spre est. Se întinde de la căile ferate, zona Ronaţ Triaj,
până la Calea Aradului, traversând şi Calea Torontalului, respectiv şoseaua către Sânnicolaul Mare.
Perdeaua forestieră de protecţie, aşa cum se prezintă în momentul de faţă, este o plantaţie de
variate specii arboricole şi arbustive, majoritatea exotice. Parcela cuprinsă între Calea Torontalului
şi Ronaţ Triaj este acoperită de o vegetaţie ierboasă abundentă şi relativ înaltă. Parcela cuprinsă între
Calea Aradului şi Calea Torontalului este acoperită cu o vegetaţie ierboasă mai puţin bogată şi mai
scundă, înălţimea acesteia diminuându-se spre Calea Torontalului. Pe alocuri, apare specii vegetale
caracteristice sărăturilor (Limonium gmelinii, Hordeum maritimum etc,).
Este importantă prezenţa unui canal (colector, de desecare?), care transportă apă cu caracter
temporar, pe un segmnent păstrând apă o perioadă mai lungă din an (către Calea Aradului). Prezenţa
apei face posibilă prezenţa unor specii cu cerinţe mai ridicate pentru factorul hidric.
Fig. 19: Aspecte din perimetrul Perdeaua Forestieră de protecţie.
Perdeaua forestieră în zona Canal în vecinătata perdelei
Căii Torontalului
20
Perdeaua forestieră în zona
Căii Aradului
Fig. 20: Perdeaua forestieră de protecţie (galben). Cu albastru (canal colector, pajişti, păşuni), sunt
marcate perimetrele prielnice pentru dezvoltarea populaţiei de herpetofaună, şi îmbunătăţirea
statutului biodiversităţii în general.
II.11. Cimitirul Evreiesc – Cimitirul Săracilor
Perimetrul Cimitirului Evreiesc – Cimitirului Săracilor este oarecum atipic în ansamblul
celorlalte suprafeţe studiate, deoarece are atât carectere avantajoase cât şi caractere păguboase
pentru biodiversitate. Are o suprafaţă de cca. 9,15ha şi este situat în partea de nord a oraşului.
Unul din caracterele păgubitoare la adresa biodiversităţii este reprezentat de împrejmuirea
continuă, cu zid, pe trei din cele patru laturi ale sale. Aspectele pozitive sunt reprezentate de accesul
limitat al localnicilor, ceea ce asigură liniştea vieţuitoarelor. De asemenea, faptul că vegetaţia nu
este întreţinută pe mare parte din perimetru, asigură condiţii prielnice multor specii.
Deşi este un habitat antropizat, cu multe supprafeţe construite (mormintele din ciment şi
piatră), el poate fi asimilat cu un habitat de stâncării cu vegetaţie ierboasă şi tufărişuri. Sunt prezenţi
şi câţiva arbori. În zona nefolosită a cimitirului se regăseşte o vegetaţie de tufărişuri dese.
Lângă unul din zidurile cimitirului se găsesc foart multe gunoaie, aruncate de localnici,
probabil fiind şi adăposturi ale oamenilor străzii.
21
Fig. 21: Cimitirul Evreiesc – Cimitirul Săracilor (galben). Cu albastru sunt marcate teritoriile care
asigura resurse şi pentru populaţiile speciilor din interiorul cimitirului.
Fig. 22: Aspecte din perimetrul Cimitirul Evreiesc – Cimitirul Săracilor.
Mormânt invadat de vegetaţie Lacerta agilis - şopârla de câmp Tufărişuri şi vegetaţie arbori
II.12. Observatorul Astronomic
Este un spaţiu încadrat într-o zonă rezidenţială, în partea central-sudică a oraşului Timişoara,
cu o suprafaţă de cca. 1,5ha.
Spaţiul este împrejmuit cu un gard şi este puţin accesat din exterior de către localnici.
Suprafaţa este ocupată de un arboret constituit din specii variat, cu o vârstă destul de mare. Doar o
suprafaţă foarte mică este ocupată de o pajişte. Coronamentul arborilor acoperă în procent de
aproape 100% suprafaţa spaţiului verde, cu excepţia pajiştii şi a unui mic luminiş.
Factorul cel mai important în exprimarea statutului habitatului îl constituie faptul că
vegetaţia de aici nu a mai fost întreţinută de foarte mult timp, fiind aproape complet sălbatică. Doar
o mică porţiune, ocupată de un lăstăriş de salcâm, a început să fie curăţată.
22
Totuşi, deşi habittul este prielnic speciilor, doi factori limitează numărul speciilor şi
dimensiunea populaţiilor realizate: lipsa accesului la apă şi izolarea realizată prin barierele
reprezentate de drumuri.
Fig. 23: Observatorul Astronomic (galben). Cu albastru sunt marcate teritorii cu potenţial ridicat în
vederea conservării biodiversității.
Fig. 24: Aspecte din perimetrul Observatorul Astronomic.
Vegetaţie luxuriantă în perimetrul Observatorul Astronomic
II.13.
Calea ferată
Tufărişuri
şi vegetaţie
arbori CFR
Calea ferată CFR, între străzile Calea Circumvalaţiunii şi Enric Baader, are o suprafaţă de
circa 10ha. Delimitează centrul vechi al oraşului la nord, aşa cum Canalul Bega îl delimitează la sud.
Suprafaţa este străbătută de o serie de străzi şi bulevarde importante precum Calea
Bogdăneştilor, str. Ghe. Lazăr, Calea Aradului, str. Popa Şapcă. Suprafaţa este ocupată de
terasamentul căii ferate şi taluzurile acestuia. Coama terasamentului a fost în cursul acestui an
reabilitată, astfel încât nu prezintă vegetaţie. Excepţie face, până la momentul realizării
23
observaţiilor, segmentul dinspre Gara de Nord, încă acoperit cu o vegetaţie ierboasă, sub formă de
pajişte. Taluzurile terasamentului sunt în cea mai mare parte ocupate de o vegetaţie luxuriantă,
constituită din arbori, arbuşti şi plante volubile. Stratul ierbos e slab reprezentat.
Zona ar putea fi interesantă pentru conservarea biodiversităţii, cu condiţia înlăturării a trei
factori: eliminarea oamenilor străzii care au împânzit toată zona şi şi-au construit adăposturi,
aducând cu ei foarte multe gunoaie şi realizând o reţea bogată de cărări; asigurarea conectivităţii
zonei cu alte regiuni în care se regăsesc populaţii ale speciilor de herpetfaună; asigurarea unor
resurse de apă.
Fig. 25: Calea ferată CFR (galben). Cu albastru sunt marcat teritoriile cu potenţial de conservare a
biodiversității.
Fig. 26: Aspecte din perimetrul Calea Ferată CFR.
Zona Parcului Botanic
Vegetaţie şi gunoaie
Astronomic
24
Vegetaţie ierboasă pe
terasament
II.14. Complex blocuri str. Gheorghe Lazăr
Complexul de blocuri adiacent străzii Ghe. Lazăr, reprezintă un spaţiu deosebit, cu o
vegetaţie arboricolă bogată, ce realizează un coronament aproape compact pe toată suprafaţa.
Suprafaţa de 5,4ha este acoperită de arbori, cu subarboret şi o vegetaţie ierboasă joasă, pe alocuri
slab reprezentată.
Factorul limitativ cel mai important din această zonă est reprezentat de lipsa resurselor de
apă. De asemenea slaba conectivitate la alte regiuni în care să fie prezente specii de herpetofaună.
Un factor interesant îl reprezintă prezenţa unui număr mare de pisici, care ar putea influenţa cel
puţin populaţia de reptile, pe care le pot vâna.
Fig. 27: Complex rezidenţial str. Ghe. Lazăr (galben).
Fig. 28: Aspecte din perimetrul Complex rezidenţial str. Ghe. Lazăr.
Spaţii verzi în complexul rezidenţial Ghe. Lazăr
25
Pisici în complexul
rezidenţial Ghe. Lazăr
II.15. Complex rezidenţial Dâmboviţa
Complexul rezidenţial ales în zona bulevardului Dâmboviţa este diferit de cel din strada Ghe.
Lazăr, cuprinzând în general zone de case, şi un număr mai mic de blocuri. Are o suprafaţă de cca.
17,7ha, şi este situat în zona de sud-vest a oraşului. Zona delimitată este mărginită de o serie de
bulevarde largi şi aglomerate, ceea ce limitează accesul speciilor în acest perimetru.
Zonele de case au arhitectură clasică, cu clădirile expuse în fronturi stradale şi ziduri
împrejmuitoare. De asemenea, majoritatea caselor deţin suprafeţe de teren, amenajate fie pentru
agrement, fie pentru grădinărit. Spaţiile cu blocuri sunt în general înconjurate de spaţii verzi relativ
largi.
Fig. H.29: Complex rezidenţial Dâmboviţa (galben). Cu albastru sunt marcate zonele rezidenţiale şi
terenurile cu potenţial ridicat pentru conservarea biodiversității.
Fig. H.30: Aspecte din perimetrul Complex rezidenţial Dâmboviţa.
Grădină în zona Dâmboviţa Spaţii verzi între blocuri şi case
26
Spaţii verzi stradale
Amenințări privind statutul de conservare a biodiversității
Pe fiecare suprafață studiată au fost urmărite și identificate o serie de amenințări la adresa
taxonilor care le habitează. În vederea contracarării eventualelor efecte negative ale unor factori
limitativi, poluanți, dăunători, au fost elaborate o serie de măsuri de management pentru fiecare grup
taxonomic studiat.
III.1 Mamifere (micromamifere și chiroptere)
În cazul mamiferelor care trăiesc în oraș în mod natural, fără a fi întreținute de localnici, se
întâlnesc două grupuri distincte: micromamiferele (insectivore, rozătoare, etc.) și chiropterele
(liliecii). Amenințările cu privire la conservarea acestora sunt variate și diferite, după cum sunt
expuse și mai jos.
În cazul liliecilor, dificultățile pentru aplicarea unor măsuri de conservare încep de la
identificarea adăposturilor pe care le folosesc. Adăposturile antropice pot fi verificate doar cu
acordul proprietarilor sau a custozilor. Aceste adăposturi pot fi de ex.: podurile respectiv turnurile
bisericilor, clădiri vechi, beciuri, poduri, cantoane silvice, case părăsite, ruinele unor fortificații
ș.a.m.d. Se recomandă o colaborare strânsă între proprietari și specialiștii chiropterologi. La
verificarea adăposturilor trebuie prevăzută și implicarea respectiv conștientizarea locatarilor. Doar
pe acestă cale pot fi evitate respectiv înlăturate conflicte nedorite (de ex. superstiții) și stopată
distrugerea ireversibilă a adăposturilor folosite de chiroptere în casele și locuintele oamenilor.
Distrugerea poate fi și pasivă, de ex. prin influențe indirecte cum ar fi renovarea acoperisului,
beciului sau a grajdului cu animale (de ex. prin tratarea lemnului cu soluții toxice). Aceste piederi
referitor la adăposturile acceptate de chiroptere în „gospodăria omului” pot fi diminuate prin
conștientizarea activă și implicarea persoanelor interesate în menținerea și întreținerea adăposturilor
folosite de lilieci. Un alt aspect care în multe cazuri poate avea consecințe drastice pentru lilieci, este
faptul că unele specii se rătăcesc în locuintele oamenilor (mai ales în timpul migrației de toamnă). în
asemenea situatii propirietarii sau chiriașii, ca să se scape de „invadatori” solicită serviciile firmelor
de deratizare. Aici rămâne de amintit că toate speciile și populațiile de lilieci din România respectiv
Europa sunt strict protejate. În asemenea cazuri ar fi indicată o colaborare strânsă intre firmele de
deratizare și specialiștii chireptorologi, care la rândul lor ar putea elibera indivizii rătăciți fără caa
aceștia să fie răniți.
Liliecii adăpostiți în scorburi sau sub scoarța copacilor sunt greu de identificat. Îndeosebi
pentru copacii care se află în locuri greu accesibile. Asemenea suprafețe sunt greu de accesat nu
numai noaptea/seara când liliecii pornesc la vânătoare dar și ziua când aceștia stau adăpostiți după o
noapte lungă de vânătoare. Țelul inventarierilor și a monitorizărilor e să ne creăm o imagine despre
distribuția speciilor și a populațiilor respectiv a numărului indivizilor. Numărul real nu îl vom afla
probabil cu metodele cunoscute în zilele noastre. E indicat ca verificarea copaciilor pentru
adăposturi/scorburi să se facă iarna și primavara din cauza vizibilității, deorece copacii încă nu au
frunze, urmând ca primăvara și vara să se efectueze, la scorburile identificate inițial ca adăposturi
potențiale a liliecilor, recensământul indivizilor și identificarea speciilor active. Foarte mulți indivizi
din diferite specii, îșî părăsesc adăpostul încă înainte de apus, zburând în jurul și în apropierea
scorburilor respectiv la intrarea adăposturilor subterane. Verificările trebuie efectuate vizual
(numărarea indiviziilor cu ajutorul unui binoclu infraroșu) dar și cu ajutorul unui detector (ex.
Pettersson D 200).
Mai rămâne de amintit că nu numai numărul specialiștilor și metodologia aplicată în perioada
inventarierii și monitorizării a speciilor de chiroptere joacă un rol deosebit referitor la calitatea
datelor, ci și echipamentul care le stă la dispoziție specialiștilor.
27
Între factorii care influențează negativ starea de conservare a speciilor de chiroptere, se
enumeră accesul și deranjul oamenilor provocat adăposturilor subterane (beciuri), tăierea
(necontrolată) a arborilor cu scorburi din parcuri, din preajma zonelor verzi, de pe malurile
Canalului Bega și în Pădurea Verde. Insecticidele folosite pentru înlăturarea dăunătorilor (mai ales
țânțari) reprezintă de asemenea un impact negativ asupra chiropterelor. Liliecii acumulează în
organism prin consumul excesiv al țânțarilor și a insectelor afectate, o cantitate ridicată a
insecticidelor, care la rândul lor prin efectul cumulativ pot duce la otrăvirea indivizilor. Punând în
pericol starea de sănătate a acestora în final ducând chiar la dispariția unor specii specializate și nu
în ultimul rând și a unor întregi populații multispecifice. În copacii aflați în și la marginea orașului
se adăpostesc o serie de specii de chiroptere. În acești copaci liliecii se odihnesc ziua, dar și în
timpul iernii. De asemenea se reproduc și au posibilitatea de a se feri de inamici și alte specii
concurente. Prin defrișarea necontrolată a copacilor bătrâni vor fi distruse ireversibil sute de
adăposturi (scorburi) ocupate de lilieci, alte mamifere mici, păsări și nevertebrate. Marea parte a
scorburilor sunt realizate de ciocanitori, iar dacă nu vor mai avea adăposturi în zona, liliecii vor
părăsi aria afectată. Pentru a înlocui aceste scorburi trebuie aplicate scorburi artificiale mult mai
costisitoare (de ex. adăposturi artificiale din lemn sau beton, respectiv combinate). Aceste adăposturi
nu vor înlocui în totalitate adăposturile naturale, deoarece există o serie de specii care nu acceptă
aceste adăposturi artificiale și preferă să le ocolească preferând adăposturi naturale mai îndepartate.
Un impact negativ foarte grav îl reprezintă distrugerea adăposturilor coloniilor de maternitate
sau a coloniilor de hibernare, prin renovarea podurilor, a beciurilor, a clădirilor vechi, a bisericilor
etc. dar și din inconștiență, răutate și superstiție. Deranjul în perioada de reproducere și creștere a
puilor poate duce la abandonarea acestora de către mamele lor, ceea ce înseamnă moartea sigură a
urmașilor. Totodată pentru indivizii care sunt deranjați periodic în timpul iernii, există riscul de a
muri de foame. Liliecii consumă în timpul odihnei de iarna rezervele de grăsime depuse în timpul
verii și toamna. La fiecare trezire a acestor indivizi, care și-au redus toate funcțiile corpului la un
minim, ei sunt nevoiți să-și schimbe locul de odihnă sau să-și schimbe adăpostul. în cazul în care
temperaturile în afara adăpostului scad sub zero grade, ele consumă foarte multă energie cu riscul de
a muri de foame până la primăvară, respectiv apariția primelor insecte. În acest sens susținerea
măsurii de reducere a deranjului indivizilor în timpul hibernării ar fi o inițiativă deosebit de
laudabilă și binevenită.
Ca și concluzie, rămâne de remarcat că toate adăposturile existente și enumerate mai sus
trebuie protejate direct sau indirect, iar acest lucru nu poate fi soluționat cu forța. Conștientizarea
populației referitor la valorile culturale și naturale ale zonelor în care locuiesc și trăiesc oamenii,
precum și menținerea metodelor tradiționale de gospodărire a terenurilor, trebuie intensificată, ca
apoi să se înțeleagă și rolul, respectiv folosul, liliecilor din Municipiul Timișoara.
În cazul micromamiferelor, putem spune că în centrul orasului sunt prezente doar cele care
suportă bine activitatea umană (adică speciile sinantrope): Mus musculus Linnaeus 1758 și Rattus
norvegicus (Berkenhout 1769). Acestea sunt atât de bine reprezentate numeric încât constituie
adesea o problemă serioasă la adresa sănătății publice.
Am constatat însă că modul în care se încearcă limitarea populațiilor lor, prin plasarea de
momeli otravite în hrănitori, se face în general haotic, adică acestea nu sunt alimentate constant.
Apoi, alte limitări ar fi provocate prin distrugerea sau amplasarea greșită a unor astfel de dispozitive.
În fine, cele amplasate de curând au deschideri mari și nu sunt chiar specifice rozătoarelor, din ele
putându-se hrăni chiar și păsări precum Turdus merula (mierla), care în mod normal caută hrana pe
sol.
28
În ceea ce priveste speciile de chițcani aflați pe lista convenției de la Berna: Sorex araneus
Linnaeus 1758, Sorex minutus Linnaeus 1766, Crocidura leucodon Hermann, 1780 și Crocidura
suaveolens (Pallas 1811), putem spune că un factor limitativ pentru dezvoltarea numerică a acestora,
o contituie numărul extrem de mare de prădători, canide și feline, de pe raza orașului Timișoara.
Numărul de indivizi ai acestor specii domesticite ar trebui redus prin castrare și chiar eutanasiere.
III.2 Avifaună (păsări)
Avifauna Municipiului Timișoara este diversă și cuprinde reprezentanți aparținând mai
multor grupuri ecologice: prădători de zi și de noapte, paseriforme, păsări de apă etc. Aceste specii
au nevoi diferite față de habitat și în consecință, pentru conservarea lor, se impune aplicarea unor
măsuri difertite de management.
Urmărind pe rând amplasamentele destinate studiului, am putut identifica următoarele
amenințări pentru populațiile de păsări:
Pădurea Verde: zona Spital Victor Babeș: de remarcat în acest perimetru este hățișul care
face aproape inaccesibilă zona și care nu favorizează totuși prezența speciilor, acestea fiind mai des
întâlnite pe marginea perimetrului. Acest loc este adăpostul unor oameni ai străzii, după grămezile
de haine găsite, și ca toate locurile ferite de ochii organelor de ordine și un loc de depozitare a
gunoaielor.
Perdeaua forestieră de protecție: am obsevat pe alocuri distrugerea de catre localnici a
arboretului.
Dintre perimetrele luate în studiu cu diversitate mai mare din punct de vedere avifaunistic se
încriu: Perdeaua forestieră, Observatorul Astronomic, Parcul Botanic, Malurile Canalului Bega,
Parcul Poporului, porțiunile din Pădurea Verde reprezentate de Parcul Zoologic și porțiunea de la
Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș. Pentru malurile Canalului Bega amintim ca având o
diversitate deosebita porțiunile de la intrarea și ieșirea râului din oraș, și anume cea adiacentă
digului și lacului de la Uzina de Apă, și cea aparținătoare zonei Freidorf. Nu ne miră faptul ca
diversitatea păsărilor în aceste perimetre este mare, deoarece ele sunt considerabile ca suprafață și
ca supraetajare a vegetației. De asemenea, în majoritatea acestor suprafețe este asigurat factorul
liniște, atât de necesar viețuirii păsărilor.
III.3 Herpetofaună (amfibieni și reptile)
În cazul herpetofaunei, identificarea amenințărilor existente și propunerea de măsuri de
conservare a fost realizată atât la nivel de perimetru studiat, cât și pentru fiecare taxon în parte,
astfel:
Parcul Botanic: principala ameninţare la adresa Parcului Botanic o poate reprezenta
presiunea investitorilor, dornici de a dezvolta proiecte imobiliare de mare anvergură în centrul
Timişoarei (a se vedea investiţiile din preajma Pieţei 700, str. Ghe. Lazăr sau Bd. Circumvalaţiunii).
Deşi această ameninţare nu se manifestă în prezent în viaţa speciilor, cedarea autorităţilor locale la
aceste presiuni ar conduce la pierderea unei valori de patrimoniu cultural, nu doar natural, Parcul
Botanic având o istorie bogată şi funcţii multiple pentru comunitatea Timişoarei.
Viaţa speciilor de amifibieni este condiţionată de prezenţa apei. Dacă nu se aplică măsuri de
îmbunătăţire a regimului hidric pentru habitatele din Parcul Botanic, există riscul ca populaţia de
amfibieni să se reducă şi mai mult, datorită aridităţii. Parcul Botanic nu prezintă rezervoare de apă
sau bălţi şi nici nu există în preajma lui astfel de rezervoare de apă. Din acest motiv au fost
identificate aici doar speciile cele mai tolerante din punctul de vedere al deficitului de apă, respectiv
Hyla arborea – brotăcelul, Bufo vufo – broasca râioasă brună şi Bufo viridis – broasca râioasă verde.
29
O altă ameninţare asupra speciilor de amifibieni este reprezentată de folosirea insecticidelor,
rodenticidelor, raticidelor etc. Amfibienii fiind animale cu pielea umedă (pielea asigurând respiraţia
acestora), sunt foarte sensibili la aplicarea de substanţe chimice de orice fel.
Fauna reptiliană este de asemenea slab reprezentată, prin specia Lacerta agilis - şopârla de
nisip, şopârla de câmp. Principala ameninţare la adresa acestei specii o reprezintă deteriorarea
habitatului, respectiv zonele înierbate şi tufărişurile. Cosirea repetată, conduce la crearea unui
habitat impropriu viețuirii speciei. De asemenea, prin cosirile repetate se reduce cantitatea de insecte
care trăiesc în acest perimetru, reducând astfel baza trofică a speciilor care le prădează. Populaţia de
insecte este influenţată şi de stropirile contra ţânţarilor practicate de către primărie, precum şi
aplicarea altor insecticide, rodenticide/raticide etc. Spaţiile care oferă actualmente cele mai bune
condiţii speciei în acest perimetru sunt tufărişurile.
Parcul Catedralei: datorită locaţiei neprielnice, cu bariere fizice importante pentru deplasarea
amfibienilor şi reptilelor, corelat cu un habitat puţin ofertant, populaţia de herpetofaună este slab
reprezentată. Singurul factor prielnic îl constituie vecinătatea cu Canalul Bega, fapt care şi explică
prezenţa speciei Rana ridibunda (Pelophylax ridibundus), broasca mare de lac, în acest perimetru.
Totuşi dimensiunea populaţiei observate este de mici dimensiuni. Regimul hidric este susţinut de
precipitaţii, irigaţiile făcându-se cu caracter sporadic.
În acest perimetru au mai fost observate doar speciile Bufo bufo, Bufo viridis şi Hyla
arborea.
Ameninţările la adresa faunei herpetologice din acest parc sunt reprezentate în principal de
lipsa habitatelor prielnice, lipsa suportului trofic, aplicarea de pesticide şi acidifierea solului datorită
excrementelor lăsate de ciori și porumbei.
Un factor prielnic pentru populaţia de amfibieni îl reprezintă vecinătatea Canalului Bega,
care asigură un habitat de refugiu pentru aceştia. Vecinătatea parcurilor, Parcul Central şi Parcul
Justiţiei, ar trebui să contribuie de asemenea la păstrarea biodiversităţii perimetrului, însă accesul
speciilor de amfibieni şi reptile de la cele două parcuri către Parcul Catedralei este foarte dificil,
datorită traficului pe cele două bulevarde care îl flanchează, în special pentru speciile cu activitate
diurnă.
Parcul Civic: pe teritoriul parcului au fost observate numeroase capcane cu atrape
rodenticide, care pot determina otrăvirea amfibienilor care se deplasează în preajma lor, mai ales în
perioadele umede.
Pe teritoriul parcului nu se întâlneşte nici o specie de reptile, factorul cu impactul negativ cel
mai puternic fiind reprezentat de izolarea acestuia de alte zone verzi. O conectivitate dificilă se
poate observa chiar şi între cele trei parcele ale parcului, mai ales în timpul zilei când traficul auto
este extrem de intens. De asemenea, lipsa bazei trofice, ca urmare a scăderii populaţiei de insecte şi
alte nevertebrate prin cosirea regulată a vegetaţiei ierboase, reprezintă un factor limitativ puternic.
Pentru amfibieni, lipsa accesului la un rezervor de apă conduce la prezenţa unui număr redus
de indivizi şi de specii. Doar 3 specii de amfibieni au fost identificate: Hyla arborea, Bufo bufo şi
Bufo viridis. Asigurarea bazei trofice reprezintă o problemă importantă şi pentru reprezentanţii
acestui grup.
Parcul Lidia: ameninţările pentru conservarea speciilor de amfibieni sunt reprezentate tocmai
de lipsa unui rezervor acvatic, a unei bălţi, care să asigure existenţa unui factor umiditate
corespunzător.
Pentru reptile, ameninţările sunt reprezentate de reducerea factorului trofic şi a condiţiilor de
habitat necesare speciei, vegetaţie ierboasă cvasi-naturală şi tufărişuri.
30
De asemenea, o ameninţare potenţială o poate reprezenta chiar iniţiativa primăriei de a
amenaja parcul. În situaţia în care nu se urmăreşte şi implementarea unor măsuri de conservare a
biodiversităţii, amenajarea fără discernământ a parcului, sau urmărind doar aspecte estetice şi de
recreere, ar putea conduce la scăderea populaţiei herpetofaunei şi a biodiversităţii în general.
Pe suprafaţa Parcului Lidia au fost observate speciile Lacerta agilis, Lacerta viridis –
guşterul, Bufo bufo, Bufo viridis, Pelobates fuscus – broasca de pământ, Hyla arborea.
Parcul Poporului: cu toate că factorul hidric are o calitate bună în acest parc, totuşi au fost
identificate puţine specii pe suprafaţa sa: Rana ridibunda, Bufo bufo, Bufo viridis şi Hyla arborea.
Această situaţie se datorează cel mai probabil limitărilor produse de lipsa altor doi factori ecologici
importanți, adăpost disponibil şi hrană. Îngrijirea permanentă a gazonului determină reducerea
substanţială a ambilor factori amintiţi. Insectele nu pot să se dezvolte în gazonul întreţinut
permanent şi prin urmare amfibienii şi reptilele nu pot găsi hrană corespunzătoare. De asemenea,
întreţinerea gazonului determină reducerea suprafeţelor utilizate pentru adăposturi, refugiu, hrănire
etc.
Malurile Canalului Bega: dintre ameninţările potenţiale la statului ecologic actual al
canalului Bega şi implicit asupra speciilor de herpetofaună amintim: dragarea canalului, poluarea
cronică sau acută (accidentală) a apei, îndepărtarea vegetaţiei ripariene, dezechilibrarea reţelelor
trofice prin pescuitul excesiv al unor specii, etc.
Speciile de herpetofaună întâlnite sunt:
- Sectorul estic: Rana ridibunda (Pelophylax ridibundus), Rana esculenta (Pelophylax
esculentus) – broasca mică de lac, broasca verde, Rana dalmatina – broasca roşie de
pădure, Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla arborea, Lacerta agilis, Lacerta viridis – guşterul,
Natrix natrix - şarpele de casă, Natrix natrix - şarpele de apă, Emys orbicularis – broasca
ţestoasă de lac.
- Sectorul central: Rana ridibunda, Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla arborea.
- Sectorul vestic: Rana ridibunda, Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla arborea, Lacerta agilis,
Lacerta viridis, Natrix natrix.
Balta Lacului: la Balta Lacului au fost evidențiate două probleme acute, respectiv scăderea
dramatică a nivelului apei, corelată cu ocuparea luciului apei de plantele acvatice, şi prezenţa unei
cantităţi impresionante de deşeuri şi gunoaie variate pe maluri şi în masa apei.
Speciile de amfibieni şi reptile observate aici sunt: Rana ridibunda, Rana esculenta, Bufo
bufo, Bufo viridis, Hyla arborea, Lacerta agilis, natrix natrix şi Emys orbicularis.
Trup Pădurea Verde – Parc Zoo: ameninţările cele mai importante asupra perimetrului
Pădurea Verde constau în etalarea unor practici silvice necorespunzătoare – de exemplu tăieri rase,
dezvoltarea zonei în sensul realizării unor parcuri industriale sau zone de locuit, pierderea apei din
Canalul Behela cu efect direct asupra vegetaţiei şi faunei acvatice şi trestre cu cerinţe ridicate faţă de
factorul hidric.
Pe acest perimetru au fost întâlnite cele mai multe specii de amfibieni şi reptile: Rana
ridibunda, Rana esculenta, Rana dalmatina, Rana temporaria – broasca roşie de munte, Bufo bufo,
Bufo viridis, Hyla arborea, Pelobates fuscus, Triturus cristatus, Lacerta agilis, Lacert viridis,
Anguis fragilis, Coronella austriaca, Natrix natrix, Natrix tessellata, Emys orbicularis.
Strada Cometei – Canal Behela: ameninţările faţă de acest perimetru pot fi constituite de
aplicarea de către localnici a îngrăşămintelor sau pesticidelor în grădini, cu efect asupra amfibienilor
31
în special, tăierea arborilor şi arbuştilor care mărginesc canalul, pierderea volumului de apă,
respectiv secarea canalului.
În acest perimetru au fost identificate speciile: Rana ridibunda, Rana dalmatina, Bufo bufo,
Bufo viridis, Hyla arborea, Pelobates fuscus, Triturus cristatus, Lacerta agilis, Lacert viridis,
Anguis fragilis, Natrix natrix, Natrix tessellata, Emys orbicularis.
Perdeaua forestieră de protecție: Potenţialele ameninţări pentru perdeaua forestieră le
constituie lipsa închegării arboretului şi posibilitatea ca acesta să dispară în timp dacă nu se asigură
condiţii optime sau cel puțin suficiente de dezvoltare arborilor plantaţi, păşunatul excesiv cu animale
din preajma perdelei forestiere, ruperea arborilor de către nomazii care şi-au ridicat un adăpost pe
perimetrul perdelei, dispariţia completă a apei din canal, ceea ce ar duce la pierderea speciilor
higrofile.
Speciile identificate pe acest perimetru sunt: Rana ridibunda, Rana dalmatina, Bufo bufo,
Hyla arborea, Lacerta agilis, Lacerta viridis, Natrix natrix.
Cimitirul Evreiesc – Cimitirul Săracilor: Unul din caracterele păgubitoare la adresa
biodiversităţii este reprezentat de împrejmuirea continuă, cu zid, pe trei din cele patru laturi ale sale.
Aspectele pozitive sunt reprezentate de accesul limitat al localnicilor, ceea ce asigură liniştea
vieţuitoarelor. De asemenea, faptul că vegetaţia nu este întreţinută pe mare parte din perimetru,
asigură condiţii prielnice multor specii.
Deşi este un habitat antropizat, cu multe suprafeţe construite (mormintele din ciment şi
piatră), el poate fi asimilat cu un habitat de stâncării cu vegetaţie ierboasă şi tufărişuri. Sunt prezenţi
şi câţiva arbori. În zona nefolosită a cimitirului se regăseşte o vegetaţie de tufărişuri dese.
Lângă unul din zidurile cimitirului se găsesc foart multe gunoaie, aruncate de localnici,
probabil existând şi adăposturi ale oamenilor străzii.
Speciile întâlnite aici sunt: Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla arborea, Lacerta agilis.
Speciile sunt limitate puternic de lipsa unui surse de apă. Pe lângă acest fapt, împrejmuirea
cu zid a cimitirului limitează imigraţia şi emigraţia din perimetru.
Observatorul Astronomic: Factorul cel mai important în exprimarea statutului habitatului îl
constituie faptul că vegetaţia de aici nu a mai fost întreţinută de foarte mult timp, fiind aproape
complet sălbatică. Doar o mică porţiune, ocupată de un lăstăriş de salcâm, a început să fie curăţată.
Totuşi, deşi habitatul este prielnic speciilor, doi factori limitează numărul speciilor şi
dimensiunea populaţiilor realizate: lipsa accesului la apă şi izolarea realizată prin barierele
reprezentate de drumuri.
Pe acest perimetru au fost întâlnite următoarele specii: Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla arborea
şi Lacerta agilis.
Calea ferată CFR: Zona ar putea fi interesantă pentru conservarea biodiversităţii, cu condiţia
înlăturării a trei factori: îndepărtarea oamenilor străzii care au împânzit toată zona şi şi-au construit
adăposturi, aducând cu ei foarte multe gunoaie şi realizând o reţea bogată de cărări; asigurarea
conectivităţii zonei cu alte regiuni în care se regăsesc populaţii ale speciilor de herpetofaună;
asigurarea unor resurse de apă.
Speciile întâlnite aici sunt: Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla arborea şi Lacerta agilis.
Complex blocuri str. Gheorghe Lazăr: Factorul limitativ cel mai important din această zonă
este reprezentat de lipsa resurselor de apă. De asemenea, se manifestă o slabă conectivitate la alte
regiuni în care să fie prezente specii de herpetofaună. Un factor negativ important îl reprezintă
32
prezenţa unui număr mare de pisici, care ar putea influenţa cel puţin populaţia de reptile, pe care
acestea le vânează.
Speciile prezente în această zonă sunt: Bufo bufo, Bufo viridis şi Hyla arborea.
Complex rezidenţial Dâmboviţa: Principalele ameninţări la adresa calităţii habitatelor sunt:
lipsa conectivităţii, surse reduse de apă, utilizarea terenurilor pentru agrement (cultivarea gazonului
în curţile locuitorilor zonei), utilizarea de îngrăşăminte şi pesticide în grădini.
În acest perimetru au fost identificat următoarele specii: Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla
arborea şi Lacerta agilis.
Alte amenințări la adresa speciilor de herpetofaună sunt:
- distrugerea habitatelor de reproducere a unor specii de amfibieni, reprezentate de diguri însorite,
cu teren nisipos și slab înierbat;
- capturarea ilegală a unor specii de reptile protejate în scopul creșterii în captivitate ca și animal
de companie;
- distrugerea de exemplare de specii protejate de amfibieni și reptile ca urmare a utilizarii de
mijloace de transport motorizat (ATV-uri, motociclete) în Pădurea Verde.
III.4 Ihtiofaună (pești)
Ameninţări prezente şi potenţiale, identificate a se manifesta asupra celor două perimetre în
care s-au identificat specii de ihtiofaună, sunt următoarele:
- braconajul;
- extracţii de materiale granulate (nisip, balastru, etc.) din albia minoră;
- poluarea cursurilor de apă;
- multiplicarea barajelor;
- scăderea debitului râurilor prin captare;
- decolmatarea Canalului Bega în perioada de reproducere;
- popularea ecosistemului acvatic cu organisme acvatice care produc dezechilibre în spectrul trofic;
- popularea haotică a ecosistemului acvatic cu organisme acvatice;
- distrugerea vegetaţiei macrofite palustre, precum şi a vegetaţiei lemnoase aflate în lungul şi în
apropierea ţărmurilor;
- abandonarea deşeurilor în cadrul şi în vecinătatea cursurilor de apă;
- existența speciilor de pești introduse (caraș, somn american, murgoi bălțat) în habitatele speciilor
indigene (caracuda, lin, ș.a.m.d), cu risc de afectare și chiar de eliminare a populațiilor acestora;
- poluarea cursurilor de apă și lacurilor ca urmare a deversărilor de ape uzate menajere neepurate
corespunzător, cu consecințe nefaste asupra faunei acvatice vulnerabile;
- existența unui număr mare de specii de pești, amfibieni și reptile protejate, pentru care sunt
necesare măsuri speciale de protecție;
- practicarea pescuitului lipsit de discernământ față de speciile protejate și/sau periclitate,
majoritatea pescarilor nefiind informați cu privire la legislație sau cu privire la caracterele de
identificare corectă a speciilor.
Activitățile umane care afectează cel mai mult statutul de conservare al populațiilor de pești
sunt: braconajul, extracţii de materiale granulate (nisip, balastru etc.) din albiile minore ale râurilor,
poluarea cursurilor de apă, multiplicarea barajelor, scăderea debitului râurilor prin captare,
decolmatarea Canalului Bega în perioada de reproducere, care contribuie la degradarea habitatului.
33
III.5 Nevertebrate (terestre și acvatice)
Între factorii care influentează negativ starea de conservare a speciilor de insecte cel mai
mare impact îl constituie ierbicidele și insecticidele utilizate pentru eliminarea (uciderea)
dăunătorilor (insecte și plante spontane). Folosirea abuzivă a ierbicidelor în agricultura intensivă,
cimitire sau gospodăriile oamenilor, pot duce la otrăvirea insectelor care consumă masa vegetală,
ducând la dispariția unor specii protejate.
Un alt factor negativ este acela că, prin tăierea copacilor bătrâni (de ex. stejari și alte specii)
vor fi distruse ireversibil adăposturile speciilor protejate (de ex. coleoptere precum rădașca).
În ceea ce privește cel mai mare grup de prădători din lumea nevertebratelor (araneele păienjenii), în Timișoara am identificat până în prezent 118 specii, din care una este la prima
mențiune în fauna României. Deși aparent neînsemnați și uneori sursa unor fobii, acest grup de
animale aduce societății umane un serviciu socio-economic și ecologic extrem de important, prin
consumul uriaș de insecte. Utilizarea pesticidelor și îngrijirea constantă și susținută a spațiilor verzi
afectează negativ și populația realizată de speciile acestui grup taxonomic.
Dintre ameninţările potenţiale la statului ecologic actual al canalului Bega şi implicit asupra
speciilor de nevertebrate acvatice amintim: dragarea canalului, în special în perioada de reproducere,
poluarea cronică sau acută (accidentală) a apei, îndepărtarea vegetaţiei ripariene, dezechilibrarea
reţelelor trofice prin pescuitul excesiv al unor specii, etc.
Speciile de nevertebrate acvatice şi suprataxonii identificaţi au fost:
- Pe luciul apei pot fi observate specii ca Gerris lacustris, Hydrometra stagnorum, sau
larve de Ephydra hians.
- În masa apei sunt active specii ca amfipodul Gammarus pulex – prezent şi în bentos, dar
mai ales speciile de insecte coleoptere Dytiscus marginalis, Gyrinus natator, Hydrous
piceus.
- Din rândul dipterelor au fost identificaţi reprezentanţi din familiile: Athericidae,
Ceratopogonidae, Chironomidae, Culicidae, Empididae, Simuliidae.
În macrozoobentos au fost observate larve ale următoarelor grupuri taxonomice:
- Odonata – Calopterygidae, Coenagrionidae, Aeshnidae, Gomphidae, Libellulidae
- Trichoptera: Hydropsychidae, Rhyacophilidae.
- Ephemeroptera: Baetidae – Baetis niger, Caenidae, Ephemeridae – Ephemera danica,
Heptageniidae, Ephemerellidae – Seratella ignita, Leptophlebiidae, Potamanthidae.
Dintre oligochete amintim reprezentantul familiei Naididae, subfam. Tubificinae,
respective viermele tubifex - Tubifex tubifex, present în sectorul estic.
O prezenţă remarcabilă o au speciile de lamelibranhiate Unio pictorum – scoica mare de
râu şi Anodonta cygnea – scoica de iazuri.
Habitatul Balții Lacului prezintă două probleme acute, respectiv scăderea dramatică a
nivelului apei, corelată cu ocuparea luciului apei de plantele acvatice, şi prezenţa unei cantităţi
impresionante de deşeuri şi gunoaie variate pe maluri şi în masa apei.
Dintre nevertebrate au fost identificate: Hydrometra stagnorum, Dytiscus marginalis,
Gyrinus natator, Chironomidae, Culicidae, Simuliidae, Calopterygidae, Coenagrionidae,
Libellulida, Baetidae, Ephemeridae, Oligochaeta, Anodonta cygnea.
Balta Lacului are o suprafaţă mică şi în momentul de faţă statutul său este incert, în special
datorită scăderii adâncimii apei şi acoperirii luciului apei cu vegetaţie acvatică. Deşi pare puţin
semnificativă, totuşi aici a putut fi observată o diversitate specifică interesantă, astfel încât aplicarea
unor măsuri de stopare a declinului său ecologic ar putea să aducă recompense bogate. În situaţia în
care se soluţionează problema plantelor acvatice care acoperă luciul apei, creşterea nivelului apei şi
igienizarea bălţii, aici ar găsi adăpost un număr mai mare de specii.
34
Habitatele constituite de-a lungul Canalului Behela reprezintă o prelungire a habitatelor din
Pădurea Verde. Acest fapt explică diversitata ridicată a acestui perimetru, similară cu cea din
Pădurea Verde. Pentru a asigura conectivitatea între Pădurea Verde şi Canalul Bega, pentru a
asigura conservarea biodiversităţii ca atare, este important ca acest perimetru să se menţină cel puţin
la statutul actual. În plus, trebuie menţinut habitatul şi pe suprafeţele din prelungirea str. Cometei
până la confluenţa cu Canalul Bega.
Ameninţările faţă de acest perimetru pot fi constituite de aplicarea de către localnici a
îngrăşămintelor sau pesticidelor în grădini, cu efect asupra amfibienilor, nevertebratelor și altor
grupuri taxonomice, tăierea arborilor şi arbuştilor care mărginesc canalul, pierderea volumului de
apă, respectiv secarea canalului.
Dintre speciile de nevertebrate amintim: Hydrometra stagnorum, Dytiscus marginalis,
Gyrinus natator, Hydrous piceus, Chironomidae, Culicidae, Simuliidae, Calopterygidae,
Ephemeridae, Gomphidae, Baetidae, Caenidae, Naididae, Anodonta cygnea, Unio pictorum.
III.6 Plante și habitate
Mediile urbanizate și zonele periurbane, mai ales în Europa Vestică și Centrală, au început
de cca jumătate de secol să fie studiate sistematic, din perspectiva biodiversității. După consacrarea
în știință a conceptului de biodiversitate (în anul 1988), a emergenței ecologiei peisajelor, ca ramură
nouă a ecologiei, și mai ales după ce studiile și acțiunile de conservare a biodiversității au luat
amploare, aceste medii sunt privite dintr-o altă perspectivă: aceea a conservării naturii. Considerate
adesea a priori ca medii artificializate, neadăpostind specii de interes pentru biologii
conservaționiști, localitățile cu zonele lor periferice se dovedesc bogate în specii, bogăție
contrastând, în cazul celor mai multe dintre ele, cu zonele agricole intensivizate, monotone din jur.
Orașele constituie habitat pentru multe specii introduse, care coabitează cu cele din fondul nativ de
biodiversitate.
Între cauzele acestei diversități ridicate se numără:
diversitatea habitatelor (diverse moduri de utilizare a terenului, adesea diversitate a
substratului geologic și pedologică);
temperaturile mai ridicate din orașe,
funcționarea orașelor ca noduri ale rețelelor de transport, ceea ce conduce la introduceri voite
sau accidentale de specii.
Biodiversitatea din ariile urbane îndeplinește următoarele funcții (servicii ecosistemice):
1.
Psiho-sanogenetică,
2.
Estetică-recreativă,
3.
Educativă,
4.
Reglare a microclimatelor,
5.
Depoluator natural,
6.
Element al identității culturale locale.
Abordarea biodiversității numai prin prisma uneia dintre funcțiile de mai sus este
reducționistă (cel mai des, spațiile verzi din orașe sunt considerate elemente de înfrumusețare,
decorative).
Studiul nostru a condus la identificarea a 452 specii de cormofite, dintre care 289 specii
erbacee și 163 specii lemnoase (arbori, arbuști, liane). Din perspectivă floristică și a vegetației,
Timișoara prezintă diversitate floristică specifică relativ ridicată, cu numeroase elemente alogene,
alături de care (în zonele periferice, mai ales) persistă multe specii și fitocenoze caracteristice zonei
de silvostepă.
Vegetația Timișoarei, oraș cu bogată tradiție horticolă, poartă actualmente amprenta
modificărilor sociale și economice survenite după 1990. Astfel, se constată:
35
- extinderea zonelor rezidențiale și industriale în detrimentul suprafețelor ocupate cu vegetație
seminaturală,
- introducerea a numeroase specii și varietăți ornamentale în grădinile private ale orașului,
- coexistența unor spații verzi bine întreținute cu zone care nu fac obiectul unei strategii de
întreținere, care au evoluat în sensul ruderalizării,
- existența zonelor agricole învecinate necultivate și care devin astfel focare de îmburuienare
pentru periferiile orașului,
- intervenții ale proprietarilor privați în spațiile verzi (grădini din fața caselor, blocurilor, ...), în
grad foarte variabil (de la lipsa totală a întreținerii, la amenajări haotice, care nu țin seama de
principiile peisagisticii urbanistice),
- urme ale acțiunilor de “vandalizare” (ruperea ramurilor arborilor și arbuștilor, culegerea plantelor
floricole, furtul materialului săditor etc.).
- varietatea redusă a speciilor prezente în parcuri și scuaruri, sau în zonele stradale;
- proporția nefavorabilă între numărul de exemplare din speciile valoroase și cele mai puțin
valoroase;
- structura pe orizontală deficitară a parcurilor și scuarurilor;
- densitatea în general redusă a arborilor pe zonele stradale, existand și numeroase goluri;
- plantațiile fără nici o concepție a spatiilor verzi ale zonelor de blocuri, rezultând un masiv verde,
ajuns uneori la inălțimea blocurilor și deranjand prin lipsa de lumina și cu un amestec de specii,
inclusiv pomi fructiferi;
- lipsa unei concepții în instalarea vegetației în cartierele periferice;
- lipsa întreținerii permanente a vegetației în zonele stradale, în sensul extragerii exemplarelor
uscate și necorespunzatoare, a toaletării lor sau a umplerii golurilor;
- existența speciilor invazive care pot deveni un factor ecologic perturbant pentru vegetație,
eliminând speciile indigene și scăzând fitodiversitatea.
- creșterea păsărilor și animalelor de fermă în mediul urban, în condiții neadecvate, cu riscuri
asupra sănătății populației și constituind o sursă de discomfort.
36
IV Măsuri de conservare a biodiversității în Municipiul Timișoara
IV.1. Măsuri cu caracter general
- Perspectiva generală în abordarea conservării biodiversității în Timișoara trebuie să fie aceea
valabilă în cazul conservării biodiversității în mediul (semi)natural: abordarea la nivel de peisaj, prin
considerarea conectivității (arii-cheie legate prin coridoare ecologice). Din acest punct de vedere,
toate parcurile, și ecosistemele periurbane seminaturale trebuie menținute.
- Atragerea membrilor comunității în acțiunile de conservare a biodiversității (una dintre condițiile
reușitei acțiunilor de conservare a naturii este participarea actorilor ce trăiesc în contact direct cu
ecosistemele-țintă). Acest lucru se poate face și prin stimularea populației în plantarea/semănarea
speciilor dorite prin măsuri de educare / informare și prin oferirea de material biologic gratuit (în
măsura posibilităților) sau la prețuri reduse.
- Dat fiind că prezentul studiu a fost efectuat pe baza unei eșantionări și nu prin studiu extensiv al
întregii zone metropolitane, completarea / extinderea lui este necesară și va aduce informații utile,
cu precădere în identificarea coridoarelor ecologice cele mai adecvate.
- Direcționarea eforturilor de conservare înspre acele zone cu mare valoare ecologică: Pădurea
Verde, toate parcurile orașului cu arbori de talie medie și mare (chiar dacă acestea nu adăpostesc
specii din listele roșii, rolul lor de habitat pentru numeroase specii de păsări, nevertebrate etc. este
fundamental), canalul Behela.
Măsuri cu caracter general pentru spații verzi, zone de agrement:
- Menținerea, protejarea și revitalizarea zonelor verzi existente;
- Refacerea cu gazon a spațiilor distruse și amenajarea de noi spații verzi dotate cu sisteme de
irigare;
- Stoparea diminuării și degradării spațiilor verzi intraurbane și periurbane;
- Inventarierea terenurilor virane, identificarea proprietarilor și obligarea acestora de a le
împrejmui și salubriza;
- Identificarea terenurilor aparținând domeniului public, fără utilitate agricolă, în vederea realizării
de spații verzi și perdele forestiere;
- Continuarea inventarierii societăților comerciale poluatoare și obligarea acestora de a se dota cu
aparatura necesară pentru diminuarea și /sau stoparea poluării;
- Continuarea achiziționării și repartizării de material dendrologic primăvara și toamna la
solicitările asociațiilor de proprietary, în vederea amenajării spațiilor verzi din jurul imobilelor;
- Sensibilizarea cetățenilor pentru formarea unei conștiințe ecologice prin intermediul mass-media,
afișaje, pliante;
- Derularea unor programe de educație ecologică și de protecția mediului în parteneriat cu ONGuri, având drept scop sensibilizarea tinerilor din instituțiile de învățământ;
- Îndeplinirea obiectivelor de ridicare a calității mediului urban de către autoritatea publică locală,
prin atragerea de surse financiare extrabugetare și prin integrarea în programe comunitare la nivel
european;
- Identificarea și implementarea unor mecanisme economice pentru încurajarea persoanelor fizice
și juridice în realizarea de spații verzi, împăduriri, plantații și managementul acestora;
- Prelucrarea societăților comerciale ce prestează lucrări edilitare pentru a limita distrugerile
materialului dendrologic.
37
Masuri cu caracter specific pentru spațiile verzi:
- Efectuarea corespunzătoare a toaletărilor și lucrărilor de întreținere a vegetației;
- Creșterea suprafețelor de spații verzi la nivelul municipiului Timișoara, pentru atingerea țintei de
26 m2/locuitor până în anul 2020, prin realizarea de noi spații verzi în interiorul Timișoarei,
îmbunătățirea celor existente și asigurarea unei dezvoltări spațiale echilibrate și sub aspectul
diversității biologice a zonelor verzi;
- Continuarea acțiunilor de plantare a arborilor, arbuștilor și gardurilor vii in parcuri, scuaruri și
aliniamente, amenajări valoroase din punct de vedere estetic și ecologic, corelate cu condițiile
climatice specifice Timișoarei;
- Extinderea perdelei de protecție;
- Transformarea Pădurii Verzi (partea de vis a vis de Clinica de cardiologie) în Pădure parc și loc
de recreere prin amenajarea accesului pietonal, velo și realizarea unui traseu ecologic;
- Crearea unei centuri verzi în jurul aglomerării urbane Timișoara, care va fi delimitată în partea de
est, nord și vest de centura auto ce pornește de pe calea Lugojului, va trece peste calea Aradului,
peste Calea Torontalului, peste calea Jimboliei și va ajunge pe Calea Șagului;
Pentru spațiile verzi stradale și din fața imobilelor:
La eliberarea avizului de construire se va avea în vedere și proiectul de amenajare a spațiului
verde din fața imobilului, pentru a se integra în amenajarea prevăzută pentru zona respectivă. Astfel,
pentru fiecare zonă se vor întocmi 2-3 variante de amenajare a spațiului verde din fața imobilului,
urmând ca toată strada să adopte aceeași variantă. Diferența dintre variante va consta în alegerea
speciilor, stilul adoptat fiind acelasi.
- Obligatia cetățenilor va fi de a amenaja spațiul verde din fața imobilului. În cazul solicitării de
către cetățeni a autorizației de construire, la primirea avizului de principiu sunt obligați să prezinte și
proiectul pentru reamenajarea spațiului verde din fața imobilului, în cazul în care nu există deja un
proiect ce trebuie adoptat de toata strada;
- Proiectele se vor efectua pe străzi, în funcție de stilul arhitectonic al caselor. Astfel, se va continua
plantarea de arbori cu punctul de altoire la înălțimea de 2 – 2,5 m, a căror coroăna nu va incomoda
gospodăria aeriana;
În funcție de lățimea spațiului verde din fața imobilelor se vor distinge mai multe tipuri de
amenajări:
- Lățimea spațiului verde de 0,25 – 0,40 m: se va planta cu plante anuale (Portulaca grandiflora,
Tagetes erecta, Tagetes patula etc), perene (Hosta sp., Aster novi-angliae, Dianthus sp.,
Chrysanthemum indica, Vinca minor, Lavandula angustifolia etc.) sau arbuști (Pyracantha sp.,
Lonicera sp., Kerria japonica „Pleniflora”, Ligustrum ovalifolium, Buxus sempervirens etc.).
- Lățimea spațiului verde de 0,50 – 1,50 m: se va planta cu arbori cu balot, cu coroana formată la
înălțimea care să nu incomodeze gospodăria aeriană (Robinia pseudacacia „Umbraculifera”,
Catalpa bignonioides „Nana”, Liriodendron tulipifera „Fastigiata”, Liquidambar styraciflua,
Albizzia julibrissin, Crataegus laevigata „Paul Scarlet” etc.). Distanța dintre arbori de 3 – 4 m.
Între arbori se vor planta arbuști pentru gard viu (Pyracantha sp., Forsythia x intermedia, Lonicera
sp., Kerria japonica „Pleniflora”, Ligustrum ovalifolium, Buxus sempervirens etc.) formându-se
astfel o perdea de protecție ce oprește praful și gazele de eșapament. Unde lățimea permite se vor
planta și plante floricole anuale și perene (Portulaca grandiflora, Tagetes erecta, Tagetes patula,
Hosta sp., Aster novi-angliae, Dianthus sp., Chrysanthemum indica, Vinca minor, Lavandula
angustifolia etc.).
- Lățimea spațiului verde de 1,50 – 3,00 m: se va planta cu arbori cu balot, cu coroana formată la
înălțimea care să nu incomodeze gospodăria aeriană (Robinia pseudaccacia „Umbraculifera”,
Catalpa bignonioides „Nana”, Liriodendron tulipifera „Fastigiata”, Liquidambar styraciflua,
Albizzia julibrissin, Crataegus laevigata „Paul Scarlet” etc.) înspre șosea. Distanța dintre arbori de
4 m. În plan secund se vor planta arbuști pentru gard viu (Pyracantha sp., Forsythia x intermedia,
38
Lonicera sp., Kerria japonica „Pleniflora”, Ligustrum ovalifolium, Buxus sempervirens etc.), iar
înspre trotuar se vor planta și plante floricole anuale și perene (Portulaca grandiflora, Tagetes
erecta, Tagetes patula, Hosta sp., Aster noviangliae, Dianthus sp., Chrysanthemum indica, Vinca
minor, Lavandula angustifolia etc.) sau trandafiri de talie mare (120 cm). În funcție de expoziția și
de durata de însorire a străzii se vor planta plantele floricole. Pe străzile cu expoziție nordică sau
cele cu durată de iluminare de maxim 2 ore se vor folosi plante iubitoare de umbră: Hosta sp., Vinca
minor, Pachysandra terminalis, Hydrangea sp., Impatiens sp., Rhododendron sp. etc. Vinca minor și
Pachysandra terminalis sunt specii acoperitoare ce pot fi utilizate în loc de gazon pe porțiunile
foarte umbrite.
- Pe străzile cu expoziție sudică sau cu mai mult de 4 ore de iluminare se vor planta plante floricole
anuale și perene, iubitoare de soare și lumină: Portulaca grandiflora, Tagetes erecta, Tagetes
patula, Lavandula angustifolia, Gazania splendens, Coleus sp. etc.
- Pentru aliniamentele stradale, se vor respecta prevederile Ordinului nr. 47/1998, capitolul V din
Norma tehnică a acestui ordin, respectiv:
- Plantațiile în rânduri se execută pe ambele părți ale drumului, simteric și paralele cu axa
drumului; alegerea speciilor și asocierea acestora se va face funcție de condițiile de climă și de sol.
- Distanțele minime de plantare de-a lungul drumului între arborii aceluiași rând vor fi:
- Pentru categoria de străzi I-IV: 15 m pentru specii cu coroana piramidală și 20 m pentru coroana
sferică, ovală sau tubulară.
- Pentru categoria de străzi V: 10 m pentru specii cu coroana piramidală și 15 m pentru coroana
sferică, ovală sau tubular.
- Se va interzice plantarea pomilor în interiorul curbelor;
- Lățimile fâșiilor verzi situate în profilul transversal al străzii vor fi:
- Pentru plantații de pomi într-un șir: minim 1,00 m;
- Pentru plantații de arbuști, gazon și flori: minim 0,75 – 1,00 m;
- Plantarea arborilor se va putea face și în ochiuri pătrate, amplasate pe trotuar, cu dimensiunile
1,00 m x 1,00 m, sau circular cu diametrul de 1,00 m;
- Se va interzice plantarea de arbori și arbuști pe spațiile necirculabile în care sunt amplasate rețele
și instalații edilitare subterane.
- Distanța minimă de la marginea părții carosabile până la trunchiurile de arbori și arbuști trebuie
să fie de minim 1,00 m.
- Pentru construcțiile industriale noi vor fi prevăzute spații verzi și aliniamente cu rol de protecție,
funcție de categoria acestora, dar nu mai puțin de 25% din suprafața terenului; spațiile verzi din zona
intreprinderilor se vor proiecta astfel încât să fie bogate în amenajări floristice, peluze de gazon,
arbuști și arbori în grupe libere, bazine de apă și elemente ornamentale.
- Pentru instituțiile de învățământ:
- pentru cele cu o suprafață cuprinsă între 0 și 2000 m2: se recomandă un spațiu de minim 30% spații
verzi;
- pentru cele cu o suprafață cuprinsă între 2000 și 5000 m2: se recomandă un minim de 31-40%
spații verzi;
- pentru cele cu suprafețe relativ mari (5000 si 15000 m2): se recomandă ca spațiile verzi să dețină
40-50% din suprafață.
- Pentru spitale: acestea trebuie să dețina o normă optimă de spațiu verde de 70 m2 de bolnav,
pentru spitalele din interiorul orașelor, și 150 m2 pentru instituțiile curative din afara centrelor
populate.
- Pentru cimitire: la amplasarea unui nou cimitir se va evita apropierea de case, ape, gospodărie
subterană;
39
- speciile de flori recomandate pentru amenajarea peisagistică a unui cimitir sunt: Alternanthera
amoena, Cineraria maritime, Coleus blumei, Gnaphalium sp., Ageratum mexicanum, Begonia
amoena, Salvia splendens etc.
- Pentru zonele rezidențiale:
- se vor menține spațiile verzi de aliniament de-a lungul străzilor acolo unde există,
- Construcțiile noi de locuințe vor fi prevăzute cu spații verzi și plantate, în funcție de tipul de
locuire:
- Locuințe individuale: suprafața alocată spațiului verde (arbori, arbuști, plante floricole și peluza):
45%
- Locuințe colective: suprafața spațiului trebuie să fie de cel puțin 30% din suprafața totală, dar nu
mai puțin de 2 m2/locuitor;
- Construcțiile administrative și financiar-bancare vor fi prevăzute cu spații verzi cu rol decorative,
minim 20% din suprafața terenului;
- Construcțiile și amenajările sportive vor fi prevăzute cu spații verzi și plantate minim 30% din
suprafața totală a terenului;
- Construcțiile de turism și agrement vor fi prevăzute cu spații verzi și plantate, în funcție de
destinație și gradul de confort, dar nu mai puțin de 30% din suprafața totală a terenului;
- Pentru spațiile de joacă se va aloca o suprafață de minim 1000 m2 spațiu verde plantat cu arbori
pentru umbrirea băncilor, arbuști și plante perene;
- Implementarea conceptului și tehnologiei de realizare a acoperișurilor și zidurilor verzi, la
actualele cladiri sau la noile construcții, dictate prin documentațiile de urbanism;
- Se va interzice tăierea ori distrugerea arborilor, arbuștilor, tufelor, a culturilor perene și puieților
din albiile cursurilor de apă, diguri și din zonele de protecție a acestora.
- Punerea în valoare a potențialului oferit de canalul Bega din punct de vedere urbanistic prin:
- ameliorarea spațiilor verzi existente prin restructurări peisagere, plantări, recondiționări alei,
dezafectări de construcții, amenajări noi în zona malurilor;
- realizarea unui traseu neîntrerupt pentru pietoni și biciclete ca parte a coridorului verde de-a lungul
malurilor canalului Bega și totodată ca alternativă la probleme legate de circulația auto;
- protejarea și valorificarea spațiilor verzi existente;
- revitalizarea și reamenajarea spațiilor publice existente;
- îmbunătățirea posibilităților de recreere și de petrecere a timpului liber în Timișoara și a calității
spațiului urban;
- accesibilitate mai bună către apă prin crearea de noi căi de acces;
- îmbunătățirea tranzitului pietonal/ciclist peste canalul Bega prin încurajarea dezvoltării unei
legături între cartierele rezidențiale si zona aferentă canalului, prin alei pietonale/cicliste;
- revitalizarea infrastructurii existente și reabilitarea clădirilor nefolosite pentru utilizări socioculturale, de petrecere a timpului liber sau locuit;
- dezvoltarea zonei ca sprijin pentru impulsionarea viitoarelor investiții.
- Refacerea spațiilor verzi prin nivelare și gazonare în urma lucrărilor edilitar-gospodărești;
- Elaborarea unui program de plantare a unor plante rezistente la poluare, care să cuprindă
următoarele specii: Acer campestre, Aesculus hippocastanum, Alnus sp., Carpinus betulus, Fagus
sylvatica, Fraxinus excelsior, Gleditsia triacanthos, Liriodendron tulipifera, Platanus acerifolia,
Robinia sp., Sophora japonica, Abies concolor, Juniperus sabina, Juniperus horizontalis, Larix
decidua, Picea punges, Glauca, Pinus nigra, Pinus mugo, Pinus sylvestris, Thuja sp., Berberis sp.,
Hedera helix, Cotoneaster sp, Chaenomeles sp., Cornus sp., Deutzia sp., Eleagnus angustifolia,
Kerria japonica, Laburnum anagyroides, Mahonia aquifolium, Philadelphus sp., Ribes sp., Syringa
vulgaris, Viburnum sp..
- Modernizarea spațiilor de joacă și a zonelor de agrement existente;
40
- Utilizarea zonelor rezidențiale în care se află o serie de terenuri virane pentru construirea unor
spații de joacă sau de recreere.
Măsuri cu caracter general privind biodiversitatea:
- Măsuri pentru sporirea diversității speciilor și amenajarea spațiilor verzi și a zonelor stradale prin
plantarea de specii cu valoare ecologică și peisagistică deosebită.
- Pentru amenajarea zonelor stradale, se recomandă:
- definirea unei concepții și punerea ei în practică, în privința speciilor ce trebuie introduse în toate
zonele stradale;
- realizarea aliniamentelor de arbori aferente drumurilor publice nou propuse;
- plantarea următoarelor specii: Tilia platyphyllos și tomentosa (putând merge până la 30-40% din
vegetația stradală, fiind speciile spontane locale cele mai adaptate, cu cea mai mare valoare
ecologică și cu valoare peisagistică remarcabilă), Acer platanoides (inclusive forma globosa), Acer
pseudoplathanus, Aesculus hippocastanum, Catalpa bignonioides, Platanus acerifolia, Quercus
borealis, Sophora japonica, Fraxinus excelsior, Prunus pissardi, Magnolia kobus, Paulownia
imperialis, Liquidambar styraciflua; Castanea vesca, Larix europea, Taxus baccacta, Pinus strobus;
- evitarea extinderii speciilor: Fraxinus americana, Robinia pseudoacacia, Populus nigra;
- refacerea totală a vegetației stradale din cartierele periferice în care pomii fructiferi sunt într-o
proporție cu totul anormală, prin introducerea în timp a unor specii recomadate în proporție de peste
50%.
- Întreținerea periodică a vegetației din spațiile publice verzi și stradale și aplicarea de tratamente
fitosanitare pentru combaterea dăunătorilor și bolilor plantelor, doar atunci când se impune;
- Prevenirea pierderii biodiversității cauzate de speciile de plante străine invasive prin:
- minimizarea numărului de introduceri neintenționate și prevenirea introducerii neautorizate a
speciilor străine;
- interzicerea cultivării unor specii ornamentale cunoscute a avea potențial invaziv (exemplu:
Impatiens glandulifera, Reynoutria japonica, Heracleum mantegazzianum, Solidago canadensis,
Solidago gigantea ssp. Serotina,Rudbeckia laciniata, Nelumbo nucifera etc.);
- dezvoltarea și implementarea de campanii de eradicare și control și programe pentru speciile
invazive străine, și creșterea eficacității acestor campanii și programe;
- monitorizarea permanentă a ariilor protejate și a zonelor învecinate pentru depistarea precoce a
prezenței oricărei specii invazive;
- realizarea de baze de date și hărți de răspândire a speciilor invazive;
- creșterea conștientizării asupra fenomenului de invazie a plantelor străine (pregătirea de materiale
informative – broșuri, publicații, organizarea de programe de instruire, conferințe și workshop-uri
având ca temă invaziile biologice);
- Amenajarea de hrănitori și cuiburi artificiale pentru a se încuraja și susține cuibăritul păsărilor în
Timișoara;
- Interzicerea pescuitului în apele Timișoarei a speciilor de pești protejate prin lege, sau a celor cu
statut de specie „periclitată”, declarate de către Cartea Roșie a Vertebratelor din România, inclusiv
interzicerea pescuitului cu momeală de țipar;
- Decolmatarea fostelor canale de irigații sau a bălților ce prezintă semne de eutrofizare (înstufire
excesivă) cel puțin pe suprafețe mici, care să ofere spațiu pentru populațiile indigene de pești adulți;
- Interzicerea incendierii digurilor în orice perioadă a anului pentru evitarea distrugerii habitatelor
unor specii protejate de amfibieni;
- Interzicerea accesului cu orice mijloace de transport motorizat pe drumurile din Pădurea Verde,
în perioada 1 februarie – 1 mai, pentru protejarea speciilor de amfibieni;
- Habitate importante pentru speciile protejate de pești, amfibieni și reptile existente în zona
Timișoarei, pentru care se recomandă implementarea unor măsuri speciale de protecție, sunt:
41
- Bălți temporare formate din acumularea apelor rezultate din topirea zăpezii sau apele ploilor de
primăvara, aflate în imediata apropiere a pârâului Behela, în interiorul sau la marginea Pădurii
Verzi. Aceste habitate sunt frecventate în lunile de primăvară (februarie – mai) de către toate
speciile de amfibieni, în numar foarte mare, Lissotriton vulgaris, Rana dalmatina, Rana temporaria,
Rana ridibunda, Rana esculenta, Hyla arborea, Bufo bufo și Bufo viridis.
- Bălți permanente: Bălțile aflate în apropierea Pădurii Bistra și a Râului Bega, oferă condiții
pentru specii periclitate ca: Tinca tinca (deși nu este specie protejată, în zona Timișoarei este rară),
Leucaspius delineatus, Carassius carassius, precum și majoritatea amfibienilor și a țestoasei-de-apă
(Emys orbicularis).
- Cursul de apă cu fund mâlos aflat în amonte de lacul Behela, habitat favorabil pentru Misgurnus
fossilis.
- Digurile ne-urbanizate de pe malul Râului Bega, habitat propice reproducerii țestoasei-de-apă
(Emys orbicularis).
Măsuri de management pentru aer și schimbări climatice:
- Monitorizarea strictă a activităților desfățurate de agenții economici autorizați,
- Solicitarea implementării unui program de retehnologizare în vederea reducerii emisiilor de
poluanți în atmosferă, cu precădere la agenții economici IPPC;
- Impunerea prin autorizațiile de funcționare a limitelor stricte pentru poluanții evacuați în
atmosferă de către agenții economici industriali și verificarea respectării acestora.
- Stabilirea, prin autorizația de mediu pentru fiecare agent economic, a limitelor de emisie în mediu
a poluanților, pe baza funcției tehnice de transformare limite de emisie – concentrație maximă
admisibilă în mediu (reglementată prin standaredele de mediu), ținându-se seama de eco-bilanțurile
zonei – efectul cumulativ și sinergic al poluanților.
- În zonele de protecție stabilite pentru stațiile de monitorizare a calității aerului (5 stații), este
interzisă executarea oricăror lucrări sau desfășurarea oricăror activități ce ar putea influența
funcționarea normalț a stației;
- Autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului, cu avizul autorității publice centrale
pentru protecția mediului, poate aproba executarea unor lucrări sau desfățurarea anumitor activități
în interiorul zonei de protecție, dacă acestea, prin natura lor și prin analiza de la caz la caz, nu
prezintă pericol pentru funcționarea normală a stației în cauză.
- Coordonarea adecvată a șanierelor astfel încât concentrațiile de pulberi să nu crească în mod
nemotivat;
- Impunerea aplicării unor măsuri de protecție și de diminuare/eliminare a posibilității de
împrăștiere a pulberilor rezultate din activitatile de santier (de ex. perdele de apă);
- Controlul organizărilor de șantier și a lucrărilor edilitar-gospodărești în vederea aplicării
sancțiunilor contravenționale, în cazurile în care nu se respectă prevederile impuse;
- Crearea unui fond local al carbonului care să facă posibilă compensarea emisiilor de carbon ale
membrilor comunității industriale, contribuind prin aceasta la politica de schimbări climatice locale;
- Modernizarea cazanelor de la CET SUD;
- Corelarea dezvoltării urbane cu posibilitatea asigurării agentului termic către noile zone
rezidențiale (centrale de cartier);
- Implementarea instalațiilor de cogenerare, prin utilizarea deșeurilor de biomasă și nămol de la
stația de epurare, în vederea asigurării a 10 % din necesarul de agent termic ăi apă caldă la nivelul
municipiului Timișoara;
- Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din municipiul Timișoara;
- Continuarea programului de eficientizare energetică a clădirilor la nivel local, prin planuri și
programe de accesare fonduri de la nivel național;
42
- Realizarea unui studiu de eficiență energetică la cinci amplasamente (clădiri) în anii 2012-2013,
în vederea găsirii celor mai bune metode de eficientizare energetică și posibilitatea replicării
acestora către alte clădiri aparținând municipalității Timișoara;
- Scutire la plata impozitului pe clădiri în cazul unor investiții de eficientizare energetică, realizate
de persoanele fizice prin montarea de panouri solare/fotovoltaice sau izolarea clădirilor proprietate
personală.
- Inchiderea zonei centrale, istorice a municipiului Timișoara pentru circulația vehiculelor (accesul
în vederea aprovizionării magazinelor se va permite doar între anumite limite orare).
- Optimizarea circulației prin finalizarea inelelor de centură și direcționarea traficului greu în afara
municipiul Timisoara:
- Realizarea variantei de ocolire a municipiului Timișoara Vest.
- Realizarea variantei de ocolire a municipiului Timișoara Sud.
- Sporirea capacității de circulație pe DJ 595 Giroc – Timișoara.
- Interzicerea circulației autovehiculelor cu masa totală peste 25 tone în localitățile comunei Giroc.
- Modernizarea Căii Torontalului și extinderea acesteia.
- Modernizarea str. Cloșca și extindere la 4 benzi pe sectorul bd-ul. Cetății-str. Ovidiu Balea.
- Reabilitare str. Văcărescu, tronsonul bul. Regele Carol și Splaiul T. Vladimirescu.
- Crearea unor parcări la limita orașului și interconectarea acestora la transportul public în oraș
(Park&Ride)
- Prioritizarea transportului în comun prin crearea de benzi speciale.
- Creșterea gradului de folosire a transportului public prin extinderea rețelelor de transport public
de călători.
- Reabilitare linii tramvai și modernizare trame stradale pe str. Ștefan cel Mare – lucrări rutiere
(carosabil, piste de biciclete, spații verzi), linie cale tramvai, rețele edilitare.
- Managementul traficului și supraveghere video (sistem integrat de administrare, urmarire și
control a traficului).
- Încurajarea transportului nemotorizat.
- Interconectarea actualelor și viitoarelor piste pentru biciclete la nivelul municipiului și ariei
metropolitane.
- Crearea unui traseu turistic ecologic pentru biciclete.
- Implementarea unor parcări speciale, sigure și umbrite pentru bicicliști.
- Crearea de parcări ecologice.
- Asigurarea spălării rigolelor, a parcărilor amenajate de-a lungul căilor publice și stropirii
carosabilului, conform unui program stabilit și transmis operatorului de salubrizare.
- Propunerea aliniamentelor de arbori cu coroana mare, care la maturitate să se întrepătrundă,
pentru umbrirea continuă liniară (crearea unui culoar de umbră) șinintroducerea obligativității de
plantare tuturor parcajelor deschise cu arbori, a căror coroană la maturitate să acopere minim 50%
din suprafață și maxim 80%.
- respectarea cifrelor de densificare europeană, a studiilor de densificare și refacerea lotizărilor
înspre o formulă urbană, stabilirea unor coeficienți rezonabili pentru loturile urbane (POT maxim
40% pentru rezidențial individual, 60% alte destinații, minim 60% respectiv 40% teren liber), în
următorii 10 ani.
- Propunerea unor zone destinate dezvoltării urbane pe sistemul Green sector – Green vilage în
zona habitațională individuală.
- Creșterea procentului de spații verzi pentru noile investiții de la 25 % actual la 40 %, pentru noile
zone de dezvoltare urbană.
- Creșterea suprafețelor de spații verzi la nivelul municipiului Timișoara.
- Implementarea conceptului și tehnologiei de realizare a acoperișurilor și zidurilor verzi, la
actualele clădiri sau la noile construcții, dictate prin documentațiile de urbanism.
43
- Transformarea Pădurii Verzi (partea vis a vis de Clinica de Cardiologie) în Padure – Parc și loc
de recreere prin amenajarea accesului pietonal, velo și realizarea unui traseu ecologic
- Plantări de arbori, arbuști și garduri vii pe aliniamentele stradale și repartizarea de material
dendrologic la asociațiile de proprietari/locatari.
- Luarea de măsuri urgente pentru a stopa cu popularea Ambrosia artemisiifolia, prin cosirea
repetată și smulgerea cu radăcină a întregii plante care altfel, își reface portul vegetativ, dovedinduși vigoarea și vitalitatea deosebită.
- Extinderea infrastructurii de colectare selectivă a deșeurilor către viitoarele zone
rezidențiale/cartiere de locuințe din Timișoara.
IV.2. Măsuri privind conservarea biodiversității în fiecare zonă studiată
IV.2.1. Măsuri privind conservarea biodiversității în Parcul Botanic
Este imperioasă transformarea de facto a Parcului Botanic în grădină botanică, Timișoara
fiind un oraș mare în care funcția recreativ-educativă a unei astfel de instituții ar fi benefică. În acest
sens, recomandăm:
- constituirea unui Consiliu Științific al Grădinii Botanice, prin cooptarea specialiștilor din Oraș
(biologi, horticultori, peisagiști etc.)
- insituirea (reinstituirea) sistemului de acces în Grădina Botanică prin plată, ceea ce ar contribui la
suportarea unei părți din cheltuielile de întreținere,
- revederea proiectului inițial al Grădinii Botanice, în scopul refacerii colecțiilor,
- construirea serelor, conform proiectului inițial, eventual refăcut,
- reeditarea Catalogului de semințe oferite spre schimburi.
Ca și măsuri de management al biodiversității propunem:
- reglementarea cositului pe toată suprafața parcului, mai ales în zonele înierbate și a celor cu
tufărișuri, sau cel puțin pe anumite suprafețe;
- asigurarea unor spații cu exces de umiditate și chiar realizarea unor bazine acvatice sau bălți, care
să poată fe populate de specii higrofile;
- reglementarea sau chiar eliminarea folosirii insecticidelor, rodenticidelor etc. pe suprafața parcului,
pentru a împiedica otrăvirea amfibienilor, reptilelor și păsărilor.
- asigurarea unor măsuri de management similare și în spațiile verzi adiacente acestui perimetru,
astfel încât să se asigure conectivitatea cu populațiile învecinate.
IV.2.2. Măsuri privind conservarea biodiversității în Parcul Catedralei
- reglementarea sau chiar eliminarea folosirii insecticidelor, rodenticidelor etc. pe suprafața
parcului, pentru a împiedica otrăvirea speciilor;
- îndepărtarea coloniilor de ciori și porumbei care populează coronamentul arborilor;
- de realizarea unor pasaje subterane (tuburi sau şanţuri acoperite de grilaje), care să poată fi
străbătute de animalele mici.
IV.2.3. Măsuri privind conservarea biodiversității în Parcul Civic
- reglementarea cositului pe anumite suprafeţe, chiar dacă de mici dimensiuni, eventual în preajma
tufărişurilor;
- asigurarea unor spaţii cu exces de umiditate şi chiar realizarea unuia sau mai multor bazine
acvatice sau bălţi, cu caracter semi-natural, care să fie populate de specii;
- reglementarea sau chiar eliminarea folosirii insecticidelor, rodenticidelor etc. pe suprafaţa parcului,
pentru a împiedica otrăvirea amfibienilor, reptilelor păsărilor și altor specii din grupuri taxonomice
diferite;
- asigurarea conectivităţii la alte spaţii verzi, prin promovarea folosirii unor practici prietenoase de
îngrijire a spaţiilor verzi stradale, pe anumite străzi alese special în acest scop. De asemenea, pentru
44
a asigura conectivitatea parcelei principale cu cele două parcele secundare, şi în fapt conectarea
primeia şi la alte spaţii verzi, se pot realiza pasaje subterane, prin tuburi sau şanţuri acoperite cu
grilaj, care pot permite accesul şi adăpostirea animalelor mici;
- păstrarea unor spaţii mici cu vegetaţie înaltă, cvasi-naturală, care să fie cosită eventual doar la
intrarea în sezonul hiemal.
IV.2.4. Măsuri privind conservarea biodiversității în Parcul Lidia
- reglementarea cositului pe anumite suprafeţe, chiar dacă de mici dimensiuni, eventual în preajma
tufărişurilor;
- asigurarea unor spaţii cu exces de umiditate şi chiar realizarea unuia sau mai multor bazine
acvatice sau bălţi, cu caracter semi-natural, care să fie populate de specii;
- reglementarea sau chiar eliminarea folosirii insecticidelor, rodenticidelor etc. pe suprafaţa
parcului, pentru a împiedica otrăvirea amfibienilor şi reptilelor;
- păstrarea unor spaţii mici cu vegetaţie înaltă, cvasi-naturală, care să fie cosită eventual doar la
intrarea în sezonul hiemal.
IV.2.5. Măsuri privind conservarea biodiversității în Parcul Poporului
- reglementarea cositului pe anumite suprafeţe, chiar dacă de mici dimensiuni, eventual în preajma
tufărişurilor;
- asigurarea unor spaţii cu exces de umiditate şi chiar realizarea unuia sau mai multor bazine
acvatice sau bălţi, cu caracter semi-natural, care să poată fi populate de specii de amfibieni, dar şi
alte specii din grupuri taxonomice diferite;
- reglementarea sau chiar eliminarea folosirii insecticidelor, rodenticidelor etc. pe suprafaţa
parcului, pentru a împiedica otrăvirea diverselor specii care ajung în preajma lor.
IV.2.6. Măsuri privind conservarea biodiversității pe Malurile Begăi și Canalul
Bega
Măsurile de management al biodiversității propuse sunt următoarele:
Sectorul estic (de la intrarea în Timișoara până la Uzina de Apă):
- păstrarea vegetaţiei ripariene,
- reglementrea pescuitului,
- controlul deversărilor de ape uzate şi a altor tipuri de poluanţi,
- interzicerea dragării sau dragarea la intervale de timp îndepărtate, de cel puţin 10 ani.
Sectorul central (de la Uzina de Apă până la Bd. Iuliu Maniu):
- înlocuirea stabilizării malurilor, cel puţin pe anumite segmente, cu dale în formă de grilă, care
permit creşterea vegetaţiei ripariene,
- reglementarea pescuitului,
- controlul deversărilor de ape uzate şi a altor tipuri de poluanţi,
- împiedicarea scurgerii apei de pe şoselele învecinate în cursul de apă,
- interzicerea dragării sau dragarea la intervale de timp îndepărtate, de cel puţin 5 ani.
Sectorul vestic (de la Bd. Iuliu Maniu la ieșirea din Timișoara):
- păstrarea vegetaţiei ripariene şi chiar înlocuirea stabilizării malurilor, cel puţin pe anumite
segmente, cu dale în formă de grilă, care permit creşterea vegetaţiei ripariene,
- reglementarea pescuitului,
- controlul deversărilor de ape uzate şi a altor tipuri de poluanţi,
- împiedicarea scurgerii apei de pe şoselele învecinate în cursul de apă,
- interzicerea dragării sau dragarea la intervale de timp îndepărtate, de cel puţin 5 ani.
45
IV.2.7. Măsuri privind conservarea biodiversității în Balta Lacului
Măsurile de management propuse pentru îmbunătăţirea statutului ecologic al bălţii sunt:
- igienizarea bălţii,
- soluţionarea problemei scăderii nivelului apei,
- curăţirea luciului apei de plantele acvatice,
- reglementarea pescuitului.
IV.2.8. Măsuri privind conservarea biodiversității în Trupul Pădurea Verde –
Parcul Zoo
Pădurea Verde constituie un atu al Timișoarei, un element al patrimoniului natural al
comunității. Cea mai importantă problemă a managementului acestei zone verzi o constituie
depozitarea ilegală a deșeurilor, ceea ce reduce mult capacitatea de îndeplinire a funcției esteticerecreative. Nu considerăm necesare măsuri de intervenție în schimbarea structurii de specii. Tăierea
arbuștilor din pădure nu este necesară, deoarece populațiile acestora se reglează natural. O măsură
pe care o recomandăm este aceea a marcării unor trasee de vizitare / promenadă și prevederea lor cu
pubele. Acese trasee ar trebui delimitate în funcție de destinație: pentru plimbări pedestre, pentru
acces cu ATV-urile, motocicletele și bicicletele (accesul vehiculelor cu motor trebuie restricționat în
zonele cu mare concentrare de păsări). În anumite zone de lizieră se impune reducerea benzii
ocupate de Prunus spinosa, ocuparea pajiștilor cu acest arbust conducând la reducerea diversității
speciilor erbacee.
Se impun de asemenea ca măsuri de management controlul riguros al practicilor silvice și
menținerea debitului cursului de apă din Canalul Behela, care infleunțează semnificativ vegetația și
fauna din preajma ei, asigurând un regim hidric prielnic dezvoltării populațiilor multor specii care
trăiesc în zone cu exces de umiditate.
Dat fiind scopul recreaţional al Pădurii Verzi, subliniat de altfel şi prin categoria de folosinţă
din care face parte (1.4 - Păduri parc şi alte păduri de recreere de intensitate funcţională foarte
ridicată), recomandăm ca tăierile de igienă menţionate în amenajament să se execute în afara
sezonului de vegetaţie.
IV.2.9. Măsuri privind conservarea biodiversității pe Strada Cometei – Canalul
Behela
Vegetația acvatică și palustră din albia și malurile Behelei, precum și cea din apropiere este
destul de diversă. Pe lângă comunitățile vegetale specifice habitatelor umede (asociații de lintiță,
păpurișuri etc.), constatăm plantarea de către riverani (locuitori al Ghirodei) a unor specii nepotrivite
(ex: molid, măr). Abordarea peisagistică unitară a acestui coridor acvatic este necesară.
Problematică este asigurarea unui debit minim constant al apei, mai ales în anii secetoși, datorită
prezenței în amonte a barajului de la Dumbrăvița. Regimul de scurgere fluctuant și redus va conduce
la ruderalizare și eutrofizare. Alte măsuri impuse sunt: păstrarea vegetației ripariene, interzicerea
folosirii de îngrăşăminte şi pesticide în grădinile de pe malul Behelei.
IV.2.10. Măsuri privind conservarea biodiversității în Perdeaua forestieră de
protecție
În starea ei actuală, perdeaua verde, din partea de nord a orașului are o structură pe specii
necorespunzătoare. Este de re-examinat oportunitatea unei perdele verzi cu lățimea de câțiva metri
la periferia unui oraș mare. O centură verde, care să cuprindă atât o bandă de arbori, cât și
ecosisteme semi-naturale erbacei, precum și spații verzi dense în suburbii ar contribui la realizarea
mai eficientă a funcțiilor în realizarea cărora s-a făcut plantarea perdelei de protecție. În orice caz,
actuala bandă plantată cu arbori și arbuști trebuie păstrată, însă structura ei floristică trebuie
reconsiderată.
46
Prezența apei în canalul care însoțește perdeaua forestieră de-a lungul întregii sale lungimi
favorizează atât dezvoltarea speciilor vegetale care întră în constituția perdelei, cât și existența și
dezvoltarea unoe specii animale diverse. Păstrarea în tot cursul anului unui debit minim permite
instalarea și dezvoltarea multor specii animale și vegetale, asigurând și un aport de umiditate necesar
pentru creșterea speciilor ce intră în constituția perdelei forestiere.
Pentru a asigura fenomene eficiente de emigrare și imigrare în perdeaua forestieră, se
impune și asigurarea unor condiții bune de conservare a speciilor în pășunile din vecinătatea
perdelei.
PROPUNERE PRIVIND RECONSTRUCȚIA PERDELEI FORESTIERE DE
PROTECȚIE
1. Noţiuni generale privind perdelele de protecţie
1.1.Criterii pentru stabilirea zonelor în care este necesară amplasarea perdelelor de protecţie
1.1.1. Criterii climatice. Acestea sunt cele mai importante şi reprezintă factorul determinant al
apariţiei şi manifestării fenomenelor de deşertificare şi aridizare. Factorii climatici luaţi în calcul la
amplasarea unei perdele de protecţie sunt:
- tăria şi frecvenţa vânturilor;
- gradul de uscăciune al regiunii;
- riscul de deşertificare;
1.1.2. Criteriul hidrologic. În cadrul acestui criteriu se iau în calcul:
- densitatea reţelei hidrografice;
- deficitul de apă acut resimţit acut în sezonul de vegetaţie.
1.1.3. Criteriul pedologic. Reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori în alegerea tipului de
perdea de protecţie şi a zonei în care aceasta urmează să fie instalată. Vulnerabilitatea solurilor la
secetă reprezintă un aspect în baza căruia acestea se împart după cum urmează:
- soluri cu o capacitate bună de apă accesibilă;
- soluri cu o capacitate mică de apă accesibilă;
- soluri puţin vulnerabile la secetă şi care dispun de apă freatică la mică adâncime.
1.1.4. Criterii legate de obiectivele de protejat. Din acest punct de vedere, perdelele de protecţie
se clasifică astfel:
- perdele forestiere de protecţie a câmpului;
- perdele forestiere de protecţie a căilor de transport;
- perdele pentru protecţia aşezărilor omeneşti/localităţilor;
- perdele pentru prevenirea şi combaterea spulberării nisipurilor;
- perdele pentru prevenirea eroziunii solului;
- perdele pentru protejarea acumulărilor de apă.
1.2. Beneficii generate de perdelele de protecţie
a. - Reducerea temperaturii aerului;
b. - Creşterea umidităţii aerului;
c. - Reducerea luminii directe şi a celei reflectate;
d. - Modificări microclimatice;
e. - Creşterea producţiei agricole;
f. - Potenţială creştere a fondului forestier naţional;
g. - Stimularea schimburilor de aer;
h. - Degajarea oxigenului de către arbori;
i. - Filtrarea particulelor în suspensie şi a prafului;
j. - Reducerea poluării aerului;
k. - Ridicarea gradului de ionizare a aerului;
47
l. - Reducerea zgomotelor;
m.- Efecte pozitive ale arborilor asupra sănătăţii oamenilor;
n. - Ameliorarea şi conservarea biodiversităţii;
o. - Ameliorarea peisajului;
p. - Stocarea carbonului şi economisirea energiei.
(Costăchescu., C., Dănescu, F., Mihăilă, E., 2010)
1.3. Amplasarea perdelelor forestiere pentru protecţia obiectivelor social-economice şi a
localităţilor
Perdelele forestiere de protecţie din jurul localităţilor se aşează de regulă de jur împrejurul
acestora sau numai pe laturile expuse vânturilor. Pentru a nu provoca înzăpezirea locuinţelor şi
străzilor în timpul iernii, distanţa până la aceste perdele, măsurată de la marginea construită a
localităţii, nu trebuie să fie mai mică de 40 m (Lupe, 1953, în Costăchescu et all, 2010).
Pentru a asigura o protecţie cât mai bună, lăţimea acestor perdele trebuie să fie de cel puţin
20 m. Cu toate acestea, ICAS (Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice) Timişoara, în tema de
cercetare a condiţiilor de instalare a perdelelor de protecţie în Câmpia Banatului, responsabilul
temei, ing. Adam Ioan, sugerează o lăţime minimă a perdelelor de protecţie în această zonă a ţării
de 10 m. Perdelele mai late de 40 m se vor putea aşeza chiar lângă construcţiile de la margine sau
lângă drum.
1.4. Schema de plantare a speciilor în perdelele de protecţie
La stabilirea schemei de amestec se va urmări buna dezvoltare a perdelei şi obţinerea unui
efect protector maxim în ceea ce priveşte funcţiunile acesteia. Astfel, fiecare specie va fi astfel
aşezată în schemă încât să se asigure creşterea şi dezvoltarea cerută de funcţiunile perdelei, nevoia
de protecţie a solului şi posibilitatea de a furniza cea mai mare cantitate de produse.
Speciile repede crescătoare, cu o coroană umbroasă şi care acoperă bine solul, precum şi cele
cu înrădăcinare bogată (de ex. Ulmul şi frasinul) nu se vor planta nicioadată lângă speciile de
valoare şi care au o creştere mai înceată (cum ar fi stejarul) pentru ca acestea din urmă să nu fie
copleşite. La plantarea arbuştilor, se va respecta aceeaşi regulă, respectiv aceştia nu vor amplasaţi în
imediata vecinătate a speciilor de valoare cu o creştere înceată pentru a nu le copleşi (cunocut fiind
faptul că arbuştii au creşteri viguroase în primii ani). Arborii şi arbuştii fructiferi se vor aşeza cât
mai aproape de marginea perdelei pentru a beneficia de cât mai multă lumină.
Pentru a preveni pătrunderea animalelor care păşunează în interiorul perdelei de protecţie, la
marginile acesteia se vor planta specii cu ghimpi (măceş, glădiţă, maclură, păducel, porumbar).
Pentru a folosi cât mai bine substratul edafic, se vor alterna speciile cu înrădăcinare pivotantă
cu cele cu înrădăcinare trasantă.
Pentru a nu invada terenul învecinat perdelei, la marginile acesteia nu se vor planta specii cu
înrădăcinare pronunţat trasantă şi cu putere mare de drajonare (salcâm, amorfă), ci mai degrabă
specii cu înrădăcinare grupată (păducel, lemn câinesc).
1.5. Lucrări de îngrijire necesare realizării stării de masiv în perdelele de protecţie
1.5.1 Reglarea desimii şi receparea puieţilor
În toamna primului an de instalare se va face primul control calitativ al perdelei iar
primăvara se vor urmări pierderile de puieţi suferite peste iarnă şi se vor face completări.
Pentru evitarea uscării parţiale a tulpinii generate de şocul de transplantare, se recomandă
receparea puieţilor (retezarea tulpinii) la 1-2 cm deasupra coletului.
1.5.2 Lucrări de întreţinere a solului
Solul trebuie menţinut afânat şi lipsit de buruieni. Combaterea buruienilor şi afânarea solului
se pot face în acelaşi timp prin praşilă.
48
În timpul sezonului de vegetaţie, plantaţiile se vor plivi de buruieni iar solul va fi prăşit ori
de cîte ori este nevoie.
Numărul minim de lucrări de întreţinere este de 4 în primul an; 3 în anul al doilea; două în
anul al treilea şi una în anul al patrulea (Costăchescu, 2010).
1.5.3 Combaterea buruienilor şi a dăunătorilor
Combaterea buruienilor se poate face prin metoda chimică, dar în alternanţă cu lucrările de
întreţinere a solului, care au şi ele un important rol de combatere.
Pentru combaterea dăunătorilor se recomandă folisirea metodei combaterii integrate.
1.5.4. Verificarea lucrărilor
Aceasta se va face prin pieţe de probă, din momentul plantării şi până la realizarea stării de masiv.
2.Observaţii în teren asupra perdelei de protecţie a Timişoarei
2.1. Specii de plante identificate
Plante lemnoase
Plante ierboase
1. Acer negundo
1. Abutilon theophrasti
2. Acer pseudoplatanus
2. Achillea millefolium
3. Amorpha fruticosa
3. Agrimonia eupatoria
4. Betula pendula
4. Ambrosia artemisiifolia
5. Catalpa bignonioides
5. Artemisia vulgaris
6. Fraxinus americana
6. Aster tripolium
7. Fraxinus excelsior
7. Carduus acanthoides
8. Gleditsia triacanthos
8. Cichorium intybus
9. Juglans regia
9. Cirsium arvense
10. Ligustrum vulgare
10. Convolvulus arvensis
11. Ononis spinosa
11. Conyza canadensis
12. Picea abies
12. Cynodon dactylon
13. Pinus strobus
13. Dactylis glomerata
14. Poncirus trifoliata
14. Datura stramonium
15. Populus x canadensis
15. Daucus carota ssp. carota
16. Prunus cerasifera
16. Dipsacus laciniatus
17. Prunus cerasifera var. pisardii
17. Elymus repens
18. Prunus spinosa
18. Euphorbia cyparissias
19. Pseudotsuga menziesii
19. Hibiscus trionum
20. Robinia pseudacacia
20. Hordeum histrix
21. Rosa canina
21. Hypericum perforatum
22. Quercus sp.
22. Inula germanica
23. Salix matsudana var. tortuosa
23. Knautia arvensis
24. Swida sanguinea
24. Limonium gmelinii
25. Tamarix tetrandra
25. Linaria vulgaris
26. Tilia tomentosa
26. Lotus corniculatus
27. Lycopus europaeus
28. Matricaria perforata
29. Medicago sativa
30. Plantago lanceolata
31. Plantago major
32. Polygonum aviculare
33. Prunella vulgaris
34. Rubus caesius
49
35. Rumex crispus
36. Senecio jacobaea
37. Setaria viridis
38. Sorghum sudanense
39. Taraxacum officinale
40. Trifolium arvense
41. Urtica dioica
42. Verbena officinalis
43. Xanthium spinosum
44. Xanthium strumarium
2.2. Observaţii generale
Există două rânduri de Robinia pseudacacia, între Torontalului şi Aradului, între care sunt
intercalate alte specii de foioase din genurile Fraxinus, Prunus şi Quercus.
Observaţie: Salcâmul are o înrădăcinare pronunţat trasantă, unele exemplare putând ajunge să îşi
întindă rădăcinile până la 18 m. Ţinând cont de faptul că această specie drajonează foarte puternic şi
în felul acesta elimină cu uşurinţă alte specii din imediata sa apropiere, asocierea speciilor lemnoase
în forma prezentată mai sus este, nu este de regulă recomandată.
Foto 1. Împrejmuire deteriorată
Foto 2. Exemplare uscate de Salix sp.
Unele exemplare de Robinia pseudacacia sunt uscate.
Anumite exemplare de Prunus cerasifera sunt uscate.
Gardul de protecţie al perdelei este deteriorat în multe locuri şi ca urmare animalele
domestice din zonă au pătruns şi pătrund în perimetrul ocupat de perdeaua de protecţie. Consecinţele
negative ale acestui fapt constau în faptul că mugurii terminali ai multor exemplare de arbori au fost
rupte/mâncate şi ca urmare exemplarele respective sunt rău conformate.
50
Foto 3. Numeroase exemplare de Prunus uscate
Foto 4. Porţiune a perdelei de protecţie în care
densitatea speciilor este deficitară
S-au plantat specii şi exemplare la întâmplare, fără studierea oportunităţii asocierii dintre ele.
Densitatea exemplarelor pe suprafaţă diferă foarte mult de la o porţiune de perdea la alta.
Astfel, există suprafeţe de zeci sau chiar sute de metri pătraţi în care nu s-a plantat nimic, sau
exemplarele plantate iniţial sunt uscate sau foarte rău conformate.
Lăţimea perdelei de protecţie nu este constantă.
Plantarea unor specii cu potenţial invaziv, cum ar fi Amorfa fruticosa, este inoportună.
Multe exemplare de Salix sunt uscate iar unele sunt rupte.
Nu s-au respectat compoziţiile, schemele şi desimile de plantare specifice perdelelor de
protecţie, în funcţie de criteriile enumerate la Cap. I.
Pe unele porţiuni ale perdelei s-au plantat mai multe specii, existând o asociere între acestea,
dar pe altele s-a plantat doar o singură specie, neexistând o unitate şi o constanţă din acest punct de
vedere.
2.3. Recomandări privind managementul perdelei de protecţie a Municipiului Timişoara

Îndepărtarea şi înlocuirea exemplarelor uscate;

Creşterea numărului de arbori la hectar în cadrul perdelei de protecţie la desimea optimă de
5000 de puieţi la hectar la instalare (în cazul extinderii);

Folosirea unor scheme de plantare în care arbuştii să fie instalaţi la marginile perdelei de
protecţie, iar speciile de bază să alterneze;

Supravegherea şi nepromovarea pe viitor a speciilor cu potenţial invaziv (Amorpha
fruticosa);

Îndepărtarea şi înlocuirea exemplarelor uscate;

Realizarea de completări în locurile în care densitatea puieţilor este mică. Va trebui urmărită
realizarea stării de masiv pentru ca perdeaua să devină funcţională;

Repararea sau refacerea gardului de protecţie pe porţiunile unde acest lucru este necesar
pentru evitarea pătrunderii animalelor domestice, în special a caprelor, vacilor şi oilor, care rup
unele exemplare sau mănâncă mugurele terminal;

Plantarea unui rând de arbuşti/arbori cu ţepi (Rosa canina – măceş; Crataegus monogyna păducel), de fiecare parte a perdelei de protecţie pentru limitarea accesului animalelor domestice
mari şi evitarea în acest fel a distrugerii puieţilor. De asemenea, aceşti arbuşti vor contribui şi la
închiderea pe verticală a perdelei. În momentul în care gardul viu va deveni funcţional, se va putea
renunţa la gardul de protecţie actual, realizat cu sârmă ghimpată. Această formă de protejare a
51
puieţilor împotriva animalelor doemestice mari este de preferat gardului de sârmă ghimpată care
poate răni şi fauna sălbatică;

Combaterea periodică a bolilor şi dăunătorilor;

Realizarea lucrărilor de pregătire a solului şi de întreţinere a plantaţiei, în special pe
suprafeţele în care se fac completări.

În porţiunea perdelei de protecţie deja existentă, se va menţine structura speciilor plantate
iniţial, considerându-se a fi tardivă şi în acest fel greu de realizat schimbarea radicală a acesteia. Se
vor înlocui exemplarele uscate şi se vor face completări în porţiunile în care, din diverse motive, nu
au fost plantate specii lemnoase, sau desimea acestora este mică;
Odată cu efectuarea completărilor sau înlocuirilor exemplarelor existente se vor promova cu
precădere speciile de arbori – stejarul pedunculat (Quercus robur), paltinul de câmp (Acer
platanoides) şi ulmul de Turkestan (Ulmus pumila) teiul argintiu (Tilia tomentosa) și frasinul
(Fraxinus excelsior). Dintre arbuşti se recomandă promovarea măceşului (Rosa canina), lemnului
câinesc (Ligustrum vulgare) şi păducelului (Crataegus monogina);
Recomandări ce privesc eventuala extrindere a perdelei de protecţie pe suprafeţe noi
În ceea ce priveşte compoziţiile, schemele şi desimile de plantare, cercetarea ICAS
Timişoara privind oportunitatea instalării perdelelor de protecţie în Câmpia Banatului subliniază
aspectele de mai jos:
“Referitor la asocierea speciilor din perdea se recomandă următoarele:
- în etajul superior specii de talie mare cu crestere rapida si coroana ramificata (plopii);
- în etajul mijlociu specii cu temperament de umbră cu rol de umplere a golurilor,
protectia solului, stimularea creşterii şi elagarea speciilor principale;
- speciile din subarboret au un rol foarte important pentru protectia împotriva
buruienilor, protejarea păsărilor folositoare, protecţia împotriva vânturilor de
primăvară (deoarece înfrunzesc mai devreme).
Se recomandă un numar mic de specii în perdea (1-2 principale, 1-2 ajutătoare şi 1-3
arbuşti).
Pentru Câmpia Banatului se recomandă perdele semipenetrabile. În continuare se redau
câteva tipuri de perdele, ajunse la maturitate, care au dat rezultate bune:
1. Perdea cu plop euramerican varietatea robusta, paltin de câmp şi alun
Se recomandă pe soluri bune pentru agricultura, rezistă bine pe soluri aluviale sau nisipoase,
dar bogate în substanţe hrănitoare.
2. Perdea cu plopi euramericani si liliac.
Prezinta urmatoarele avantaje :
- asigură protecţie în timp scurt;
- dă cantitate mare de lemn;
- ocupă în teritotiu o suprafaţă mică.
Dă rezultate pe soluri bogate, aluviale.
3. Perdea cu plop euramericani si stejar pedunculat.
Plopul are avantajul că oferă protecţie după câţiva ani şi se exploatează repede (15 – 20 ani).
Dă rezultate pe soluri bogate, argiloase şi pe soluri nisipoase, dar humifere. Se pot realiza perdele
impermeabile şi semiimpermeabile.
4. Perdea cu salcâm, sălcioară şi viburnum.
Este un tip de perdea semiimpermeabilă.
Dă rezultate pe soluri nisipoase, bogate şi rezultate slabe pe soluri argiloase.
5. Perdea cu pin silvestru si stejar rosu.
52
Este o perdea îngustă recomandată pe soluri profunde, nisipoase, argiloase şi pe soluri
nisipoase bogate.”
(Ioan Adam, ICAS)
Acelaşi institut, I.C.A.S., în lucrarea „Documentaţie tehnică pentru extinderea perdelelor
forestiere de protecţie în jurul Municipiului Timişoara” din anul 2006 propune perdele de protecţie
cu lăţimea de 30 m, 5000 de puieţi la ha şi cu următoarea compoziţie:
40 arburşti (20 Pd, 10 Mc, 10 Lc) 20 Sc 20 Gl 10 St Ult,
unde:
Pd – păducel
Mc - măceş
Lc – lemn câinesc
Sc – salcâm
Gl – glădiţă
St – stejar
Ult – ulm de Turkestan
Alte sugestii legate de compoziţiile şi schemele de plantare în perdelele forestiere de
protecţie sunt date de către Costăchescu, C., Dănescu, F. şi Mihăilă, E., în lucrarea „Perdele
forestiere de protecţie”. Deşi această lucrare este realizată pe specificul Câmpiei Române, poate fi
de folos în cazul staţiunilor similare cu cele din preajma Municipiului Timişoara.
Astfel, pentru cernoziomul cambic, tip de sol întâlnit şi în cazul perdelei de protecţie din
prezentul studiu, autorii recomandă următoarele compoziţii şi scheme de plantare:
40 St 20 Ult (Tea) 20 Pă 20 arb.
St –stejar
Ult – ulm de Turkestan
Tea – tei argintiu
Pă – păr
Arb.- arbuşti
Număr de puieţi la hectar: 5000
Schema de plantare: 2x1 m
Soluţia alternativă:
60 Sc 20Cd 20 arb
Sc – salcâm
Cd – corcoduş
Arb. - arbuşti
Număr de puieţi la hectar: 5000
Schema de plantare: 2x1 m
Cu toate că cercetările prezentate şi informaţiile de mai sus oferă posibilitatea beneficiarului
ca, în cazul extinderii perdelei de protecţie, să aleagă din mai multe variante posibile, în funcţie de
nevoile, studiile şi condiţiile staţionale oferite de terenurile alese, recomandarea noastră este ca,
acolo unde este posibil, să fie promovate cu precădere speciile de arbori – stejarul pedunculat
(Quercus robur), paltinul de câmp (Acer platanoides) şi ulmul de Turkestan (Ulmus pumila), teiul
argintiu (Tilia tomentosa) și frasinul (Fraxinus excelsior). Dintre arbuşti se recomandă promovarea
măceşului (Rosa canina), lemnului câinesc (Ligustrum vulgare) şi păducelului (Crataegus
monogina).
53
IV.2.11. Măsuri privind conservarea biodiversității în Cimitirul Evreiesc și
Cimitirul Săracilor
Măsurile propuse pentru îmbunătăţirea condiţiilor de habitat sunt:
- asigurarea accesului la perimetru, pentru a favoriza emigrarea și imigrarea indivizilor diverselor
specii terestre, prin practicarea unor ”ferestre” la nivelul solului în zidul care împrejmuiește
cimitirul;
- asigurarea unei surse de apă, prin realizarea unei/unor bălți cu vegetație;
- igienizarea spaţiului.
IV.2.12. Măsuri privind conservarea biodiversității la Observatorul Astronomic
Măsurile propuse pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă sunt:
- asigurarea unei resurse de apă, prin realizarea unei/unor bălți cu vegetație;
- asigurarea conectivităţii cu populaţiile speciilor din preajma;
- păstrarea vegetației ”luxuriante” care ocupă acum suprafața parcului observatorului.
IV.2.13. Măsuri privind conservarea biodiversității pe Calea ferată CFR
Stadiul actual al succesiunii vegetației de lângă calea ferată ce traversează Timișoara pe
direcția est-vest este cel al vegetației lemnoase, ceea ce denotă o întreținere precară. Ni se pare mai
potrivită menținerea vegetației în stadiul pajiștilor secundare. Ca măsură de reducere a zgomotului,
se poate recurge la plantarea unor benzi de arbori, în zonele în care calea ferată are în proximitate
blocuri de locuințe. În acest sens, se poate folosi plopul piramidal (Populus italica pyramidalis),
exemplare mascule (ceea ce evită problema perilor la momentul diseminării).
Alte măsuri pentru managementul perimetrului sunt înlăturarea oamenilor străzii şi limitarea
accesului acestora, precum și realizarea unor bazine cu apă care să permită instalarea și accesul unor
specii mai sensibile cu privire la regimul hidric.
IV.2.14. Măsuri privind conservarea biodiversității în Complexul de blocuri str.
Ghe. Lazăr
Măsurile propuse pentru îmbunătăţirea condiţiilor de habitat sunt:
- asigurarea unor resurse de apă prin crearea unor rezervoare cu vegetație;
- asigurarea conectivităţii cu alte regiuni în care sunt prezente specii diverse,
- reducerea numărului de pisici și câini din zonă,
- reglementarea aplicării de ierbicide şi îngrăşăminte.
IV.2.15. Măsuri privind conservarea biodiversității în Complexul rezidențial
Dâmbovița
Pentru a îmbunătăţii condiţiile de habitat au fost propuse următoarele măsuri:
- asigurarea unor surse de apă, prin realizarea unor rezervoare cu apă,
- reglementarea utilizării îngrăşămintelor şi pesticidelor, rodenticidelor,
- realizarea unor pasaje speciale pe străzile largi şi aglomerate,
- încurajarea folosirii terenurilor pentru grădinărit,
- evitarea realizării de peluze gazonate.
IV.3. Măsuri privind conservarea biodiversității principalelor categorii sistematice
studiate
IV.3.1. Măsuri privind conservarea mamiferelor (micromamifere și chiroptere)
Se recomandă ca intrarea și ferestrele beciurilor să fie prevazute cu gratii. Această masură
este necesară deoarece foarte mulți “curioși” intră în aceste adăposturi și deranjază (ucid) liliecii de54
a lungul întregului an. În timpul iernii și în perioada de maternitate liliecii au nevoie de liniște.
Conștientizarea și implicarea directă a localnicilor în protecția și conservarea speciilor (populațiilor)
respectiv a habitatelor (ex. adăposturilor, ariilor în care vanează liliecii) din zona studiată.
IV.3.2. Măsuri privind conservarea avifaunei (păsări)
Parcul Zoo: amplasamentul acestui punct turistic în perimetrul Pădurii Verzi face ca aici sa
se perinde specii de pădure pe tot parcusul anului. Tot ceea ce trebuie să facem, este să instalăm
hrănitori pe perioadele de iarnă pentru susținerea acestor vietăți.
Pădurea Verde: zona Spital Victor Babeș: Ar fi recomandabilă aplicarea de îngrijiri forestiere
și o salubrizare a zonei.
Canal Behela: recomandată ar fi plantarea cât mai multor arbori pe maluri, acolo unde e
posibil, pentru a încuraja prezența cât mai multor specii și a asigura factorul liniște necesar. Păsările
se adăpostesc în copacii de prin gospdări, în zonă găsindu-se case cu un nivel sau două și curți mai
largi. Recomandabile pentru păstrarea și atragerea cât mai multor specii sunt instalarea în
gospodării, de către locatari, a hrănitorilor pe perioadele reci ale anului. Efectuarea de conștientizări
în rândul populației privind biologia, ecologia păsărilor și importanța acestora in biocenoze.
Zona rezidențială str. Ghe. Lazăr: ceea ce trebuie să facem, este să instalăm hrănitori pe
perioadele de iarnă pentru susținerea acestor vietăți.
Cimitirul Evreiesc – Cimitirul Săracilor: foarte favorabilă pentru prezenta păsărilor este
vegetația lemnoasă din Cimitirul Evreiesc. Ar fi recomandabilă aplicarea de îngrijiri în Cimitirul
Săracilor și plantarea unor specii lemnoase pe marginea lui.
Canal Bega: zona Uzina de apă este o zonă de agrement și ar trebui să se aplice tăierea
sistematică a stufului de pe marginea lacului și din băltile neamenajate, precum si curățarea acestor
bălți, pentru a asigura o suprafață mai mare de luciu de apă, ca loc de adăpost și hrană pentru păsări.
Zona Freidorf este acum o zonă cu pășuni și terenuri cu destinație industrială, dar poate fi și o zonă
de agrement, cu condiția păstrării biodiversității și chiar îmbunătățirea stării habitatelor în acest sens.
Observator Astronomic: este o zonă care asigură condiții prielnice de viețuire a păsărilor. Ca
recomandare ar fi instalarea de hrănitori pentru păsări pe perioada rece a anului.
Parcul Lidia: este un parc care are un arboret tânăr și care este din ce în ce mai vizitat de
păsări. Menționăm cuibărirea unei colonii de ciori – Corvus frugilegus, cam 10-15 exemplare. S-ar
recomanda plantarea de subarboret în acest parc, deoarece aproape lipsește și ar duce la instalarea în
parc a li mai multor specii.
Perdeaua forestieră de protecție: ca recomandări putem menționa interzicerea depozitării
deșeurilor și igienizarea zonei.
Pentru celelalte perimetre, se recomandă din puct de vedere avifaunistic, aplicarea
următoarelor măsuri:
- Parcurile din oraș, precum Parcul Civic, Parcul Lidia: subarboretul aproape lipsește, de aceea se
recomandă plantare de subarboret.
- Pentru porțiunile intens populate precum cartiere rezidențiale sau strada Cometei, se recomandă
păstrarea spațiilor verzi, mărirea lor pe cât posibil, plantare acolo unde e posibil de vegetație
lemnoase, foarte necesară pentru atragerea paseriformelor.
- De asemenea, în toate perimetrele studiate, cu destinație pentru recreere sau cartiere de locuințe, se
recomandă conștientizarea populației cu privire la importanța păsărilor pentru ecosistem, instalarea
de hrănitori și cuiburi artificiale, raportarea găsirii de păsări moarte, bolnave sau rănite.
- Pe lângă acțiunile de conștientizare a populației am recomanda inființarea unui Centru de Primire
și Tratare a Păsărilor, care să dețină mijlocele și personalul calificat pentru activitatea de recuperare
a păsărilor rănite găsite de localnici, și nu doar a păsărilor ci și a altor specii de animale vertebrate.
- Pentru parcela de lângă Spitalul de Boli Infecțioase trebuie aplicate taieri fitosanitare și să fie
igienizată.
55
- Pentru Cimitirul Săracilor se recomandă plantarea de arboret pe margini, mai ales pentru laturile
adiacente arterelor de circulație.
IV.3.3. Măsuri privind conservarea herpetofaunei (amfibieni și reptile)
Pentru a îmbunătăţii statutul de conservare a speciilor de amfibieni şi reptile prezente,
precum şi pentru a permite instalarea şi dezvoltarea altor specii de herpetofaună, se impun o serie de
măsuri de management, precum:
- Asigurarea de habitate prielnice de viaţă prin: reglementarea cositului pe toate
suprafețele parcurilor gestionate de primărie, mai ales în zonele înierbate şi a celor cu
tufărişuri, sau cel puţin pe anumite suprafeţe; asigurarea unor spaţii cu exces de umiditate
şi chiar realizarea unor bazine acvatice sau bălţi, care să fie populate de speciile de
herpetofaună; reglementarea sau chiar eliminarea folosirii insecticidelor, rodenticidelor
etc. pe suprafaţa parcului, pentru a împiedica otrăvirea amfibienilor şi reptilelor;
promovarea folosirii unor practici prietenoase de îngrijire a spaţiilor verzi stradale, pe
anumite străzi alese special în acest scop; : controlul riguros al practicilor silvice,
menţinerea volumului de apă în Canalul Behela, reglementarea vizitării perimetrului în
scop de agrement; interzicerea folosirii de îngrăşăminte şi pesticide în grădini; asigurarea
accesului la zonele verzi, asigurarea surselor de apă, igienizarea spaţiilor; reducerea
numărului de pisici și câini prin castrare sau chiar eutanasiere; realizarea unor pasaje
speciale pe străzile largi şi aglomerate, încurajarea folosirii de către localnici, a
terenurilor aferente caselor pentru grădinărit și nu transformarea lor în peluze.
Perdeaua forestieră de protecție: Sunt propuse următoarele măsuri de management pentru
perdeaua forestieră de protecţie: asigurarea unui debit permanent de apă în canalul ce o
mărgineşte, asigurarea dezvoltării arborilor plantaţi şi chiar plantarea unor arbori noi din
specii indigene pentru ai înlocui pe cei exotici, astfel încât să se asigure cât mai repde
realizarea stării de masiv (închegarea coronamentului), împiedicarea suprapăşunatului,
împiedicarea ruperii arborilor plantaţi de către localnici.
Pentru Canalul Bega și Canalul Behela amintim: păstrarea vegetaţiei ripariene,
reglementrea pescuitului, controlul deversărilor de ape uzate şi a altor tipuri de poluanţi,
interzicerea dragării sau dragarea la intervale de timp îndepărtate, de cel puţin 10 ani;
înlocuirea stabilizării malurilor, cel puţin pe anumite segmente, cu dale în formă de grilă,
care permit creşterea vegetaţiei ripariene, reglementarea pescuitului; împiedicarea
scurgerii apei de pe şoselele învecinate în cursul de apă.
Pentru Balta Lacului amintim: igienizarea bălţii, soluţionarea problemei scăderii
nivelului apei, curăţirea luciului apei de plantele acvatice, reglementarea pescuitului.
Pentru Calea ferată CFR amintim ca măsură înlăturarea oamenilor străzii, pe lângă alte
măsuri ce se impun în vederea asigurării habitatului de viață.
- Asigurarea hranei: reglementarea cositului, pentru a permite dezvoltarea populaţiilor de
insecte, cel puţin pe anumite suprafeţe din parc; reglementarea şi chiar eliminarea
folosirii insecticidelor, rodenticidelor/raticidelor pe suprafaţa parcului; păstrarea unor
spaţii mici cu vegetaţie înaltă, cvasi-naturală, care să fie cosită eventual doar la intrarea
în sezonul hiemal.
- Asigurarea reproducerii: realizarea unor bălţi, cu caracter cvasi-natural, în care să se
poată reproduce speciile de amfibieni. Avantajul realizării unor bălţi l-ar consitui şi
posibilitatea instalării unor specii care lipsesc actualmente din anumite zone. De
asemena, prezenţa bălţilor ar influenţa pozitiv dezvoltarea populaţiilor de insecte, ce
reprezintă suportul trofic al speciilor de amfibieni şi reptile.
Măsurile de management propuse mai sus a fi realizate pe perimetrele studiate, ar putea fi
extinse şi la zonele rezidenţiale din vecinătatea acestora, care sunt bogate în spaţii verzi.
56
Îmbunătăţirea factorilor ecologici pentru speciile de amfibieni şi reptile în perimetrul Parcul
Botanic, ar putea infleunţa statutul biodiversităţii pe arii mai largi din oraş, datorită faptului că zona
este străbătută de calea ferată (aceasta se întinde de-a lungul unei laturi a Parcului Botanic), ce se
prezintă ca un coridor verde ce străbate tot centrul oraşului.
Pe lângă aceste măsuri, mai pot fi luate în considerare măsuri pentru asigurarea conectivităţii
între parcurile din centrul Timişoarei și în alte riuni ale orașului. În acest fel, chiar şi suprafeţele pe
care nu se mai regăsesc anumite specii de amfibieni sau reptile pot fi recolonizate. De asemenea,
imigraţia şi emigraţia reprezintă procese ecologice importante care conduc la păstrarea echilibrelor
populaţionale, intra şi interspecifice. O măsură pentru asigurarea conectivităţii poate fi reprezentată
de realizarea unor pasaje subterane (tuburi sau şanţuri acoperite de grilaje), care să poată fi
străbătute de animalele mici.
-
IV.3.4. Măsuri privind conservarea ihtiofaunei (pești)
Măsuri de management a perimetrelor:
se va menţine integritatea vegetaţiei macrofite palustre, precum şi a vegetaţiei lemnoase
aflate în lungul şi în apropierea ţărmurilor;
se va institui un management adecvat în zonele în care au fost identificate specii de peşti de
interes naţional şi comunitar;
nu se permite pescuitul sportiv în apropierea zonelor cu vegetaţie macrofită palustră;
se va menţine un nivel al apei cât mai constant;
populările cu organisme acvatice se vor face în baza unui studiu de caz;
nu se va efectua lucrări în albia minoră în perioada de reproducere a organismelor acvatice;
modernizarea staţiile de epurare;
adoptarea unor măsuri pentru conservarea habitatului speciei (repopulări unde este cazul,
menţinerea vegetaţiei lemnoase din apropierea malurilor, respectarea legislaţiei în vigoare
referitoare la regimul ariilor naturale protejate, a florei şi faunei sălbatice);
implementarea măsurilor de conservare;
o mai bună cunoaştere a statutului populaţiei şi a ariei de repartiţie geografică;
combaterea braconajului;
respectarea reglementărilor în vigoare referitoare la pescuit şi la conservarea faunei acvatice;
reducerea numărului de captări de apă;
creşterea consumului de apă din puţurile forate.
Recomandări pentru măsuri de conservare aplicate speciilor de pești:
Pentru caracterizarea exactă a ihtiofaunei din punct de vedere cantitativ şi calitativ este
necesar abordarea unor studii care vizează: perioada de reproducere a peştilor, perioada migrare a
peştilor, numărul de colectări/staţie de pescuit/an, înregistrarea factorilor fizico-chimici ai apei/staţie
de pescuit etc.
Revizuirea autorizaţiilor pentru extracţiile de materiale granulate (nisip, balastru, etc.) din
albia minoră şi majoră.
Propuneri de management referitoare la habitatul speciei: evitarea activităţilor care ar putea
afecta în mod semnificativ specia sau habitatul acesteia, cum ar fi: depozitarea deşeurilor de orice
natură în apropierea cursurilor de apă, deversarea apelor uzate menajere şi industriale în cursurile de
apă, turismul necontrolat, pescuitul excesiv şi braconajul. Adoptarea unor măsuri pentru conservarea
habitatului speciei, precum: repopulări unde este cazul, menţinerea vegetaţiei lemnoase din
apropierea malurilor, respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la regimul ariilor naturale
protejate, a florei şi faunei sălbatice.
57
Propuneri de management referitoare la specie: implementarea măsurilor de conservare; o
mai bună cunoaştere a statutului populaţiei şi a ariei de repartiţie geografică; combaterea
braconajului; respectarea reglementărilor în vigoare referitoare la pescuit şi la conservarea faunei
acvatice.
IV.3.5. Măsuri privind conservarea nevertebratelor (terestre și acvatice)
Speciile Lucanus cervus și Cerambyx cerdo au nevoie de adăposturi pentru dezvoltarea
larvară și hrănire, respectiv reproducere. În acest sens se recomandă păstrarea arborilor bătrâni în
parcuri și curți.
Alte măsuri de protecție recomandate:
- Respectarea legislației în vigoare.
- Protejarea habitatelor, menținerea copacilor bătrani și a lemnului mort.
- Conservarea și protejarea biotopilor caracteristici (pădurile bătrâne de cvercinee);
interzicerea colectării speciei de către colecționarii amatori; protejarea arborilor bătrâni
din pădurile de foioase.
Conștientizarea și implicarea directă a localnicilor în protecția și conservarea speciilor
(populațiilor) respectiv a habitatelor (ex. adăposturilor, ariilor în care sunt active speciile) din zona
studiată.
Pentru nevertebratele acvatice din Canalul Bega măsurile de management propuse sunt
următoarele:
- Sectorul estic: păstrarea vegetaţiei ripariene, reglementarea pescuitului, controlul
deversărilor de ape uzate şi a altor tipuri de poluanţi, interzicerea dragării sau dragarea la
intervale de timp îndepărtate, de cel puţin 10 ani.
- Sectorul central: înlocuirea stabilizării malurilor, cel puţin pe anumite segmente, cu dale
în formă de grilă, care permit creşterea vegetaţiei ripariene, reglementarea pescuitului,
controlul deversărilor de ape uzate şi a altor tipuri de poluanţi, împiedicarea scurgerii
apei de pe şoselele învecinate în cursul de apă, interzicerea dragării sau dragarea la
intervale de timp îndepărtate, de cel puţin 5 ani.
- Sectorul vestic: păstrarea vegetaţiei ripariene şi chiar înlocuirea stabilizării malurilor, cel
puţin pe anumite segmente, cu dale în formă de grilă, care permit creşterea vegetaţiei
ripariene, reglementarea pescuitului, controlul deversărilor de ape uzate şi a altor tipuri
de poluanţi, împiedicarea scurgerii apei de pe şoselele învecinate în cursul de apă,
interzicerea dragării sau dragarea la intervale de timp îndepărtate, de cel puţin 5 ani.
Pentru Balta Lacului, măsurile de management propuse pentru îmbunătăţirea statutului
ecologic al bălţii sunt: igienizarea bălţii, soluţionarea problemei scăderii nivelului apei, curăţirea
luciului apei de plantele acvatice, reglementarea pescuitului.
Măsurile de management propuse pentru perimetrul Canal Behela sunt: asigurarea debitului
de apă din canal, păstrarea vegetaţiei ripariene, interzicerea folosirii de îngrăşăminte şi pesticide în
grădini.
IV.3.6. Măsuri privind conservarea plantelor și habitatelor
Este necesar efectuarea unui studiu asupra talofitelor (ciuperci, mușchi, licheni), unele dintre
aceste categorii de organisme având caracter de bioindicatori ai gradului de poluare (lichenii).
Eliminarea tuturor populațiilor de plante invazive: Ambrosia artemisiifolia (care este, în plus,
o redutabilă producătoare de polen alergen), Phytolaca americana, Rudbeckia laciniata, Xanthium
strumarium italicum, Helianthus tuberosus etc.. Măsurile de combatere mecanică (cosiri) sunt de
preferat celor chimice.
Cosirea tuturor suprafețelor înierbate din interiorul orașului în care domină gramineele,
înainte de înspicarea acestora pentru a reduce riscul eliberării de polen alergen.
58
Extinderea sortimentului de specii ornamentale utilzate în amenajarea spațiilor verzi publice
(e.g. Gikgo biloba are o frecvență redusă, însă este un arbore de mare efect ornamental; plantarea de
exemplare mascule evită problemele de miros al semințelor).
Monitorizarea speciilor invazive ar trebui să aibă ca obiect în principal următoarele specii:
Ambrosia artemisiifolia L. (ambrosie, florarea pustei);
Acer negundo L. (arțar american);
Conyza canadensis (L.) Cronquist (bătrâniș);
Echinocystis lobata (Michx) Torrey & A. Gray (bostănaș spinos);
Erigeron annuus (L.) Pers. (bunghișor american);
Ailanthusaltissima (Miller) Swingle (cenușer, oțetar fals)
Xanthium italicum L. (cornuți);
Morus alba L. (dud alb);
Xanthium spinosum L. (holeră);
Helianthus tuberosus L. (topinambur, napi porcești);
Amorpha fruticosa L. (salcâm albastru);
Solidago canadensis L. (sânzîiene de grădină);
Impatiens glandulifera Royle (slăbănog himalaian);
Reynoutria japonica Houtt. (troscot mare japonez);
Rudbeckia laciniata L. (mărită-mă-mamă)
IV.3.7. Coridoare Ecologice
Ca urmare a studiilor efectuate, se propune realizarea unor coridoare ecologice, care să
permită accesul speciilor și astfel îmbunătățirea statutului biodiversității în Municipiul Timișoara.
Principiul pe baza căruie trebuie desemnată suprafața finală a coridoarelor ecologice trebuie
să fie următorul: să se asigure eficiența cea mai mare a raportului între suprafața utilizată, numărul
speciilor, densitatea populațiilor și valoarea economică a măsurilor ce trebuie să fie luate. Astfel, în
definirea teritoriilor propuse au fost urmărite atributele de mai jos:
- Să se atribuie o suprafață cât mai mică ce poate asigura funcționalitatea coridorului,
pentru a reduce potențialele conflicte cu locuitorii. De asemenea, suprafață mai mică
înseamnă investiții mai mici.
- Coridoarele ecologice trebuie să asigure conectivitate între zonele verzi din interiorul
orașului cu zonele verzi din afara acestuia, în special cu Pădurea Verde și pășunile ce
mărginesc orașul.
- Coridoarele trebuie să asigure o conectivitate bună cu cât mai multe suprafețe din
oraș, în special cu cele care au un potențial ridicat pentru conservarea biodiversității.
- Spațiile incluse să asigure condiții cât mai apropiate de optimul ecologic unui număr
cât mai mare de specii, astfel reducându-se costurile de pregătire.
- Să se includă cu precădere suprafețe aparținând domeniului public, unde aplicarea de
reglementări să fi mai facilă.
- S-au definit două categorii de coridoare, principale și secundare: în cele principale
măsurile de protecție a speciilor pot fi mai stricte, limitative pentru activitatea umană,
cele secundare vor fi mai permisive, bazându-se în general pe aplicarea unor
reglementări și conștientizarea populației.
59
Fig. 1: Barierele ecologice reprezentate de zone compacte de clădiri şi în special străzi şi bulevarde aglomerate. Marcajul roşu
reprezintă străzile şi bulevardele cele mai aglomerate ale Timişoarei, suprapuse pe perimetrele luate în studiu, şi zonele prilnice pentru
conservarea speciilor, adiacente perimetrelor de studiu.
1 – Perdea forestieră, 2 – Pădurea Verde, 3 – Canal Behela, 4 – Canal Bega, 5 – Parcul Catedralei, 6 – Parcul Civic, 7 – Parcul Poporului, 8 – Parcul Botanic, 9 – Parcul Lidia, 10 – Observatorul
Astronomic, 11 – Balta Lacului, 12. Complexul rezidential Dâmboviţa, 13 – Cimitirul Evreiesc – Cimitirul Săracilor, 14 – Complexul rezidenţial Ghe. Lazăr, 15 – Calea ferată CFR.
60
Fig. 2: Barierele ecologice reprezentate de străşi şi bulevarde aglomerate dar şi zone rezidnţiale sau adiministrative fără spaţii
verzi, suprapuse peste reţeaua de coridoare ecologice propuse
61