A instalação do medo

A instalação do medo
by Rui Zink
Bizarro!!!
O medo que está instalado dentro de todos nós...Medo do futuro incerto*
Dois técnicos instalam o medo no apartamento de uma mulher.Tinha que ser uma mulher!
|O medo, absurda e formalmente instalado qual tv cabo, "uma categoria".
Com instruções bastante precisas e sugestivas, os técnicos abordam todo o tipo de canais e programas
assustadores, desenrolam um catálogo com toda a panóplia de medos, fobias, terrorismo, pavores,
desconfianças...
O medo é essencial para a sobrevivência, tal como a coragem. Claro que já vêm pré-instalados de origem, mas
normalmente é necessário um incentivo, um susto para desenvolver uma ou outra resposta. A coragem parece ser
antagónica ao medo face ao Perigo, mas uma não impede a outra. É, por assim dizer, opcional, mas não nesta
história, onde ninguém pode recusar a sua instalação, a bem ou a mal.
Mas o melhor é guardado para o fim, quando o feitiço se vira contra o feiticeiro.
Lá diz o ditado, quem ri por último... e nesta coisa dos medos, como em quase tudo, rir é o melhor remédio.
Um retrato demoniacamente mordaz da sociedade atual.
|4.5
"–Love is in the air.
"–Love is in the air.
–Fear.
–Pardon?
–Fear. Fear is in the air."|Instalarea fricii de Rui Zink este o parabolă despre lumea contemporană, amintind ba de
celebrul 1984 al lui George Orwell, ba de teatrul absurd în tradiția lui Ionesco sau Beckett (mai ales prin dialoguri).
De asemenea, paralele cu sistemele totalitare sunt ușor de făcut, mai grav e, însă, că se poate face o paralelă și cu
sistemele democratice actuale. Statul social transformat în stat corporatist, maximizarea eficienței, reducerea
costurilor și eliminarea cheltuielilor inutile, o lume gândită în termeni antreprenoriali – „it´s only business”, chiar și
atunci când „oroarea devine logică pură”.
Cartea se citește repede, pare ușurică, dar e teribil de incomodă. Pe fondul discuțiilor aprinse suscitate de
Supunere a lui Michel Houellebecq (pe care încă nu am citit-o), mie mi se pare că și acest mic roman ar trebui să
ne pună serios pe gânduri tocmai pentru că abordează, fără subtilități și menajamente, probleme și
comportamente deosebit de îngrijorătoare ale societății contemporane. Simulând inocența, parabola e, deseori,
mai mușcătoare decât proza cea mai realistă. Dintre formele de narare, e cea care parcă poartă tichia nebunului,
permițându-și, astfel, să dea glas adevărurilor celor mai incomode, dar purtând, în același timp, și stigmatul
derizoriului, al neseriosului. Asemenea Eseului despre orbire al unui alt mare scriitor portughez, José Saramago, și
Rui Zink pare a imagina o posibilă lume îngrozitoare în timp ce nu face decât să prezinte lumea reală.
Semănând, atât prin decor (toată acțiunea se petrece într-un apartament simplu, ca o scenă deschisă), cât și prin
structura preponderent dialogică, cu o piesă de teatru, acțiunea romanului este formată din interacțiunea a trei
personaje: o femeie (singură, vulnerabilă) și doi „instalatori ai fricii” (puternici, intimidanți, o echipă sincronizată
perfect, un fel de cuplu infernal, în același timp grotesc și înspăimântător). Intrând în casa femeii cu autoritatea de
netăgăduit dată de conștiința exercitării unei funcții oficiale, aceștia au ca singur scop „instalarea fricii”, o
operațiune reglementată prin lege. Perfect sincronizați, cei doi pun în scenă pentru unicul lor spectator o serie de
scenarii terifiante menite să-i declanșeze mecanismele fricii, totul în scop educativ, desigur, și motivat de cele mai
bune intenții. (continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/bieti-tristi...)|Instalarea fricii este un exerciţiu stilistic
foarte reuşit în care autorul portughez îmbină cu succes elemente specifice unei distopii, piese de teatru sau
studiu psihologic, reuşind astfel să transpună principalele frici contemporane într-o formă foarte autentică.
Citiţi aici recenzia completă: http://www.raftulcuidei.ro/instalarea...